Federația Română de Fotbal, prin „capii” Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, l-a prezentat pe noul selecționer al echipei naționale. Edward Iordănescu în certificatul de naștere, Edi în fotbalul românesc.
Ceremonia oficială de „încoronare” a avut loc la Mogoșoaia. Nu la Palatul Brâncovenilor, ci la Centrul Național de Fotbal. Palatul FRF.
Drumul de 18,2 km din centrul Bucureștiului în Centrul federației nu s-a „gâtuit” decât pe bulevardul „Bucureștii Noi”, unde două echipaje de poliție desfășurau un filtru în care opriseră vreo 8 autoturisme la control. Pe banda 1, blocând-o. În interes de serviciu, bine-nțeles.
„Cantonamentul” din Centrul Național de Fotbal strălucea în lumina înserării (conferința de presă a început la ora 17:00). Strălucea de curățenie. Angajații amenajau pe la ora 16: sala de conferințe, ștergeau, scuturau, măturau…
Zelul lor nu a estompat impresia de improvizație a sălii „de conferințe”, cam mică pentru câți ziariști au venit la „eveniment”. Și fără „uaifai” la internet… adică rețea era, parola am aflat-o, că nu degeaba lucrăm la „presă”, dar degeaba, nu a vrut netul să se miște neam!
Și nici datele mobile n-au ajutat, pe nicio rețea, de parcă am fi fost în mijlocul pădurii! Cum de fapt am fost… Parcă, parcă sediul FRF de la „Arena Națională” ar fi fost mai potrivit, dar „Alea iacta est”, vorba străbunului nostru Iulius Cezar. Că tot e vorba de zaruri…
Și nici ideea cu tricoul naționalei inscripționat cu numele lui Edi Iordănescu agățat de un scaun nu a fost chiar cea mai bună… Parcă adus de președintele Răzvan Burleanu și desfăcut din ambalajul original, sigilat, ca un cadou, era mai de efect… Zicem și noi, nu dăm cu paru…
La ora 17 trecute fix au intrat în scenă, adică în sală, actorii principali, adică, în ordinea intrării, Mihai Stoichiță, în rolul directorului tehnic FRF, Edi Iordănescu, în rolul selecționerului echipei naționale și, în ultimul rând, dar nu ultimul în organigrama FRF, ci la polul opus, Răzvan Burleanu, în rolul președintelui FRF. La costum, cămăși apretate, cravate asortate, pantofi așișderea, eleganți, serioși, profi…
Au vorbit în ordinea numerelor de pe… cartea de muncă, Răzvan Burleanu, Mihai Stoichiță, Edi Iordănescu. Discursuri de bun-simț, planuri, promisiuni, urări de bine și noroc.
Nu „Noroc bun!” că trezește amintiri dureroase celor născuți mai devreme de 1990, noroc pur și simplu, „că fără noroc, oricâte cunoștințe ai avea, e greu în fotbal”, conform lui Mihai Stoichiță, cel mai de demult născut și cu cea mai mare experiență dintre cei trei. Mai ales ca fotbalist, cu 281 meciuri și 27 de goluri în Divizia A.
Întrebările „presarilor” au venit, apoi, avalanșă. Al 44-lea selecționer din istoria echipei naționale a păstrat fața „oficială” până la o întrebare „rea”, despre sprijinul politic de care s-a vorbit că ar fi beneficiat pentru a fi impus pe banca tricoloră. „Da, am fost susținut de americani!”, a răspuns zâmbind prima oară în conferința de presă. Coincidență, bine-nțeles, tot atunci a zâmbit, tot prima dată și președintele Răzvan Burleanu…
La răspunsul amintit, Edi și-a notat ceva, cu un stilou foarte elegant (ați observat că nu folosește niciodată un pix?), în nelipsitu-i carnețel care-l însoțește mai mereu în viața sa de antrenor. Nuuuu, în niciun caz numele ziaristei care a „îndrăznit” întrebarea incomodă…
…A bifat ceva, așa cum a făcut aproape la fiecare interogare, probabil că avea scrise anumite idei pe care nu voia să le „scape” în răspunsurile sale. Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță nu și-au notat nimic, nu că n-ar fi avut idei, dar n-a fost cazul… Edi Iordănescu a răspuns detașat, elegant, profesionist, a avut, ca întotdeauna „cuvintele la el” și a lăsst, ca întotdeauna, o impresie pozitivă. Și nu la COVID-19, Doamne ferește!
Mihai Stoichiță a zâmbit și el cunoscuților din sală, dar a părut destul de incomodat de o întrebare care a venit după ce Edi Iordănescu a spus că se va consulta cu Mirel Rădoi. Care-i legătura? Păi să vedeți cum a fost problema…
Aceeași incisivă ziaristă care pusese problema… politic și întrebase și de clauza de reziliere din contract (evident confidențială, dar ce vă așteptați să aflați?!), a vrut să știe dacă există și o clauză… anti-Stoichiță, apropo de „indicățiile prețioase” pe care directorul tehnic le mai dădea din înaltul tribunei pe vremea selecționerului precedent, destul de deranjat de această intromisiune…
La final, Mihai Stoichiță l-a îmbrățișat pe Edi Iordănescu și l-a bătut pe spate părintește. Iar selecționerul ce credeți că a făcut?! A făcut o glumă! O glumă despre clauza anti-Stochiță amintită, spre amuzamentul acestuia și al lui Răzvan Burleanu. Oameni cu simțul umorului…
De altfel, Mihai Stoichiță, bine dispus, pus pe glume cu ziaristele… și ziariștii… după ce s-a ieșit din sala conferinței, a strâns zâmbind mâini de bun-rămas, vizibil ușurat că s-a sfârșit „ședința”: „Bine că s-a terminat, pot să mă odihnesc și eu că ultimele zile au fost foarte stresante”.
…Și a promis euforic: „Sala de mese este în renovare, că altfel dădeam o masă mare pentru presă. Cum va fi gata, eu vă promit un ospăț, să ne mai cunoaștem, să ne mai împrietenim. Îl chem și pe Dan Bitman să ne cânte, că suntem prieteni”. Păcat că nu l-am înregistrat…