Editorial Cornel Dinu. Etapa 5, de la condamnarea fotbalistică a lui Dinamo în Copou și renunțarea, în premieră, la Gigi Becali, la regalul „englezesc” de la Ovidiu. Și de ce microbiștii de ieri o preferă azi pe… Mița Biciclista!

Sigur că mi-e dor și mie să văd tribune pline și acum la noi. Ca pe timpul când jucam, sau cu nu prea mult timp în urmă, vreo 15, 20 de ani, când antrenam. Din păcate, cam prea rar se încearcă explicarea acestui fenomen la noi. Și aproape de loc prezentarea unor soluții de revenire.

Editorial Cornel Dinu. Etapa 5, de la condamnarea fotbalistică a lui Dinamo în Copou și renunțarea, în premieră, la Gigi Becali, la regalul „englezesc” de la Ovidiu. Și de ce microbiștii de ieri o preferă azi pe… Mița Biciclista!

Hai să încep cu realitatea că, până în 1989, fotbalul, sportul în general, erau politică de stat. În stratificarea simplă și dirijată a trei, patru trepte ale societății, remunerate discutabil. Cei din fotbal, amatori doar pe hârtie, pentru că prestația tehnică nu era cu nimic mai prejos decât aceea a profesioniștilor din cealaltă lume, care nu a cunoscut socialismul dictatorial, câștigau cu mult mai mult decât membrii conducerii supreme a țării! Obligatoriu trebuie să precizez că se făcea și școală, cartea era citită și respectată, ca și calificarea reală, pretențioasă, a intelectualilor puși să conducă. Iar cenzura, discutabilă firesc în simplitatea ei spre un țel adeseori ipotetic, avea și avantajul că nu toți ignoranții sau impertinenții își puteau expune părerile în public, ca în devălmășia, distructivă mai mult, de acum.

Cert este că „amatorii” de acum mai bine de 30 de ani erau cu mult mai „meseriași” decât doar numiții „profesioniști” din ultimii 10 ani. Iar cei din acest interval, mă refer la ultimii 10 ani, amatori mai mult de câștiguri ce nu sunt nicicum justificate de prestațiile doar numite profesioniste. Din punct de vedere calitativ, sunt amatori fără niciun fel de discuție sau scuză.

Editorial Cornel Dinu. După răsturnarea tomberonului societății noastre din 1990, au ieșit la iveală prea multe „coate goale”

Decăderea calității școlii de la noi e firesc să se constate și în fotbal. Au devenit absolvenți în toate posibilii doar corijenți și restanțieri de altădată. Uitați-vă la Școala de Antrenori de acum. Înainte profesori incontestabili, acum venetici. Nu mai avem creatori de promoții cu adevărat competente. Și nu numai în fotbal, ci în toate domeniile. Hagi și încă doar vreo două, trei centre de formare productive… Apoi, distracțiile ce ni se oferă o scot mai mult pe „Mița Biciclista” și tot felul de țațe și de „formatori de opinie”, ghilimelele sunt obligatorii, mai mult supuși răului, confuziei și chiar distrugerii. Și acest rău este mult mai atractiv decât binele. Amintesc doar de impactul prea des nefast al facebook-ului, „goagălului” și a altor invenții periculoase de așa-zisă informare și comunicare, ce nu pot decât compromite actul cunoașterii prin cultura adevărată.

Ne-am pierdut tradițiile și suntem foarte aproape să dispărem din istorie. Iar folosind atâtea surogate informative nu mai putem fi o națiune, ci doar o populație conflictuală prin dezbinare. După răsturnarea tomberonului societății noastre din 1990, au ieșit la iveală prea multe „coate goale” care, punând mâna pe bani, din neatenția statului fără reguli ce s-a creat, au devenit „mațe fripte”. Zgârciți, meschini, incompetenți, egoiști, răi.

Editorial Cornel Dinu. Blestemul BAN și măsurile de revenire a spectatorilor în tribune

S-a pricopsit și fotbalul nostru, firesc în atâta molimă contaminantă, cu asemenea specimene. Cluburile de tradiție au fost acaparate, compromise, decăzute, chiar căzute în divizii inferioare. Au apărut în loc suburbii colonizate de bieții români doritori de case cu verdeață în locul blocurilor-cutii în care fuseseră ostracizați, unde câțiva „învârtiți” locali au creat echipe de fotbal ce intoxică prima scenă a fotbalului mioritic. Și mă opresc din constatări dureroase Revenirea depinde de calitatea oamenilor ce vor veni. Și vor veni, sunt sigur, dar mai este de așteptat… Pentru că și în societate timpul vindecării este de multe ori identic cu cel al suferinței. Până atunci – și va fi atunci! – văd imediat două măsuri ce pot aduce mai repede revenirea. Cele legislative, ca în țările capitaliste continuu, unde sportul este considerat mereu imagine a sănătății națiunii, deci politică de stat. Și măsuri populare, în sensul atragerii spectatorilor ca participanți activi prin prin contribuții minime financiare la existența și viața cluburilor noastre. Realizându-se același atașament al populației la cluburile de fotbal, asemănător cu cel dinainte de 1989 și cam cu aceleași mijloace: blestemul BAN!

Ce s-ar strânge acum prin voința oamenilor și nu a primilor secretari județeni de partid de altădată. Atunci se impunea. Acum ar fi benevol! Și această practică, a liber consimțământului în realizarea unui bun social necesar, ne este, încă, străină simțirii. Pierzându-ne stilul cultural propriu, nu mai suntem un popor istoric și o națiune decât în vorbe, fără fapte. Și când nu mai ești națiune, nu poți să mai pretinzi că ești stat. Cazul nostru acum și al tuturor relelor ce ne e dat să le suportăm.

Editorial Cornel Dinu. Surghiunul Târgoviștei de pe fostul aeroport al Luftwaffe

Vineri, la debutul etapei a cincea, „Academica” (ce periculos sună fără creații concrete, reale în acest sens!) Clinceni a surghiunit din nou pe locul al doilea al „B”-ului din prima ligă Târgoviștea mea. Ambițiile deșarte ale celor câțiva decidenți locali ai fostului doar aeroport al Luftwaffe din anii ’40, au încins și în joc hora obișnuită a șprițului cu mai mulți martori, ce se practică pretutindeni la amiază în acești ani doar de dezmăț.

Digisport.ro

Cum l-a numit Anamaria Prodan pe Ronald Gavril: impresara nu s-a ferit să spună cum îl strigă pe boxer

Iar slujba de peste două zile de sărbătorire a Sfântului Ierarh Nifon, ca apărător al Târgoviștei, după Maica Domnului, din Parcul Mitropoliei, n-a mai fost de mulțumiri, ci de… „Ferește-ne, Sfinte, și de găurile din apărarea Chindiei!”. Până la rugăciuni, edilii de bun simț de acum ai vechii capitale valahe, care dovedesc prin ce fac în ultimii ani că „Omul sfințește locul”, trebuie să înțeleagă că în fotbal acesta nu poate fi oportunistul președinte de acum, fosta rezervă de mijlocași Ghergu.

Editorial Cornel Dinu. Dinamo a fost în Copou și mai aproape de adevărul parafrazat că „Dacă n-ai fotbaliști, nici Dumnezeu nu cere!”

Când slujbele de vecernie ale Ieșilor se încheiau în orașul cu cele mai multe turle ale credinței de la noi, Dinamo își începea o nouă condamnare fotbalistică în Copou. Mai jalnică decât precedentele, dar și mai aproape de adevărul parafrazat că „Dacă n-ai fotbaliști, nici Dumnezeu nu cere!”.

Și actualii doar pontatori ca fotbaliști ai „încropirii de la Rin”, căci acolo unde a fost adunată atâta glorie, în „Ștefan cel Mare”, nu mai pot fi altceva, își „inspiră” un destin mai sumbru ca niciodată. Cu vraiștea din joc, din compartimentele adunăturii de acum, ca și din ultimii ani, soarta e un imens hohot de râs: să te numești echipa „câinilor roșii” și tu să nu mai ai nici măcar un „cățeluș” ca lumea după atâtea decenii de „lătrat” victorii.

Editorial Cornel Dinu. Diferența dintre vacă și bou sau ce este aceea o „pasă filtrantă”

Când pronunț și mă gândesc la Mediaș, văd taberele de juniori ale copilăriei mele din acest adevărat „burg” al Vestului la care doar tânjim. Și ce profesori predau fotbalul pe atunci: Roșculeț, Ola, Jackie Ionescu, Dan, Bârsan, Ianovschi, Kluge, Gorgorin, Sepsi, Steinbach și aș mai acoperi vreo două, trei rânduri… Și acum, așa-zisa „școală de dat atestări că se poate vorbi de fotbal pe la echipe” contra bani pentru patalama, desigur, are doar gargaragii la comandă, excepție doar adevăratul profesor Apolzan, anturați de doi „neica nimeni” impostori, cu siguranță, Sinescu și Rotaru… Se mai spunea acum vreo 200 de ani că ai noștri plecau la studii în străinătate vaci și se întorceau boi. Oricum era cât de cât un câștig… Vaca dădea lapte, dar boul trăgea la jug. Păi, de curând, marea dilemă de la catedră până la băncile acestei doar numite școli, a fost „Ce-i și când e o pasă filtrantă?!”. Dascălii de conjunctură ai FRF și cursanții ce se doresc implantați la nivelul primului nostru… „foileton” fotbalistic, dezbat aprig, în văzul lumii, și acum.

Gazul n-a mai realizat spectacolul de apreciat din etapa a patra, de la Botoșani. Unde și gazdele au strălucit, făcându-ne să asistăm la cel mai bun joc de până acum. Astra nu a contat în atac absolut deloc, nici înainte, nici după accidentarea lui Alibec. Iar scorul putea fi și mai mare. Din patru, cinci ocazii ale Gazului, în afară de gol, două au fost chiar mari. Astra nu a luminat cu nimic disputa. Are jucători buni de atac, dar ața vieții poate că-l trage încă înapoi, doar în apărare, pe greu lovitul Dan Alexa.

Editorial Cornel Dinu. Tradiția unică a sufletiștilor de la „U” Cluj, înlocuită periculos cu portughezi de CFR

La Cluj, tradiția unică a sufletiștilor de la „U”, înlocuită periculos cu portughezi, aduce cu întunecimea, la propriu și la figurat, a suratei de peste Someș, CFR. Care s-ar putea să se confrunte cu o inevitabilă criză financiară. După cum spun voci informate de pe acolo, în ciuda sprijinului unui renumit sociolog ce parcă n-ar cunoaște „Declinul Vestului” al lui Spengler, declanșată și de improbabilitatea banilor.

O parte din formația  a doua a lui Dan Petrescu, combinată cu posibili titulari și la Glasgow, putea să capoteze în fața sibienilor. N-a convins ca prestație și a contabilizat, totuși, trei goluri pe gafele defensivei și acum încropite de Enache. Iar până la întâmplarea golului lui Costache, de 2-0, care a desprins gazdele, oaspeții au avut trei ocazii mari de a egala. Și cine știe cum s-ar fi scris istoria finală a jocului. A mai fost din nou un ajutor din partea arbitrului Mladinovici, ca să nu se piardă obiceiul, care n-a acordat penalty la un fault clar al lui Mureșan în careul ceferist.

Editorial Cornel Dinu. „Șopârlița” care a fost „balaur” în Bănie

Spuneam săptămâna trecută că e de urmărit Sepsi, cu noul antrenor acum în tribună. Am constatat din nou o foarte bună organizare defensivă, iar atunci când Acka a gafat în minutul 81, Karanovic, pornit iarăși pe o minge de urmărire a lui Flores, a profitat de stângăcia și nehotărârea apărătorului de import craiovean, a lobat și echipa conglomerat de pașapoarte și graiuri din Sfântu Gheorghe a plecat cu trei puncte acasă.

A fost deajuns doar o lovitură de suliță și „șopârlița” („balaur” era Craiova pe timpuri…) întremată cu vise de piperanul Rotaru se complace în aceeași confuzie de strategie, ca și ingineriile imobiliar-financiare ce l-au adus din întunericul biroului său numai de speculații, la compromiterea fotbalistică a Băniei.

Editorial Cornel Dinu. Ce damă bună a fost „Steluța” și ce „Fecesebecaliuță” a ajuns!

„Fecesebecaliuța”, neocrotită nici ea de o autocenzură a presei, ce-i drept așa ceva presupune o civilizație continuă de chiar câteva zeci de ani, a trecut în doar câteva zile de la cămașa de forță ce trage clopotele pierzaniei, la delir și halucinații. Proptitul Vergil cu nume de familie de pădure la marginea Colentinei – unde se zice că apar fantome! -, ne sperie numai când îi vedem chipul. De îngrijitor de sfeclă de zahăr pe câmpiile Ucrainei, al cărei prim-secretar era pantofarul Nikita Hrușciov. Când mai și spune că înfrângerea cu Voluntari e ceva normal, ne luăm cu mâinile de cap. Și ne apucă disperarea când știm ce damă bună a fost „Steluța” până la păstoritul becaliot. Trebuind să mai auzim și să suportăm că „neavând interi, cu Voluntari, am evoluat cu doi mijlocași defensivi”.

Dar adevărata apocalipsă s-a arătat în dialogul fulminant dintre calmul (cât a putut…) Ilie Dumitrescu și apropitarul Gigi Becali, la Digi, în noapte. Noaptea minții… Sinceritatea infantilă a acestuia, recunoscând că (încă) „Nu pot sta pe bancă că nu văd bine de jos” și că „Nu citesc că mă doare ochii”, am pus parafa pe diagnostic. Iar începutul „rațetei”, cum spuneau frumoșii petrecăreți ai Târgoviștei mele de vis și de visuri de parcă ieri, impune și diagnosticul. Lăsați-l în grija Domnului toți cei care vreți să râdeți de el în mai toate orele zilei, pe posturi TV și prin case. E suferind! În acest sens, primul care-l lasă în pacea pustiitoarelor sale gânduri despre tot și toate, mă declar a fi eu. Mă-nchin cu smerenie rugăciunii ce mi-o fac de la trei ani în fiecare seară și vă rog să-mi țineți isonul. Amin!

Editorial Cornel Dinu. Cine a ridicat mânușa provocării de onoare în servirea jocului aruncată de Gică Hagi

După destule dezamăgiri strânse și în disputele acestei atape, regalul dintre Viitorul și Botoșani ne-a dovedit, ca și după Botoșani – Gaz Metan din etapa precedentă, că putem asista și la noi la spectacole fotbalistice de calitate. S-a jucat deschis, direct, spontan sau premeditat, spre porți, botoșenenii, doar ca legitimații!, reușind să aibă posesie și ocazii superioare constănțenilor în prima repriză. Atractivitatea acestui joc fiind dată cel mai mult de suspansul din careuri și de posibilele creații tehnice în restul terenului.

Trăind pentru acest adevăr în fotbal, echipele engleze domină din nou cupele europene, iar respectul educat ce-l au pentru tradiție face ca tribunele lor să fie, chiar și în ligile inferioare, mereu pline. Și Gică Hagi, și Croitoru au suspinat în declarațiile lor după victorie. Semne certe că ambii înțeleg și respectă farmecul acestui joc. Gică a aruncat tuturor această mânușă a provocării de onoare în servirea jocului care l-a făcut venerat în lume. Croitoru se pare că a prins-o și, acceptând-o, vom sta cu ochii pe el să-și respecte profesiunea de credință anunțată. Cine are urechi, să audă, dar, mai ales, să facă, pe cât mai mult posibil, ca ei!