Sport

Editorial Cornel Dinu. FCSB bate pe U Cluj, CFR Cluj nu bate pe Dinamo, dar „topește” Oțelul și SuperLiga e condusă de (la) Cluj

Cornel Dinu comentează etapa 16 din SuperLiga, egalul Dinamo – CFR Cluj, victoria lui FCSB acasă la U Cluj și restanța cu succesul de locul 2 a lui CFR Cluj la Galați, cu Oțelul.
12.11.2024 | 13:06
Editorial Cornel Dinu FCSB bate pe U Cluj CFR Cluj nu bate pe Dinamo dar topeste Otelul si SuperLiga e condusa de la Cluj
Editorial Cornel Dinu. FCSB bate pe U Cluj, CFR Cluj nu bate pe Dinamo, dar „topește” Oțelul și SuperLiga e condusă de (la) Cluj. Foto: colaj Fanatik & sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Așadar rezultate cel puțin așteptate, dacă nu mai mult, în etapa 16 din SuperLiga. Egalitate între Dinamo și CFR Cluj lângă Arcul de Triumf, victorie FCSB acasă la U Cluj, 2-0 Rapid cu Rednic, în sfârșit victorie și pentru Universitatea Craiova cu „lanterna” Hermannstadt, reaprinderea Farului Gică Hagi la Slobozia. Și restanța de succes a lui Dan Petrescu la Galați, cu Oțelul „topit” al lui Dorinel Munteanu, deloc… neamț de 9 etape.

Editorial Cornel Dinu. FCSB bate pe U Cluj, CFR Cluj nu bate pe Dinamo, dar „topește” Oțelul și SuperLiga e condusă de (la) Cluj

Prima etapă returului s-a jucat într-un fel de „à suivre” de rugby, în continuarea, la doar o săptămână, fără nicio pauză, a turului super SuperLigii noastre cea de toate week-end-urile.

ADVERTISEMENT

E… „super” și pentru că, la fel de multe jocuri din prima noastră divizie, ca să nu mai spun și de celelalte eșaloane inferioare, sunt… super greu de privit.

Cum am mai scris, și o să mai scriu, foarte puține echipe de la noi, din primele competiții fotbalistice, sunt preocupate de creșterea propriilor jucători. Se importă periculos de masiv practicanți ai fotbalului, prea destui, dacă-mi permiteți exprimarea, din insule exotice, unde e greu de crezut că se joacă, de zeci de ani, Sportul Rege, sportul mereu al momentului de la înființarea sa britanică. Insule apropiate de Japonia, din Pacific, trecând prin Africa și ajungând la cele descoperite în Caraibe de Cristofor Columb.

ADVERTISEMENT

Desigur, acești „bons pour l’Orient” vin din academii europene care i-au crescut, dar i-au și refuzat ca buni pentru campionatele lor. Ce, astfel, dovedesc că se… respectă! Nu-i (și) cazul nostru, unde se zice că FRF ar da un premiu echipei care trimite pe teren jumătate dintre titulari români. Se zice, desigur…

…Când, mult mai simplu mi se pare, nu numai mie, ar fi să reactualizeze, în dezastru de calitate etalat ades în meciurile de la noi, idea încă de prin 2007 a lui Ionuț Lupescu de a se finanța din bani federali academiile de fotbal la noi care chiar produc fotbaliști adevărați, la care te poți uita cum stăpânesc mingea.

ADVERTISEMENT

Editorial Cornel Dinu. „Gafalubovici” i-a dat pasă de gol lui Louis Munteanu pentru egalul 1-1 dintre Dinamo și CFR Cluj

Prima etapă e returului a avut două meciuri „la vârf” din toate punctele de vedere, de la interes public la interes fotbalistic. În ordine cronologică, Dinamo – CFR Cluj, locul 2 cu locul 3 la ora disputării partidei, și revelația U Cluj, liderul neașteptat al SuperLigii, cu o „fecesebecaliuță” pe val după ultimele rezultate, de 8 etape neînvinsă în campionatul intern și tare doritoare de play-off cât mai aproape de primul loc.

Dinamo nu mai câștigase de 7 ani (!) cu CFR Cluj (mai 2007, 3-0 în Gruia), iar „ceferioții” nu pierduseră în deplasare în acest campionat (2 victorii, 3 egaluri), înfrângerile (3) încasându-le „acasă”.

ADVERTISEMENT

S-a pasat sigur de ambele părți în prima treime a jocului, cu un plus de dominare pentru Dinamo. Traseele se văd antrenate la Dinamo și nu-i prima dată.

În minutul 32, Milanov pune din corner (care n-a fost corner, dar asta-i treaba minunaților arbitrii cu care ne chinuie  kir Kyros Vassaras etapă de etapă) mingea pe capul lui Homawoo și fundașul togolez înscrie, de lângă resuscitatul Djokovic, primul său gol pentru Dinamo. E 1-0 și suporterii „câinilor roșii” exultă, așa cum fac meci de meci, cu miile „la datoria” de suflet, indiferent unde se joacă meciul.

De remarcat că, spre deosebire de alți atacanți de la noi, care cer mingea cu spatele la poartă, cei ai lui Dinamo sunt întorși mereu spre finalizare în terenul advers, meritul lui Zeljko Kopic. Astfel, putea fi 2-0 la pauză dacă Selmani și Cîrjan (care a și trimis mingea în plasă în minutul 42) erau mai atenți la poziția de offside în care se aflau.

N-a fost 2-0, dar a fost 1-1 înainte de „odihnă” pentru că Louis Munteanu profită de gafa colosală a portarului Golubovic, ieșit complet aiurea, care îl „faultează” pe Boateng într-o săritură prostească în care nici măcar nu respinge mingea, aceasta ajunge la atacantul ceferist, drbling scurt în fața lui Homawoo și gol simplu în poarta goală.

„Gafalubovici” reușește să se și autoaccidenteze la faza asta și este înlocuit cu debutantul Alexandru Roșca în vârstă de numai 20 de ani. Focu’ la ei, cum spunea regretatul armean Halagian, la ei la „câini” adică, în repriza secundă…

Editorial Cornel Dinu. Dinamo, neînvinsă lângă Arcul de Triumf. CFR Cluj neînvinsă „afară” în SuperLigă. Și de 7 ani de… Dinamo!

Dinamo putea marca al doilea gol în repriza a doua, înainte de a scădea ritmul, din nou, pe final, cum ne-a obișnuit. Și la șutul înșelător, foarte bine plasat, jos, în stânga portarului, de la vreo 25 de metri, teleghidat de Cîrjan în minutul 69, dar mai ales în minutul 72, când „căpitanul” Politic a reluat de la vreo 12 metri, cam singur p-acolo, o pasă de gol a lui Selmani, dar „îngerașul trenului” clujean, Ottó Hindrich, s-a opus, inspirat, în ambele ocazii de ocazii, în special la a doua.

Au avut și oaspeții din Gruia posibilitatea de a marca din nou, în minutul 88 („tradițional” pentru Dinamo în sezonul trecut…), dar lobul intratului Peter Michael, după o lansare de manual a lui Tachtsidis (joacă fotbal grecul când vrea mușchii lui…), s-a dus mult peste Roșca și peste poartă.

Cam atât în repriza secundă și Dinamo rămâne neînvinsă lângă Arcul de Triumf, iar „bursucii cheferiști” neînvinși, cum scriam mai sus, de 7 ani în fața „câinilor roșii”, cam… pașnici în teren, totuși, vineri seară…

Editorial Cornel Dinu. Ghinionul accidentărilor a fost… norocul pentru 1-0 la pauză al lui FCSB

Cea mai așteptată, pentru că interesantă sau valoroasă sau disputată cred că ar fi prea mult spus, partidă a etapei s-a jucat pe frumosul stadion din Cluj (nu cel din Gruia…), bine populat de această dată, între liderul „Haide U!” și o „fecesebecaliuță” aflată în marș forțat spre vârful clasamentului și primăvara europeană.

A părut ghinion pentru „bercenarii” lui Gigi Becali încă de la încălzire: indisponibilul, fotbalistic vorbind, cam de când s-a întors pe cai mici la FCSB, Porțelan Chiricheș iarăși s-a accidentat (păi ce mai poate să facă altceva?!), neatacat de nimeni. Când ajungi la o vârstă ca a lui și te „rupi” atât de des, este semn că trebuie să pui ghetele la pritocit ca doar amintire. Și uite-așa a trebuit să intre Ștefănescu din primul minut…

„Uiștii” au construit mai greu decât ne-au obișnuit, presingul foștilor și actualilor, pentru mine, steliști s-a simțit, sigur și eficient. Dar și așa, pe fondul unei prezențe mai… prezente în terenul advers, U Cluj a avut, totuși, primele șuturi de consemnat, Bota (minutul 5) și Thiam (minutul 20), Târnovanu rezolvând de fiecare dată situația.

Iar în minutul 30, improvizația de fundaș ex-FCSB Popescu, Ovidiu, nu Octavian George, i-a… pasat intratului Musi (cu doar 3 minute înainte, în locul amintitului Octavian George, accidentat), centrare precisă la „goleadorul” Bîrligea, șut din întoarcere de la 10-11 metri, dintre 4 (patru!) „studenți” visători, corijenți la marcaj și tabela de scor se modifică morocănoasă la 1-0 pentru „becalioți”. Zbucium de întâmpinare, apoi, a construcției adverse de ambele părți, dar fără faze de poartă până la pauză.

Editorial Cornel Dinu. Fără Nistor… a jucat?!… „șepcile roșii” au fost date de pământ de Bîrligea

Deși nu s-a cântat de către suporterii „șepcilor roșii” tradiționalul „Gaudeamus”, care are câteva versuri și despre… moarte, aceasta a venit, fotbalistic, pentru U Cluj, repede după pauză, în minutul 51. Nistor (n-a fost deloc în jocul său obișnuit), atacat de Bîrligea, pasează greșit spre centrul terenului, mingea ajunge repede la Miculescu, lansare pe poziție viitoare în centrul careului, pentru același Bărligea, care înscrie pentru 2-0 cu un șut pe jos, în cross, la colțul din dreapta portarului Gertmonas.

Thiam îl evidențiază din nou pe Târnovanu în minutul 69 și echilibrul construcției ambelor combatante se schimbă în minutul 72, când arbitrul Marcel Bîrsan (parcă iritat tot timpul că i-a stricat Vassaras seara de dumincă prin delegarea le meci, supărat tot timpul pe jucători, grăbit să dea cu cartonașe în ei) îi dă al doilea „galben”, pe bună dreptate, lui Șut și-l trimite cu șut la cabine.

U Cluj domină, firesc cu un om în plus, finalul meciului. În care, în minutul 85, Blănuță reia cu capul în gol, la figurat, centrarea lui Boboc și „Haide u!” mai speră… aruncă mai mult mingi în careul advers, confirmând că are probleme când Nistor nu e în formă.

Ultimul fluier al „berbecului bârsan” confirmă victoria meritată de FCSB, care urcă în loja de play-off, după 9 etape fără înfrângere (5 victorii și 4 remize). Iar echipa lui Neluțu Sabău „marchează” a doua înfrângere din campionat, după cea surprinzătoare de la Iași, din 28 septembrie.

Editorial Cornel Dinu. „Bursucul” Dan Petrescu a „topit” Oțelul la Galați, în fața unui Dorinel Munteanu deloc… „neamț”!

În finalul etapei, Petrolul a „înecat” pe deloc glorioasa Gloria Buzău chiar în „Crâng”, absolut remarcabil traseul absolut profesionist al ploieștenilor în contextul problemelor financiare cu care se confruntă.

Victorie scurtă, dar logică după prestația din teren și diferența de valoare, 1-0, gol iarăși Tudorie (minutul 26, „lat” simplu, din 7-8 metri, central, nemarcat, din pasa perfectă a lui Jyry), suficient pentru un neașteptat loc 3.

Iar CFR Cluj a „topit” Oțelul la Galați, în restanța rămasă din etapa 6, 1-0 cu golul lui Djokovic (minutul 18, șut de la 17-18 metri, central, la rădăcina barei din stânga portarului Iustin Popescu (câți Popești avem în SuperLigă!), din pasa înapoi a lui Fică, după un „un-doi” reușit cu Postolachi.

„Bursucii cheferiști” n-au mai forțat, n-au mai avut nevoie să forțeze, Oțelul fiind de o impotență ofensivă incredibilă, într-o criză profundă de formă, 10 meciuri fără victorie, 9 în SuperLigă și unul în Cupă (1-2 cu încă divizionara secundă Csikszereda Miercurea Ciuc), Dorinel Munteanu nemaifiind deloc „neamț” ca să repare „mașinăria” din mers.

Și astfel, jocul echipelor, combinat, în cosecință logică, naturală, cu jocul rezultatelor, urcă pe CFR Cluj pe locul 2 și SuperLiga este condusă de Cluj pe primele două poziții. Eu nu-mi mai aduc aminte de așa o situație, am 76 de ani, nu știu cum să „spun”: doar sau deja…

ADVERTISEMENT
VIDEO. Giulia, făcută KO în ringul de box în doar câteva secunde, de...
VIDEO. Giulia, făcută KO în ringul de box în doar câteva secunde, de o influenceriță maghiară! Gestul făcut la finalul meciului
Face AUR coaliție PSD? Gigi Becali, mesaj pentru George Simion și Marcel Ciolacu
Face AUR coaliție PSD? Gigi Becali, mesaj pentru George Simion și Marcel Ciolacu
Detalii din culisele emisiunii prezentate de Dani Oțil. DOC și Anca de la...
Detalii din culisele emisiunii prezentate de Dani Oțil. DOC și Anca de la Power Couple: „Și în glorie și în iad”. Exclusiv
L-a umilit Lucescu pe Duckadam la națională? Mama campionului european a dat în...
L-a umilit Lucescu pe Duckadam la națională? Mama campionului european a dat în vileag complotul
Imaginile sfâșietoare pe Național Arena! Mama lui Helmuth Duckadam a ajuns la priveghiul...
Imaginile sfâșietoare pe Național Arena! Mama lui Helmuth Duckadam a ajuns la priveghiul fostului mare portar! Femeia de 85 de ani nu se poate ține pe picioare
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho....
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Horoscop Mihai Voropchievici. Zodiile care nu pot fi păcălite ușor. Sunt extrem de...
Horoscop Mihai Voropchievici. Zodiile care nu pot fi păcălite ușor. Sunt extrem de realiste
Dan Negru ştie cum va fi după alegeri: „Cei care au votat cu...
Dan Negru ştie cum va fi după alegeri: „Cei care au votat cu ea trebuie să-l accepte pe el”
Motivul neașteptat pentru care POT a dat-o în judecată pe Gabriela Firea și...
Motivul neașteptat pentru care POT a dat-o în judecată pe Gabriela Firea și a cerut despăgubiri de la PSD: ”Să înceteze imediat”
Organizațiile secrete din România. ”Fiecare mic oraș are o lojă masonică”
Organizațiile secrete din România. ”Fiecare mic oraș are o lojă masonică”
Retorica lui Călin Georgescu, făcută praf: Hristos n-a înviat pentru români, România nu...
Retorica lui Călin Georgescu, făcută praf: Hristos n-a înviat pentru români, România nu e centrul universului  
Fosta noră a lui Prigoană, DEZVĂLUIRI BOMBĂ despre casa lui. Ce se întâmpla...
Fosta noră a lui Prigoană, DEZVĂLUIRI BOMBĂ despre casa lui. Ce se întâmpla acolo. Ți se face pielea de găină: În casa aia, el nu ar fi putut muri niciodată
Ingredientul adăugat în cafea care face bine inimii
Ingredientul adăugat în cafea care face bine inimii
RĂSTURNARE în TURUL 2! CINE va fi VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI
RĂSTURNARE în TURUL 2! CINE va fi VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam. Ce a lăsat scris în testament. Soția...
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam. Ce a lăsat scris în testament. Soția sa a oferit detalii neștiute
"Îmi cumpăr benzina, benzina mea, și unde plătesc?". Ce a spus Călin Georgescu despre companiile străine din România
Imagini cutremurătoare cu Helmut Duckadam înainte să moară. Unde a fost și cum...
Imagini cutremurătoare cu Helmut Duckadam înainte să moară. Unde a fost și cum arăta cu câteva zile înainte de tragedie