Editorial Cornel Dinu. Austria – România 2-1, scor mincinos. Puteau să ne mai dea trei, patru goluri și de vină nu era eterna neșansă a lui Mircea Lucescu…

Am mers la Viena imperială s-o cucerim sau măcar s-o scuturăm bine. Fotbalistic, evident… Am înfrânt după un joc modest, fără niciun orizont ofensiv și cu găuri dese în defensivă. Nimic nou pe frontul de vest.

Editorial Cornel Dinu. Austria – România 2-1, scor mincinos. Puteau să ne mai dea trei, patru goluri și de vină nu era eterna neșansă a lui Mircea Lucescu…

După înfrângerea cu Austria, un 1-2 mincinos, care putea fi de mai multe ori 0-3, dar niciodată nu s-a îndreptat spre un 2-2, concluzia a tras-o cel mai îndreptățit să o facă, Mircea Lucescu: „Atât au putut. Prea puțin pentru acest meci”. Tricolorii. Echipa națională.

Foarte adevărat. Atât au putut. Adică primul șut pe poartă, prima ocazie, în minutul 71. Nu poți lua puncte, nu punct, fără să dai gol și nu poți să dai gol dacă nu tragi pe poartă, nu la poartă. Știu, logică elementară, dar „absoluta veritas ad infinitum”. Traducerea mi se pare redundantă.

Și-l citez iarăși pe Mircea Lucescu: „Nu suntem în stare să facem mai mult de trei pase”. Nu după meciul anemic cu Austria. Mai demult. O apreciere categorică a mediocrității fotbalului nostru de lumea a treia. După părerea mea, cea mai realistă și argumentată părere despre ce vedem în jocurile de la noi. Și de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Cu toate adausurile „straniere”, schimbarea așezării, cu doi atacanți de careu în ofensivă, Denis Drăguș și Daniel Bîrligea,  și, fără nicio îndoială, „catedra” super-experimentată a lui Lucescu, naționala a jucat la Viena românește.

Digi24.ro

„Am mers prea departe” Elon Musk spune acum că îi pare rău că s-a certat cu Trump

Eu aș zice că noi facem mai mult de trei pase, dar laterale și între stoperi și cu portarul. Nu cum vedem cu jind în campionatele puternice ale continentului, în care suitele de minim cinci pase se fac frecvent și, nota bene, în terenul advers. Acolo de unde se (în) scrie, cu faze de poartă și goluri, istoria meciurilor atât de atractive, care te „lipesc” de micul ecran.

Tot la noi, auzim des pe tehnicienii noștri că trebuie jucat cu pas lung și apoi recație pe mingea a doua. Zău, domnilor, asta aduce cu bambilicism sau, ca să mă exprim mai dulce, a rugby.

Digisport.ro

Dezastru național! Au ratat calificarea la Cupa Mondială a 3-a oară la rând. Selecționerul, dat afară pe loc

Editorial Cornel Dinu. Puteam intra la pauză cocârjați de golurile sustriecilor, noroc cu inspirația lui Horațiu Moldovan

Mă rog, acum este vorba de echipa națională. Condusă de un antrenor adept al posesiei. N-am avut-o. 60%-40% pentru austrieci. N-a fost catastrofală, catastrofal a fost că n-am avut șut la poartă mai mult de o oră, prima minge periculoasă am trimis-o abia în minutul 71, cum aminteam, prin eternul Nicolae Stanciu din lovitură liberă. Cum să-i ții departe de poarta proprie dacă nu le pui probleme la poarta lor?

Altfel, ca joc în câmp, disputa a fost echilibrată în prima repriză, dar la finalizare am strălucit prin absență, în timp de austriecii au „produs” 6 șuturi care puteau fi tot atâtea goluri: Wöber (19), Sabitzer (25 și 41), Baumgartner (33), Schmid (39) și Gregoritsch (42)…

…Doar ultimul oprindu-se în plasă, după ce atcantul lui Freiburg a reluat din vole o prelungire cu capul a lui Wöber, liber la 10-11 metri, în zona lui Vlad Chiricheș. Noroc cu intervențiile inspirate ale portarului Horațiu Moldovan că nu am intrat cocârjați de scor la pauză…

Editorial Cornel Dinu. Ce pretenții poți să ai când tragi primul șut pe poartă în minutul 71?!

Austriecii și-au păstrat inițiativa superiorității în construcție și în a doua repriză. Și au materializat-o, deprimant pentru noi, în minutul 60, când șutul lui Sabitzer de la 16 metri a fost deviat de călcâiul lui Mihai Popescu și l-a învins pe portarul Moldovan.

Ai noștri ca brazii tăiați au avut trei ocazii să reintre în rezultat, nu în joc. În minutul 71 Stanciu a șutat puternic din lovitură liberă laterală, dar portarul Pentz a respins de sub bară, cinci minute mai târziu Nicușor Bancu l-a „găsit” foarte bine, cu o diagonală lungă, pe Adrian Șut, la linia de 16 m și șutul acestuia, deviat ușor de Danso, a fost deviat in extremis de Pentz peste poartă și, după alte trei minute, „capul” nou intratului David Miculescu (ce târziu face, totuși, schimbări Mircea Lucescu…), la centrarea lui Drăguș, din plonjon, în plasa laterală.

Austriecii au făcut 3-0 în al doilea minut al prelungirilor, dar golul lui Sabitzer a fost anulat din VAR de un offside de-o fâlfâire de tricou la autorul centrării „ucigașe”, Laimer, în duel cu Bancu.

Golul nostru a venit în ultimele secunde ale prelungirilor, minutul 90+5, când alt nou intrat prea târziu, Florin Tănase, a reluat cu capul, de la 11 metri, centrarea perfectă a lui Andrei Rațiu (departe de forma care l-a impus titular în La Liga…), în plasa porții austriece, în ciuda plonjonului disperat al lui Pentz.

După care arbitrul a fluierat sfârșitul meciului, lăsând într-o hilară spre penibilă nedumerire pe comentatorii de la Antena 1, care au crezut că a anulat golul pentru un offside care n-a fost. „Meserie, te halesc!” era o vorbă în vremurile trecute ale tinereții mele…

Editorial Cornel Dinu. În privința realismului de joc, ca și a forței de joc, am fost cu o clasă sub austrieci

Am dominat, ce-i drept, finalul, dar am punctat doar la impresia (oarecum) artistică. Practic n-am contat în atac până în acel minut 71 și am avut destule gafe în apărare. Per total, mă încumet să afirm că, în privința realismului de joc, ca și a forței de joc, am fost cu o clasă sub austrieci.

Cum cu o clasă, dacă nu două, am fost peste austrieci acum 39 de ani, în septembrie 1986, când debutam perfect în calificările la EURO 1988 și îi „distram” cu un categoric 4-0, cu Mircea Lucescu și Emeric Ienei (impus de partid) pe banca tehnică.

Răsplata pentru Mircea Lucescu din partea conducerii FRF pro-steliste (presată de conucerea de partid și de stat roș-albastră) a fost demiterea pentru că nu folosea destui steliști la națională. A rămas să rateze calificarea antrenorul stelist amintit. Facem parte din categoria de subsol a țărilor în care nedreptățile nu au limite nici în sport…

Editorial Cornel Dinu. A zburat puiu’ cu aţa! Teoretic mai putem câștiga grupa, dar practica ne omoară…

Revenind la meciul de la „Viana” (cum se pronunță numele capitalei austriece în filmele haiducești cu scenarii de-ale lui Eugen Barbu…), a fost, iarăși, impresionantă invazia „zidului galben”, mereu alături de echipa națională, și la bucurie, și la tristețe.

Urmașii iobagilor români au ocupat, pașnic, „curtea de la Împăratu’”, capitala fostului imperiu austro-ungar și i-au băgat în ceață, la propriu, pe austriecii de pe stadionul fost „Prater” (inaugurat în 1931!), acum „Ernst Happel” (genial jucător și antrenor!), cu făcliile care vor da prilejul intransigentei UEFA să mai amendeze zdravăn FRF sau cine știe ce mai inventează…

Stricto sensu, cu Austria am făcut mai mult de 5 pase în terenul advers, numai că au fost laterale, cu foarte rare verticalizări pe poziții viitoare ale coechipierilor, care pot fi numai ele pumnale nimicitoare pentru apărarea adversă.

N-am mai fost la un turneu final mondial din 1998 (27 de ani 6 ediții!) și acum șansele să mai câștigăm grupa țin de farmece făcute cu ghiocul. A zburat puiu’ cu aţa! Teoretic se mai poate, dar practica ne omoară. Să fim serioși! Și realiști. Noi să batem tot, austriecii să se încurce cu bosniacii reciproc dezavantajos, asta ține de SF…

Editorial Cornel Dinu. Eu nu pot decât să întreb, retoric evident, de ce a făcut Mircea Lucescu schimbările (evidente și necesare după cum au jucat unii titulari!) atât de târziu…

Ne mai rămâne șansa barajului din Liga Națiunilor, dar și acolo va fi foarte greu, nu jucăm cu San Marino (doar 0-1 cu marea Bosnie din Herțegovina) sau cu Andorra (doar 0-1 cu mândra Anglie. Așa că nu ne mai rămâne decât să… decât să… decât să… numai Mircea Lucescu știe „decât să ce”…

Ca să construiască o echipă capabilă de așa ceva, ar trebui să aibă cu ce… cu cine… și noi suntem la nivelul „asta avem, asta iubim” relativ la „materialul” uman fotbalistic. Să nu îmbătăm cu apă rece…

Acum eu nu pot decât să întreb, retoric evident, de ce a făcut atât de experimentatul Mircea Lucescu (jur că nu e niciun pic de ironie în asta!) schimbările (evidente și necesare după cum au jucat unii titulari!) atât de târziu… Pentru că atunci când echipa trage prima dată pe poartă în minutul 71, lamentările de eternă neșansă sunt doar petarde care nu iau foc…