Editorial (co)memorial Cornel Dinu. „Gândesc cu degetele, că minte n-au!”. De la antrenorul pus de FRF pe scutul tricolorilor, la replici „istorice” ale lui Bubu Sotir

Fotbalul nostru a încheiat un ciclu la nivelul primei reprezentative în derizoriu. Încerc să fiu moderat întrebuințând acest termen relativ pașnic. Stare de spirit ce nu mă poate defini și pentru că neantul m-a aruncat în lumina vieții în zodia generoasă, dar și incandescentă a Leului.

Editorial (co)memorial Cornel Dinu. „Gândesc cu degetele, că minte n-au!”. De la antrenorul pus de FRF pe scutul tricolorilor, la replici „istorice” ale lui Bubu Sotir

Amintindu-mi-l, starea mea de spirit, pe excentricul în vorbele și întâmplările operei sale, ce are și câteva momente care-l așează destul de aproape de Caragiale, Ion Băieșu. Desigur, în alte timpuri, dar prezentând cam aceleași metehne, racile de caracter și de-aici comportamentale, ale neamului nostru, parcă fără seamăn.

Eram într-o vacanță de vară vreo zece zile la Eforie Nord, cu fratele meu de echipă Florică Dumitrache, botezat „Moxu” de Fănuș Neagu, în zona „Steaua de Mare”. Păstorită de inegalabilul licențiat în destule Viorel Stoica, „Pilă” se autodefinise în facultățile terminate „magna cum laude”, reprofilat prin hohotul de râs al existenței în responsabil de… cârciumă!

Am comprimat vremurile. Trecusem prin de toate vreo două, trei zile de nepovestit. În care, ca să ne odihnim, închideam doar câte un ochi, ca la tir… Spre niște zori relativi, după o partidă de biliard, mă culcasem sub masă, iar „Moxu” mă certa…

Digi24.ro

Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4 ani i-a dat de gol pe autori

Nu credeam că pot să obosesc… Trebuind să înotăm spre larg, ca mereu, căutând cu ochii singurul „oculus”, Soarele în răsărit. Terminând partida de poker cu „Pilă”, șeful Bilega și încă vreo doi mandatari, Guță Băieșu a băgat un cap din camera alăturată, să ne ia pulsul…

Constatând jalea stării de… reanimare în care abia ne mai mișcam, a murmurat doar atât: „Doamne, cât de repede vă place să ardeți!”… Cam la fel ca fotbalul nostru în ultimii ani, căruia înainte de primul fluier i se caută pulsul…

Editorial (co)memorial Cornel Dinu. Fotbalul făcut aproape scrum, din neștiință, de montații vremelnici în fotoliile federale de profesorul Vasile Dâncu

Numai că acesta, fotbalul, a fost așezat pe cu totul alți cărbuni încinși decât am vrut eu cu „Moxu”, de montații vremelnici în fotoliile federale de profesorul Vasile Dâncu. Care l-au făcut, fotbalul, aproape scrum din neștiință.

Așa după cum chiar domnia sa a simțit nevoia să se fălească de curând. Chipurile astfel semnându-i sfârșitul, încă prost explicatei de atâția novici, cooperativei fotbalistice de la calendele secolului trecut.

Digisport.ro

Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut

Inexplicabil încă și pentru mine, care l-am cunoscut pe eruditul sociolog și l-am ascultat de la început cu atenție și așezare, în casa de buni români a profesorului universitar „pe bune”, cum îngână înfiorător de mulți troglodiți ai zilelor ce ne e dat să-i suportăm, Ioan Rus.

Mai apoi, om politic de valoare și, cred eu, singurul Ministru de Interne pe care l-am avut cu adevărat după lovitura de stat cu public din 1989. Ce o aniversăm iarăși prin clevetiri și invective doar instinctuale.

L-am ascultat și vineri seară cu plăcere vorbind documentat și însuflețit despre nevoia de naționalism comportamental alături de Cosmin Gușă și Tavi (îmi permite să mă adresez astfel) Hoandră, posibili continuatori ai tradiției „școlii ardelene”, atât de necesară mereu.

Editorial (co)memorial Cornel Dinu. „Hatârul și bacșișul sunt cele două coordonate ale vieții noastre publice”. Atât de adevărat…

Am căutat, întorcându-mi fișele memoriei istorice… Desigur, sunt foarte multe exemple asemănătoare de oameni valoroși, cu mână tare proastă în a da viață pozițiilor de conducere prin așezări în ele a unor vietăți periculos de incompetente. Ca în cazul federației noastre de fotbal.

N-am, încă, nici eu, convingerea că mâna care s-a și fălit că i-a așezat, a fost doar neinspirată. Asemănător oarecum cu dansul din deplasare al bietului urs, când se pornește zornăitul tingirii scuturate și lovite… Numai că stăpânul dresor al „Framului” copilăriei noastre pornește muzica doar când constată sclipitul arginților în talger!

Stau liniștit în această privință, dar profund decepționat. Este rumoare și se vorbește de ceva timp în lumea curioasă a fotbalului nostru că înscăunații de acum 5 ani în funcțiile de conducere federală au fesurile așezate pe contururile de deasupra gâtului de noua „Înaltă Poartă” a statului paralel! Și deloc… întâmplător, nu doar din „hatâr”!

Puneți singuri cuvintele ce lipsesc din celebra expresie argumentată a istoricului Florin Constantiniu (1933-2012), care a caracterizat astfel societatea românească după 1990: „Hatârul și bacșișul sunt cele două coordonate ale vieții noastre publice”. Mai bine precizez că, la cât a ajuns să citească neamul românesc, sunt de repetat „hatâr, bacșiș”, adug neapărat și „peșcheș”, ca să se știe.

Editorial (co)memorial Cornel Dinu. Clopotele ce bat pentru un nou uns de incompetența federală, nu pot fi decât de… „nouă îngropăciune”!

După ce am avut un neamț scos din praful vieții în care singur s-a complăcut, la conducerea tricolorilor a urmat un neavenit. Iar acum clopotele ce bat pentru un nou uns de incompetența federală, nu pot fi decât de… „nouă îngropăciune”!

Dă-mi, Sfinte Doamne, peste gură, să fiu infirmat. Vocea interioară a spiritului, ce nu ne aparține venind din ceruri, îmi șoptește că voi mai avea lumină să fiu martor, dar și comentator despre… ce va fi!

Desigur, prima decizie ce trebuie auzită în aceste zile este aceea a noului ales. N-așteptăm fumul alb ca la Vatican! Chiar dacă majoritatea electorilor din „comiții și comiteturi”, câțiva preluați miraculos în noua administrație, au uitat de ani buni, vorba vine „buni”, cum mai arată grătarul încins de inegalabilul „Belucci” Kassai sub geamurile ctitoriei „Nașului”.

Colaboraționismul clocotește în venele cu iz bizantin sau romano-catolic ale oamenilor din zonă și acum, chiar dacă dinastia Comnenilor, a Italo-Claudienilor și a Capetienilor sunt de tare demult „sub glie, taică, și sub cruce”…

Editorial (co)memorial Cornel Dinu. Lista lui Schindler? Doamne ferește! Lista lui Burleanu? Doamne ajută!

Opinia mea este că ar trebui așezat pe scutul purtat de tricolori de aici înainte un fost selecționer cu experiență. Încep cu Mircea Lucescu, ce pare încă „în vână”, după cum măsoară fotbaliatorii de ceva vreme.

Sub el, dar la distanțe compensabile, vin Gică Hagi și „delfinul” Răzvan Lucescu. Bine-nțeles că din calcule normale ar trebui să facă parte și Loți Boloni măcar din lista lungă. Dar cel care a plecat scrâșnind cu mânie și privind cu înțelegere compătimitoare în urmă, trăind de aproape două decenii într-o lume mai normală decât a noastră, e imposibil să pășească pe drumul reîntoarcerii…

Parcă văd cum emană importanță „menbrii” în Comisia tehnică, populată cu prea mulți purtători de patalamale de competență doar de povestitori… Când se va discuta „cestiunea”, intuiesc tabloul… Colaboraționiștii așezați de viscolul incompetenței ce mătură culoarele și birourile din sediul federației oportuniste, vor fi pătrunși de moment.

Îl văd pe marele Actor George Vraca (1896-1964) chinuit de greutatea deciziei ce trebuia luată, cu degetele la tâmple sprijinind capul așezat într-o parte, în „Fântâna Blanduziei”. Tablou de neuitat!

Editorial (co)memorial Cornel Dinu. În ieșirile la rampă a federalilor de acum veți regăsi mereu diagnosticul pus de Bubu Sotir, Dumnezeu să-l odihnească…

Dar mult mai aproape de realitatea noastră mi se pare o scenă trăită în tribuna principală a stadionului din „Regie” cu puțini ani în urmă. Mucalitul prim șef al sindicatului jucătorilor, prietenul șpri(n)țar Bubu Sotir, îl privea zâmbind pe federalul tehnician al FRF-ului de atunci, fostul jucător mai mult rezervă la marele CCA, Gigi Staicu.

Un fel de Ostap Bender al lui Ilf și Petrov, teatral ca și atunci când, în foaierele teatrelor unde poposea de paradă, încerca să agațe o studențică cu ceva dotare naturală, rostind superior „Rilke, chestii…”.

Fătuca făcea ochi mari și unele la fel de novice cădeau în plasa „Gigișorului”. Alintat astfel de Guță Băieșu, colocatar de ocazie al garsonierei fostului jucător, aflată pe aceeași scară cu atelierul pictorului „Costache” Piliuță. Ce lume! Ce halimai!

Surprins de parada de privitor plin de atenție a lui „Gigișor”, Bubu îl întreabă: „Ce faci, Gigi, descifrezi jocul?”. Firesc, teatral și pentru că-i lăsa cheia sub preș lui „Guțică” (alint al lui Piliuță, „zugravul” după Fănuș!), când născutul Mihalache cu numele de „scenă literară” Băieșu după satul de pe malul Buzăului în care se năcuse, se dădea armăsar, Staicu îi răspunse, ușor ofuscat: „Gândesc, Bubule, gândesc!”. „Daaa?”– continuă Bubu – „Poate cu degetele, că minte n-ai!”.

Deci, iubiți cititori și spectatori, uitați imaginea cu George Vraca în „Fântâna Blanduziei”. În ieșirile la rampă a federalilor de acum veți regăsi mereu diagnosticul pus de Bubu Sotir, Dumnezeu să-l odihnească…

Roagă-te și tu pentru el, Stoichiță! L-ai cunoscut bine. Iar în cel puțin una dintre dedublările tale demne de Ilf și Petrov, sunt convins că-i dai dreptate lui nea Bubu…