Editorial Andrei Dicu, realist și dureros după „finala” de pe „Oblemenco”: CFR, taina realismului primejdios! Craiova, Vae Victis!

opiniile fanatik
Andrei Dicu   
în Editoriale
04/08/2020, 00:12
Editorial Andrei Dicu, realist și dureros după „finala” de pe „Oblemenco”: CFR, taina realismului primejdios! Craiova, Vae Victis! opiniile fanatik
Editorial Andrei Dicu, editorial realist și dureros după „finala” de pe „Oblemenco” CFR, taina realismului primejdios, Craiova, Vae Victis! (foto Răzvan Păsărică Sportpictures.eu)

Diferența dintre conștiința de sine și sinea singură a fost arătată de „finala” improprie din această seară. „Improprie”, pentru că acest campionat nu trebuia să se joace în acest mod. Dar, anul acesta, în care Dumnezeu și bolile pe care NOI le-am chemat, ne-au luat (aproape) tuturor mințile CFR Cluj a devenit campioana României, după o partidă care se desfășura într-un format inedit, dar pe care a meritat s-o câștige într-o manieră clasică. Adică a jucat prompt, realist și cu taina… interesului, în simțiri.

Chipciu a avut dreptate: „Pe undeva, e normal să fim cei mai buni”. Este cel de-al treilea titlu cucerit consecutiv de echipa din Gruia. Asta, chiar și în contextul în care Dan Petrescu a fost țintuit departe de stadion și în care, în timpul partidei cu CSU, ardelenii ar mai fi putut beneficia de două lovituri de la 11 metri. Important este să-ți gestionezi atuurile, am mai spus asta. Pentru olteni, judecata de apoi a venit, ca de obicei, atunci când s-au așteptat mai puțin. Nimic nou…

Andrei Dicu, în lacrimi, îmbrăcat pentru sărbătoare: Pragmatismul învingător și orgoliul dezorgoliat al învinșilor

CFR Cluj a izbutit să câștige acest campionat fără prea mare muncă de clacă. În acest timp, Craiova s-a străduit să redevină același accident al luminii, care pâlpâie, uneori, de vreo 29 de ani. Nu e vina jucătorilor sau a antrenorilor de azi, dar așa sunt oltenii și cei care jură întru „oltenism”, indiferent că sunt români sau italieni, precum antrenorul Bergodi. Blestemele nu se explică, se întâmplă. Și rămân. Doar „știința” piere, dacă n-o alimentezi, cu noțiuni, cu înțelegerea  prezentului, cu rațiune….

Mărturisesc că deși sunt oltean, dar sper că sunt și un jurnalist echidistant însă aș fi dorit ca Universitatea Craiova să-mi însorească un an –  de altfel – plin de eclipse, victoria finală a Clujului mi se pare pe deplin meritată. Știți, dragi cititori, mereu am susținut că – din punct de vedere deontologic – orice gazetar sportiv trebuie să-și mărturisească pasiunea pentru echipa cu care „ține”. Eu am făcut-o. Pregătit de sărbătoare, azi, sperând să scriu altceva, vă ofer inima mea de oltean, chircită sub trofeul cucerit DREPT de clujeni.

Îmi pare rău doar pentru faptul că Dan Petrescu a urmărit acest meci, undeva, departe de stadion, cu un suflet de zăpadă. Vara zăpezii lui i-a oferit o bucurie pe care numai cei puternici o cunosc. CFR a arătat disciplină, constanță, mai ales în clipele în care Craiova părea să aibă totul de partea ei. Și a mai oferit privitorilor acea stăpânire de sine, pe care a demonstrat-o de-a lungul întregului campionat și de care restul combatantelor nu au avut habar. Este o echipă matură, din care respiră meciurile europene și nu carcaletele nostru de campionat.

Care „Știința”? Întâmplarea nu devine memorie!

Oricât ar durea, trebuie amintit faptul că și ultimul campionat câștigat de Universitatea Craiova a fost decis la golaveraj. Subțirică și comodă bucurie, pentru cei care au făcut, primii, România Mare, sub și cu securea lui Mihai Viteazul, crunt blestem pentru urmașii voievodului care cred doar în lozinci și în fantome…

Întâmplarea cuceririi titlului din 1991 nu poate deveni memorie, atâta timp cât la Craiova orgoliul și exuberanța bat realismul și gestionarea zilei de…. ieri, nu de… mâine. Olteniei fotbalistice nu-i e teamă doar de faptul că pierde mingea, inexplicabil și își toarnă singură beton în ghete, ci îi e frică de propria istorie. Craiova nu mai joacă acel fotbal, „cu zâmbetul pe buze”, vorba cuiva, iar încrâncenarea o distruge. O face să ia soluții pripite și proaste. Mă umflă râsul – plânsul… Ce ironie ar fi fost ca… „dinamovistul” Nistor să aducă titlul în Bănie?

Cu toate astea, nu e nimic amuzant. Aici apare doar un spațiu demn de căutat… căutări interioare. Cineva mi-a spus, de curând, „dacă vrei să câștigi, schimbă-te, dar rămâi același. Rămâi tu, dar schimbă-te”. Nu știu cât de „adâncă” e fraza, dar cred că merită o reflecție.

Întâmplarea devine memorie grație secundei ei. Dar…. cum readuci secunda?

CFR, bucuria ierbii și mirosul vieții

Cu trei titluri cucerite la rând, CFR pare un nume lung, purtat de o nesfârșire. Dar, ca și metalele, care au curgerea lor interioară, oamenii suferă și ei de curgerea lor interioară. Iar o echipă de fotbal este alcătuită din oameni. În individualitatea ei maximă (în momentul de față), „mândria Ardealului”, cum se spune în imnul clubului, are două probleme. Prima, propria trenă, de care trebuie să tragă mult, ca să nu i se agațe pe scări sau printr-un lift iluzoriu. Iar a doua, suspiciunea de a fi câștigat un campionat total debusolat. Chiar dacă, repet, a fost cea mai puțin „năucă ” echipă pretendentă la lauri.

Chiar și soarele are pete. Probabil că Dan Petrescu știe asta. Dincolo de felicitări și de trofeul care seamănă ostentativ cu un altul, demn de o campioană europeană, important este să știm să ne luptăm. Pentru tot ce iubim. Pentru tot ce credem. Nu sunt lozinci. Este vorba despre sport și mai ales despre viață.

Vrei să-ți vezi următoarea ta inimă? Riscă! Nu gândi precum juveții din Bănie, care credeau că voodoo-ul „mezamplazat ” de fani, înafara stadionului, îi va ajuta… S-a văzut. „Vae victis”, vorba romanilor! Vai de cei învinși și mai ales de cei care nu știu să recâștige ce au pierdut, să învie….

Pentru noua și vechea campioană există doar un risc. Al auto-mulțumirii. Nichita Stănescu: „A fi continuu înseamnă, de fapt, a nu fi”. V-am obișnuit cu Nichita, în aceste editoriale, dar își merită locul în realitatea noastră, pentru că el joacă fotbal cu îngerii. Dar metafora unor crampoane care redau bucuria ierbii este incomparabilă cu o frază sau cu un vers. Este mirosul vieții, acum, în timp de moarte.

CFR și-a reinvenat viața. Când mulți nu mai credeau. Aici se găsește taina. Să renaști când nimeni nu te mai simte în stare, ba chiar și când mulți nu te mai vor…

Închide ×