News

Editorial Cornel Dinu. Alegeri văduvite de „Aiasta nu se poate, Majestate!”

Cornel Dinu analizează din punct de vedere istoric alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, cu marile lipsuri dovedite din nou de clasa politică din România.
14.06.2024 | 14:12
Editorial Cornel Dinu Alegeri vaduvite de Aiasta nu se poate Majestate
Editorial Cornel Dinu. Alegeri văduvite de „Aiasta nu se poate, Majestate!”. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Am ajuns iarăși la marea dilemă caragialească, chiar dacă s-au schimbat datele „soțietății”: „Eu cu cine votez?”. Aproape 50% dintre românii cu acest drept constituțional foarte important și-au exprimat vrerea la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024. Nu discut opțiunile, așa cum ne așternem, așa dormim.

Editorial Cornel Dinu. Alegeri văduvite de „Aiasta nu se poate, Majestate!”

Dilema de care vorbeam a fost, zic eu, dominantă în mintea alegătorilor, chiar dacă, repet, s-au schimbat atâtea din vremea lui Ion Luca Caragiale, cu toate… mișmașurile vremii. Și calitatea „catindaților”, care a scăzut periculos, alarmant, de la alegeri la alegeri…

ADVERTISEMENT

Și pentru că la puțini mai identificăm simțul civic onest, curat, dezinteresat, concretizat în binele semenilor, le putem citi prea multora pe chipurile închipuite din lupi și vulpi în iepurași de Paște doar în campania electorală setea de a fi conducători politici doar pentru pricopseala proprie, a neamurilor și a tovarășilor de partid.

Și… „Aiasta nu se poate!” …Dar ajungem și acolo, puțintică răbdare, stimabililor! Nemuritor ești, nene Iancule!

ADVERTISEMENT

Editorial Cornel Dinu. Dorința de îmbogățire cu orice preț a majorității oamenilor, „râvna” că tot ce-i mai bun la tine trebuie să treacă la mine domină lumea și acum

Desigur, lumea este într-o continuă schimbare a caracteristicilor sociale din începuturile ei. De la comuna primitivă, prin antichitatea cu accente sclavagiste, s-a ajuns prin lupte intern și războaie externe la evul mediu întunecat de feudalism, cu „vârful” terorist al Inchiziției, despre care se spune că a ținut pe loc omenirea sute de ani.

Iluminismul de la sfârșitul secolului 17 a dus spre capitalism pe la jumătatea secolului 18, o „soluție” de acceptat, la început, a acelor timpuri. Firea omenească, natural pornită pe înavuțire, pe asuprirea altora pentru binele propriu, a perpetuat nedreptatea socială și prăpastia dintre clase. Dorința de îmbogățire cu orice preț a majorității oamenilor, „râvna” că tot ce-i mai bun la tine trebuie să treacă la mine domină lumea și acum. Ce-i drept, mai sofisticat…

ADVERTISEMENT

…Dar și mai sângeros, pentru că după ciocniri între țări mici vecine au fost și războaie crâncene de 50 sau chiar 100 de ani sau revoluții ghilotinante. Ce ușor se inventează răul, nu-i așa? Cu o primă lovitură dată unei întinderi imense de țară, prin trenul habsburgic al lui Hindenburg cu tovarășul Vladimir Ilici Lenin sirenă de comandă a declanșării distrugerii Imperiului Țarist. Și cât de rude chiar sau măcar aliați fuseseră de atâtea ori, gonind cu sabia expansiunea Imperiului Otoman.

După care „jocurile lumii” s-au făcut cu pierderi de sute de milioane de oameni. Se declanșaseră conflagrațiile atât de sângeroase  ale celor două războaie mondiale.

ADVERTISEMENT

Editorial Cornel Dinu. Socialismul a fost o doctrină cel puțin interesantă, destul de echilibrată în condițiile de trai create oamenilor o perioadă de timp

Socialismul a fost o doctrină cel puțin interesantă, creată de germanii Marx și Engels la Londra. Destul de echilibrată în condițiile de trai create oamenilor o perioadă de timp.

Zgândărea deja, cu vreo sută de ani înainte, creierele conducătorilor de reflecție democratică ai Revoluției franceze, în frunte cu  „Arhanghelul Terorii” Saint-Just.

Amic chiar… just cu „Incoruptibilul” Robespierre, dar nu de soartă, cu premoniția sa ce pare viabilă și azi: „Regalitatea cade prin revoluție, urmează haosul, din care nu se poate ieși decât prin dictatură elevată”.

Rară și dură premoniție… După care și-a dat duhul, în 1794, culmea… revoluției, sub ghilotină, el, durul poreclit, cum spuneam, „Incoruptibilul”, care lansase, inspirându-se din filosofia greacă, celebrul dicton: „Liberté, Égalité, Fraternité”.

Ca o paranteză antică, Cistene și Platon s-au zbătut și au convins sirtakiul de opinii grecești, dar, până la urmă, celui mai mare orator și reformator – de opinii – democrat grec, Demostene, i s-a oferit otrava dispariției.

Editorial Cornel Dinu. Adevăr filosofico-istoric al Papei Ioan Paul al II-lea care ar fi trebuit afișat în toate secțiile de votare

Sper că periplul meu istoric nu v-a plictisit. Pentru că, după atâta luptă ideologică a unor mari personalități istorice sacrificate în timp, acum, la Bruxelles, madame Ursula von der Leyen proclamă că trăim, și trebuie să continuăm, în „Libertate și democrație!”.

…Și cât sânge și sudoare au curs ca să ajungem tot la Demostene. Și otrava, atenție!, e la modă, a luat mare amploare sub prea multe forme, teribil de periculoase.

Trebuie amintit măcar, în finalul acestei treceri prin istorie, câtă dreptate a avut Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea când a pus diagnosticul comportamental, fără echivoc, al civilizației umane: „Omul a făcut pași mari și cuceriri fantastice ale științei, dar, în privința trăirilor se comportă cam la fel de sălbatic ca în comuna primitivă”.

După mine, prin ce trecem și unde am ajuns, acest adevăr filosofico-istoric ar fi trebuit afișat în toate secțiile de votare de pe cuprinsul țărișoarei la alegerile locale și europene din 9 iunie.

Editorial Cornel Dinu. Celebra pildă cu… pisici a lui Deng Xiaoping!

Practic, căderea „Cortinei de fier”, realizată prin înțelegerea americano – ruso – germano – Papală, s-a făcut pentru a extinde sufocata piață occidentală și pentru pregătirea globalizării. Aflată, încă, în laba rotoarelor politice ale lumii.

Nu-i greu să creezi multinaționale dominante economic în multe locuri, dar ca să unești populațiile și să-i plimbi cu halvița ce pe copii de Lăsata Secului e mult mai greu. Sunt diferențe de trăiri, obiceiuri și orgolii naționale aproape imposibil de anulat. Ca dovadă, războaiele ce le trăim și pericolul extinderii lor, mai mult ca niciodată.

…Toți recunoscând că marea dominantă a lumii, nu numai ca număr, dar și ca unitate, ordine și forță militară este China comunisto-capitalistă. Lansată și ajunsă în vârful lumii în momentul în care învățatul Deng Xiaoping, într-o dilemă, acum vreo 30 de ani, cu Mao Zedong, i-a răspuns elocvent. I se reproșase în simplitatea sa că „pentru a prinde șoareci, pisica trebuie să fie neapărat roșie”. Iar mâna sa dreaptă, demn urmaș al genialului Sun Tzu, creatorul artei războiului, i-a răspuns simplu: „E prea puţin important că o pisică este albă sau neagră, dacă prinde şoareci, atunci e o pisică bună”.

Așa se explică realitatea de azi, că marea Chină chiar e mare și domină industrial lumea, trecând la o treaptă superioară „democrației și libertății” false de la Bruxelles printr-o filosofie aplicată, superioară, care te pune pe gânduri: „Ordine și ierarhie economică”. Vrei, nu vrei, cazi pe gânduri și tinzi să le dai dreptate.

Editorial Cornel Dinu. Alegerile recente ne vor menține în atmosfera arhicunoscută, grea și deprimantă pentru popor: „Pleacă-ai noștri, vin ai noștri, noi rămânem tot ca proștii!”

Poate la fel a gândit și marea și unica Regină Elisabeta a II-a – odihnește-o, Doamne, pentru că a fost un dar al istoriei nu numai pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – simțind falsitatea Comunității Europene și retrăgându-și țara din această menajerie cu invenții șuetare de forme fără fond solid.

Iar pentru că am fost și mai suntem sub magia lui „Hai la vot, la vot, la vot!”, atât de șubred cum am tratat intrarea noastră în Comunitatea Europeană, și alegerile de acum ne vor menține în atmosfera arhicunoscută, grea și deprimantă pentru popor: „Pleacă-ai noștri, vin ai noștri, noi rămânem tot ca proștii!”. Mai și zgândărim din postură de colonie a Occidentului, necruțătorul URS de la Răsărit…

Editorial Cornel Dinu. Distanța „paralelă” dintre prim-ministrul Lascăr Catargi și prim-turistul Klaus Werner Iohannis

Sigur că ne dorim să fie votați și să câștige buni români competenți și patrioți. Și un prim-ministru ca Lascăr Catargi, care să spună, ca în 1891 Majestății Sale Carol I, rege intransigent și serios ca un… neamț, când nepotul prinț moștenitor Ferdinand ar fi vrut să se căsătorească cu Elena Văcărescu din marea familie de boieri pământeni de lângă Târgoviștea mea: „Aiasta nu se poate, Majestate!”.

…La fel cum, același prim-ministru Lascăr Catargi, după înfrângerea de la Sedan, 1 septembrie 1870, a lui Napoleon al II-lea și căderea sa în prizonieratul prusacilor, când Carol a vrut să abdice i-a spus același lucru: „Aiasta nu se poate, Majestate!”.

Dă, Doamne, să avem și noi demnitari care să le spună superiorilor „de partid și de stat” puși pe mișmașuri „Aiasta nu se poate!”. Ca marele român amintit. Acesta ar fi, după mine, marele pas înainte făcut de clasa noastră politică… de fapt, acum, încă nu a noastră, doar a lor…

E drept că dacă cineva cu „foncție” i-ar fi spus Marelui Turist Mut… ei, cum cine?!… Locuitorul… de fapt înlocuitorul de la Cotroceni… Klaus Werner Iohannis: „Domnule președinte, țara o duce greu, evitați să călătoriți cu chartere costisitoare, mai stați să faceți ceva și pe-acasă”, Doamne, ce irisuri albastre de fiară jignită ar fi etalat înălțimea sa, că e înalt, măcar asta nu i se poate contesta, către modestul român curajos și bine intenționat…

ADVERTISEMENT