Editorial atipic Cornel Dinu. Dorința lui Lucescu, exemplul lui Hagi și educația lui Ionuț Adrian Popa, președinte CS Dinamo, îmi dau speranțe

Cornel Dinu   
în Editoriale
28/07/2020, 09:36
Editorial atipic Cornel Dinu. Dorința lui Lucescu, exemplul lui Hagi și educația lui Ionuț Adrian Popa, președinte CS Dinamo, îmi dau speranțe
Editorial atipic Cornel Dinu. Dorința lui Lucescu, exemplul lui Hagi și educația lui Ionuț Adrian Popa, președinte CS Dinamo, îmi dau speranțe

Nu mai pot spune „Cronica zgubilitică a etapei” că nu mai avem etape. Ci doar caricaturi de etape. Doar jocuri izolate în izolare, între răsfățații cu marea parte a peșcheșurilor TV la teșchereaua lor, și împărțitorii de mai mult ciozvârte rămase de la festinul amintiților, în play-out-ul ce se dispută anarhic, uite testul (pozitiv), nu e testul (negativ), cu securea pandemiei și a retrogradării deasupra capetelor.

Iar peste această total nedreaptă separare plutește realitatea că dacă Viitorul și Sepsi, chiar voluntarii Voluntariului n-ar fi fost „ajunse” la subsol, pe mulți ar fi răspopit ca joc și scor din mansarda primelor șase locuri.

Blestemat obiceiul diriguitorilor de pretutindeni și din ce în ce din mai multe domenii de a se da inovatori pricepuți, transformând normalul în anormal…

Editorial atipic Cornel Dinu. Dorința lui Lucescu, exemplul lui Hagi și educația lui Ionuț Adrian Popa, președinte CS Dinamo, îmi dau speranțe

UEFA, sub „cavalerii de triste figuri” ale lui Platini și acum Ceferin, s-a dat cel mai mult în stambă, inventând sisteme competiționale complicate, demne de criptograme de comunicări militare.

De aceea, începând de acum, voi așeza în scris cocteilul de gânduri și întâmplări nu numai fotbalistice, sub deviza „De la lume adunate și… doar comentate!”. Verdictul adevărului vă aparține. Eu doar zic…

În unele privințe, pentru a se face dreptate, ar trebui dat chiar cu parul. Bine-nțeles că nu la propriu, ci doar la figurat. Trăim în vremuri ăn care regulile și legile, atât de necesare în a potoli instinctele nefaste, încă primare, din om, sunt în desuetitudine.

Loviturile date credinței și de aici moralei comportamentale din familie și societate, coroborate cu veritabila industrie a știrilor bombă-șoc-șoc-dezastruoase și a comentariilor bulbucat-panicarde de pe prea multele canale – ajunse chiar… canale! – subjugate unui senzațional distructiv, așează ca mod de viață pestențialul în vorbe și fapte.

Editorial atipic Cornel Dinu. Războindu-ne cu COVID-ul și „asimptomaticii” care doar par pregătiți pentru treaba cu care se ocupă

Existența acestei pandemii-pandalii a COVID-ului cu pericole certe, dar și asimptomatice, este și ne va mai chinui mult timp. Repet, prostia și răutatea umană sunt mult mai periculoase decât acest virus, care poate și el, dar în mult mai mică măsură, să ucidă.

A suferit și va mai suferi și fotbalul, firesc, ca orice fenomen uman, în această conflagrație declanșată de ce creează natura, încercând să se apere de nevolnicia ființei umane, ce o atacă printr-un arsenal ce nu-i poate aduce decât fățărnicia satisfacțiilor efemere.

Ooo, și dacă s-ar lua în calcul, în lumea de acum, „asimptomaticii” care doar par pregătiți pentru treaba cu care se ocupă, mai ales la noi în ultimii 40 de ani, carantina ar fi obligatorie. Pentru sfidătorul cinic care „ne face proști” din Deal și nenumărați diriguitori din ministere și instituții care ne hotărăsc atât de nefast soarta.

Editorial atipic Cornel Dinu. „Minunea” de la Iași, cu Cabral din deal și loturile pozitive azi și negative mâine

Iar la ce melanj discriminatoriu cunoaște medicina noastră de stat față de cea particulară, și cât de decăzută a ajuns grija pentru pacient, fotbalul nostru ar fi trebuit oprit ca în Franța cea infatuată căreia nu i-a fost nicio jenă, Țările cele de Jos, cum își spune acum Olanda, și Belgia de Bruxelles, cămătară subiectivă a banilor europeni.

Altfel, suntem nevoiți să asistăm la un circ anunțat trâmbițat ca „Lume, lume, ciuliți-vă urechile și beliți-vă (pentru pudibonzi, „Belitule” era apelativul preferat al lui „mon cher” Marin Preda) ochii!” …Că loturi întregi, pe ici, pe colo, prin părțile esențiale, sunt găsite pozitive azi și negative mâine.

Ultima „minune” s-a făptuit cu Cabral din deal (a se citi Copou) la Iași, negativ din pozitiv după numai trei ore… Haidade, e de râsul curcilor… Cred, totuși, că pozitivii în masă la unele echipe sunt produsul indisciplinei tolerată în timp de prea mulți conducători „asimptomatici” ce aveau semne de competență decizional fotbalistică. Nu dau nume, îmi e rușine mie de nerușinarea lor. În mod deosebit la Dinamo…

E normal, poate, să avem 16, sau chiar 18 echipe, să nu mai retrogradeze nimeni, că fotbalul nostru, deghizat doar ca nume în „profesionist”, a ajuns și sub nivelul de existență al Daciadelor.

Editorial atipic Cornel Dinu. De ce la Sepsi nu-s simptomatici și nici zâmbetul îngăduitor dedicat asimptomaticilor? Infectatenemtudom…

Întrebați-vă, totuși, de ce la Sepsi nu-s simptomatici și nici zâmbetul îngăduitor dedicat asimptomaticilor. Și, în general, în Covasna și Harghita greu apare câte-un infectatenemtudom…

Chiar dacă atunci când au venit în Câmpia Panoniei triburile barbare ale celor „11 săgeți” (numele Ungariei), 3 turce, 3 „Cabari” (de la khazarii trecuți la iudaism) și 6 turcite (baza ungurilor), cele mai puternice erau ale maghiarilor, 5, și unul de „bașchiri”, de unde vine și cuvântul „bozgor” și verbul „a boscorodi”.

Până atunci noi cunoscusem deja binefăcătoarea civilizație celto-tracică și romană. Numai că atunci când pe noi ne-au îmbolnăvit grav în moravuri o sută și ceva de ani de domnii fanariote, ei au prins, din 1300 până au devenit pașalâc, după înfrângerea de la Mohaci, din 1526, numai regi luminați din Vestul Europei. Iar după 1867, până în 1916 și mai multă iluminare le-a fost dată de la Imperiul Habsburgic, condus de Franz Josepf.

Să nu ne fie rușine să recunoaștem că la ei, prin acest noroc istoric, oamenii sunt mult mai disciplinați și știu să-și apere mult mai bine decât noi pământul unde au năvălit.

Noi suntem de veacuri la noi acasă și, deși ne îmbolnăvim de relele lumii atât de des, iluzia că totu-i trecător ne dă doar rar senzația de bine. Puneți în balanță ce politicieni au avut și au ei, antrenați în răbdare, chintesență oratorică și cinism în a-și impune interesele, și cât de repede cade… de fapt se ridică, dar nu a bine, talgerul în care-i punem pe ai noștri…

Editorial atipic Cornel Dinu. Ceea ce face Gică Hagi la Viitorul este singura cale pentru a ne putea reveni

Viktor Orban l-a divinizat pe Ferenc Puskas și vrea să creeze o mare echipă națională a Ungariei, ca aceea din anii ’50. Investind, da, chiar și la noi! Nu numai în fotbal, ci și în handbal.

Bietul și atât de nobilul în intenții Gică Hagi a fost ascultat de Or-banul nostru, tratând adevărurile ce i le-a spus după aceea ca un test de cultură.

Nu numai că nu ne respectăm valorile, dar le și blamăm. Cum s-a întâmplat în ultimii ani și cu monumentul de bun simț și simțire românească Gică Hagi.

Făcătorii de nimic bun în viață aruncă zâmbete superioare și zornăitoare la unele stângăcii de exprimare ale acestuia. Dând la o parte adevărul că stângul său genial a scris pagini de glorie greu de egalat în fotbalul românesc. Iar ceea ce face Gică Hagi la Viitorul este singura cale pentru a ne putea reveni.

Măcar aproape de ce am fost în fotbalul din anii 1980 până spre 2008, cât a ținut impulsul de dinainte de 1990. Gică mai greșește propoziția când simte răutatea și ignoranța celor care-l provoacă. Dar contează ce spune și ce face, nu ce vor grămăticii de virgule să audă.

Atâta timp cât a făcut și continuă să aducă în fotbalul românesc numai bine, îmi și îi redescopăr sensibilitatea educației de acasă. Copiii și chiar mamele se adresau capilor familiei cu „dumneavoastră” sau numai la persoana a treia, la noi, la români, în timpuri demult apuse.

Ei bine, ce-mi povesteau în acest sens părinții mei am regăsit în familia Hagi, în 1992, acasă la ei, la Madrid. Și la fel mi se adresează mie, bătrân năbădăios în vorbe și rar răbufniri de evitat, toată familia de macedoneni a nurorii mele. Vlahi ca și noi.

Au și ei rebuturi comportamentale, dar mult mai puține decât noi. Respectul și buna-cuviință sunt imperative de neclintit ale oricărui popor care știe că numai așa își poate perpetua nația.

Editorial atipic Cornel Dinu. Respectați dorința de a mai fi pe teren a lui Mircea Lucescu, e singura șansă de a mai rămâne printre noi…

Fac publică această confidență pe care Mircea mi-a făcut-o în urmă cu doi ani, într-un „tete-a-tete” înregistrat pe terenul pe care am ars jucând dar și construind generații ce i-au îmbogățit pe prea mulți doar de pe margine…

„Cornele, știi mai bine ca mulți că muncesc fără întrerupere de mic și din ce sărăcie am pornit. Nici eu nu am fost ocolit de suferințe fizice care mă apropiau de oprirea respirației. Dacă ajungeam cu câteva ore mai târziu în Germania, să mi se pună stenturi, acum nu mai stăteam de vorbă. Să mă judece cine vrea și cum vrea. Glasul destinului îmi spune că dacă mă opresc să mai antrenez, sfârșitul va fi și mai aproape…”

Nu mai puteam continua cu vorba. Tăcerea răsuflării noastre mișca iarăși iarba călcată atâția ani în „Ștefan cel Mare”. În ce hal ne-am prăbușit judecata! Și bucuriile create semenilor noștri sunt măsurate prin înșiruirea de cifre ale banului care e „ochiul dracului” de când l-au inventat fenicienii. Fără acordul lui Dumnezeu, precizează „inițiații” catolici…

Editorial atipic Cornel Dinu. Președinte la CS Dinamo a fost numit un ofițer de carieră, subcomisarul de poliție Ionuț Adrian Popa, cu educația și instruirea de a servi clubul și nu din club să se servească pe sine

În fine, am impresia că președinte la CS Dinamo a fost numit un ofițer de carieră, subcomisarul de poliție (pe „vechi”, maiorul) Ionuț Adrian Popa, cu educația și instruirea de a servi clubul și nu din club să se servească pe sine, ca toți cei dinaintea sa, cu excepția lui George Cosac.

Cum a fost în ultimul deceniu și ceva, chiar cu câțiva ani mai înainte. Când doar handbalul, de trei ani, a mai luat, după Constanța lui Nicușor Constantinescu și a Elenei Frâncu, campionate. Iar și mai înainte, dar după 2000, doar rugbiul. Și erau 24 de secții…

Din 17 secții, câte am avut eu din 1995 până în 2000, fără dreptul la asociere consfințit „după”, vreo 5, ce-i drept după doi ani de reîntoarcere a tradiției în știința conducerii, luând titlurile naționale, au readus clubul pe primul loc în țară.

Am vrut să le reduc la 12, total performante la jocuri și sporturi individuale. Cu vreo 84 de angajați, din care vreo 40 de sportivi de performanță. Față de 380 și ceva la cât s-a ajuns în ultimii ani, veritabilă adunătură de incompetenți. Dar masă votantă! Blestemul oportuniștilor este și mai înfiorător de umflat în schemă la celălalt club care a scris și el palmaresul de invidiat al sportului românesc, Steaua, cu… 43 de secții!

În comparație cu „Daciada” aducătoare nu numai de sănătate națională prin sport, dar și de veritabile talente, ulterior performante, aceste două cluburi foste mari sunt, așa cum au ajuns, sfidări ale realității.

Hohotul veritabil de râsu’-plânsu’ în acești ultimi ani este că dacă la Dinamo au fost instalați să conducă foști sportivi, performanți ce-i drept, dar care n-au citit două cărți în viață și știau doar luatul fără să semneze, la Steaua au condus militari ce n-aveau nimic comun cu sportul.

Și-atunci nu-i absolut doar o întâmplare halul în care a decăzut sportul românesc per total. De la panoplii de medalii, ca o imagine de apreciat a țării de atunci, la sărăcia și de participare de acum, cu largul concurs al indiferenței și incompetenței politice de a servi țara.

Editorial atipic Cornel Dinu. De ce n-am vorbit nimic despre fotbal cu președintele CS Dinamo

Am stat de vorbă cu actualul președinte de la CS Dinamo, subcomisarul de polițiel Ionuț Adrian Popa. Filingul îmi spune că numirea sa de către ministrul Vela s-ar putea să fie benefică pentru club. În primul rând știe să asculte, mare calitate în ziua de azi. Și are numai 32 de ani…

Vreau să cred că știe și înțelege ce trebuie făcut, trăgând brazdă peste trecutul recent atât de nefast. Dar dacă sunteți cu adevărat „câine roșu”, domnule ministru Vela, ceea ce pentru mine e tare de bine, lăsați-l să-și facă echipa de conducere!

Intuiesc, „menajerul” olimpic ce nu s-a duelat cu nimeni fără mască și pieptar, fără cruce templieră, și alții, care și-au mai băgat vorbe de cucută în urechile decizionale ministeriale ai ultimilor 20 de ani, sugerând pe cei care ar trebui să comande, la fel de înșelător ca până acum, la Dinamo, n-au astâmpăr!

N-am vorbit nimic despre fotbal cu maiorul Ionuț Adrian Popa. Deocamdată. Și pentru că am convingerea, confirmată de ceva timp, că toți cei ce defilează în salvatori ai Dinamoului, combinați acum cu Don Quijote, sunt din categoria „Nu servim Dinamo, ne servim din Dinamo”. Tare aș vrea ca asta să fie clar pentru toată lumea…

Editorial atipic Cornel Dinu. Una e „Manole” și cu totul altceva „Petrov”…

Acum câteva nopți vorbeam cu un prieten care știe prea multă carte și are la fel de multe informații de care încă nu-i timpul să vorbească… Și-mi spunea: „Domnul Cornel (așa mi se adresează dintotdeauna…), mia de ofițeri superiori pe care Maurer a transferat-o la sfârșitul lui 1969 de la DIE la Ministerul Comerțului Exterior a jurat să servească țara. Și au servit-o din patriotism, dar și cunoscând ce li se întâmplă celor care trădează. «Defectează  e pașnic… După 1990, o mică parte, dar suficientă pentru a distruge, au înjurat țara furând-o”.

Și în acest război crunt, rar la vedere, al „umbrelor”, „fantomelor” și al „oamenilor în negru” ce servesc interesele țărilor și popoarelor care i-au creat cu mari sacrificii de școlire pretutindeni, nu îi amestecați cu delatorii ordinari din invidie a aproapelui, la noi câtă frunză, câtă iarbă… Aducători ai răului suprem, de neiertat în creștinism…

În „inteligence” lupta e pe viață și pe moarte. Să mai amintesc de ștreangul la care a ajuns aparentul ziarist „roșu” Richard Sorge (Ramsay, nume de război) sau schimbul de minți și compromisul de care a beneficiat „Grupul de la Cambridge”, care a transmis secretul bombei atomice „aliatului” sovietic?

Așa că, răilor invidioși și numai pe-apucate, faceți diferența obligatorie între serviciile reale aduse țării de „Manole” și nu întâmplătorul „Petrov”, necredinciosul pustiitor și învrăjbitor de Țară Românească. Prietenii știu despre cine vorbesc…

Închide ×