Editorial Cornel Dinu. Comparativ comemorativ economic. Oferta arabilor pentru cumpărarea lui Dinamo, periculos de asemănătoare cu falsa „mare” privatizare post-decembristă

Am comentat de curând, în linii mari, cam ce a fost la Dinamo din „Ștefan cel Mare” (șoseaua, nu marele domnitor…) după 1990 și ce-ar fi cu Dinamo de la „Rin” (hotelurile, nu marele fluviu… c-ar fi fost tare bine…) după 2013.

Editorial Cornel Dinu. Comparativ comemorativ economic. Oferta arabilor pentru cumpărarea lui Dinamo, periculos de asemănătoare cu falsa „mare” privatizare post-decembristă

De doi, trei ani, treacă de la mine, apropitarul Ionuț Negoiță a declarat că e dispus, din motive cel mai mult de domnia sa declarate, să vândă… chilipirul. Cam asta s-a dovedit că a ajuns sub domnia domniei sale altfel importanta și recunoscuta peste tot în lume echipă Dinamo București.

Nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria acestui brand al fotbalului românesc să-și adjudece în 7 (șap-te!!!) ani doar câștigarea Cupei Ligii, un trofeu minor al unei competiții minore care a fost, de altfel, desființată. Greu „breloc” cam peste tot în lume, nu și la noi.

Deplâng și hămăie mai mult la Lună „câinii roșii” adevărați de pretutindeni… Vreo câteva sute, de ani buni, „mușcă” mai mult pe adversarii din tribune. Pe teren, „zăvozii în haită” de altădată au dispărut. Rar mai vezi câte un „pudel” care să ridice „lăbuța”, gingaș ca o… pisicuță, către adversari. Doar atât!

Digi24.ro

Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol autorul care nu a fost niciodată suspect în caz

Într-o posibilă concluzie a prestațiilor „canine”, lacrimi de crocodil prin tribune și rare sforăituri de cuțunache… mai bine zis muțunache… pe teren.

Editorial Cornel Dinu. Își mai revine fosta prințesă ajunsă… cenușăreasă?!

Totuși, indiferent de obiectivitatea greu de contestat a acestei realități suferinde din ultimii prea mulți ani, s-au anunțat destui pețitori întru cumpărare. Nu câți pentru Penelopa lui Ulise, dar suficienți dacă ar fi vrut cu adevărat să ia o fostă prințesă ajunsă… cenușăreasă!

Invers decât în basmul de început al grecului Strabon despre servitoarea greco-egipteană Rhodopis, scris în primii ani ai primului secol După Hristos și preluat mulți, mulți ani mai târziu de Charle Perrault (1697) și celebrii frați Grimm (1812) în versiuni literare de căpătâi din copilăria noastră… N-ar mai fi basm în cazul nostru, ci o realitate care „bate” basmul. Prințesa ajunsă cenușăreasă își revine!

Revenind la cestiune, stimabililor (să ne trăiești nene Iancule, nemuritorule!), ultimul zvon de cumpărare a „Dinamoului” de acum, din partea unor prinți din poveștile Șeherezadei, cu reprezentanți, chipurile!, neaoși, de-ai noștri, ca brazii, nene Iancule, mi se pare periculos de asemănătoare cu privatizarea economiei noastre, declanșată spre distrugere totală după 1991.

Digisport.ro

FOTO Ilie Năstase a apărut de mână cu ”cea mai frumoasă femeie din lume”: ”I-a luat trei ani”

Editorial Cornel Dinu. „Metoda MEBO”, compromisă de năravul fanariot

Haideți să ne reamintim, pe scurt, cum a fost. S-a început cu „metoda MEBO” (Management Employee Buyouts). Englezii au „patentat-o”, precizând clar că, prin privatizare, obiectivele economice ale statului sunt preluate de angajații salarizați ai acestora. Numai că, la noi, de cele mai multe ori, se împrumută formele fără a se respecta fondul real.

În cazul MEBO una s-a spus și, intervenind năravul fanariot, s-a ajuns la cu totul altceva. Confirmându-se, nefast, din nou, că teoria ar merge și la noi, dar „praftica ne omoară, neicusorule!”. Și, într-adevăr, pe drumul șerpuit mioritic de la intenție la finalitate s-a ajuns la autodistrugere.

Și se știa foarte bine că la noi cele mai bune intenții sunt acoperite cu pietre din iad. Iar instinctul de a dărâma noaptea ce am construit ziua, „etalat” cu mult înainte de legenda meșterului Manole, nu putea să dispară. Avându-l, mai mult ca sigur, în genele noastre.

Editorial Cornel Dinu. FPS, FPP, APAPS, AVAS și alte „comitet și comiții” au privatizat spre distrugere cam un sfert din activele statului, „averea poporului”

S-au creat fel de fel de instuții în acei ani, cam după 1992, succesive și cu nume care se voiau în pas cu realitatea post-comunistă, capitalistă, a acelor timpuri tulburi. FPS-uri, FPP-uri la început, apoi APAPS (Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Propriteăților Statului), apoi, tot pe la mijitul noului mileniu, AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului). În fine, cam la fel cu blestemul mereu actualului conu’ Iancu Caragiale, „comitete și comiții”…

De la început s-au emis cupoane valorice în vederea privatizării/cumpărării. Bieții angajați, cărora le bătea vântul prin buzunare, au luat și ei, maxim, câteva cupoane. Apăruseră așa-zișii „băieți deștepți”, de „acasă” și de „afară”. Care, destul de repede, au luat ce le dorea ditamai sufletul lacom.

Când s-a tras linie, la finalul mileniului trecut, se privatizase, zice-se, doar cam un sfert din activele statului. Făcute cu pasiune și cu trudă de neam, „averea poporului” li se spunea dogmatic, în condițiile socialismului dictat de până în 1989. La acestea, cifrele profitului au scăzut alarmant, iar ratele de îndatorare s-au ridicat de nu le puteai atinge nici cu scara aia mare a pompierilor.

Cert este că unele obiective grele ale industriei, ce nu cădeau deloc bine, concurențial, cu ce voia și a reușit Occidentul să ne facă – doar piață de desfacere -, au fost date și cu 1 dolar! Împrumutându-se practica germană de după Al Doilea Război Mondial. Numai că noi nu suntem nemți…

Jaful cu accente de tâlhărie a practicilor descrise, în mare, mai sus, „organili” abilitate, de ochii lumii, cum s-a confirmat continuu, au încercat să-l măsluiască de la „bun” început. Adăugând la mai toate obiectivele înstrăinate din proprietatea statului planuri „ce din coadă au să sune” de… investiții!

Bun, frumos, patriotic, aproape înălțător! Dacă s-ar fi respectat ceva din ce se așezase pe hârtie. Cum spune la carte, voința și angajamentul cumpărătorului…. Ce s-a întâmplat știm cu toții. Aproape imposibil de identificat cine de la noi, dar și de „afară”, a respectat, financiar, planul de investiții la care se angajase.

Editorial Cornel Dinu. Ce n-a înțeles Ceaușescu și a plătit cu viața…

Ca orice român, și eu sunt emoțional. Și-mi deschid imaginea sufletului. N-am mai vrut să trec pe lângă locul unde am copilărit în Târgoviștea mea natală. Acolo, unde fusese „Arsenalul” interbelic și apoi imensa „Uzină de Utilaj Petrolifer”, cu tehnologie de nivel mondial, se spune că acum tronează un mall supradimensionat și alte abțibilduri ale invaziei hăituielii de piață ce ne-a „procopsit”.

E foarte bine că românul poate să-și cumpere acum de toate. Ceea ce n-a înțeles bietul incult comportamental Ceaușescu și a plătit cu viața. Durerea, poate mai mare decât atunci când rafturile erau goale, este că marea parte a populației noastre „râmnește” și n-are cu să cumpere. Chiar stricul necesar…

De aceea, permiteți-mi să rămân în ochi și minte cu târgurile „moșilor” din toamnele de altădată, unde cu 10 lei mă dădeam în toate scrâncioburile și-mi mai rămâneau bani pentru vata de zahăr pe băț și semințe. Și cât de puțin îi trebuie omului ca să creadă că e fericit…

Iertați-mi digresiunea, poate cam lungă… Dar adevărată! Imposibil de motivat prin „spunerile” vietăților noastre politice. Ce susțin și acum că s-au făcut greșeli din cauza primei experiențe de trecere de la socialism la economia de piață.

Editorial Cornel Dinu. Să dea Dumnezeu să vină arabii, deși am rezerve, dar luați în calcul și suporterii!

În final mă întorc la fotbal și la starea „Dinamoului” de acum… Sperând și rugându-mă ca, în fine, cineva, ce poate cu adevărat și știe ce să facă pentru a reveni în câțiva ani gloria de altădată, să preia, cumpărând, societatea fotbalistică.

Atenție, vreau să accentuez clar: intențiile suporterilor, firesc dezbinați, că așa-i la noi, trebuiesc respectate și luate în calcul. Precum în lumea în care vrem să ne întoarcem, prinzându-i măcar urma.

Dar suporterii nu pot să conducă direct! N-au cum! Ar fi o veritabilă bulibășeală. Scuzați-mi termenul, deși, să recunoaștem, pe-acolo suntem… Și încă vom mai fi, nu numai în fotbal. Să participe financiar și parțial decizional cât se poate, ca în Occident, alegând președintele de exemplu, ar fi mană cerească. Echipa nu-i tribuna și aceasta nu poate face legile echipei.

Dați-mi voie, totuși, să am rezervele mele față de intențiile de cumpărare a clubului de până acum. Și pentru că, după 1990, perioadele negre ale actului de conducere au fost prea multe față de cele… hai să iau din curcubeu… spre rozaliu. Că de roz am fost și suntem departe.

Să dea Dumnezeul tuturor (că așa și e!) să vină arabii de care se vorbește de câteva săptămâni. Respectați-mi și în acest caz rezervele… Deci au cumpărat Charlon Athletic cu vreo 64 de milioane de țechini europeni. Sterlini, euroi, tot pe-acolo… Bun, frumos, la fotbal acasă, chiar dacă a doua ligă…

Numai că judecați singuri! E simplu, mi se pare pe-nțelesul oricui. Nu suntem Anglia, e clar! Dar nu-i cel puțin ciudată propunerea arabilor? Cu 40.000 de euro (ridicol!) pe societate și vreo 10 milioane (haidade!) după, ca… investiții?!

Repet obsesiv, seamănă izbitor de periculos cu felul în care s-a făcut fals numita privatizare la noi, după 1991… Că n-am umplut atâtea rânduri despre așa ceva aiurea, în acest „gând” editorial… Așa că scuip în sân și suflu și în acest iaurt. Că doar e antreul, dar și desertul lor…