După ce a pierdut la scor de neprezentare în fața Canadei, într-o partidă amicală, România se pregătește să dea piept cu Cipru, în etapa 5 din preliminariile pentru Campionatul Mondial de anul viitor. Ce mesaj a transmis Edi Iordănescu, fostul selecționer, „tricolorilor” înainte de acest duel.
Deja calificată la barajul pentru Campionatul Mondial, asta după ce a câștigat grupa din UEFA Nations League, România încă speră la o calificare de pe primul loc din grupă, însă ca șansele să rămână în picioare, elevii lui Mircea Lucescu trebuie să se impună în fața lui Cipru.
În dimineața partidei în fața ciprioților, Edi Iordănescu, fostul selecționer care a dus-o pe România la EURO 2024, a ținut să le transmită „tricolorilor” că e foarte important să câștige. De ce? Pentru ca în luna octombrie, când este programat meciul cu Austria, stadionul Național Arena să fie plin și astfel ca o victorie să fie mult mai abordabilă.
„Victoria cu Cipru este tot ce contează !! Acum 3 puncte, iar în octombrie, cu 55.000 de români pe National Arena, România poate cu siguranță învinge Austria !! HAI, ROMÂNIA”, a fost mesajul transmis de Edi Iordănescu înainte de Cipru – România.
Cum Daniel Bîrligea și Louis Munteanu sunt accidentați, Mircea Lucescu are un singur atacant disponibil pentru duel cu Cipru, anume Denis Drăguș. Totodată, Andrei Borza s-a lovit la un antrenament și astfel că Alexandru Chipciu a fost chemat la lot.
Lotul pe care Mircea Lucescu se bazează este următorul:
Portari:
Fundași:
Mijlocași:
Atacanți: