Editorial Cornel Dinu, „guriță” aurită. De la „Creierul”, „Kennedy” și „Armand Călinescu” la… „Karate Kid”, „Trompetă” și „Cauciuc”! De-aia știau suedezii că nu vom cont(r)a…

Cornel Dinu   
în Editoriale
16/11/2019, 11:08
Editorial Cornel Dinu, „guriță” aurită. De la „Creierul”, „Kennedy” și „Armand Călinescu” la… „Karate Kid”, „Trompetă” și „Cauciuc”! De-aia știau suedezii că nu vom cont(r)a…
Editorial Cornel Dinu, „guriță” aurită. De la „Creierul”, „Kennedy” și „Armand Călinescu” la... „Karate Kid”, „Trompetă” și „Cauciuc”! De-aia știau suedezii că nu vom cont(r)a... Sursa foro: Răzvan Păsărica/SPORT PICTURES

Știam că Suedia ne este superioară. Firesc, așa cum ne este felul, am sperat și de data aceasta că putem să-i facem să plece de pe „Arena Națională” cu fruntea-n țărână. Și tot ca de obicei, aceia care au crezut cel mai mult că am putea să-i învingem au fost doar spectatorii. Jucătorii, după cum au fost trimiși, montați în teren și după cum s-au comportat, cred că visau victoria doar într-un subconștient ce n-a stimulat cu nimic conștientul evoluției din teren.

Editorial Cornel Dinu, „guriță” aurită. De la „Creierul”, „Kennedy” și „Armand Călinescu” la… „Karate Kid”, „Trompetă” și „Cauciuc”! De-aia știau suedezii că nu vom cont(r)a…

Suedia este o echipă medie din fotbalul european, realistă, puternică fizic și mental, care evoluează respectând perceptele tactice ale așezării în „clasicul” 4-4-2 numai de vreo patru decenii. Simplu de observat și, cel puțin din punct de vedere teoretic, cu șanse, dacă știi fotbal, de a-i contracara. Nu, însă, și așa cum au fost doar aruncați în teren cu aceeași așa-zisă tactică de „Haida, haida!”, ca în majoritatea jocurilor de până acum sub basca de selecționer, și așa prea mare, a întâmplătorului Cosmin Contra. Care, în ultimii doi ani, pe banca și mai mult în zbenguiala zgubilitică de lângă tușa terenului, n-a câștigat decât cu Muntenegru, într-o dispută fără cine știe ce miză.

Mi-am chinuit și eu memoria să regăsesc o primă repriză la fel de jalnică a naționalei în timp. Sigur, a fost aceea cu Spania din jocul de „acasă”, în debutul grupei, dar fosta campioană mondială și europeană e din altă ligă… Ca fost jucător și antrenor cu decenii de experiență știu și eu că, în fața unui adversar care evoluează precum Suedia, se poate pune în teren o concepție de joc care să le pună probleme. Fiind omogeni, puternici, practici în tot ce fac pe teren, e o sinucidere să evoluezi și tu tot în 4-4-2 contra lor. Și mai mult decât atât, să lași impresia că joci deschis cu ei, te iei chiar la luptă și nu apelezi la măsuri de dinamică tactică pentru a aduce măcar un om în plus față de ei în defensivă. Iar ceea ce este cel mai important, să ai în teren jucători care stăpânesc controlul mingii fie prin acțiuni individuale, dar mai ales prin abilitatea de a pasa fără ca adversarul să aibă și să controleze posesia. Pe scurt, să fie cât mai mult  mingea la echipa ta, să eviți o luptă deschisă sub orice formă cu ei, să nu le dai spații. Aplicând în selecție cu fermitate criteriile obligatorii pretutindeni ale valorii confirmate prin forma sportivă.

Editorial Cornel Dinu, „guriță” aurită. Nu trebuiau să lipsească din formula de start Nistor, Alibec și Budescu

Concret, revăzând Suedia, care ni s-a reconfirmat că evoluează numai astfel, nu trebuiau să lipsească din formula de start Nistor, Alibec și Budescu. Iar ca așezare, dinamica activă din 4-5-1, cu asigurarea obligatorie a unei superiorități numerice la mijlocul terenului. Acolo unde se spune de la începuturile fotbalului că „se face legea”. Să recunoaștem, la noi, în toate, tocmai legea lipsește cu desăvârșire. Deși, „pe scrise”, ea chiar există…

Știind parcă din ființa lor jocul combinativ, prin triunghiuri, aducerea unui om în plus, surprinzător, acolo unde voiau să pătrundă, lansările cu devieri, pase redublate cu schimbarea direcției și încrucișările vârfurilor, suedezii s-au distrat cu naționala lui Contra. Aveam senzația că diferența dintre ei și noi este ca de la Divizia A la Divizia C. Sau de meci la mijlocul săptămânii între prima echipă și cea de juniori. Practic, așa cum au fost pregătiți și au evoluat, tricolorii n-au fost altceva decât un sparring-partner depășit la pas de normala distribuție suedeză. Cât privește renumele atacanților suedezi, este cam același acum cu al celebrei triplete Gre-No-Li (Gren-Nordahl-Liedholm) – ai auzit de ea, Co-Nt-Ra? – transferată la Milan în 1950, după ce câștigaseră aurul olimpic în 1948, acasă la fotbal, la Londra. Brolin, Ibrahimovic, Larson sau Nilsson sunt dintr-o categorie superioară trecută, de care se apropie din ce-am întâlnit vineri seară doar Forsberg.

Editorial Cornel Dinu, „guriță” aurită. Judecați singuri decadența de conducere (și) a fotbalului la care s-a ajuns. Ca „personalități” și mai ales… porecle!

Diferența jignitoare pentru noi a fost lejeritatea și siguranța suedezilor că nu vom cont(r)a, dovedite de faptul că și-au comandat și prezentat tricourile pentru turneul final european înainte de „excursia” la București. Iar șampania adusă de acasă, pentru serbarea pe care o programaseră după meci, este un veritabil flit în ochi din vechile noastre ulițe cu felinare (și) roșii peste tot. Și pe care ni l-au „servit” din plin! Eeee, au și mare ambiție, onoare și sete de răzbunare pentru așa ceva reprezentativii de azi ai fotbalului nostru din iarbă și din birouri… Nu exagerez cu nimic, dar dacă generației din Mexic și celei a cumnaților Gică, Hagi și Popescu, li se întâmpla așa ceva (deși era imposibil pentru că atunci eram respectați datorită jocului prestat), adversarii erau „mâncați” încă de la vestiare… În fond, emitem pretenții aiurea, întărite doar cu sonor în surdină de „Miau, miau!” și „Ham, ham!”, nici alea de rasă, ci de maidan! La cât de agasante, puerile și enervante sunt reclamele ce ne terorizează pe oricare canal TV din zece îm zece minute, aia cu „El e căpitanul nostru!”, și apare chipul de înfrânt pașnic al lui Chiricheș, spune totul despre „vitejia” nostră fotbalistică pierdută demult…

Și ce premoniție de Casandră hulită am avut de la început în privința lui Contra… Iar în timp ce veneticii care conduc federația paralelă cu fotbalul își frecau mâinile la Nyon că „am prins o grupă din care ne vom califica sigur” – sper că asta nu s-a uitat! -, „gurița” mea, uneori aurită, uneori chiar din hrubele Palatului Domnesc din Târgoviște, a spus încă de atunci că locul 4 e al nostru… Iar pentru așa ceva, de data asta, nu mă mai bat peste „guriță”. Judecați singuri decadența de conducere (și) a fotbalului la care s-a ajuns. Ca „personalități” și mai ales… porecle! După 1950, președinții federației au fost Corneliu Mănescu (ministru!), Alexandru Bârlădeanu („Creierul” cum îi spunea Gheorghe Gheorghiu-Dej pentru că era economistul cel mai respectat și ascultat din CAER, iar când tovarășii vigilenți din Securitate l-au reclamat că „umblă cu femei”, Dej i-a ușuit spunând: „Pe mine mă intreresează ce face de la gât în sus, nu de la brăcinar în jos!”), Gică Popescu („Împăratul” i-a spus „Țop” Voinescu după felul în care impunea în orice împrejurare sau societate), Mircea Angelescu („Kennedy”, cu care și semăna), Mircea Sămăreanu (șeful compartimentului Internațional de la federație, „Armand Călinescu” și de la un ochi…). Și acum am ajuns la „Karate Kid”, „Trompetă” și „Cauciuc”… Mai e ceva de comentat pro sau Contra?

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles