FCSB a dat de gard cu debutul în sezon, doar 1-1, chinuit, cu Sibiul Hermannstadt (o fi ăsta un pleonasm?), campioană a eficienței, un șut pe poartă, un gol, un punct. FCSB a dominat zdrobitor, a ratata exasperant, mingea parcă n-a vrut să intre în poarta oaspeților de pe Arena Națională, dezamăgitor de puțin populată de fanii campioanei.
Returul calendaristic din SuperLiga a început cu etapa 22 în plină iarnă cu soare și fără zăpadă în Sudul deja cu semne de deșert al României. E secetă… Nouă, celor în vârstă, ne e dor, doar imagistic, de ninsorile și viscolele de altădată, din copilărie…. Où sont les neiges d’antan ? …cum se întreba unul dintre marii poeți ai Evului Mediu francez, Francois Villon.
Cam jumătate din numărul echipelor din SuperLiga au ales, din nou, să se pregătească în clima blândă, cu temperaturi primăvăratice și soare generos al Antalyei. Care oferă condiții de lux pentru genul acesta de activitate sportivă.
Puțin știu, însă, cum s-au realizat resorturile respective, nu numai pentru turism, ci și pentru pregătirea sportivă, majoritar fotbalistică pe această coastă de 657 km a Mării Mediterane. Unde temperaturile lunii ianuarie dau o medie de 17-18 grade Celsius, anul acesta ținând isonul primăvăratic și apa mării, cu o temperatură de 19 grade Celsius. Se poate intra în apă, se poate face plajă în zilele senine, răsfățate de soare.
Ca să nu mai spun că hotelurile de lux oferă condiții excelente de cazare în regim „all inclusive”, au piscine și afară, și în interior, saune și masaje de toate felurile. Iar fiecare complex sportiv are, evident, terenuri de fotbal, destule dotate și cu nocturnă.
Un adevărat miracol această coastă mediteraneeană turcească, demnă de strategia unui mare fost imperiu. Ceea ce a rămas Turcia atât la nivel mental, cât și comportamental, de la lustragiul de pantofi care aleargă după clienți pe lungile faleze, până la președintele republicii, oricare ar fi acesta.
Zona este ocupată 100% de turiști europeni și vara, ca și în Cipru aflat la doar 70 km sud de regiunea Antalya, în apele Mediteranei, în căutarea Soarelui și apei marine calde din Sudul european. De toate pentru toate buzunarele, servicii premium la prețuri accesibile.
Întrebarea firească pe care și-o pune oricine se bucură de litoralul Antalyei e firească: cum au putut să construiască „otomanii”, în câteva zeci de ani, o asemenea zonă de miracol turistic? Ei bine, răspunsul e simplu. L-am primit de la un prieten turc, multimiliardarul Turan (Alah să-l odihnească…), plecat din Medgidia în 1948.
Banii de început i-a făcut la… WC, turcesc sau nu, asta nu știu. Pentru că la WC era când a aflat că a câștigat la Loto un premiul de multe milioane de lire turcești, care pe atunci erau mult mai puternice decât astăzi. L-am cunoscut în anii ’70, când Dinamo juca aproape în fiecare an în Turcia, la invitația lui Fenerbahce.
A adus după ’90 câteva afaceri și în România, unde stătea cam două săptămâni pe lună. De exemplu, Luxten din Germania. Mi-a fost ca un frate mai mare. Și câte se puteau povesti când ne întâlneam, destul de des…
Ei bine, Turan Bey, așa i ne adresam, după modelul turcesc, mi-a povestit că tot ce s-a construit numai în zona litoralului Antalyei, pe cam 100 km la Vest și la Est de capitala regiunii, cu același nume, s-a realizat în timpul președinților Kenan Evren (în funcție în 1980-1989), Turgut Ozal (1989-1993) și Suleyman Demirel (1993-2000). Care, pentru a da viață zonei, au dat împrumuturi de la stat, cu dobândă mică, 1-2%, celor care voiau să construiască stațiunile de poveste de acum, cu rambursare lejeră, în 50 de ani.
Cunoscând acest model, am încercat, când eram secretar de stat la Ministerul Tineretului, să inspir același lucru la noi, pentru început în zona superbă de pe Valea Prahovei. Tocmai pentru că vara, la căldurile excesive din Orient, s-ar fi găsit multe echipe de acolo care să caute pentru pregătire răcoarea stațiunilor noastre montane.
M-am zbătut în zadar. Decidenții țării erau preocupați de distrugerea a ceea ce se construise până atunci, industrial în primul rând, la noi, în atât de hulita perioadă comunistă, care a avut, cu certitudine, și aspecte pozitive. În niciun caz nu s-au preocupat nicio secundă să investească profitabil în și pentru frământata noastră țară. Și era vorba de mai multe terenuri, pentru că hotelurile erau deja în funcțiune din Epoca de Aur a „dictaturii lui Nicolae Ceaușescu și a sinistrei sale soții”.
Au reușit să implementeze această strategie slovenii, croații, bulgarii… alte nații, alte obiceiuri de respect al interesului național. Și, de aici, explicațiile că vara destule echipe de la noi aleg să se pregătească, la prețuri de Antalya, în stațiunile tot cu regim „all inclusiv” din aceste țări tot foste socialiste, dar realiste.
Și acum să trecem la deschiderea sezonului fotbalistic de primăvară în plină iarnă. În prima partidă, surprinzător, după ce a condus cu 2-0 la pauză și a fost egalată de Sepsi, Unirea Slobozia, în bejenie la Clinceni pentru jocurile de „acasă”, a reușit sprintul final spre victoria cu 3-2.
Antrenată de „înfiatul” meu fotbalistic, Adi Mihalcea, echipa Bărăganului se îndepărtează, astfel, pe locul 11 pentru moment, de zona fierbinte a locurilor de tranziție spre Liga a II-a. Iar Sepsi, neașteptat de „subțire” pentru mine, rămâne, totuși, la un loc și un punct, dar cu un joc în plus, de play-off, unde e mai mare înghesuială ca niciodată.
În continuarea vinerii de debut a SuperLigii, pe un o „Arenă Națională” dezolant de golașă, Hermannstadt a surprins pe FCSB în prima repriză. Pe care au terminat-o într-un neașteptat avantaj, 1-0 prin golul marcat de Chițu în minutul de ghinion becalian 13, după ce l-a „întors” pe Dawa ca în curtea școlii pe linia careului mic. Era – și a rămas! – singurul șut pe poartă al „hermannștazilor” sibieni, „ariciți” de antrenorul Marius Măldărășanu într-un sistem defensiv 5-4-1.
„Bercenarii” au dominat consistent, firesc, și au avut două ocazii mari în minutele 4 (șut Tănase printre picioarele portarului Căbuz, deviat cu mult noroc de acesta în transversală) și 5 (după ce Căpușă a căpușat o minge de pe linia porții, Bîrligea, singur cu același Căbuz, a reluat pe lângă acesta, dar și pe lângă poarta pasa perfectă a lui Dawa).
FCSB a avut prilejul să egaleze în minutul 36, la reluările consecutive, cu capul și apoi cu piciorul, ale stoperului Dawa, „ars” de greșeala de marcaj de la golul sibian, stopat de fiecare dată de intervențiile salvatoare ale lui Căbuz.
„Fecesebecaliuța” a marcat în minutul 45, dar n-a egalat pentru că Bîrligea plecase din offside pe dreapta înainte să-i paseze în centru lui Tănase, care bâlbâise până la urmă mingea în plasă, cu toată opoziția lui Balaure.
Același peisaj de joc și în repriza a doua. Au intrat Băluță (în locul lui Miculescu) și mult lăudatul Cisotti (în locul lui Edjouma), FCSB a dominat în formă continuată, Hermannstadt s-a apărat grupat, aglomerată în preajma careului propriu. Sibienii au contracarat presingul campioanei ieșind des cu pase scurte și sigure dintr-o defensivă înghesuită deseori.
Bîrligea (minutele 59 și 77), Băluță (minutul 79), Șut (minutul 84 și Căpușă mai salvează o dată de pe linia porții) au fost la o gheată de egalare. Pe care, minune mare, a reușit-o Vali Crețu, care nu mai marcase din… 2018 (!), cu un „stâng” de manual la colțul lung, în vinclu, traiectorie parcă stabilită pe… computer! Era minutul 86 și speranțele „fecesebiștilor” săriseră iarăși spre victorie. Nu și-au mai creat, însă, nicio ocazie și meciul s-a terminat cu 1-1 spre bucuria… concurentelor la primul loc.
Sigur, la echipa lui Gigi Becali s-a simțit lipsa „motorului” cu mare ardere internă Olaru, dar nu poate fi o scuză la ce lot are FCSB, că nu au câștigat un meci pe care l-ai dominat copios, cifrele o confirmă: 69%-31% posesie, 8-1 ocazii mari de gol, tot 8-1 șuturi pe poartă, 9-0 șuturi spre poartă, 20-1 șuturi din interiorul careului, 564-193 pase reușite. Numai că fotbalul se joacă pe goluri…