Sport

Editorial Cornel Dinu. Cronica unui triumf anunțat la EURO 2020. Grande Italia lui Mancini și Donnarumma

Cornel Dinu face cronica triumfului Italiei lui Roberto Mancini și Gialuigi Donnarumma la EURO 2020.
12.07.2021 | 09:43
Editorial Cornel Dinu. Cronica unui triumf anunțat la EURO 2020. Grande Italia lui Mancini și Donnarumma
Editorial Cornel Dinu. Cronica unui triumf anunțat la EURO 2020. Grande Italia lui Mancini și Donnarumma. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În fine, la nivel suprem al reprezentativelor europene, „gli azuurii” din Sudul „sărac” au întâlnit pentru titlul continental „the three lions” din Nordul separatist. Regal Italia – Anglia. Și asta nu vine de la Regină… Vine de la Sportul-Rege, Măria Sa Fotbalul!

Pentru mine finala a început mai devreme de cele mai frumoase imnuri de la EURO 2020… Privesc ecranul televizorului… mai este aproape timpul încă unui meci până la primul fluier…

ADVERTISEMENT

…Primul fluier al unui olandez milionar care și-a organizat retragerea din hobby cu un eveniment pe măsura posibilităților (financiare), o finală de campionat european. Cine poate… roade! Altfel, a fluierat impecabil, a simțit-o și Raheem Sterling în minutul 48, când a cerut iarăși penalty…

Editorial Cornel Dinu. Cronica unui triumf anunțat. Campioana EURO 2020, grande Italia lui Mancini și Donnarumma

Pe RAI 1 a început spectacolul comentariilor. Și câte se spun… Ascult, firește, pe foștii mari jucători. Marco Tardelli… I bellissimi Tardelli, campione del mondo in Spagna 1982…a mai pus câteva kilograme pe fizic, dar tot bellisimi e…  „Tonigol” Luca Toni, campion mondial și el, în 2006… pare că poate intra oricând pe teren…

ADVERTISEMENT

Palmaresul italo-englez dinaintea finalei EURO 2020, după 27 de meciuri, este favorabil latinității, cu 11 victorii contra 8 (și 8 remize), golaveraju-i negativ, 31-33.

Se spune că atunci când evoluează cu șansa a doua, Italia triumfă. Aduceți-vă aminte că în 1982, după calificarea tare chinuită din grupă, la goluri marcate, unul mai mult decât Camerunul, după 3 egaluri au avut golaveraj 3-3 față de 2-2 al africanilor, fotbaliatorii lui „Vecio” Enzo Bearzot s-au ridicat parcă din fumul pipei sale (și) împotriva acuzelor de la începutul Mondialului ale tuturor din Peninsulă, cu toată presa în rol de procuror acuzator.

Rămân consecvent, vreau triumful Italiei! Chiar dacă, privind jocul celor două combatante, cu excepția mijlocului defensiv și ofensiv, cred că Inghilterra are un mic avantaj.

ADVERTISEMENT

Compensabil atâta timp cât Roberto Mancini spune că „vedeta echipei este grupul”. Iar vineri seara, la emisiunea „Top Dieci” de pe RAI 1, condusă de Carlo Conti, CT-ul „Squadrei Azzurra”, prezent vreo zece minute chiar după miezul nopții, dezvăluia că mentorii săi, ca antrenori, au fost Tarcisio Burgnich și profunzii Vujadin Boskov și Sven-Goran Eriksson.

…Celebrul sârb având și puterea de a uni într-un grup compact, eficient prin competență tehnică, prin transmiterea puterii de învinge, ades cu reflecții anturate de umor, de care Balcania nu a dus lipsă niciodată.

Editorial Cornel Dinu. The queen Elizabeth II vs il presidente italiano Sergio Mattarella

Până să înceapă meciul aș mai aminti mesajul tipic de înțelegere și onoare a marii și… eternei Regine Elisabeta a II-a, care și-a felicitat „supușii” din trupa lui Gareth Southgate și a spus, cu modestia ce lasă să se întrevadă ambiția de a învinge mereu a poporului său insular, că ar vrea să retrăiască bucuria de a înmâna trofeul ca în 1966 lui Bobby Moore… Avea 40 de ani…

ADVERTISEMENT

Este în tribunele „Wembley-ului” și il presidente italiano Sergio Mattarella. Îmi mai rămâne doar să-mi doresc să-l văd în rol principal, ca Sandro Pertini în 1982 jucând cărți, bellotă se zice…  con amico Enzo Bearzot împotriva veteranului „Monumento” Dino Zoff (avea 40 de ani!) și a „Baronului” Franco Causio, în avionul revenirii triumfale în natale Italia din Spania.

Intră italienii să simtă iarba de pe Wembley… Și ploaia tradițională… Superstițioși, sunt îmbrăcați la fel ca jucătorii lui Bearzot în 1982. Pantaloni negri și sacouri albe sau albastru deschis. Sigur, doar o coincidență… S-a văzut la final…

Editorial Cornel Dinu. „Deschiderea Southgate” a fost peste „Apărarea Mancini”

Începutul jocului mă duce cu gândul la finala mondială din 1974. Olandezul Johan Neeskens deschidea scorul pe „Olympiastadion” din Munchen împotriva nemților în minutul 2, fără ca gazdele să pună piciorul pe minge!

ADVERTISEMENT

Arbitrul englez Jack Taylor a dat penalty la prima fază, încheiată cu un fault în careu al lui Uli Hoeness la strălucitorul Johan Cruyff când spectatorii nici nu se așezaseră bine pe scaune… Ca și aseară, cei care au deschis scorul au pierdut până la urmă finala…

…Cum la fel m-a făcut să mă gândesc, startul finalei, la asemănarea fotbalului cu șahul, chiar relativă, dar mai ales cu războiul… Astfel, în „deschiderea Southgate”, și apoi pe parcursul primei reprize, așezarea 5-3-2 a coach-ului englez, la care a apelat și cu Germania, s-a dovedit eficientă în fața obișnuitei „apărări Mancini” de până acum, 4-3-3.

Ca și „amănuntul” care a contat, mutarea atacanților laterali: Mason Mount în stânga, pe zona neatentului, la gol, și destul de lentului Giovanni Di Lorenzo, și pe Raheem Sterling în dreapta, la vulnerabilul în apărare Emerson cu Palmieri.

Având în Kieran Trippier și Luke Shaw oameni creativi și periculoși venind din benzile apărării pentru a crea superioritate. Pe o dinamică „doi contra unu” în laterale. Englezii au „desenat” mult mai agresiv „triunghiurile” care i-au adus, în 4-3-3, titlul mondial în 1966.

Iar asemănarea cea mai clară este aceea cu războiul. Blestem al primitivismului, încă, instinctual uman. Englezii au fost mult mai mobili, aducând mereu un om în plus fie pe atac, dar mai ales în apărare, unde s-au așezat mai mereu în 5-3-2. Închizându-se, dar și presionând.

…Cam după acest principiu, al mobilității trupelor, grupe de jucători la fotbal, a câștigat marele Napoleon zeci de bătălii. Începând cu trecerea, cu el în frunte, a podului de la Arcole, în noiembrie 1796, împotriva austriecilor, consul încă fiind… Dar și Ducele de Wellington a procedat la fel când i-a semnat sfârșitul prin înfrângerea de la Waterloo în 11 iunie 1815…

Editorial Cornel Dinu. Italia a dominat cu schimbările de la pauză: 65%-35% posesie

În repriza a doua am asistat la revenirea Italiei ca după primele 45 de minute cu Spania. Reconfirmându-se că dacă, la acest nivel, antrenorii știu să selecteze două, chiar trei stratageme, idei de joc, echipele lor își pot apropia reușita.

Și Italia a dominat cu schimbările lui Mancini, la mijloc și tot atacul. Simplu și eficient, pasând mult mai repede din „one touch-ul” britanic, variat și dominând posesia pe tot terenul, 64%-35% în repriza a doua, 61%-39% per total. În „deplasare”…

Au avut cinci ocazii față de… niciuna a englezilor, obligați astfel, și (s)căzuți fizic, să-ncerce numai să nu-și piardă steagul de luptă, apelând pur și simplu la un… catenaccio all’italiana! Să vezi și să nu crezi!

Italienii au egalat „englezește”, după un corner, prin „il vecchio” Leo Bonucci și au trecut în două situații mari pe lângă victorie, pe un „Wembley” plin, și ca o reînviere după covidul pandeliei umane…

Editorial Cornel Dinu. „Caracatița” Donnarumma a subordonat nou-intrații neinspiratului Southgate

Oarecum nedrept, Italia având posibilitatea să câștige prin situațiile create în careul englez și prin posesia net superioară amintită mai sus, s-a ajuns la prelungiri.

„Squadra Azzurra”, epuizând schimbările, a avut mai puține variante tactice. Intrarea deja din minutul 70 a adolescentului Bukayo Saka (19 ani) în locul incomparabil mai „coptului” Kieran Trippier, face ca Southgate să-și blindeze blocul defensiv în 4-4-2.

Ceva semne de echilibrare a luptei, atacând mai mult, dau englezii. Italienii lasă impresia că vor iarăși „palituri di osândă”… Oarecum favorizați, doar îl aveau în poartă pe „caracatița” Gigio Donnarumma, nu numai cel mai bun portar, ci chiar cel mai bun jucător al turneului final EURO 2020.

…Și asta s-a confirmat! Nou-intrații neinspiratului Southgate, Rashford (ce dezamăgire!), Sancho și Saka nu au reușit să-și treacă privirea și nici șuturile peste „il grande Nasone”… Iar Anglia, expresiv prin cei care au ratat, era în genunchi, și la propriu, și la figurat.

Editorial Cornel Dinu. „După 53 de ani”, roman inspirat din fapte reale, autor de succes Roberto Mancini

…Că de la ei a pornit această „așezare” bizară. Ce are, oarecum, scuza că aduce cu poziția sfintei rugăciuni creștinești. De respectat, menținut și chiar amplificat. Mai ales în aceste vremuri cu tentă barbară de a o lovi și chiar înlătura, indiferent de pigmentul celor care cred în rugăciune și o practică.

Dacă s-a spus și se mai spune că „Parisul merită o liturghie”, în special acum, când și în „Orașul luminilor” sunt multe umbre care au luat-o razna, „Squadra Azzurra” lui Mancini și asistenții săi, va avea la Roma o serbare triumfală demnă de împărații dinastiei iulio-claudiene din timpuri de glorie și neuitare.

O merită cu prisosință după titlul cucerit pe câmpul de luptă al „dușmanului”… după 53 de ani de la precedentul triumf similar. Iar Mancini, el fiind acum Cezarul, își merită la fel, cu prisosință, locul în Panteonul fotbalului italian după aceste „notti magiche” oferite conaționalilor… ba chiar întregii Europe.

Readusă la viață, să nu uităm nicio clipă asta, și de tribunele din ce în ce mai pline. Ceea ce înseamnă VIAȚĂ contra oricărui virus. Uman sau creat de „umani”!

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE