Editorial Cornel Dinu. David Popovici, urcă-te în ce mașină vrei tu și z-Porsche-ște-i pe lupii moraliști cu colții tociți de frustrarea neuronului singuratic!

Un tânăr a muncit, a învins, a câștigat bani și și-a cumpărat mașina visată. Normalitatea de peste tot în lume la noi a anormalitate pentru unii lupi moraliști cu colții tociți de frustrarea neuronului singuratic care le mai „înoată” prin cap. David Popovici, nu-i băga în seamă!

Editorial Cornel Dinu. David Popovici, urcă-te în ce mașină vrei tu și z-Porsche-ște-i pe lupii moraliști cu colții tociți de frustrarea neuronului singuratic!

Am trăit o copilărie de vis în Târgoviștea mea natală. Cu joacă și jocuri nevinovate de dimineață până seara. Am prins birjele și birjarii care ne duceau de acasă până la gara orașului, ctitorită de regele Carol al II-lea, trecând prin magnifica oază de verdeață a celebrului „Bulevard al castanilor”. Care mai erau, din câte știu eu, doar în Ploiești și Fetești în Muntenia noastră veche.

Erau vremurile în care corespondența se făcea prim scrisori sau ilustrate, iar convorbirile telefonice doar prin centrala cu telefoniste din oficiul poștal, Poșta Mare cum i se spunea, a orașului.

Așa-zisa informare despre ce se întâmpla în lume ne venea din ziare și prin aparatele de radio. Ceva mai târziu, prin 1956 parcă, a apărut și „dușmanul cărților”, televizorul. Puțini își permiteau să aibă asemenea aparate cu antenele pe case, nu ca acum, când avem camera și televizorul.

Digi24.ro

VIDEO Efectul Schengen: Stațiunea din Ungaria, situată la 20 de kilometri de graniță, în care unul din doi turiști este român

O lume idilică, stricată doar de hidoșeniile politice impuse de „marele prieten” de la Răsărit, „glorioasa” Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste. Le simțeau din plin părinții noștri și le comentau, ades, cu palma la gură, ca bătrânele noastre de la țară, în șuete de prispă, șanț și ulucă.

Era vie expresia genialului Fănuș Neagu, rostită mult mai târziu, după lovitura de stat din decembrie 1989: „Eram mult mai oameni între noi atunci când toți îl uram pe unul decât acum, când ne urâm unii pe alții”. E redundant să specific cine era acel „unul”…

Editorial Cornel Dinu. „Rețelele de socializare au dat dreptul la opinie unor legiuni de imbecili cu același drept la cuvânt precum un laureat Nobel”. A spus-o Umbertro Eco, nu eu

Revenind la copilăria mea, parcă văd și acum singura mașină particulară din Târgoviște. Era a „eroului muncii socialiste”, strungar stahanovist, după cum era denumit, Vasilache nu mai știu cum… Despre care se spunea că bătea orice record în producția de piese la Uzina de Utilaj Petrolier a orașului și că ar fi muncit, ca norme depășite, undeva la nivelul secolului următor…

Trecea acel Vasilache, cu mașina sa, o Pobeda sovietică… păi cum altfel?… pe strada mea, pe la prânz, lăsând în urmă un val de praf și hămăitul zăvozilor din ogrăzi, stârnind nenumărate invidii provinciale…

Digisport.ro

FOTO Cele mai tari meme-uri apărute, după ce Barcelona a umilit-o pe Real Madrid în finala Supercupei Spaniei

S-au așezat anii unul peste altul, explozia… pardon, boom-ul informaticii ne-a acaparat. De fapt ne-a subjugat. Telefoane mobile mai deștepte decât computerele, internet omniprezent și o puzderie de canale de comunicare (unele chiar… canale!), care dovedesc că frumusețea simplă de comunicare a oamenilor poate fi infinită.

Frumusețe cu… două fețe! Definite superb de celebrul scriitor și filosof italian Umberto Eco: „Rețelele de socializare au dat dreptul la opinie unor legiuni de imbecili, care, până acum, își exprimau părerile doar în baruri, în fața unor pahare de vin, fără să facă vreun rău societății, camarazii lor îi reduceau imediat la tăcere. Dar acum au același drept la cuvânt precum un laureat Nobel”. Așa este! Genialitatea marelui scriitor și filosof italian este inatacabilă.

Editorial Cornel Dinu. Un gest absolut firesc, omenesc a fost comentat cu răutate barbară de ficuși veștejiți de apostoli ai comunicării de la noi

Nu intenționez să comentez dezastrul politic și existențialist ce ne e dat să-l trăim în aceste zile care s-au făcut luni, ci un simplu fapt, pueril zic eu, omenesc în esență, comentat și paracomentat cu răutate barbară de ficuși veștejiți de apostoli ai comunicării de la noi.

Celebrul și unicul nostru înotător de mare valoare și performanță David Popovici, din banii câștigați meritoriu prin rezultate de impact mondial și-a făcut cadou mașina visată, nu contează marca, prețul, numărul de cai de sub capotă sau viteza maximă.

Sau, pardon, tocmai asta contează, dacă stau să judec uriașul tsunami de comentarii iscat în mediul online de gestul său, repet, absolut firesc, omenesc. Ca să intru și eu în firescul nefiresc al trendului este vorba despre un Porsche Spyder, cu 500 de cai-putere, o viteză maximă de 300 km/, care a costat peste 170.000 de euro. Problemă de importanță strategică națională, ce mai încolo și-ncoace!

Și asta, vai lume!, pe lângă mașinile primite de la Comitetul Olimpic Român, Ion Țiriac sau Toyota. Ei bine, imbecilii de pe rețelele, vai lele!, de comunicare au răsărit… nu, termenul e prea frumos pentru râme… au năpădit imediat, condamnându-i cu mânie invidioasă și slinoasă, în fel și chip, dorința pe care și-a împlinit-o. Nu dau nume, sunt handicapații frustrați de serviciu ai comunicării, se știu ei foarte bine, și lumea îi știe. Cu unii ne-am obișnuit precum cu răul.

Editorial Cornel Dinu. Saltul înainte de la aprobarea mult-visată pentru Dacia sau ARO la normalitatea de a-ți lua un Porsche Spyder. Dacă ai banii necesari…

Toată această tevatură pentru nimic mi-a amintit ce miracol era în tinerețea mea să-ți poți cumpăra o Dacie 1100 și apoi 1300 sau, minune mare, 1301, made in Romania, la Colibași pe atunci, azi Mioveni, de lângă Piteștiul „Gâscanului de aur” Nicolae Dobrin. Nu mai vorbesc de robustele ARO de Câmpulung Muscel…

Ca să  nu stai la cozi anuale era necesară o aprobare dată de ministrul Comerțului, aducă de partidul unic conducător. Puțini aleși, printre care, recunosc, erau și fotbaliștii de națională, își puteau satisface această dorință, repet a nu știu câta oară, firească, omenească, fără să mai pun în discuție problema financiară.

Și-mi aduc aminte că, după calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din Mexic 1970, ni se promisese, pe lângă prima de obiectiv, și o aprobare de Dacia 1300. Nu ni s-a mai dat pentru că la emisiunea de după ultimul meci, 1-1 cu Grecia, pe stadionul „23 August”, care a consfințit calificarea, am uitat să mulțumim partidului atotstăpânitor pentru condițiile create…

Am fost în Mexic, am intrat în „Groapa leilor” de la Guadalajara cu campioana mondială de atunci, Anglia, dubla campioană mondială din 1958 și 1962, Brazilia și finalista din 1962, Cehoslovacia. Nu ne-am făcut de râs, ba din contră, am „căpăcit” pe cehi și am fost singura echipă care a marcat două goluri viitoarei campioane mondiale, condusă la victoria finală de inegalabilul Pele.

Așa că, la întoarcerea în patria mumă am primit, totuși, aprobarea ai de Dacie… Dar mulți dintre noi, printre care și eu, nu aveam banii necesari, era 70.000 de lei mașina. Și am vândut aprobarea, mai mulți, cu 10.000 de lei. Așa erau vremurile și prețurile, ca și felul în care eram plătiți noi, așa-ziși jucători amatori. De fapt profesioniști în toată regula.

Editorial Cornel Dinu. Lupi moraliști cu colții tociți de frustrări, retrăgeți-vă în vizuinile voastre și în gândurile chinuite de singurătatea neuronului care v-a mai rămas

Abia peste vrei trei ani am reușit să iau, la mâna a doua, după o licitație, un Renault 16 TS. Diminuat ca preț de un accident după care a trebuit să-i schimb caroseria… Ce bucurie și ce mândrie au fost pe mine atunci! Dar și invidie deloc… prietenească, deși venea de la „prieteni”! N-avem nici carnet de conducere, l-am obținut cam după șase luni de la cumpărare.

Deci, imbecili comentatori contestatari și pricinoși, lupi moraliști cu colții tociți de frustrări, retrăgeți-vă în vizuinile voastre și în gândurile chinuite de singurătatea neuronului care v-a mai rămas, lăsați-mă să vă pun la zidul dezaprobării majorității comentariile voastre desuete despre dorința împlinită prin muncă grea de marele nostru campion la înot David Popovici, rara avis de vis de la Camelia Potec încoace. Și, până hăt departe în secolul ăsta, nu cred că vom mai avea performeri mondiali ca el prea curând…