Lacrimile lui Wellington şi măgăria lui Rada

Oribilă întîmplarea de la Chiajna! Dacă ar fi după mine, aş umple puşcăriile cu suboameni care judecă oamenii după culoarea pielii. Asta e soluţia educaţională pentru decerebraţii rasişti: terapie prin puşcărie.

Ce s-a întîmplat, de fapt? Vineri, în minutul 59 al meciului Concordia – Rapid, Wellington Carlos da Silva, brazilianul de 27 de ani al echipei-gazdă, a fost lovit în cap cu o banană aruncată din tribune.

Sud-americanul şi-a înghiţit lacrimile şi a jucat mai departe. Finalul jocului l-a prins pe teren. Atunci n-a mai rezistat: a plecat la vestiar plîngînd. Un bărbat în toată firea plîngea în hohote. Erau lacrimile unei dureri care-i sfîşia sufletul. Cu ce a greşit el, Wellington Carlos din Ribeirao Preto, ca să fie tratat ca o maimuţă?

În 2012 a plecat din sărăcia Braziliei natale în căutarea unui pîini mai bune. A trecut Oceanul în Europa, continentul marii civilizaţii. Destinul l-a adus în România, o ţară latină ca şi Brazilia. N-a venit să fure, nici să cerşească, a venit să muncească. La marginea Capitalei a găsit o echipă, Concordia Chiajna, dispusă să-l angajeze. Şi n-a greşit: Wellington Carlos a înscris deja 16 goluri.

Digi24.ro

Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea în care trăia ca un rege

Cerul s-a prăbuşit însă pe el cu două zile înainte de a împlini 27 de ani. Batjocura la care a fost supus brazilianul l-a înfuriat şi pe managerul general al Chiajnei, Narcis Răducan, fost fotbalist la Rapid. “Wellington era cu copilul aici, a învăţat limba română. Acum plînge în vestiar. Sîntem în 2014 şi mă aştept la un alt comportament. Wellington merita să fie tratat cu respect“.

Da, Wellington merita să fie tratat cu respect! Dar un nemernic din tribună, lipsit de educaţie şi de omenie, a gîndit altfel. De fapt, n-a gândit, ci şi-a urmat instinctul de primată. El este adevărata maimuţă, nu Wellington! El, bezmeticul din tribună, n-a reuşit să facă saltul spre specia umană! Iar pentru asta trebuie să plătească!

Imaginile de la finalul partidei nu-mi dau pace. Mă dor, mă intrigă, mă revoltă. Look TV, postul care a transmis partida, l-a invitat la microfon pe fotbalistul brazilian, iar acesta clocotea de furie. A găsit puterea, totuşi, de a vorbi în limba română. Mesajul său a fost emoţionant: „Am venit în România, am învăţat limba, dar sînt tratat aşa. Soţia şi copilul meu erau în tribune. Copilul nu înţelegea de ce s-a aruncat în mine cu banană, că nu sînt nici maimuţă, nici nu sîntem la zoo.

I-am zis arbitrului despre ce s-a întîmplat şi mi-a dat «galben». Dacă am greşit eu, îmi cer scuze. Niciodată în viaţa mea nu mi-am dorit să marchez aşa de mult ca în seara asta, după ce mi-au făcut suporterii Rapidului. Le rog celor care sînt în măsură să facă dreptate după ceea ce mi s-a întîmplat“.

Digisport.ro

Statul plătește 138.000.000 $ din cauza ”celui mai înfricoșător monstru”, condamnat la 360 de ani de închisoare

Atît, la ultima frază s-a împleticit brazilianul, comiţînd un dezacord! În rest, o română fluentă, plăcută, de care nemernicul cu banana probabil că nu e în stare.

Acesta nu a fost însă singurul om mărunt, vineri, pe stadionul din Chiajna. Au mai fost cel puţin doi: arbitrul Marian Balaci şi antrenorul Rapidului, Marian Rada.

Balaci a reacţionat prosteşte cînd Wellington i-a explicat, gesticulînd nervos, ce a păţit: i-a arătat cartonaşul galben! Asta înseamnă ca în loc de suflet să ai un regulament. Sînt momente în viaţă cînd trebuie să fii în primul rînd om, nu arbitru sau tîmplar sau strungar. Iar un om, în acele clipe teribile de la Chiajna, dădea naibii toate cartonaşele şi fluierele şi regulamentele lumii şi îl lua braţe, frăţeşte-solidar, pe bietul Wellington! Căci brazilianul, atunci, acolo, nu mai era fotbalistul Wellington, ci omul Wellington! Un om cu suflet de copil. Aşa a ratat arbitrul Balaci momentul-cheie al carierei sale cenuşii. Ar fi putut să strălucească, să iradieze căldură umană, dar a preferat să rămînă un funcţionar cu fluier.

Lacrimile lui Wellington nu l-au impresionat nici pe antrenorul Rada, care, într-o rătăcire bolnavă, a ales arma abjectă a ironiei. “Acum nu vrea şi 3-0 cumva la «masa verde»? Pe stadion sînt camere de luat de vederi, cel care a aruncat banana poate fi identificat şi sancţionat. Ne-am săturat ca după fiecare meci să îmbogăţim Liga. A plîns Wellington în vestiar? Să ştiţi că se poate juca şi teatru. Astea sînt exagerări. Poate trebuia să plîngă că nu a dat gol. Facem atîta caz că plînge Wellington! Poate a mîncat cineva o banană în tribună şi i-a căzut pe teren. De unde ştim noi că a aruncat spre el şi că era suporter rapidist?”

În faţa unei asemenea erupţii de neomenie, singura apărare e să-ţi aminteşti numeroasele situaţii dureroase în care Marian Rada şi-a înghiţit lacrimile cînd alţi bezmetici, din alte galerii, băteau din aripi şi croncăneau batjocoritor, precum ciorile. Atunci Wellington era chiar el, Rada, dar între timp a uitat.

Bătălia surdă pentru un amărît de punct şterge prea uşor memoria afectivă. Dar asta li se întîmplă numai oamenilor slabi.

 P: Înregistreaza-te acum la Sportingbet si primesti un Free Bet de 400 lei!