Editoriale

Editorial Cornel Dinu. De la Călin Georgescu la Klaus Iohannis, drama „politichiei” românești eșuate

Cornel Dinu judecă dur drama situației politice din România, care a dus la „statul eșuat” al lui Klaus Iohannis, care nu se dă dus de la Cotroceni de „amenințarea” Călin Georgescu.
14.01.2025 | 16:08
Editorial Cornel Dinu De la Calin Georgescu la Klaus Iohannis drama politichiei romanesti esuate
Editorial Cornel Dinu. De la Călin Georgescu la Klaus Iohannis, drama „politichiei” românești eșuate. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Tăcut și încăpățânat ca în toată dauna… pardon, întodeauna, Klaus Iohannis este tot mai contestat și huiduit de tot mai mulți români, dar nu se dă dus de la Cotroceni de acest tsunami de antipatie, din „grija” pentru România amenințată de „pericolul” suveranist Călin Georgescu. Cu cât mai „interzis”, cu atât mai pe… uriașul val amintit!

Editorial Cornel Dinu. De la Călin Georgescu la Klaus Iohannis, drama „politichiei” românești eșuate

După neașteptata și distrugătoarea de democrație decizie a rușinoasei Curți Constituționale a României (ce ironie și sfidare în termeni!) de anulare anticonstituțională a celui mai elementar drept constituțional democratic, dreptul la vot, la alegeri libere, concret a alegerilor prezidențiale chiar în miezul desfășurării acestora, urmată de „ordonanța trenuleț” de austeritate a îndoielnicului guvern, dezbinarea societății românești s-a adâncit, pe bună dreptate, în oceanul haosului național care parcă nu are limită de adâncime.

ADVERTISEMENT

Știindu-se istoric că suntem poporul care trece cel mai des de la posibila lumină a existenței la concretul întuneric al trăirilor de zi cu zi, acum și mai dramatic după ce niște politrucieni și ziarici au decretat din puțul gândirii lor că „votul majoritar pentru candidatul Călin Georgescu a fost al plevei societății”. Alea peste două milioane din totalul de nouă, date neașteptatului, chiar surprinzătorului, să recunoaștem, Călin Georgescu.

Editorial Cornel Dinu. Serviciilor de toate culorile li s-a sculat brusc vigilența după primul tur al prezidențialelor. Înainte erau „pe loc repaus” operațional, la somnul de antrenament mintal sau în concedii?

Oricât s-ar spune, cu sfert de gură și fără probe certe, că au fost „imixtiuni ale unor puteri străine” în mediile de comunicare. Justificare neargumentată clar, începând cu aceea a „serviciilor” (trezite brusc la vigilență din somnul care a precedat alegerile), prezentată în CSAT, care nu acoperă verdictul desconsiderării suveranității democratice a votului liber consimțit al cetățenilor de oriunde ai României.

ADVERTISEMENT

Orice ar fi apărut în prezentare candidatului Călin Georgescu pe „TikPok”, „Instamoca” sau „Facepleosc”, nu se poate spune că aceste medii de refulare au pus ștampila pe buletinul de vot. A fost, pur și simplu, voința decisivă și, cel mai important, inatacabilă a votanților.

Și mai amintesc că au apărut dovezi clare că influențarea votanților s-a făcut chiar de către partidele dominatoare, istorico-moderne-postdecembriste, PSD – Partidul Social Democrat și PNL – Partidul Național Liberal.

ADVERTISEMENT

A fost clar și decizia politică a șefului ilegal acum al statului degeaba… și al statului român, din păcate, ca și a cerberilor democrației (!!!), paznicilor poporului, să fie cuminți românii, încolonați disciplinat în turma europeană, „sugerată” – de decizie spun – politizatei Curți din spate… zisă și Constituțională. Primat (de la primate) decizional care a surprins lumea cu adevărat democratică de pretutindeni.

De aceea, nesocotirea votului poporului, indiferent de partea cui și în ce procente s-a dus, ne pune pe mulți să ne-ntrebăm dacă România, adică noi mai suntem o democrație? Adică o putere a poporului, consfințită și apărată de Constituție, parlament, guvern și președinte. Nimeni alții decât aleșii, mai inspirat sau nu, ai poporului, prin vot liber, adică democratic.

ADVERTISEMENT

Editorial Cornel Dinu. După 2004, în loc de progrese democratice, am avut de a face mai mult cu o scindare a societății românești în popor și tagma jefuitorilor

Și-mi permit să afirm că deciziile cu adevărat democratice au fost la noi între 1992 și 2004. Cam puțin, nu-i așa? Iar în rest am avut de a face mai mult cu o scindare a societății românești în popor și tagma jefuitorilor. Ca o reîntoarcere la 1821, la timpurile răscoalei cu accente de revoluție a lui Tudor Vladimirescu…

…Reușind, din păcate, să avem și acum cel mai scăzut nivel de trai din mărețul imperiu doar de fascinație numit „democratic” Uniunea Europeană. O colonie amărâtă de le marginea imperiului…

Și cel mai mare număr de angajați la stat (degeaba), peste 1.400.000. Pe criterii subiective, de „pohta ce-am pohtit” a decidenților superiori „de partid și de stat”, pe inspirații de rubedenii și amantâcluri. Și de aici, o armată votantă a tăietorilor de frunză la câini pe banii statului (degeaba), pentru partidele cocoțate vremelnic la guvernare.

Păi în țările cu adevărat democratice, SUA, Anglia, Franța, Germania – că ne plac, că nu ne plac – partidele și canalele media sunt stipendiate de la bugetul de stat? Doamne, iartă și păzește! Vrei să faci politică, fă pe banii tăi, neicusorule!

Editorial Cornel Dinu. Afirmația cinică a lui Emil Cioran și avertismentul profund al Papei Ioan Paul al II-lea, amândouă vizând poporul român

Sau anomalia de a împărți societatea în „suveraniști” și, atenție, „proeuropeni”? Adică „suveraniștii” nu sunt „proeuropeni” și nici viceversa. Când, în mod normal, toată suflarea politică… pardon, toate suflările politice de la noi ar trebui să aibă din creanță aceste caracteristice existențialiste și nu „trăiri” permanente de dezbinare dacică. Nefiind o scuză explicativă afirmația cinică a obișnuitului clarvăzător mai mult de negru Emil Cioran cum că „Poporul român este un amestec de dezbinare dacică, orgoliu delirant roman și tembelism slav”

Adevărată mi se pare atenționarea sfântului Papa Ioan Paul al II-lea făcută la declanșarea tratativelor noastre de aderare la NATO și Uniunea Europeană, începute sub președințiile lui Ion Iliescu și Emil Constantinescu: „Nu încercați să le impuneți românilor ordinea voastră. O au de mii de ani pe a lor, transformând tot ce li se inspiră din afară în ceea ce cred ei de cuviință că le e mai bine să facă”.

Sigur că intrarea în aceste mari și necesare organizații mondiale, respectiv europene a însemnat și că a trebuit să cedăm o parte din suveranitatea politică și economică a țării. Țară bogată, popor sărac. Caracteristici coloniale ideale pentru „puterile centrale”.

Din păcate, în privința aderării noastre la Uniunea Europeană (formă geo-economico-politică inspirată chiar de Victor Hugo după modelul Statelor Unite ale Americii și ctitorită anticipativ în secolul trecut de politicienii francezi Robert Schuman și Jean Monnet), eminentul profesor clujean Vasile Pușcaș (care tratase și redarea clauzei națiunii celei mai favorizate de la SUA, la începutul anilor ’90) a fost retras de Traian Băsescu de la tratativele de aderare la UE în 2204. Și condițiile impuse României au fost din start înrobitoare.

Editorial Cornel Dinu. Sandro Bondi a pus degetul pe rană: „Nu sunteți pregătiți de Uniunea Europeană. De aceea, mulți ani veți avea de suferit, fiind tratați ca o veritabilă colonie”

Aflându-mă prin noiembrie 1999 la Roma, cu Corneliu Vadim Tudor, care epata magnific cu argumente patriotice și culturale vaste, în fața profesorului Sandro Bondi, coordonatorul Partidului Poporul Libertatii al lui Silvio Berlusconi și consilierul lui în probleme economice, acesta ne-a avertizat cu argumente irefutabile.

„E frumos ce spuneți. Știu ce-i cu România. O țară bogată, cu posibilități și realizări, până de curând, deosebite. Dar vă dați seama că intrați într-o lume (n.a. – Uniunea Europeană) pentru care nu sunteți pregătiți să vă descurcați. De aceea, mulți ani veți avea de suferit, fiind tratați ca o veritabilă colonie. Costul vieții nu-l vor putea acoperi mulți. Și va trece mult până când veți fi tratați de la egal la egal de țările cu continuitate în economia de piață. Veți suferi mult, înarmați-vă cu rezistență și să aveți parte de conducători adevărați, competenți, prin care veți putea ajunge mai repede la respectul deplin al comunității europene”.

Cam același lucru l-am auzit și de la Antonio Tajani, parlamentar european al partidului Forza Italia, peste câțiva ani, la București, cu ocazia intrării Partidului Democrat (condus de facto de regretatul Sorin Frunzăverde, recunoscut în cancelariile europene, de unde se iau deciziile) în Partidul Popular European.

Și câte ar mai fi de spus, acum, despre felul, unic în lume, în care parlamentarii noștri europeni îi lasă mască pe cei din alte țări votând adesea împotriva intereselor naționale… Vrem, nu vrem să conștientizăm, să recunoaștem, ne-am întors la „domnia fanarioților”.

Editorial Cornel Dinu. Decizia discreționară a Curții Constitruționale a fost urmată de cinica și sfidătoarea „ordonanță trenuleț” de sărăcire și mai accentuată a românilor

Și ne mai surprinde felul în care au reacționat la comanda discreționară și subiectivă „de sus” judecătorii Curții Constituționale, instanța supremă în Drept Constituțional, instanța supremă de apărare a democrației, puțini cu studii pure de drept constituțional?! Când președintele Curții, Marian Enache, este considerat politician? Fost deputat în legislaturile 1990-1992, 1996-2000 și 2012-2016 într-o carieră începută în defunctul PCR, continuată în toate formele FSN, până la PSD și încheiată în UNPR via ApR și PC. Imparțial ca orice român, coane Mariane, nu-i așa? Iar doamnele în robă de la Curte provin din consiliere ale infracționalului fost președinte Klaus Iohannis…

Am fost prieten câteva decenii cu doi eminenți profesori de Drept Constituțional, președinți ai Curții Constituționale, inatacabilă ca instanță juridică supremă. Este vorba de profesorul Ioan Muraru, cel care a reactualizat Constituția în 2001, președinte al CC între anii 1995 și 1998 , și profesorul Nicolae Popa, președinte al CC între anii 2001 și 2004. Buni „constituționaliști”, stăpâni pe acest domeniu al Dreptului, inatacabili, incoruptibili, Dumnezeu să-i odihnească…

Și când te gândești, repet ce „spuneam” la început, că decizia discreționară a actualei Curți Constituționale, feudă a Cotroceniului și a Palatului Victoria prin ce a „pronunțat” strepezit, a fost urmată imediat de guvern cu cinica și sfidătoarea ordonanță numită ca un șuierat de locomotivă care dă peste majoritatea românilor „ordonanța trenuleț”. Auzi… „trenuleț”… când este ditamai „mărfarul” blindat cu măsuri ce storc numai oamenii simpli. Și, în consecință, consfințește și impune… de „ordonanța trenuleț” zic… sărăcirea și mai accentuată a românilor.

Editorial Cornel Dinu. Klaus Werner Iohannis, prin tot comportamentul său, a dovedit că sfidează, chiar urăște poporul român

Așa ne trebuie! Că prea multe a răbdat suportat bietul popor de la „covrigii” pesediști ai comersantului de găuri (din covrigii de Buzău și nu numai…) Marcel Ciolacu cel fără de carte și rușine și de la liberalii de conjunctură din „armata” marelui „gheneral” al pasului de defilare târșâit Nicolae Ciucă, ciuca râsetelor pe-nfundate din „front”. Complici la formarea unor guverne puse pe căpătuiala proprie.

…Veritabile asocieri, guvernele respective, în vederea formării și oblojirii unor grupuri infracționale temeinic organizate, reprezentate de Florin Cîțu, Ludovic Orban și Cătălin Predoiu. Care, în nepriceperea la felul în care trebuie condus statul român, au împrumutat și împrumută „în formă continuată și agravantă”, săptămână de săptămână, biata Românie. Ajungând la o datorie record de 52,7% din PIB, 202,4 miliarde de euro în noiembrie 2024, conform datelor publicate de Banca Națională a României.

De nepronunțat decât prin… tremurat! Impus de „statul eșuat” constatat (atenție: verbal! Da, vorbește!!!) de fostul președinte de neurnit de la Cotroceni, Klaun… pardon, Klaus Werner Iohannis. Care, prin tot comportamentul său, a dovedit că sfidează, chiar urăște poporul român. Era un refren celebru prin 1990: „La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua…”. Cucuvea o avea, dar… elicopter?

ADVERTISEMENT