Falimentul, ca rezultate și ca sistem cu play-out/play-off, al fotbalului nostru are cauze profunde, care țin de administrarea fenomenului. De la bază la vârf, în totalitate. Atât tehnic, cât și financiar.
De ani buni, dar răi, presa semnalează că, vorbind de cheltuieli, acestea sunt, cum spune românul simplu din tribună, mult mai „întinse” decât „plapuma” veniturilor.
De ani buni, dar răi, destule cluburi au apelat la colacul legal (?!) numit „insolvență”. Pentru că, așa cum este țara, așa este și fotbalul, în insolvență. Clară. Profundă. Generalizată.
De nepronunțat, înfiorătoare fiind cifra datoriilor externe acumulate cu nesimțire de guvernele de toate culorile, toate!, după lovitura de stat din decembrie 1989. 134,2 miliarde de euro. Record național. Nu mai avem de niciunele, prețurile au luat-o razna, dar suntem liberi să plecăm în străinătate să fim sclavii bogatului occident.
Speță complexă, s-ar putea scrie câteva volume „dolofane”… Nu intenționez așa analiză-corvoadă, dar aș începe amintind din nou ce mi-a spus „Oracolul de la Bălcești”, Dumitru Dragomir, la Adunarea Generală a FRF din 9 august 1990, când le-am sugerat conducătorilor cluburilor noastre că, fiind într-o societate nouă, trebuie să ne facem cu atenție, realist bugetele.
„Lasă, domn’ ministru (eram secretar de stat în Ministerul Sporturilor), suntem în democrație, facem fiecare cum vrem!”. Recunoașteți deviza „jmecherilor” din primii ani ai democrației noastre „originale”? Și-am ajuns unde-am ajuns… În prăpastie!
Se fură pretutindeni în lume, de când e lumea lume pe Pământ… Dar una e plapuma lor, a societăților în economia de piață de sute de ani, ca mărime… plapuma… și altul amărâtul lințoliu de la noi. Din care particulari cu ceva bani, dar cu basculante de curaj, sau instituții/administrații ale statului investesc în sport, în general, și în fotbal, speța de față.
…Noi, de fapt, furându-ne în fotbal și amărâta căciulă atât de jupuită și jumulită cum a ajuns… Chiar dacă unele cluburi sunt particulare și altele sunt finanțate și de la stat… prin „portițe” ale unor legi făcute de „jmecheri” pentru „jmecheri”.
Puneți în balanța judecății obiective cum s-au plătit atâția veniți și neaveniți la CFR Clujși cum s-a ajuns la insolvența, dacă nu chiar falimentul lui Dinamo și al lui Gaz Metan Mediaș. Sărăcite numai prin înșelăciuni premeditate.
Când am luat micul dejun cu Sepp Blatter la „Intercontinental”, venit în România cu prilejul inaugurării „Centrului Național de Fotbal” de la Mogoșoaia, în august 2002, îmi spunea că va interveni pentru că 17% din banii din fotbal intră în buzunarele intermediarilor.
Zicea… A fost „uns”, a pus batista pe țambal în cel mai pur stil mioritic… Dar și această politică de struț, „amenințare apoi tăcere”, cei mari o practică tot de când e lumea, pretutindeni…
La noi, cifra jafului cu premeditare este foarte mare și în fotbal. Câteva plutoane, dacă nu chiar companii sau regimente de intermediari-impresari roiesc în jurul amărâtelor noastre echipe.
Și, de conveniență cu decidenții acestora, în cea mai mare parte a transferurilor, îndeosebi din străinătate, din mulțimea zerourilor trecute în contract, o parte semnificativă întră în conturile acestor căpușe ale fotbalului nostru. Nu mai amintesc de alte costuri umflate cu nesătulă impertinență.
Se știe, se vorbește, dar nimeni nu face nimic…Omul a creat legile ca să-și înfrângă instinctele malefice, fiind sub ele. Acum, la noi, în mai toate, „homo politicus”, și eu adaug „primitivus”, s-a cocoțat deasupra legii. Păi activiștii unicului partid defunct erau îngeri când răspundeau de finanțele statului socialist, față de acești „homo politicus primitivus” cu care ne-a pricopsit istoria în ultimii ani.
Ca o coincidență nefastă, încep descrierea meciurilor din etapa 27 cu nulul obținut de UTA în primul minut de prelungiri în fața Craiovei „mititeilor”. Ambele distribuții, cu mulți practicanți ai fotbalului, ce intră cu siguranță în măsluiri contractuale.
…Multe puse la cale de o vietate care suge banii fotbalului purtând nume asemănător de sfânt creator al sfintei biserici, cu doar rezonanță de apostol. În realitate un Beria al fotbalului, deghizat sub o mustață ce ne vorbește la tot felul de mediatori lipsiți de duhul nesortit genetic al binelui.
Doar pontajul Gazului Metan din Mediaș că a fost în șoseaua „Ștefan cel Mare” îmi argumentează acuzele de jaf premeditat al unor lipitori ale fotbalului aciuite politic și acolo.
Altfel, cum se explică declarațiile multora de acolo că, în urmă cu mai puțin de un an aveau fonduri suficiente, iar acum deficitul este explicabil doar prin faptul că aceia care au condus clubul le-au furat?
La „execuția” l-a care a supus-o Dinamo au fost prezenți doar trei jucători din cei pe care, în urmă cu o săptămână, doar neșansa din minutul 90+4 i-a făcut să piardă disputa cu ditamai campioana CFR Cluj, lider lejer dincolo de declarațiile panicarde ale Dănuțului Petrescu…
Făceți-vă lumină, chiar și cu lampa de… gaz în propria casă, în care „locuiește”, v-a ajutat și vă ajută Romgaz și Transgaz și Primăria… Județul nu, e al doar îmbrăcatului în geacă militară de… ocazie! Și doar de paradă!
Sunteți una dintre cele mai vechi echipe de la noi. Și iadul în care v-au târât niște veritabili prăduitori de profesie, dacă nu faceți singuri lumina justiției, va fi doar antecamera purgatoriului ce vă înghite.
Cât despre Dinamo, nu pot spune decât că nu trebuie să se îmbete cu apa chioară de Mediaș a unui scor în spatele căruia a fost aceeași secetă tehnico-tactică a unor prieteni de fotbaliști care nu-și găsesc justificarea prezenței pe posturile pe care au fost neinspirat așezați de Flavius Motivatorul.
Urmează Rapid, Sepsi și CFR Cluj, care chiar și departe de potențialul maxim, cum arată, sunt la ani-lumină de încropeala cu iz de gaz metan.
Voluntariul, învingând pe Sepsi pe stadionul „Anghel Iordănescu”, mă obligă să-i precizez urmașului Edi Iordănescu, cu fair-play… îmi place să-i spun „britanic”… că am făcut o recomandare firească profesorului Angelo Niculescu ca tatăl său, foarte bun jucător fără nicio urmă de ironie, să debuteze în echipa națională la Helsinki, în 22 septembrie 1971, 4-0 cu Finlanda, când a și marcat primul său gol „tricolor”.
Și că am fost amici și mai suntem de câte ori ne vedem. Nu are nicio legătură cu schimbarea mea de pe banca tehnică a naționalei după Kosice, în iunie 1993 și n-am cum să-i port pică, cei care au făcut-o nu mai sunt printre noi și le respect tăcerea eternă.
…Desigur, ambiția de a deveni multimilionar și „catindat la felurite colegdzii politice si dă-i si luptă, si dă-i si luptă”, mă-nțelegi, neicusorule, mă mai îmbie câteodată, recunosc, să-l mestec în vorbe de aguridă…
Cât privește meciul în speță, victoria clară, incontestabilă a gazdelor mă duce cu gândul că, atunci când sunt lăsați în pace, ocoliți de sfaturi, de „indicății prețioase”, de fapt ordine nefaste ale celor de „deasupra”, Bogdan Bălănescu și Liviu Ciobotariu pot face o echipă de apreciat. În toate sensurile, și pe teren, și la birou.
Sepsiul lui Bergodi, cum se spune în graiul lui fotbalistic, a arătat „poche cose”… merge și „poca roba”… dar se taie ca „maionese alla milanese” pe „propri errori”. Capisci Cristiano?
Mioveniul, cu Pelici, la fel ca și Clinceniul sau Mediașul cu Poenaru, este/erau o distribuție/distribuții a cărei/căror valoare este/era ridicată de capacitatea acestui/acestor antrenor/antrenori de a-și struni și organiza eficient echipa/echipele. Clar sau ce?
FCSB putea câștiga pe terenul de lângă uzina de autoturisme acum a francezilor, care măcar a mai rămas productivă după asasinarea atâtor alte simboluri ale industriei românești de către turma de ticăloși post-decembriști care au dus țara în ruină de colonie…
Revenind la meci, „fecesebecaliuța”, cum spuneam, a fost la două mari ocazii, ambele în repriza secundă, de victorie. Echipa Primăriei Mioveni, ca și Chindia Târgoviște, FC Argeș și oarecum Academica din Clinceni, ce primesc fonduri legale de la administrația locală, întrebați FRF/LPF cum este posibil, s-a închis perfect.
…Scoțând la vedere, prin efect invers, la adversar, adevărul că dacă acela care face echipa vrea morțiș să o și antreneze, premeditarea combinațiilor este cel mai mult în eclipsă.
Cazul „fecsebecaliuței”, în care, de la mijloc în față sunt jucători cu valoare, clar promițători, dar când spiritul combinator nu apare, este la fel cum ai bate într-o ușă care nu se deschide decât la cheie. Ținută pe lănțișor de proprietar… Iar când acela ia decizii bazate pe logica in(ef)abilă a lui „Așa vreau io!”, nu-i de mirare statutul de mereu perdantă al echipei ultimilor… mulți ani…
Câștigând surprinzător la Farul de la (încă) Ovidiu, Argeșul, care n-a fost în stare să bată pe Dinamo „văduvită” de doi oameni, curge periculos spre locul de play-off ocupat chiar de Farul menționat.
Și când te gândești că doar cu câteva zile înainte, distrugând cu 8-2, pe același teren, încropeala de „academicieni” intrați fără examen la „fără frecvență”, echipa lui Gică Hagi stabilea recordul de goluri marcate într-un meci din acest campionat…
Desigur, proiectul ca Farul să redevină echipa întregii Dobroge și astfel să se bată pentru titlu cu „abonații” din ultimii ani, anunțat de cumnații Gică, are acoperire. Numai că „Viitorul” ultimelor două sezoane evoluează, ca și cu Argeșul, în penurie de calitate a jocului.
Așa că ar mai fi de așteptat până când Farul înălțat la Ovidiu să lumineze în toate direcțiile din vârful fotbalului nostru. A avut și ghinion duminică seară…
Cam singurul șut periculos al oaspeților, respectiv al veteranului Latovlevici, din lovitură liberă, când arbitrul socotea minutele de prelungire, s-a transformat în golul unei victorii puțin așteptate a argeșenilor. De-aia-i frumos fotbalul spun învingătorii, de-aia-ți vine să te lași spun învinșii…
Universitatea condusă în inima Craiovei de bucureștenii Mihai Rotaru și Laurențiu Reghecampf a întâlnit Academia condusă în inima Clinceniului de nu se știe cine. La Giurgiu, arbitrată de fluierași din Sfântu Gheorghe, comuna Gherghița și București, ca să fie ora de geografie completă.
Și nu putea să aibă probleme echipa din Bănie. Clinceniul a avut o distribuție latino-flamando-valono-orientală de rostit ca probă de dicție în examenul de admitere la „Teatru” sau dacă-ți dușmănești coardele vocale.
Cât despre starea de sărăcie la care a ajuns și aceasta, să nu ne mai crucim. Este starea generală a majorității populației României. Înainte de 1990 n-aveam bogați. Acum avem la vedere arogantă. Majoritatea din învârteli la limita legii, mai mult sub limita legii.
Sunt și înstăriți pe merit. Dar aceia nu fac paradă de banii munciți. Nu defilează, nu se dedau în spectacole grotești de opulență de prost-gust (și spectacolele, și opulența) ale milionarilor care n-au în dotarea caracterială decât să facă bani, bani, bani și iar bani fără număr prin eludarea legii. Îndeosebi din jilțuri politice.
Înjurați-mă, dar prefer echilibrul financiar al neamului. Care, în afară de pașapoarte, majoritatea a avut necesarul decent de prin 1968 până prin 1982. Tare puțin… Ca timp, desigur. Înjurați-mă, știu ce spun, era o societate mai omenoasă, mai corectă, mai dreaptă…
Revenind la ultimul meci al etapei 27, Universitatea Craiova a început, iarăși, în componență și ritm sacadat-somnolent de reggae. Cu 4 stoperi în zona centrală și cu „Morkovici” vârf. Și s-a detașat ca joc și scor când au intrat, de la mijloc în față, meseriașii care știu cu mingea: Nistor, Vână, Bairam. Clar ca albul prazului-emblemă oltenesc.
Etapă săracă în fotbal, într-un fotbal sărac dintr-o țară sărăcită de oameni săraci în cuget și simțiri, dar care are defilări zilnice de aroganțe la volanurile unor mașini de lux ale îmbogățiților de război cu propriul popor. Nu-i ierta, Doamne, că știu prea bine ce fac!