Dinamo „iacobin” a dat semne de viață cu Concordia, la Chiajna și numai „câinoșenia” dintre… „câini” a ținut scorul la un minim 1-0. La nivelul superior, în SuperLigă, Adi Mutu așază din ce în ce mai bine Rapidul pe linia întâi, cu a patra victorie consecutivă.
E chin fizic, dar mai ales mental să-ți freci ochii duminică până-n prânz ca să vezi pe Dinamo evoluând. Sau, ca în ultima vreme, involuând. Azi a fost la Chiajna, „cartier” acum bucureștean care poartă numele celei mai puternice doamne domnitoare nu numai din umbră. Fiică a lui Petru Rareș și nepoată a lui Ștefan cel Mare. Cea mai mare figură, la concurență cu Mihai Viteazul, din Evul Mediu de pe la noi.
Echipa de acum a supra-aglomeratului cartier din nord-vestul Capitalei se zice că ar fi a „vulturilor verzi”. Întâlnirea cu jigăriții „câini roșii” s-a petrecut o repriză într-o luptă oarbă. Haotică. De ambele părți. Fără cine știe ce prin careuri, cu ceva zbateri mai consistente de partea lui Dinamo. Parcă mai vie „haita” din „Ștefan cel Mare” decât „stolul” din Chiajna.
În partea a doua, a apărut soarele la Chiajna. Care a mângâiat clar dorința „câinilor” de a opri seria de trei înfrângeri consecutive. Dinamo a ajuns mai des, mai periculos, mai coerent în careul Concordiei.
Au fost ocazii, dar „câinii” au părut chiar câini între ei (!), pasa către coechipierul mult mai bine plasat, ultima pasă carevasăzică, lipsind cu desăvârșire din sufletul lor. Parcă se dușmănesc, parcă nu trag toți la aceeași „barcă-targă” s-o scoată de pe uscat…
Altfel, Dinamo putea marca de mai multe ori, ocaziile irosite, în special pe final de Bordușanu și mai ales Buhăescu fiind elocvente pentru egoismul menționat mai sus.
În loc de trei, patru la zero, abia s-a făcut de un firav 1-0, inspirația acestui Iglesias care n-a mai „cântat” fals și a marcat al doilea gol cu care Dinamo a condus în acest sezon. Și a câștigat exact la o lună după victoria norocoasă cu Progresul Spartac, 4 august – 4 septembrie.
Dinamo și-a mai creat, cum spuneam, și alte patru, cinci ocazii, jocul parcă s-a mai limpezit, s-a mai legat, s-a văzut dorință, dar… Dar trebuie ținut cont și de replica submodestă a adversarului. Așa cum a jucat Chiajna, se pare că numai primarul Mircea Minea „arde” pentru echipă. De altfel, Ianis Zicu și-a anunțat plecare după meciul cu Dinamo, dezamăgit de atitudinea „vulturilor verzi”.
Dinamo a luat o gură de aer, cum se spune, dar e tare mult până departe. „Mușcăturile” dintre șefi, brambureala cu „uite investitorul, nu mai e investitorul”, șerdeala interminabilă cu Șerdean, „muțenia” (?) lui Zăvăleanu, „iacobinii” tată și fiu (care dintre ei este, de fapt, președintele?!), care deocamdată mai mult vorbesc decât fac un bănuț în contul fluieră-vânt al echipei, toate mă duc cu gândul la soarta lui… Robespierre! Pentru Dinamo… „iacobinii” știu de ce…
Urcând la nivel superior, permiteți aspectul pleonasmic, în SuperLigă, versurile „Suntem peste tot acasă / Porțile ni se deschid” din imnul de definire al Rapidului, al Poetului Adrian Păunescu pe muzica lui Victor Socaciu… odihnește-i, Doamne!… s-au confirmat total la Voluntari.
Unde, în premieră mondială, galactică și chiar intergalactică, tribunele au fost pline. Aproape pline, că au mai rămas locuri libere în sectorul rezervat „galeriei” voluntare. Suporterii giuleșteni au umplut restul locurilor. Singura peluză a stadionului a fost superbă, a cântat și a fluturat steaguri tot meciul. Singura asemănare cu ce a mai rămas din Dinamo…
Rapid a controlat jocul ca un controlor de bilete într-un vagon de tren. Adrian Mutu a ridicat repede echipa, prin siguranța posesiei, adusă și de omogenitatea distribuției pe care a trimis-o pe teren. Cam aceeași mereu. Avantaj mare.
Nu întâmplător Rapid a avut șase ocazii importante față de cam nimic „voluntar”. „Giuleștina” s-a apărat calm, grupat, mijlocașii centrali au muncit mult, au „măturat” tot în fața fundașilor. Tactic, zic eu, așa văd, Mutu lucrează foarte amănunțit fază de apărare, pe care o face toată echipa.
Nu lasă greul în picioarele „bacilor” Cristi Săpunaru (dă impresia că poate juca până la vârsta legală de pensionare, 65 de ani!), Dragoș Grigore sau Junior Morais, și mâinile „fermecate” ale excelentului portar Horațiu Moldovan. Nu-i întâmplător că Rapid are cele mai puține goluri primite, doar 4 în 9 meciuri.
Pe atac, Rapid realizează cât îi trebuie, un gol mai mult decât adversarul. Zgârcit, periculos, la limita emoției, puteți spune cum vreți. Dugandzic își intră „în gheată” cu fiecare meci jucat, „spiridușii” Ioniță și Sefer sunt capabili de execuții surprinzătoare. Mai au un Mățan, un Papeau, un Costache, au nu numai echipă, au lot. Și, în plus, Mutu anunță nume noi ce ar mai veni, cu accent pe ofensivă. Și peste toți aceștia, Rapid are Șucu. Dan Șucu.
Iar anunțul acestuia că Rapid are șanse (și condiții!), poate (cu nuanța „trebuie”!) să ia campionatul, nu-l tratați cu zâmbete. Omul este de bună-credință, nu se joacă niciodată cu vorbele, are experiența succesului construit metodic, solid, prin muncă, nu prin speculații de orice fel.
Astfel se explică realitatea că, prin competență, în liniște, nu în bubuit de „tunuri”, Dan Șucu performează curat, fără dosare, DNA, PNA, SIE, DIE, FBI, CIA, MI6, DIICOT și dureri în… cot! Rapid a avut șansa pe care Dinamo, nu pot să nu mă gândesc la echipa mea, n-a avut-o până acum…
Nu pot să nu scriu câteva rânduri despre Chindia Târgoviștei mele natale. Cu multă trudă a scos al treilea punct, primul după 4 înfrângeri consecutive, din egalul cu o echipă apriori mai bună, UTA, la Arad, la distanță de doar câteva minute chiar de victorie.
Doar revenirea pe stadionul cu adevărat de acasă, de la Târgoviște, care se tot reconstruiește de vreo doi, trei ani ar putea să îmbunătățească statutul de mai mereu candidată la retrogradare. Și stoparea jongleriilor de plecări/veniri de jucători pe care și le permite numitul Ferefe Ghergu, nefericit pus în capul trebii la Chindia de mult prea mut timp.
Nu-mi rămâne decât speranța ca măcar din primăvară entuziaștii suporteri târgovișteni, și sunt mulți!, să umple stadionul, ce va părea nou lângă „Curtea Domnească” și să ducă echipa spre scăpare.