Editorial Cornel Dinu. Doar reflecții „globalizate” la sfârșit de an 2022. Poate și de „omenie”… De la învingătorul Messi la perdantul Mbappe, înjugați împreună la PSG

E sfârșit de an. An nefericit 2022. Și fotbalistic, pentru noi, pentru Kylian Mbappe și Franța, că doar nu pentru Lionel Messi & comp. Argentina. Și politic, din cauza psihopatului Putin, care și-a asmuțit hoardele pe Ucraina. Și social, vai de capul leului nostru amărât, scărmănat de inflație.

Editorial Cornel Dinu. Doar reflecții , globalizate” la sfârșit de an 2022. Poate, însă, și de „omenie”… De la învingătorul Messi la perdantul Mbappe, înjugați împreună la PSG

Și parcă e și sfârșit de civilizație la care a reușit să se ridice omenirea în mii de ani, acum la un deget apăsat pe butonul nuclear de distrugere totală în nebunia de război dintre Rusia și, de fapt, NATO, întărâtată de SUA, care a trimis „la înaintare” Ucraina.

Nu mai contează cine a scos mizeria apocaliptică de sub preșul „ordinii și păcii mondiale”, RasPutin ot Kremlin visându-se delirant Petru cel Mare sau actorașul Zelenski ot Kiev, cu aplauze din publicul europeano-american interesat, mereu în lumina reflectoarelor, dar nu pe scenă.

Și-ți vine ca o palmă plesnită peste frunte genialitatea conului Iancu Caragiale, care, în premoniția sa de a muri la Berlin, dezgustat de mizeria politică din țara sa, pe care o iubea chiar și așa coruptă, a pus în gura prototipului Tipătescu, „stâlpul puterii”, imoral, abuziv, poltron, șantajabil, o replică concluzivă de netăgăduit nici azi: „Ce lume! Ce lume!”.

Digi24.ro

Noi dovezi că Georgescu s-a întâlnit cu Potra și Sechila la ferma din Ciolpani. Imaginile de pe camerele de supraveghere

Cam derutat RasPutinul Maicii Rusia de acum, lipsit de un „mediu” de noblețea atât de inspiratoarei țarine Alexandra Feodorovna Romanova, fosta prințesă Alix de Hessa-Darmastadt, nepoată a marii regine Victoria. Pierzând-o și pe colaboratoare de nivel UTC Angela Merkel sau pe „Il Padrino” Silvio Berlusconi…

Editorial Cornel Dinu. Dureros de adevărat spunea Plinius cel Bătrân „Cei slabi au numai speranță, dar nicio scăpare”…

De noi ce ar mai fi de spus? Scurt și concis. Ne-am urcat în barca în care am fost mereu, aceea a Europei, de vreo 200 de ani. Așa-zis unită și cooperantă acum, dar netratând prin Traian Băsescu condițiile de aderare ca „tovarășii” de comunitate, devenind nimic altceva decât colonia lor. Nici măcar o formă de „dominion” de tip „Commonwealth”.

Ce bine ar fi fost ca Gheorghi Dimitrov al bulgarilor și Petre Pandrea al nostru, jurist de excepție, să fi reușit după balul de la Palatul Regal din primăvara lui 1949 să facă din „scânteia Balcania” o Zonă Independentă.

Dacă s-ar fi împlinit visul lor și liderul bulgar n-ar fi fost trimis de tătucul Stalin în sicriu la Sofia câteva săptămâni mai târziu, la nenorocul zonei și hrăpărețele planuri ale marilor puteri occidentale, așa pișicheri cum suntem, ne-ar fi băgat oricum pumnul în gură.

Digisport.ro

”Cuplul anului” e istorie! S-a despărțit de ea, iar acum a acceptat o nouă propunere

După vechea înțelepciune latină a lui Plinius cel Bătrân „Cei slabi au numai speranță, dar nicio scăpare”. Am trăit-o de atâtea ori de-a lungul veacurilor și tot n-am învățat nimic. Sau n-am putut…

Editorial Cornel Dinu. Dormim prea des când ne este călcată mândria și chiar glia

Am uitat și ancenstralul încărcat de periculos pragmatism „Fă-te frate cu Dracul până treci puntea”. Ce-i drept, am trecut puntea adeseori. Dar Dracul suprem și etern, sprijinit de o mulțime de draci autohtoni, de la noi din casă, tot ne-a înhățat. Ca și acum.

Într-o încercare de concluzie, ne-am vrea binele – cine nu-l vrea?! – dar dormim prea des când ne este călcată mândria și chiar glia, mușcăm pre des din momeala doar a unor iluzii și rar ni se aprinde… și mai mult de „afară”… focul izbăvitor.

Închei această introspecție locală politico-existențialistă întrebând doar atât: „pașoptiștii” au venit de la București sau școliți la Paris, Berlin sau Viena? Ca și încercarea de renaștere a Școlii Ardelene. Cam de demult, știu, dar esența întrebării rămâne actuală…

Editorial Cornel Dinu. Qatar Mondial, poveste din cele „1001 de nopți” ale Șeherezadei

Finalul de an a coincis și cu primul turneu final de Campionat Mondial la fotbal, de când le-a creat vizionarul francez Jules Rimet în 1930, jucat la început de iarnă. Inedit și locul de desfășurare, la căldură, în miracolul de dezvoltare al unei mici țări arabe, Qatar, ctitorită de șeicii familiei Thani pe la 1868, după un acord cu metropola protectoare britanică.

O adevărată poveste din cele „1001 de nopți” ale Șeherezadei. Pentru că dunele deșertului qatarez s-au ridicat în așezări semețe și bogate bazate pe civilizația adusă de britanicii veniți peste șeicii stăpânitori din Bahrain pe la mijlocul secolului al XIX-lea și pe marea de petrol de sub nisip descoperită la începutul anilor 1940.

Pornind de la această bază „bipolară”, cu copiii familiilor bogate trimiși să învețe în cele mai renumite școli ale lumii, Qatar a ajuns în octombrie 2022 pe locul 7 în lume (și primul în Asia!) după Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor (82.887 de dolari, noi avem 15.619, conform datelor FMI).

Stau și mă întreb cum este posibil ca această așa-zisă civilizație mondială este capabilă să inventeze și să producă atâtea mijloace sofisticate de distrugere de la om la imensitatea pozitivă creată tot de el, de același om…

Editorial Cornel Dinu. Ați remarcat figura șeicului Tamim bin Hamad Al Thani, emirul Qatarului, când i-a dat cupa și bisht-ul lui Leo Messi?

A câștigat campionatul Mondial din Qatar cea mai puternică distribuție, aceea a Argentinei. Construită în jurul lui „el máximo líder” Leo Messi. Deși a pierdut… eu zic că e un fel de-a… zice… primul joc din grupe, cu Arabia Saudită. Una din puținele țări care nu acceptă Declarația Universală a Drepturilor Omului.

…Condusă sub deviza națională „Nu există alt Dumnezeu decât Allah, Mohammed este trimisul lui Allah” de fanatici ai Islamului, cam singura religie care nu a făcut compromisuri cu ce le-a lăsat Profetul Mohammed lor. De fapt același Dumnezeu, Creatorul a tot ce înseamnă viață pe Pământ.

Am simțit în comportamentul și figura șeicului Tamim bin Hamad Al Thani, emirul Qatarului, când i-a dat cupa și bisht-ul lui Messi, o tărie de iatagan care a trecut peste paloșele cruciate.

Qatarezii, arabii din Golf în general, au demonstrat că știu ce vor, cunosc și binele, și răul… de fapt relele… celor care i-au ținut mult timp pe cămile în nisipul fierbinte al deșertului. Pe care, astfel „înșeuați”, numai ei pot să-l treacă. Supunându-și mintea și organismul ambiției de a câștiga. Și, de ceva timp, jucându-se prin puterea prinosului de petrol și gaze, cam cu toți cei care încearcă să li se opună.

Editorial Cornel Dinu. Politica globalizatoare dă sub toate formele prioritate câștigurilor fabuloase de la cluburi în fața echipelor naționale

N-au fost la Cupa Mondială din Qatar decât câteva meciuri deosebite. Se deslușea pe fețele jucătorilor multor echipe că surprizele neașteptate de nivel de viață și de… peisaj, de la trotuarele rulante la zgârie-nori, într-un sacrificiu național pentru o organizare cât mai aproape de perfecțiune, nu le-au putut lua gândurile de la campionatele naționale. La care s-au întors în acest pastel al globalizării încercate de puțin văzuții decidenți reali ai lumii.

De ani buni (buni, vorba vine…) în multe țări occidentale „civilizate”, care fac și desfac istoria Europei, propaganda globalizatoare, politica globalizatoare dă sub toate formele prioritate câștigurilor fabuloase de la cluburi în fața echipelor naționale.

Sentimentele de reprezentare patriotică nu s-au pierdut, dar clar s-au diminuat în fața realității financiare. Acesta-i și scopul Cupolei care „implementează” Noua Ordine Mondială: dispariția în timp a națiunilor, CAP-uri și chibuțuri peste tot.

Bine, eu poate sunt, sufletește și mental, să zic… „înapoiat-nostalgic”. Și de aceea combinațiile și realmente hazardul maladiv la care s-a ajuns, să-i fie propus unui jucător 1,3 miliarde de euro într-un contract pe 5 ani, chiar dacă el se numește Ronaldo, dar împlinește 38 de ani într-o lună și jumătate, pe 5 februarie, deja  mi se pare curată nebunie.

Nebunie sfidătoare, în care hățurile bunului simț, echilibrului servicii-profit-plată sunt cam tra-la-la. Și asta înseamnă pericol pentru umanitate doar și pentru simplul motiv că se petrece în sport.

Editorial Cornel Dinu. Franța a rămas doar cu grandoarea „Marseillezei”, cu un „killian” Mbappe adesea strălucitor chiar și egoist, cu un super-club foarte tare, PSG

Englezii au ajuns, cu una dintre cele mai bun distribuții în timp, să se întoarcă prematur acasă, ca să aibă timp de tradiționala etapă din a doua zi de Crăciun, Boxing Day. Părerea mea, deși Gareth Southgate are ceva din „decontarea” islamico-cruciată de pe fața emirului Qatarului după finala mondială.

I-au trimis „going home” Franța, cea mai solidă distribuție, dar care a rămas doar cu grandoarea „Marseillezei”, cu un fotbal puternic și un „killian” Mbappe adesea strălucitor chiar și egoist, cu un super-club foarte tare, PSG, la mare distanță de celelalte (ce scriam mai sus?), cu un Des…champs mereu abonat la succesul de pe câmpul fotbalului, ieșit acum, însă, gonit de ghinionul Messi din saloanele momentane ale jocului de gală.

Trăiri de apreciat au avut marocanii și croații. Veritabili luptători din nordul Africii, „Al-Magrib” în arabă, și din neînvinsa Legio I Illyricorum a marelui Imperiu Roman. Fără de care Octavian Augustus și generalul său Agrippa ar fi pierdut bătălia de la Actium cu Antoniu și Cleopatra. Și când te gândești că urmașii acestora, „comandante” Mancini și „legionarii” Donnarumma, Bonucci, Veratti sau Chiesa și nici nu-au ajuns la masa bogaților din Qatar…