Hagi I, Hagi II. Şi o prinţesă în pragul majoratului

Pe vremuri, cînd în ziarul „Sportul” apăreau, aproape criptat, nume precum Radu I şi Radu II, Munteanu I şi Munteanu II, Cîmpeanu I şi Cîmpeanu II, Nunweiller I, II, III şi IV, iar dintre ciulinii Dobrogei scotea capul un băieţel sfrijit cu dribling năucitor şi şut năprasnic, pe nume Hagi, nimeni nu bănuia că atunci, acolo, se năştea o mică dinastie: Hagi I, Hagi II…

Dragi prieteni, marele Hagi împlineşte astăzi 49 de ani! Nu e o vîrstă rotundă – mă gîndesc cum se vor cutremura plăcile tectonice ale amintirilor şi cum va erupe vulcanul nostalgiei anul viitor, pe vremea asta -, dar e o vîrstă a întrebărilor. Cînd a ajuns Hagi la 49 de ani? Unde e adolescentul care, la 18 ani, trimitea mingea pe traiectorii halucinante, făcînd-o să coboare ca fulgerul din înaltul cerului? Ce s-a întîmplat cu tînărul îndrăzneţ care la 20 de ani zguduia barele porţii lui Shilton, pe vechiul „Wembley” (au îmbătrînit, iată, şi stadioanele…)? Cînd a trecut atîta amar de vreme? Cînd şi-a adăugat numele Hagi o particulă numerică, devenit Hagi I?

La ultima întrebare, răspunsul e simplu: atunci cînd pe terenul de fotbal a apărut Hagi II. Iar în spatele acestei etichete de marketing se află un copil: Ianis, fiul lui Gică Hagi. La 15 ani, fiul „Regelui” – căruia, natural, îi vom spune „Prinţul” – este deja un talent confirmat. Nu şi-a zdrelit picioarele pe maidanul mărăcinos din Săcele, precum tatăl său odinioară, ci a urmat traseul rezervat unui profesionist încă de la vîrsta şcolii primare. Iar investiţia de încredere şi pricepere a lui Hagi I în Hagi II anunţă roade spectaculoase. Ianis marchează şi cu stîngul, şi cu dreptul, instalîndu-se deja ca lider al generaţiei sale.

… 22 octombrie 1998. Abia revenit de la Trondheim, din apropierea Cercului Polar, unde Galatasaray pierduse cu 3-0 în faţa campioanei Norvegiei, Rosenborg, în Liga Campionilor, Gică Hagi dă fuga la „International Hospital” din Istanbul. Soţia sa, Marilena, aduce pe lume un băieţel, care primeşte numele Ianis – varianta aromână a lui Iancu, tatăl lui Gică şi bunicul pe care Ianis nu l-a prins în viaţă…

Ce destin i-a fost rezervat marelui Hagi… Viaţa de pelerin al fotbalului a făcut ca ambii copii ai săi să se nască prin străinătăţuri: Kira la Barcelona (în 1996), Ianis la Istanbul (în 1998). Şi tot departe de ţară se afla cînd, unul cîte unul, i s-au stins părinţii: tatăl în 1997, mama în 1999. De fiecare dată, Gică a urcat în primul avion şi a venit la Constanţa.

Acei ani, 1996-1997-1998-1999, au avut o densitate covîrşitoare, o alternanţă viaţă-moarte-viaţă-moarte căreia numai un om puternic putea să-i reziste. Şi nu oricum, ci înnobilîndu-i cu performanţe uluitoare în tricoul roş-albastru al Barcelonei, în cel galben-roşu al Galatei şi mai ales în cel galben al naţionalei române. Să nu uităm, erau ani în care calificarea României la marile turnee finale era decisă încă din ziua tragerii la sorţi.

Hagi şi-a divinizat părinţii şi îşi adoră copiii. Nu întîmplător, a creat o punte simbolică între cei care i-au dat viaţă şi cei cărora le-a dat viaţă. Bătrîna Chiraţa trăieşte prin nepoata sa, Kira, iar bătrînul Iancu se regăseşte în nepotul Ianis. Chiraţa – Kira, Iancu – Ianis… în fond, şi numele au rămas aceleaşi, trecute doar prin filtrul ancestral al aromânismului…

Dacă „Prinţul” Ianis e deja căpitanul unei echipe naţionale, iar „Prinţesa” Kira îşi serbează luna viitoare majoratul, atunci de ce ne mai mirăm că „Regele” Hagi se apropie de 50 de ani?
Amintirea acestor repere de pe traiectoria sufletului său reprezintă cadoul pe care i-l fac, de ziua lui, celui mai mare fotbalist din istoria României. La mulţi ani, „Majestate”!

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii