Sport

Edi Iordănescu, uluit de revoluția lui Hagi la națională: „Am crezut că e fake news!”. Mesaj pentru cei care îl contestă pe „Rege”

Edward Iordănescu este blând cu selecționerul Gheorghe Hagi și crede că „Regele” nu ar trebui judecat atât de aspru după primele două înfrângeri din Nations League.
02.10.2026 | 17:43
Edi Iordanescu uluit de revolutia lui Hagi la nationala Am crezut ca e fake news Mesaj pentru cei care il contesta pe Rege
Analiza lui Edi Iordănescu. Foto Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Edi Iordănescu și-a adus aminte că nici el, când a fost selecționer, nu a început tocmai bine în Nations League. A urmat o calificare meritată la EURO, unde România nu s-a făcut de râs. În acest sens, Iordănescu Jr. le cere fanilor României să nu fie mult prea duri cu Gheorghe Hagi și cu alegerile făcute.

Edi Iordănescu crede că Gică Hagi știe prea bine ce face la echipa națională și nu ar trebui judecat prea aspru

Cu toate acestea, Iordănescu recunoaște că a fost surprins de abordarea din aceste zile, în care primul 11 este schimbat aproape în totalitate de la meci la meci, iar nume grele rămân pe bancă.

ADVERTISEMENT

„Am avut susținere, încredere. Federația a spus că are încredere în concluziile mele și în modul în care văd viitorul. M-a ajutat și pe mine, din toate punctele de vedere, să ajungem la un European. Când schimbi, trebuie să ai o strategie clară. Acum, că nu a ieșit, este alt subiect (n.r. despre exprimentele lui Hagi).

Am avut și eu aceleași probleme. Călătoream mult, eram activ și în perioadele astea moarte, când erau jucători cu probleme. Aveam nouă jucători în Serie B când am început campania și pe Rațiu în Segunda. Tot timpul au fost probleme”, își aduce aminte Iordănescu Jr. la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Gheorghe Hagi a surprins pe toată lumea când a ales să trimită în teren echipe diferite cu Suedia și Bosnia

Fostul selecționer recunoaște că a fost surprins de actuala strategie pe care a ales-o Gică Hagi, însă e convins că cei din jurul naționalei știu prea bine ce au de făcut în această perioadă. România are un meci greu în Polonia în această seară și singura variantă care o mai ajută e victoria.

ADVERTISEMENT

„Mai mult de unul-doi jucători care nu joacă, grupul nu poate să suporte, pentru că adversarii joacă. Asta, că nu am avut probleme… numai eu știu câte nopți albe am avut. Prima dată când am văzut ce jucători au rămas în afara lotului, am crezut că e fake news”, a completat Iordănescu. Chiar și așa, Iordănescu le transmite tuturor care urmăresc și susțin naționala să nu își piardă răbdarea și încrederea în „Regele” Hagi.

ADVERTISEMENT