România va debuta în grupele preliminare ale Campionatului European 2024 în luna martie, în deplasare cu Andorra. Totuși, Edi Iordănescu își începe misiunea încă din luna noiembrie. Selecționerul primei reprezentative merge la Cupa Mondială pentru a urmări una dintre adversarele României cu care va lupta pentru calificarea la Turneul Final de peste 2 ani.
Elveția, principala favorită la câștigarea grupei I din care face parte și România, va participa în perioada noiembrie – decembrie la Cupa Mondială din Qatar.
Echipa pregătită de Murat Yakin face parte din grupa G alături de Serbia, Brazilia și Camerun. Potrivit unui anunț al Federației Române de Fotbal, Edward Iordănescu va face deplasarea în Qatar pentru a urmări partidele Elveției cu Brazilia și Serbia.
Criticat pentru felul în care a ajuns la conducerea naționalei, selecționerul României va lua parte la alte 8 partide din cadrul celei mai așteptate competiții a anului, fiind prezent în Qatar în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie.
„Preliminariile pentru EURO 2024 vor începe în luna martie a anului viitor, însă staff-ul tehnic a început deja analiza adversarilor.
În aceste condiţii, selecţionerul Edward Iordănescu se va deplasa la Campionatul Mondial pentru a urmări pe viu selecţionata Elveţiei în partidele cu Brazilia şi cu Serbia.
Acesta va fi prezent în Qatar în perioada 28 noiembrie – 2 decembrie şi va urmări şi alte meciuri”, a precizat FRF.
Partidele la care va asista Edi Iordănescu în cele 10 zile petrecute în Qatar:
România a fost repartizată în grupa I a preliminariilor pentru Campionatul European din 2024 alături de Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.
Murat Yakin a reacționat imediat după ce Elveția și-a aflat adversarele, iar antrenorul turc este convins că Elveția va obține locul 1 în grupă.
„Sunt cât de cât mulțumit, dar toate echipele sunt puternice. La locul 2 va fi o bătaie între Israel, România și Kosovo. Trebuie să fim concentrați. Am învățat că echipele mici îți pot pune probleme și trebuie să ne gândim bine la fiecare meci.
Important e să avem un start bun. Am mulți prieteni în România și abia aștept să joc acolo. Va fi un meci deschis”, a declarat Murat Yakin după tragerea la sorți.
Programul României în grupa I din preliminariile Euro 2024:
5 martie 2023
16 iunie 2023
19 iunie 2023
9 septembrie 2023
12 septembrie 2023
12 octombrie 2023
15 octombrie 2023
18 noiembrie 2023
21 noiembrie 2023