Sport

Pleacă Edi Iordănescu de pe banca echipei naționale? „Luni tragem linie!”

România nu a obținut decât o remiză 1-1 cu Finlanda și rămâne pe ultimul loc în grupa B3. Schimbările selecționerului nu au adus victoria.
24.09.2022 | 00:18
Pleaca Edi Iordanescu de pe banca echipei nationale Luni tragem linie
După 1-1 cu Finlanda, Edi Iordănescu rămâne cu o singură victorie în mandatul de selecționer. Sursa foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

România lui Edi Iordănescu a terminat la egalitate 1-1 meciul cu Finlanda și selecționerul rămâne cu un singur succes pe banca ”tricolorilor”, tocmai în fața nordicilor, în tur.

Viitorul lui Edi Iordănescu la echipa națională se decide luni

Apăsat de rezultatele neconvingătoare din actuala campanie în Liga Națiunilor, Edi Iordănescu a făcut câteva schimbări interesante în primul 11, pentru meciul cu Finlanda.

ADVERTISEMENT

”Tricolorii” au început avântat duelul de la Helsinki, dar a primit gol la primul șut pe poartă al finlandezilor. România a avut reacție și două bare în prima repriză, nu și reușite pe tabela de scor.

Abia în repriza a doua românii au dat senzația că pot să întoarcă rezultatul. Golul lui Florin Tănase a căzut la timp, dar a fost prea puțin pentru a obține mai mult de o remiză. Selecționerul Ed Iordănescu a anunțat că viitorul lui la națională va fi decis după meciul de luni cu Bosnia Herțegovina.

ADVERTISEMENT

”Hai să așteptăm și ultimul joc, cu Bosnia, după care tragem linie și facem o analiză obiectivă. Mi s-au făcut multe nedreptăți, de la prima acțiune se vorbea deja despre plecarea mea, sunt lucruri care nu sunt firești. Nu cer mult timp, dar cer încredere și răbdare, nu pentru mine, ci pentru echipă”, a spus Iordănescu junior, pentru Antena 1.

Selecționerul e optimist după remiza de la Helsinki: ”Am câștigat mentalitate pentru viitor”

România nu a arătat rău la Helsinki, dar fotbaliștii au resimțit din plin presiunea ultimului loc și acest lucru a afectat jocul în multe momente. Stanciu a revenit la națională și a fost aproape să ducă România în avantaj cu o ghiulea de la peste 20 de metri.

ADVERTISEMENT

Semieșecul din Finlanda o trimite pe România în urna a treia la tragerea la sorți a preliminariilor pentru Campionatul European din 2024, din Germania. Mai mult, ”tricolorii” sunt la mâna rezultatelor pentru a scăpa in extremis de ultimul loc în grupă.

”Am început și am pregătit jocul pentru victorie, din păcate perioada din Iunie ne-a obligat să ne asumăm acest risc. Am avut o echipă tânără, am păstrat câțiva jucători cu experiență în jurul cărora să construim. Îmi doresc să pregătim o echipă pentru viitor.

ADVERTISEMENT

Nu am câștigat cele 3 puncte, dar am câștigat mentalitate pentru viitor. Mi-a plăcut că băieții au arătat caracter. Am primit un gol parabil, am reacționat bine, am avut alternanță și mișcare în teren și am produs situații clare de gol. Meritam să intrăm cu alt rezultat la pauză și am continuat și în repriza a doua cu aceiași atitudine.

Am arătat mai multă personalitate, am avut posesie, acuratețe a paselor. Pe final puteam să pierdem jocul, dar ne-am asumat și riscuri, ne-am asumat rezultatul. Am schimbat mai ales pe jocul ofensiv, din păcate plătim pentru perioada din Iunie.

Nici un jucător nu poate fi scos în față pentru lipsă de atitudine. Semnele sunt foarte bune. Eu am încredere în potențialul acestei echipe. După multe ghinioane a venit și o rază de soare pe strada noastră”, a declarat Edi Iordănescu, la finalul partidei.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 2,97 este cota pentru ”sub 1,5 goluri” la meciul România – Bosnia Herțegovina. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT