ADVERTISEMENT
Editoriale

Editorial comemorativ Cornel Dinu. La trecerea Styxului a fratelui meu mai mare Emil Molcuț, erudit profesor al Facultății de Drept… Video exclusiv

Autor: Cornel Dinu | 12.03.2021 | 15:05
Editorial comemorativ Cornel Dinu. La trecerea Styxului a fratelui meu mai mare Emil Molcuț, erudit profesor al Facultății de Drept... Video exclusiv
Cornel Dinu între profesorii Emil Molcuț, în stânga imaginii și Nicolae Popa, în dreapta, de Sfântul Nicolae 2019. Sursa foto: arhiva personală

Cornel Dinu și-a pierdut un foarte bun prieten, „fratele meu mai mare”, profesorul universitar doctor în drept Emil Molcuț, figură marcantă a lumii juridice și academice românești. Amintirile și trăirile sale într-un moment atât de greu le dezvăluie „Procurorul” într-un editorial comemorativ scris cu lacrima în colțul ochiului…

ADVERTISEMENT

Apelativul devenit într-un fel renume, „Procurorul”, mi l-a pus antrenorul Gică Bărbulescu, fost jucător la Juventus București, prima echipă cu nocturnă și stadion propriu, înființată în 1924 și desființată… de fapt transformată proletar în Petrolul Ploiești în 1952.

Nea Gică, poreclit „Pungă”, era un bucureștean hâtru, pe care l-am avut antrenor la Metalul Târgoviște în sezonul 1965-1966, înainte de a pleca la Dinamo. Trecuse prin multe rele ale acelor viscole sociale generate de schimbarea puterii în România după Al Doilea Război Mondial, devenise un pic „pricinos”…

ADVERTISEMENT

Editorial comemorativ Cornel Dinu. La trecerea Styxului a fratelui meu mai mare Emil Molcuț, erudit profesor al Facultății de Drept…

Când a aflat cariera de jurist de excepție a tatălui meu, care fusese și procuror, m-a „înfiat” fotbalistic. Desigur, la figurat. Și atunci când mă mai certau mai vârstnicii echipei, uneori pe bună dreptate, spunea doar atât: „Lăsați-l în pace, e băiatul lu’ procuroru’ care a fost trimis ca și mine, ani buni, la munca de jos”.

Marcat de personalitatea tatălui meu, pe care îl luam de multe ori seara de la tribunal, când aștepta verdictele civile, mai mereu favorabile, după ce fusese primit în avocatură, pe lângă fotbal am făcut și Facultatea de Drept. La „fără frecvență”, pentru că, practic zi de zi pe teren, într-un „amatorism” ce deghiza un profesionalism incontestabil, nu la bani, ca în Occident, desigur, nu puteam fi prezent și la cursuri.

ADVERTISEMENT

După examenul de admitere, susținut scris și oral în dimineața zilei de 7 noiembrie 1967, după 0-0 cu Anglia, campioană mondială, în după-amiaza precedentă, am intrat în atmosfera facultății. Introdus printr-un coleg de lot național de juniori, celebrul Florin Gătejan, poreclit arhicunoscut „Pațanu”…

Editorial comemorativ Cornel Dinu. Pățanii hipice cu… „Pațanu” călare! Florin Gătejan m-a introdus în lumea juridică dincolo de cursurile facultății

…Student foarte bun, magistrat și, în final, avocat de succes. Simpatic mereu, educat într-o familie de proprietari de pământuri, căruțe și cai, tare descurcăreț. Este antologică trăznaia sa de prin toamna lui 1967, când a venit cu un… cal, Murgu, la stadionul Giulești, la un antrenament al Rapidului, campioană în acel moment, înaintea unui meci cu Dinamo. Pe care l-a băgat în vestiar și pe teren! 

ADVERTISEMENT

Același cal, Murgul, a fost protagonistul altei năzbâtii a lui Florin Gătejan. Chiar profesorul Emil Molcuț l-a provocat să aducă un bidiviu la… cofetăria „Tosca” de lângă Opera din București, la doi pași de Facultatea de Drept, unde se mai relaxau dascălii între cursuri.

„Pațanu” a venit călare pe Murgu de-a lungul cheiului Dâmboviței și a dat să intre cu el în… cofetărie! Calul s-a speriat, însă, s-a cabrat pe picioarele din spate, l-a dat pe Florin cu capul de pragul de sus, acesta a cfăzut din șa, iar Murgu a pornit în galop spre… casă, undeva dincolo de fostele grajduri regale de pe chei, acum căminele „303”…

ADVERTISEMENT

Mai mare cu doi ani decât mine, student la zi, Florin Gătejan intrase repede în grațiile celui care conducea Facultatea de Științe Juridice, cum se numea pe atunci, profesorul de Drept Cooperatist, secretarul de partid Lucică Dimitriu. Alintat de amici „Lucilius”…

Jurist autoritar și suflet rar, de mare omenie, „Lucilius” stătea lângă „Athénée Palace”, într-un apartament „normal”. Șuetar de excepție, își petrecea după-amiezile în braseria celebrului hotel amintit. Impunător, respectat, un adevărat „Mecena” al Centrului Universitar al Bucureștiului.

ADVERTISEMENT

Îi plăcea și fotbalul, așa că „Pațanu” imediat mi-a făcut și mie loc la masa după-amiezilor prelungite în seară. „Lucilius” lucrase în străinătate, membru marcant în „Comisia Dunării”, deschidea orice ușă pe atunci.

Mare păcat și mare pierdere pentru lumea universitară că a murit într-un accident de mașină în vara lui 1970, la intrarea în Mărășești…. Într-un drum spre Iași cu profesorul Gheorghe Alexandru Cazan, de la Filosofie, ca îndrumători pentru ceva doctorate. Se făcea carte pe atunci, nu se furau doctoratele de pe net…

Ades se așezau la masa lui „Lucilius” somități, nume de… renume ale Dreptului. Profesorii Paul Gogeanu, „conu’” Milică Cernea, „cezar” al facultății, alături de cei mai „tineri”, până-n… 90 de ani, ca Luca Pascal, secretarul imensului Nicolae Titulescu la Liga Națiunilor.

Editorial comemorativ Cornel Dinu. Și așa l-am cunoscut pe profesorul Emil Molcuț… fratele meu mai mare…

…Dar și doi asistenți pe atunci, foști studenți eminenți, șefi de promoții, Nicolae Popa și Emil Molcuț. Mari amatori și de fotbal, juriști de mare viitor, crescuți cu grijă și exigență de alți titani ai Dreptului: profesorii Mihai Eliescu, Traian Ionașcu, Constantin Tomulescu, Constantin Stătescu, Ioan Ceterchi, Tudor Popescu…

Facultatea de Științe Juridice era pe atunci o Agorà a învățământului universitar de la noi. Șefii de catedre își creșteau asistenții într-o rigoare competentă, în așa fel încât respectul pentru această profesiune de credință a dreptății și adevărului să nu cunoască sincope.

Alături de Emil Molcuț și Nicu Popa, în timp, asistenții Ion Neaga, Ionică Moraru, Vasile Mitrache și încă mulți alții sunt adevărați stâlpi de pază ai școlilor jurisprudenței românești. Afectată și ea acum, odată cu deschiderea atâtor facultăți particulare ce au scos prea mulți absolvenți, chiar „dottore”, de… complezență…

Subiect amplu, cunoscut, în procesul de sfârșit al competenței în prea multe domenii de la noi. Cum definește amicul Tavi Hoandră ceea ce suportăm de la decidenți, care ne fac și mai insuportabil blestemul nesiguranței existenței pe meleagul românesc.

Editorial comemorativ Cornel Dinu. Din această lume care m-a modelat au plecat spre cele veșnice prea mulți…

Întorcându-ne în timp, între mine și cei doi profesori de excepție, Emil Molcuț și Nicolae Popa, din acel sfârșit al anilor ’60, s-a creat o prietenie prin înțelegere și sensibilitatea sufletească, din ce în ce mai rare la noi.

Mă onorează și m-a ajutat mult în dorința și înclinația voinței și, poate, vocației mele de a fi mereu în preajma unor oameni valoroși, încărcați de cunoaștere. Scriitori renumiți, medici aducători de sănătate, specialiști de excepție în multe domenii, politicieni adevărați (din ce în ce mai puțini…), oameni de teatru…

Ca să fiu primit de aceștia, firesc, educația și setea mea de cunoaștere manifestate prin comportament, respectiv citit, dar și șansa au contribuit în mod egal. Din acest punct de vedere, la care adaug și personalitatea carierei fotbalistice, soarta a fost darnică, bună cu mine.

Nu am pretenția să mă prezint ca jurist. Dar această lume aureolată intelectual, atât de diversă, cred că a însemnat în gândirea firescului meu mai mult decât absolvirea cu laude a câtorva facultăți…

Din această lume care m-a modelat au plecat spre cele veșnice prea mulți… Și am senzația că în ceea ce se petrece acum, la noi, sunt din ce în ce mai singur…

Editorial comemorativ Cornel Dinu. „Ne ducem toți câte puțin mereu spre un liman de tihnă și-alinare / Poate curând va trebui și eu bulendrele să mi le strâng pentru plecare”, recita profesorul din Esenin

Ultimul care a trecut Styxul, acum câteva zile, a fost unul dintre sufletele mele pereche, profesorul Emil Molcuț. Cu el și cu profesorul Nicu Popa am avut mii de momente de vis.

Interpretați numai realitatea că, de 60 de ani, cu excepția blestematului de 2020, o elită întreagă de juriști și alți specialiști de valoare din alte domenii îl serbam împreună pe profesorul Nicu Popa de Sfântul Nicolae (vezi poza cu ultimul Sfântul Nicolae împreună, în decembrie 2019…).

Desigur, mulți au avut soarta unuia dintre zecile de mii de versuri declamate mereu de enciclopedia de drept istoric, literatură și interpretare filosofică a vieții, profesorul Emil Molcuț, ades din Serioja Esenin: „Ne ducem toți câte puțin mereu spre un liman de tihnă și-alinare / Poate curând va trebui și eu bulendrele să mi le strâng pentru plecare”… Ooo, și cât mai recita profesorul și din marii noștri stihuitori naționaliști, fiind și el poet…

Știam că, internat din decembrie trecut, are zilele numărate, după diagnosticul pus abia în urmă cu două săptămâni!!! Arșița veștii că s-a stins miercuri, la trei dimineață, mi-au stins-o doar lacrimile… Pentru că între noi era o comuniune de simțire ce o au numai sufletele pereche…

Sigur, profesorul Molcuț era nu numai un mare cunoscător al Dreptului Roman, al istoriei statului și Dreptului Românesc, al literaturii românești și universale, al filosofiei, ci și un vizionar al sorții omenești.

Editorial comemorativ Cornel Dinu. „Accatonne”  și „Ducele”. „Ducele” de Ghergani…

Am parcurs panegiricele scrise de multele facultăți în care a predat. Mi s-au părut adevărate, dar depărtate de felul în care, cu acuitate, precizie și putere de sinteză se exprima „Ducele”…

Cu decenii în urmă m-a numit „Accattone”, șeful plebei romane. Tatăl său, având o gospodărie de elită bănățeană la Gherganiul din Dâmbovița mea, lângă Domeniul Ghica, am considerat, cu simțul umorului ce n-avea cum să ne lipsească nicicum, că poate fi numit…„Ducele de Ghergani”.

Emil Molcuț era un profesor convins pledant, cu o retorică de senator roman. Care impunea numai prin rostirea fiecărui cuvânt din cursuri, în convingerea că numai astfel gândirea poate să producă.

Cunoscând „ad litteram” filosofia, istoria și literatura neamului ca nimeni altul, aprecia în ultimii ani, văzând ce și de ce e petrece, logica lui Titu Maiorescu. Adaptând-o, desigur, la vremurile de acum… „Fondul ne-a lipsit mai mereu, dar acum, «Accatonne», formele sunt de-a dreptul hidoase”.

Cornel Dinu, Emil Molcuț
Ultima fotografie împreună… „Ducele de Ghergani” Emil Molcuț și „Accatone” Cornel Dinu… Sfântul Nicolae 2019… Sursa foto: arhiva personală

Editorial comemorativ Cornel Dinu. Ultimul discurs, un laudatium pentru fratele său, profesorul Nicolae Popa, de Sfântul Nicolae 2019

În ultimul discurs, din decembrie 2019, un laudatium pentru fratele său, profesorul Nicolae Popa, de Sfântul Nicolae, Emil Molcuț a fost mai scurt decât la orice introducere de curs…

„Acum, la 80 de ani, trebuie să fim fericiți, Am trecut prin atâtea, avem ca amintiri întâmplări unice, avem ce vorbi. Nu trebuie să jelim, să țipăm, nici să plângem. Să fim fericiți, avem și ce să povestim”

A amintit apoi de marii profesori predecesori…

„Eliescu, direct din filosofia greacă, Ionașcu, mereu cu pumnul în masă, precum Cicero, Oancea, care preciza că trebuie să ne știm și să ne apărăm pe cei ce sunt «pretini» cu noi, «conu’» Milică Cernea, înțeleptul din muntele ascuns, Paul Gogeanu, care-l considera pe profesorul Popa «fire de elită»…”

Finalul a cuprins referiri la comportamentul heghelian al sărbătoritului, profesorul Nicu Popa…

„Nu a acceptat compromisuri, stăpânind perfect logica dintre mobilitatea vieții și stabilitatea literei legii. Realizând ades, nu numai în facultate, echilibrul dintre static și mobil, nefiind niciodată dispus ca orișicine sau orice să fie închis în cerc dogmatic”

Făcând referire și la o teză în acest sens, șocantă, surprinzătoare pentru acele momente, prezentată într-o revistă de Drept la sfârșitul anilor ’60, de Ion Gheorghe Maurer….

Și câte adevăruri istorice se pot spune despre ruptura comandată de primitivismul egoist de a conduce numai el al lui Nicolae Ceaușescu, de intelectualul, juristul și politicianul de excepție Ion Gheorghe Maurer în 1973…

Editorial comemorativ Cornel Dinu. Nemaiputând să-mi văd prietenii pe catafalc, „Accattone” te salută, „Duce”, și la bună reîntâlnire dincolo!

„Ducele de Ghergani”, imensul profesor Emil Molcuț nu avea telefon mobil. Doar unul „cu fir” acasă. Nu irosea nicio clipă, citea, scria enorm, preda la multe facultăți până acum câțiva ani.

Am intuiția că în profunzimea gândirii sale știa că e mai bine să plece… Considerându-ne și considerându-se în plină… formare! Dorindu-le colegilor „Bună reîntâlnire și la 90 de ani”… Nu l-a mai lăsat Dumnezeu cu ei… cu noi…

Semnând acceptul pentru o operație disperată ca ultimă soluție de prelungire a șederii pe Pământ atât de târziu, profesorul Emil Molcuț și-a împlinit destinul de senator al Dreptului Roman. Operația în sine fiind, de fapt, sabia ce și-a împlântat-o între coaste Cato cel Tânăr, strănepotul lui Cato cel Bătrân  (Cato Cenzorul), la Thapsus, în Africa, după ce împăratul Cezar îl învinsese pe Pompei la Pharsalus, în Tesalia.

Nemaiputând să-mi văd prietenii pe catafalc, „Accattone” te salută, „Duce”, și la bună reîntâlnire dincolo!

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!