Editorial Andrei Dicu. “Derby-ul dezamăgirilor din Gruia: Un Ţucudean şi trei de zero”

Sintagma din titlu, care parafrazează numele unui hit al trupei BUG Mafia, rezumă meciul CFR-FCSB, care s-a încheiat cu o remiză. Un egal care nu foloseşte nimănui şi care, prin cursul jocului, n-ar trebui să îmbie la prea multe comentarii. Cu toate acestea, am plecat la culcare cu impresia că, dincolo de aşteptările care prefaţau acest meci, am pierdut timpul, vreme de 90 şi câteva minute în plus. Dacă tot ce am văzut în Gruia reflectă cu exactitate ce poate „crema” fotbalului românesc, pentru că vorbim despre principalele candidate la titlu, atunci „filmul” este dezolant…

Poate că fotbalul e frumos şi pentru că îmbie la reflecţie şi aproape niciodată lumea nu ajunge, in corpore, la aceeaşi concluzie. Am văzut mulţi comentatori afirmând că au asistat la un meci pe rupte (închieiat cu scorul de 1-1), dar mai nimerit ar fi să-i spunem „pe ruptelea”, fiindcă am asistat la o mulţime de intervenţii dure, de ambele părţi. În destule momente, jocul CFR-FCSB a amintit de proverbul cu pomul lăudat, mai ales că am văzut la lucru două echipe de la care – poate – aşteptam mai mult, după ce ne-au transformat, în meciurile din cupele şi paharele europene, în corigenţii continentului. Sigur, e uşor să găseşti motive pentru a te entuziasma, cum ar fi golul lui Ţucudean (la acest băiat voi reveni…), dar emblematică pentru seara de duminică este gafa ungurului Adam Lang, care ne-a oferit pe tavă atât insolenţa CFR-ului contemporan, cât şi absurditatea unui campionat în care orchestrele care tânjesc la ovaţii îşi bazează destinul pe instrumentişti afoni. Glumind un pic, „execuţia” lui Lang, de la care a plecat golul lui Florinel Coman, a fost coliva acră de sub o bomboană invizibilă, o delicatesă pe care o aşteptam cu toţii, dar care s-a transformat într-un joc mediocru. Nu căutăm, Doamne fereşte, acul în carul cu fân, dar poate ne aşteptăm la mai mult decât poate oferi, la această oră, un asemenea meci. Pardon, un asemenea „derby”.

Dicu, dezamăgit de derby-ul din Gruia: Un Ţucudean şi trei de zero

Revenind la Adam Lang, băiatul nu e la prima „reuşită” de acest gen. A mai comis-o o dată, la Voluntari. Acum, ar trebui să aştepte o primă de la Gigi Becali, după cadoul antologic oferit lui Coman. Din nefericire, ceea ce se întâmplă cu acest jucător este sinonim cu starea de spirit de la CFR Cluj, o echipă care, în ciuda faptului că se găseşte pe un loc confortabil în clasament, scârţâie din toate şuruburile. Echipa de sub Feleac un pacient fardat, pe care doctorul Mureşan se dovedeşte incapabil să-l reanimeze, antrenorul Conceicao se bucură că-i face, din noroc şi nu din ştiinţă, „respiraţie buşon la buşon” (vorba lui Amza Pellea) iar patronatul îşi dovedeşte măiestria în arta împăiatului. Până la jocul cu Steaua (că m-am plictisit de sintagma „FCSB”), CFR-ul adunase trei înfrângeri, plus eliminarea în faţa unei echipe din Luxemburg. Acum a mai adăugat o remiză, de data asta în faţa unei alte echipe cu pretenţii europene, dar care nici ea n-a reuşit să depăşească pasul gândacului. Puţin, prea puţin, pentru toată lumea…

Se poate spune că rezultatul a fost unul previzibil, având în vedere faptul că povestitorii meciului (n-au fost „comentatori” pentru că nu prea au avut ce comenta, în afara unor faulturi grosolane şi a două-trei faze plăcute ochiului) ne-au reamintit că am asistat la al şaselea egal consecutiv între cele două echipe şi la al cincilea scor de 1-1.

La roş-albaştri am observat, cu toţii, o cădere fizică inexplicabilă, în repriza a doua. „S-a adunat oboseala. Am avut meciuri la loturile naţionale”, avea să se scuze Florinel Coman. E inutil să mai facem comparaţii cu felul în care se comportă fotbaliştii din Franţa, Spania, Germania, etc, după ce revin de la echipele naţionale şi joacă în campionatele interne. La fel de inutilă este şi scuza lui Coman. Bine că a apărut la televizor nen’tu’ Gigi şi i-a scurtcircuitat pe jucători şi nu numai pe ei:” În viaţa mea n-am văzut fotbal atât de slab!”. Cert este că Steaua a arătat că, fără Pintilii şi Momcilovic, e ca firava Olive, într-un film mut din care musculoşii Popeye şi Bluto au dat bir cu fugiţii.

Steaua a condus şi Botoşaniul şi Clujul şi s-a ales cu două puncte. Ceva fumegă şi aici nu e vorba despre conexiunea telefonică dintre Aleea Alexandru şi banca tehnică. Problema ţine de lipsa de idei din teren şi de pe tuşă. În plus, lucru sesizabil şi la CFR şi la restul echipelor din Liga 1, echipele româneşti suferă la capitolul pregătire fizică şi cad în puţ în privinţa mentalului. Asta nu-i de ieri, de azi, dar poate, totuşi, se „sesizează” careva.

După părerea mea, netitularizarea lui Man a fost de rău augur. Sigur, poate fi vorba despre o afinitate personală, pentru că mi-am manifestat în cadrul acestei rubrici aprecierea faţă de acest jucător, dar – dacă cineva mi-ar pune în mână echipa Stelei – n-aş începe niciun meci fără tânărul fotbalist, în teren. Nu cunosc „dedesubturile” absenţei lui Man, dar prezenţa lui turează, în majoritatea cazurilor, motoarele trupei lui Dică.

De partea cealaltă, la CFR se observă, fără cine ştie ce dioptrii, o impotenţă profundă, deşi Ţucudean neagă existenţa unor tensiuni în vestiar. Din păcate, campionatul se nivelează, numai că egalizarea valorilor se face înspre devalorizare. Steaua şi CFR au ajuns să tremure de frica lui Sepsi sau a Dunării Călăraşi….

Digisport.ro

"S-a terminat!" Presa catalană nu a avut milă de Istvan Kovacs. Cuvinte greu de digerat pentru centralul român

Super King George Cool

George Ţucudean a fost singurul jucător care a avut o prestaţie, cu adevărat, entuziasmantă. Şi mă bucur că, nu demult, l-am comparat cu Rodion Cămătaru. Practic, a fost singurul fotbalist de pe teren care şi-a făcut, cu adevărat, treaba. Şi el a venit de la lotul naţional, maestre Florinel Coman, unde mai pui că a şi marcat cu Serbia! Ca să ne lămurim…

Ţucudean are în el ceea ce puţini jucători din Liga 1 se pot lăuda că ţin în buzunarul de lângă inimă. Plăcerea de a fi fotbalist şi încrâncenarea productivă, care se deosebeşte de „hei-rup-ul” trivial al unui „muncitorache”, care pune capul în pâmânt şi aleargă, bovin, fără să vadă pe unde se plimbă mingea. Acest băiat are simţul porţii şi ştie să-şi dozeze eforturile, în primul rând cele mentale. E o „rara avis” în campionatul nostru şi acest lucru merită repetat.

Una dintre concluziile meciului din Gruia este că echipele româneşti, chiar şi cele de top, duc o lipsă crasă de lideri. La CFR fluieri a pagubă, iar la Steaua n-ai loc de şmecheri, dar personalităţile cu adevărat dominante lipsesc cu desăvârşire. Poate şi pentru că, imediat cum îi cresc unuia tuleiele, cum se învârtoşează dom’ Gigi, dom’ Meme şi alţi domni pe care-i dau orgoliile afară din vile… Ţucudean are valenţe de lider şi ar fi păcat să ruginească. Sigur, nu are „trompeta” unui Marius Lăcătuş sau a lui Alibec, dar asta ţine şi de educaţie. Oamenii rasaţi vorbesc încet, calm şi se impun, fără a fi nici pedanţi şi nici vuvuzele. Din păcate sau din fericire, George Ţucudean a fost singurul personaj care ne-a oferit o seară pe care eram programaţi s-o regretăm.