Editorial Cornel Dinu. Concluzii postbellum, fără ranchiună, de la Iedi la Edi, după ce a calificat România la EURO 2024

România a încheiat perfect grupa de calificare la EURO 2024, cu victorii ne foarte scontate în fața concurentelor la „masa bogaților” din Germania, înfumurata Elveția și tristul Israel. Edi Iordănescu nu mai e „Iedi”, a rezistat criticilor și presiunilor, și-a văzut de treabă și ne-a dat peste nas tuturor contestatarilor.

Editorial Cornel Dinu. Concluzii postbellum, fără ranchiună, de la Iedi la Edi, după ce a calificat România la EURO 2024

E mult mai bine când lași timpul să se așeze cât de cât peste bucurii, dar și peste amărăciuni. Și când e vorba de fotbal, apropiindu-te de obiectivitatea gândurilor și, de aici, a interpretărilor. Lăsând astfel deoparte râca perpetuă valaho-moldavo-transilvană, cât și zisa pur-românească, subiectivă firește, „Nu-mi plac ochii lui/ei”. Totul pe fondul celebrei expresii a exponențialului istoric și politician Nicolae Iorga cum că „Gena valahă este slabă”.

Desigur, marele nostru sociolog Dumitru Drăghicescu scrie că „Suntem un popor dotat, dar care e în stare să înceapă zece lucruri deodată, dar nu numai că nu le desăvârsește, dar nici măcar nu le termină. Și până când nu vom lupta programat, prin educație, la vindecarea acestei metehne, credință reală și nu bigotism, și, bine-nțeles reguli și legi, ne va fi foarte greu să devenim un popor”.

Am citat din memorie, poate nu este exact cuvânt cu cuvânt, dar este din cartea sa de căpătâi, „Din psihologia poporului român”, care ar trebui să fie printre cărțile de căpătâi ale oricărui român, ca și cele ale lui Constantin Rădulescu-Motru, ilustru filozof, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, academician, președinte al Academiei Române, și Dimitrie Gusti, creatorul sociologiei românești, scrise chiar la începutul secolului trecut.

Digi24.ro

Slovacia oprește întreg ajutorul pe care-l acorda Ucrainei

Editorial Cornel Dinu. Suntem recunoscuți că din nuntă facem repede înmormântare, trecem rapid de la mort la mireasă și invers

Suntem recunoscuți că din nuntă facem repede înmormântare, și invers. Ne interesează extremele, ne fascinează, dezvoltăm senzaționalul, trecem rapid de la mort la mireasă și invers. Cam ca la bătutul halviței, păcat că s-a cam pierdut datina.

Digisport.ro

Două nume pe listă: Kremlinul îi alege înlocuitorul după ce a intrat în comă!

N-avem măsura apropiată de adevăr, vorba populară „Măsură pentru măsură”, n-avem stăpânire de sine, răbdare, educația se pierde cu fiecare zi ce trece. Of, Doamne, dacă am avea măcar o sămânță, un germen din puterea de a corecta aceste racile care ne macină de sute de ani…

Peste care au mai pus pumni de praf distructiv, intoxicant cu rău, și națiile care ne-au tot năpădit: turcii, grecii din Fanar, rușii, austriecii sau ungurii. De s-au speriat la venire și Hohenzollernii, care ne-au „înfiat” ca pe un copil, bun, dar care, ca să fie așezat în banca lui, trebuie să fie tras repetat și vârtos de urechi.

Editorial Cornel Dinu. Am fost critic, nu retractez nimic, nu mă dezic de nimic din ce am comentat

O să vă surprindă, poate, dar am făcut această introducere cam lungă, pentru explicarea reflecțiilor ce vin din ființa neamului nostru, de la penibil la excepțional, și în parcursul echipei naționale de fotbal în grupa asta de calificare la EURO 2024, scoasă, parcă, din ghioc măsluit de noi.

Am fost critic, nu retractez nimic, dar încerc să explic multor oameni din fotbalul nostru, cu performanțe la activ și, speram, personalitate, conjunctura, acum, la căderea cortinei pozitive. Cam… grea, însă, până spre finalul fericit cu Israel și Elveția.

Eu, repet, nu mă dezic de nimic din ce am comentat, deși, uneori, m-am „confirmat” voce aprigă de Palatul Domnesc al Târgoviștei. Știu că sunt un tip aparte, vorbă amintită de prietenul Cosmin Costin că aș fi rostit-o: „Îmi e greu uneori să trăiesc eu cu mine, d’apoi altora cu mine!”. Ești tare aproape de adevăr, frate Cosmine…

Și ce zile frumoase, ani de fapt, am petrecut și trecut cu prietenul Vlad Enăchescu, Cornel Todea, Titus Munteanu la Televiziunea Română, când chiar era slujba statului și a neamului. Nu apucaseră să ne domine adevărurile din vorbele regelui David, cu 2000 de ani înainte de Iisus Hristos: „Atunci când de jos se ridică în sus oameni de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni”.

Realitatea, în multe domenii, e tare periculoasă socio-politic acum, la noi. Am ajuns la vorbele lui Confucius: „Cu cât cunoști mai bine oamenii, cu atât înțelegi de ce Noe a încărcat arca doar cu animale”… O, Doamne… Și mă opresc, dând o pasă lungă, „specialitatea casei”, pe fotbal…

Editorial Cornel Dinu. Să nu uităm, pentru binele viitorului, că până la ultimele două meciuri de calificare, tare rău ne-am chinuit în celelalte

Haideți să ne ducem aminte cât s-a scris despre numirea, pe criterii considerate politice, a lui Edi… pe care deseori l-am „alintat” Iedi… Iordănescu junior la națională, înaintea unor nume cu experiență și valoare incontestabile. Nu iese fum fără foc și a fost… foc mare!

Și cât entuziasm am aruncat în vântul… mai bine zis iureșul vorbelor și tastelor referitor la șansa pe care am avut-o în grupa asta de calificare la EURO 2024. Îl prinsesem pe Dumnezeu de picior… ba chiar de ambele picioare!

Să nu uităm, însă, pentru binele viitorului, că până la ultimele două meciuri, tare rău ne-am chinuit în celelalte. Începând cu egalul smuls miraculos în Elveția, după 0-2 care putea fi lejer 0-4, 0-5 sau 0-6, în minutele de prelungire, așa ceva vezi o dată la o sută de ani sau chiar mai mult. Și terminând cu repriza a doua a meciului cu Israel, la București, când am scăpat de înfrângere ca prin minune. Repet, miracole ca astea nu te mângâie în fiecare zi…

Chiar și cu anonimele figurante în fotbalul adevărat Kosovo și Belarus ne-a fost greu. Confirmându-se prin folosirea a nu mai puțin de 32 de jucători… asta nu înseamnă căutări și iar căutări?… că Edi Iordănescu era depășit în acel moment de nivelul la care antrena. Și intervențiile sale explicative erau tare încurcate.

Editorial Cornel Dinu. Bloc defensiv solid, siguranță mediană, sclipiri ofensive, dar Olaru? Olaru cât „costă”?

Trecând pe sub acele jocuri chinuite și chinuitoare pentru toată suflarea românească, veritabile furci caudine, în ultimele două adevărate bătălii pentru „pașaportul EURO”, echipa națională și strategia ei s-au schimbat.

A plecat îmbunătățirea evidentă, în primul rând de la așezarea unui bloc defensiv eficient, cu „zburătorul” Horațiu Moldovan în poartă, „ocrotit” de Rațiu, Drăgușin, Burcă și Bancu, deloc niște… bancuri proaste, ci chiar apărători de valoare, cărora doar ceva experiență de nivel european le mai trebuie.

Completați cu un Screciu revelație, Marinii constanți (dar atât…), Stanciu și Ianis Hagi confirmări, Drăguș câștig cert, Alibec mereu ghimpe, Coman capabil de mult mai multe, Moruțan prea puțin „exploatat” la câte poate să ofere.

Mirarea mea se numește Darius Olaru, selecționat parcă doar pentru a fi banca de rezerve plină… Nu înțeleg neutilizarea sa cronică, parcă ar fi miezul unui război absurd între Edi Iordănescu și Gigi Becali. Nu vreau să cred că poate exista așa ceva. Pentru că Olaru merită mai multe minute și șanse după ce joacă meci de meci în Superliga noastră cea de toate week-end-urile.

Editorial Cornel Dinu. Nu e „vina” noatră că norocul ne-a adus un Israel căzut psihic și o Elveție în plin scandal de vestiar

Nu trebuie să ne ascundem după cuvinte și „realizări mărețe”. Să dăm Cezarului Edi și fotbaliștilor noștri ce li se cuvine, dar să nu uităm, tot pentru construirea binelui viitor, că am întâlnit un Israel căzut, strivit chiar, moral, de drama care se desfășoară acasă. S-a văzut clar pe jucători că îi apasă nenorocirea declanșată de nebunia teroriștilor Hamas pe 7 octombrie…

Le-au lipsit și vreo patru, cinci jucători de bază, cu potențial de soluții câștigătoare. Stoperii lor au fost cam… „bucătari” și chiar dacă au dominat posesia (60%-40%), n-au arătat combinații capabile să subordoneze România.

Cât despre Elveția, cu nedoritul (vizibil în felul cum joacă) Yakin (cel) Murat pe bancă, a fost tare departe de aceea a fostului selecționer, Vladimir Petkovic, cu care elimina Franța în optimile EURO 2020 din 2021, pe Arena Națională din București și care a dus-o pe locul 14 în ierarhia mondială.

Alde Shaqiri sau Xhaka arată în jocul lor clar că nu mai vor un Murat la echipa națională. Nu-i „vina” noastră că am avut noroc (și) de scandalul lor din vestiar.

Editorial Cornel Dinu. Iordănescu cel mic a crescut, nu mai este doar puiu’ lu Tata Puiu. Dar să ne dea Dumnezeu minte și cumpătare!

Iordănescu cel mic a crescut, nu mai este doar puiu’ lu Tata Puiu. Este de apreciat că a avut puterea și înțelepciunea să treacă peste toate criticile, devenind nu numai coerent real în declarații, dar și creând o stare de spirit a echipei propice evoluției ascendente. Știind și cum să-și facă aliat norocul conjuncturii.

Este un succes, aducător firesc de bucurie și speranță pentru fotbalul nostru. Să nu facem, însă, cum scriam mai sus, nuntă deșănțată și planuri faraonice, să ne judecăm posibilitățile reale, obiectiv, să nu visăm cai verzi pe stadioanele Germaniei ca să nu ne alegem doar cu o… copită-n c…oaste.

Să nu punem presiunea îngâmfării pe jucători, pe Edi Iordănescu, să-i lăsăm, zic, să-și judece singuri, corect, obiectiv obiectivul cadoului pe care și l-au făcut și ni l-au făcut, această EUROcalificare, doar a șasea în istorie, a patra a secolului, din 8 în 8 ani. Să ne dea Dumnezeu minte și cumpătare!

Jalnic caracterial mi se pare că mulți „ziarici”, cum îi numește fratele Răzvan Boanchiș (citiți-i editorialele dăruite cu har și peniță ascuțită de pe FANATIK.RO), dar chiar și unii foști internaționali de prestigiu au schimbat deprimant macazul. Trecând de la hulire la osanale periculos de repede. Doar câțiva și-au păstrat verticalitatea.

În ceea ce mă privește, știu, l-am criticat pe „Iedi”… Dar nu cred că au fost jigniri în criticile mele la dresa lui, ci doar încercări, mai mult sau mai puțin… umoristice, de a atrage atenția asupra unor aspecte sesizate de mine. „Ce qui est fait n’est plus à faire”, vorba… englezului cu studii la Berlin…

Și dacă 50.224 de români și-au scos pălăriile pe Arena Națională, plus alte câteva milioane în toată țara, mi-aș ridica-o și eu în fața actualului Edi. Deși eu… n-am purtat niciodată pălărie!