Editorial Cornel Dinu. Franța a pus punct surprizei Maroc. Mbappe n-a strălucit în fața coechipierului „pesegist” Hakimi, dar a sclipit decisiv la golul care a închis meciul

Franța a spulberat visul surprinzătoarei naționale a Marocului de a mai produce o mare surpriză în semifinalele Campionatului Mondial din Qatar și a trimis selecționata nord-africană să se bată cu Croația lui Modric în finala mică. Mbappe a avut câștig de cauză în fața lui Hakimi, coechipierul de la PSG.

Editorial Cornel Dinu. Franța a pus punct surprizei Maroc. Mbappe n-a strălucit în fața coechipierului „pesegist” Hakimi, dar a sclipit decisiv la golul care a închis meciul

Un Franța – Maroc într-o semifinală de campionat mondial îți răscolește memoria. Sub islamul dinastiei alouite din secolul al XVII-lea, Marocul și-a dobândit independența față de Franța și Spania și a devenit regat în 1956, sub regele Mohammed al V-lea. L-a urmat fiul său, Hassan al II-lea, tatăl actualului rege, Mohammed al VI-lea.

Hassan al II-lea a rămas celebru fiind considerat cel mai inteligent om al momentului în timpul loviturii de stat din 16 august 1972. Atunci patru avioane militare F-5 din Forțele Aeriene Regale Marocane au tras asupra aeronavei regale Boeing 727 în timp ce călătorea înapoi la Rabat din Franța, multe gloanțe au lovit fuselajul, dar nu au reușit să doboare avionul. Regele însuși s-a repezit în cabina piloților și a strigat prin radio: „Nu mai trageți, proștilor, tiranul e mort!”. După care „tiranul” deloc mort, la aterizare, a întors „scorul” în favoarea sa, ministrul apărării, generalul Mohamed Oufkir, conducătorul loviturii de stat, „sinucigându-se” cu mai multe răni de glonț…

Franța n-a strălucit ca Argentina cu Croația, dar a controlat meciul cu Maroc, a deschis scorul repede, în minutul 5, netezindu-și repede calea spre victoria cu 2-0, a mai avut o bară, a scăpat de un penalty nevăzut nici dat cu VAR și va încerca să-și păstreze titlul mondial într-o finală cu Messi & Argentina comp. prevăzută de mulți.

Digi24.ro

O femeie a găsit o poșetă în care erau acte, bani și telefoane lângă gara din Arad. A luat-o și acum e reținută

Editorial Cornel Dinu. Cea mai impresionantă „La Marseillaise”, la Casablanca. În „Casablanca”

Urmărind meciul, revedeam pe ecranul memoriei teribilul film „Casablanca”. Cu „oscarizații” Humphrey Bogart în rolul lui misteriosului Rick și Ingrid Bergman în pielea fermecătoarei Ilsa. Cu sacrificiul iubirii lui Rick pentru Ilsa în favoarea soțului acesteia, urmărit de regimul de la Vichy în acel decembrie 1941 din film. Cu celebra melodie „As Time Goes By” interpretată istoric de pianistul de culoare Sam din clubul „Rick’s Café Américain” din Casablanca. Cu cea mai impresionantă „La Marseillaise” ascultată de mine, cântată de toată suflarea franceză din club în ciuda unor ofițeri naziști reduși la tăcere.

Un mare punct de referință în filmografia mondială este „Casablanca”. Cel mai mare oraș și port al Marocului, în care, trei ani după timpul întâmplărilor din film, a avut loc o conferință cu nume de cod „SYMBOL”, la care au participat președintele american Franklin Roosevelt, premierul britanic Winston Churchill și generalul francez Charles de Gaulle. Întâlnirea a stabilit procedura tactică și alocarea resurselor pentru obținerea unei capitulări necondiționate a celui de Al Treilea Reich al lui Adolf Hitler.

Editorial Cornel Dinu. Antrenorul Walid Regragui, născut în Franța, l-a îngândurat „un petit peu” pe „monsieur le Président” Emmanuel Macron

Surprinzătoarea națională a Marocului n-a pierdut până acum la Mondialul din Qatar. Și a provocat marile surprize care au fost eliminările Belgiei, Spaniei și Portugaliei. Are șase jucători care evoluează în Franța și patru în Spania. Fostele „metropole” colonizatoare până în amintitul an al obținerii independenței, 1956. Marocul fotbalistic este opera educației și instruirii în centre de copii și juniori după modelul preluat din Franța de „imperiul ei de peste mări”.

Echipa nord-africană a fost condusă în semifinale de foarte validul antrenor Walid Regragui, născut în Franța acum 47 de ani, fost fundaș dreapta care a evoluat pentru echipe medii spre modeste din Franța și Spania, ca Toulouse, Ajaccio, Grenoble, Dijon sau Racing Santander. A ales să joace pentru Maroc, a adunat 45 de selecții, vârful a fost finala Cupei Africii în 2004, 1-2 cu Tunisia.

Digisport.ro

FOTO Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depăștește orice imaginație

Marocanii au echilibrat meciul după o jumătate de oră, au avut două ocazii de a egala în debutul reprizei secunde, l-au îngândurat „un petit peu” pe „monsieur le Président” Emmanuel Macron, prezent în tribună lângă Gianni „Infantilo”.

N-a fost deloc un meci „dans la famille” după grai și educație. Urmașii piraților de pe „coasta berberă” a nord-vestului Africii, scăldată de oceanul Atlantic, au jucat cu tăișul intervențiilor hotărâte și necomplexate pe gazon șu au avut momente în care au împins pe francezi să-și probeze apărarea.

Editorial Cornel Dinu. Lacrima smulsă de Mbappe unui copil marocan, imaginea dureros de frumoasă din final…

Kylian Mbappe nu a strălucit ca de obicei și pentru că l-a avut în față, la propriu, pe flancul stâng al atacului francez, pe Hakimi, prietenul și coechipierul de la PSG, care îl cunoaște foarte bine. Foarte puternică, de altfel, predilectă în joc, banda dreaptă a Marocului, cu Hakimi (PSG, născut la Madrid) și Ziyech (Chelsea, născut la Dronten, în Olanda).

A fost de ajuns, însă, o sclipire a lui Mbappe, în minutul 79, care  a șerpuit croșetând apărarea marocană în careu după o combinație cu Tchouameni și, din șutul său deviat, abia intratul Kolo Muani a îdeplinit formalitaea de a înscrie din doi metri, simplu, la prima atingere a mingii.

Era 2-0 și, cum era, totuși, de așteptat, Franța a ajuns, la fel ca și acum patru ani la Moscova, în marea finală. Înlăcrimând, dureroasă, dar frumoasă imagine, un copil marocan din tribune. Viața însăși este prea des așa… Ca o lacrimă…