Fotbal intern

Editorial CORNEL DINU. Căluții noștri trec peste blindate!

25.06.2019 | 09:39
Editorial CORNEL DINU Calutii nostri trec peste blindate

Este captivant să joci împotriva unei reprezentative a „cocoșului galic”, mai ales atunci când aceasta pare „Franța de peste mări”… Și se confirmă! „Cântecul armatelor de la Rin – Marsellieza!” este murmurată doar de cei trei albi din formație… Ceilalți sunt puternici, am simțit-o în primele 15 minute, când fibra gri, atât de dotată pentru performanțe în alergare, a făcut diferența.

Dar tricolorii strâng, parcă, dinții din comanda sufletului și a creierului, în egală măsură, încep pressingul și echilibrează jocul. Chiar avem, doar noi!, două ocazii. Prima, faultul lui Amian la Cicâldău, putea fi penalty, dar bulgarul de la centru, acum cu ceafa subțire, dar nasul pleșuv, parcă din cuceririle țaratelor bulgare, nu ține cont că Dunărea spală fumul și sângele Balcaniei.

Răspundem la forța și viteza mișcărilor hexagonale cu inteligența și curajul ocupării agresive a terenului advers, cum rar am făcut-o în istoria noastră prea înfrântă… Este meritul acestei distribuții și Coman, Hagi și Pușcaș declanșează Ciuleandra driblingurilor și a pătrunderilor prin linia Maginot parcă, după 15 minute de impresionism al… posibililor francezi.

Primele 45 de minute mă duc cu gândul timpurilor la „temporizarea” atât de hulită a reprezentativelor noastre, pentru că nu putea fi înțeleasă din afara terenului de „experții” de atunci. Jucam de pe atunci „Kick and run”, „Toca a bola” și „Tiki Taka”. Numai inconștienții ignoranți când au ziduri în față dau cu capul în ele. Când mult mai simplu este să le ocolești și să nu le dai mingea cu armele simplității și eficienței execuțiilor funcționale.

Firesc, în repriza a doua francezii ne-au obligat să ne retragem. Au ocupat bine jumătatea noastră cu jucătorii de bandă având pe ghete varul tușelor. Cum cere teoria dilatării blocului funcțional. Au părut și au fost mai proaspeți. Normal, pe lângă avantajul fibrei gri a atleților de culoare de care aminteam, și circulația sanguină o au prin vase mai strâmte. Lucrul mecanic al inimii este mai redus și, per total, fizic sunt superiori.

Dar, în filmul reprizei a doua, acceptând dominarea – ca în toată istoria noastră! -, ocaziile mai clare sunt tot ale noastre. Crossul din gena tatălui Gică plecat din gheata fiului Ianis l-a pus singur pe Pușcaș, dar acesta n-a mai avut „plecarea” din primele două jocuri. Și capul lui Rus la corner, deviat de un francez din întâmplare, putea fi providențial. Iar ei „tam-tam” mult de mingii plimbate în fața redutei noastre și doar două șuturi amenințătoare la începutul reprizei.

Finalul logic, după atâtea parade și riposte, aduce a… „Liberté, égalité, fraternité”! Nici nu se putea altfel… Ei au fotbalul mare educat în atâtea laboratoare din anii ’70, numite „Centre Sportive”, declanșate de Ștefan Covaci și puse în practică de președintele Valéry Giscard d’Estaing (acum în vârstă de 93 de ani!). Iar noi, unul singur, e drept… „Academie”! Dar „rara avis”… Făcută de unicul Hagi, spirit altruist nobil, ce reîntoarce prin muncă și competență, din propriul buzunar covârșitor, ce fotbalul care l-a făcut „Rege” i-a dat.

Un penultim gând, imediat după joc, despre miile de români din tribune. Ce departe suntem, îngropați pe nedrept! Gândiți-vă, guvernanți vremelnici, că avem atâția de-ai noștri în tribunele occidentului acum din cauza felului în care n-au avut șanse de a trăi mai bine la noi și au fugit din țară. Ca pe timpul lui Constantin Mavrocordat, între 1741 și 1746, fanariotul introducând „rumunia”, adică iobăgia! Au fugit atunci un milion și ceva de români. Spirit practic, ca orice grecotei, a retras „rumunia” și s-au întors românașii acasă. Eee, acum ce le mai dau oportuniștii de la putere ca să se întoarcă? Nimic, nici măcar… „paroles, paroles, paroles”!

Trecând peste toate, așteptând după lupta căluților noștri inteligenți și dotați cu „Spitfirerurile” engleze, cu blindatele „Citroen” franceze și joi cu „Panzerele” germane, mă încumet să întreb deocamdată doar atât: nu era mai bine să aruncăm și în lupta Europenelor „mari” pe mulți dintre acești adevărați fotbaliști decât pe unii maneliști ai impresarilor, aleși (și) de așa-zisul staff tehnic federal?