Editorial Cornel Dinu. Haosul politic declanșat de anularea alegerilor prezidențiale. Crezul meu din surse istorice indubitabile

Asist, firesc, și eu la mascarada declanșată de așa-zisele autorități cu ocazia alegerilor. Cel mai ades penibile. Haos. Dar este și un câștig. Constatăm cel mai mult lupta pentru ciolanul puterii. Atât de ciopârțit de fraudele ce li se impută și își impută, reciproc dezavantajos, scoțându-și ochii ca la grădiniță „Ba tu!”, „Ba tu!”, „Ba tu!”, găștile noastre politice, numite pompos partide. Nimic altceva decât bande ale hoției organizate, fiecare cu „serviciile” sale.

Editorial Cornel Dinu. Haosul politic declanșat de anularea alegerilor prezidențiale. Crezul meu din surse istorice indubitabile

…Și ce scârbă te cuprinde… Mai ales că se vede de la o poștă jocul duplicitar al unor canale de televiziune, cu adevărat canale de… dejecțiune… n-am găsit altă rimă… Sigur, contra cost. În a miza, sfidător, pe față, pe caii morți deja ce sunt partidele acum, la noi, dominate mai mult în vederea comiterii de infracțiuni de pricopseală. Și care și-au cam trăit traiul și au mâncat mălaiul, mălaiul nostru, nu mălaiul lor. Haotică țară, biet popor. Pentru că aici s-a ajuns.

Nu mă voi referi la rezultatele „catindaților”. Scriu doar cu argumentele reale istorice pe care le știu din diferite documente oficiale, le-am trăit sau, mai ales, le-am ascultat de la înaintașii mei. Țin doar cu țara și binele pe care îl doresc milioanelor de bieți români, treziți, se pare, la adevăr când încă nu-i prea târziu.

În această luptă inegală între suveraniștii patrioți din opoziție și globaliștii cu iz mai mult de bolșevism socialist, aflați la putere, mixat ca democrație „unilaterală” într-un capitalism corporatist, banii nu vin la niște antreprenori neaoși, loviți și ei, ci la grupuri dubios, mincinos și ticălos constituite numai și numai în interesul lor. Un fel de a scăpa de dracu’ treaz zi de zi, intrând pe ghearele… mentorului său, gonitul din Rai Scaraoțchi.

Digi24.ro

Călin Georgescu spune că baza militară Mihail Kogălniceanu va fi folosită ca „poartă de intrare în război” cu Rusia VIDEO

…Uitându-se sau neștiindu-se teribila constatare a unicului nea Petrică (ața-i spuneam…) Țuțea: „Democrația este sistemul social care face posibilă existența idiotului alături de geniu”. Și în „marea răzmeriță” constatăm „cetățeni turmentați” mental și comportamental fără scuza… băuturii!

Concluzionați singuri… Eu am asistat la pledoaria în acest sens a lui Petre Țuțea și am verdictul meu. Mai ales în ceea ce privește un popor prea prea zglobiu în comportamente ca acela al nostru, când are senzația că este în democrație și-și poate permite orice. Ceea ce n-are nimic în comun cu adevărata pornire – și menire! – de la „demokratia” ateniană antică, născută din demos (popor) + kratos (putere), adică puterea poporului.

Editorial Cornel Dinu. Dictatură iohannistă vs un despot luminat, ce alegeți?

După ce „forumul” Curții Constituționale a anulat alegerile prezidențiale și le-a aruncat nu numai la coșul istorie, ci și la Sfântu’ Așteaptă, amintesc doar atât: în „Contractul Social” publicat în 1762, Jean-Jacques Rousseau afirma că „Din regalitate se iese prin revoluție (mocnea pe atunci în Franța…), apoi urmează haosul, apoi așa-zisa democrație, din care se iese prin dictatură”.

Cred că este și cazul nostru acum. Avem o dictatură clar iohannistă „mainstream”. Să sperăm că la viitoarele alegeri, „protejate” mai bine de onor Servicii în favoarea „cui (ne) trebuie”… dacă vor mai fi… să ne revenim prin alegerea unui „despot luminat” (vă mai aduceți aminte cine a spus asta prima dată?), inteligent, capabil, patriot, deci bine-intenționat pentru popor, nu pentru el și „la familiglia” sa.

Digisport.ro

”A explodat”! Nu s-a ferit de cuvinte, după ce soțul ei și-a prezentat public noua iubită

…Care să dreagă dezmățul politic ce s-a dezlănțuit și răvășește „boborul”. Suntem unici prin așa ceva. Nici imensul clar-văzător Ion Luca Caragiale nu a avut atâta prezumtivă putere de anticipație în a-și imagina că neamul nostru drag va ajunge la acest nivel de „democrație unilateral dezvoltată”. În favoarea celor „aleși”, unealtă de a-i conduce pe cei „mulți, dar proști”, acceptați parafrazarea lui Alexandru Lăpușneanu din nuvela cu același nume a lui Costache Negruzzi.

Furtul în astfel de momente, la „numărătoare” – că doar „nu contează cine cum votează, contează cine numără voturile”, nu? – ne-a devenit obișnuință. Iar noi, cei mulți, contemplăm doar atâta mizerie frauduloasă. Că „mămăliga explodează” greu, nu? La cimilituri populare nu ne întrece nimeni…

Editorial Cornel Dinu. „Atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni”

Abdic și eu într-o asemenea situație și trec la ce voiam, de fapt, să vă „spun”. Tocmai pentru că toți cei pasionați de istoria reală și nu cea inventată pentru „Vae victis”, simțim că am mai trecut printr-un astfel de moment istoric. Dar mult mai dramatic, că s-a lăsat cu… Al Doilea Război Mondial!

Acum, pericolul unei distrugeri totale a civilizației printr-un alt război reprezintă o fatalitate pentru mapamond. Fiind valabilă afirmația că „ființa umană a făcut mari progrese științifice, dar din punct de vedere al trăirii instinctuale suntem tot în comuna primitivă”.

…Sau, cum spunea Confucius, „Cu cât cunoşti mai mult şi mai bine oamenii, cu atât înţelegi mai bine de ce Noe a încărcat Arca doar cu animale”. Iar cu 500 de ani înainte de el… de Confucius, nu de Noe… marele proroc și împărat David anticipa: „Atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni”. Ceea ce se întâmplă clar acum în tot acest conflict al alegerilor de la noi.

Sigur că nu ni se trage de la progresele informaticii, la care nu mă pricep. Dar, indiferent de puzderia de „saituri” și „canale teve” (unele cu adevărat canal…) cu mesaje subiective și sigur stipendiate infracțional, ștampila votului e o realitate inamovibilă, inatacabilă. Care, într-o adevărată democrație, odată pusă pe buletinul de vot, numai asta contează și nu poate fi anulată. Indiferent de motive diabolice inventate. Cert este că iarăși am arătat că la noi delirul puterii obținute prin voturi a luat-o chiar razna. Și că, la noi e ca la nimenea…

Editorial Cornel Dinu. Ce „spun” despre Mareșalul Ion Antonescu Stenogramele Consiliului de Miniștri, începând cu 6 septembrie 1940

Nu am votat și nu intenționez să votez, pentru că nimeni nu m-a convins că poate înfăptui cu adevărat schimbarea de a-i face bine atât de chinuitului nostru popor. Pe toți „catindații” i-am evaluat, deprimant pentru ei, repede.

M-a atenționat, într-o ceva mai mare măsură, prezența lui Călin Georgescu. S-au intoxicat atâtea și despre el.. Că ar fi ba omul rușilor, ba al republicanilor americani. Dar și că este adeptul legionarilor și că i-ar fi de imputat afirmația că „Mareșalul Ion Antonescu a făcut și lucruri bune”. Un fel de a-l proțăpi în furcile caudine ale istoriei.

Păi e până și la mintea blondei de la USR că orice conducător are și reușite, dar și greșeli. E și cazul Mareșalului, a cărui istorie am citit-o mai ales în Stenogramele Consiliului de Miniștri, începând cu 6 septembrie 1940, când a luat puterea. A fost primul… prim-ministru care și-a stenodactilografiat întâlnirile guvernului, în 12 volume de câte peste 300 de pagini fiecare.

…Scoase în formatul de atunci, la mașină de scris, de amicul meu, profesorul Corneliu Lungu, directorul Arhivelor Naționale, cam opt ani după începutul de secol, anul 2000. Mare istoric, mare patriot. Vă dați seama că din atâta documentație originală s-ar putea face o chintesență de câteva volume. Ceea ce a făcut istoricul Gică Manole, obiectiv, prezentând deciziile bune, ca și cele neinspirate ale Mareșalului Ion Antonescu în volumul cu același nume.

…Venit la putere Mareșalul, să nu uităm, într-o perioadă critică a lumii, nefericită pentru țară și pentru el, cu tensiuni imense, asemănătoare ideologic cu cele de acum, lupta dintre suveraniști și globaliști, dintre pace și focarele de război tot mai agresive. Atunci, la 6 septembrie 1940, când Carol al II-lea a fost obligat să abdice, venit din domiciliul forțat impus de camarila regală la mănăstirea Bistrița.

…Cu legionarii lui Horațiu Sima, colaborator (turnător) al SSI-ului condus de Eugen Cristescu (Serviciul Secret de Informații până la 12 noiembrie 1940, Serviciul Special de Informații din 12 noiembrie 1940 până în 15 septembrie 1944). „Impunători” prin teroarea morții celor care-i contestau, cele mai mari victime politico-istorice fiind I. G. Duca (29 decembrie 1933), Armand Călinescu (21 septembrie 1939), Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, Constantin Argetoianu, Gheorghe Tătărescu și Ion Gigurtu (toți pe 27 noiembrie 1940, după masacrul făcut de legionari la Jilava în noaptea precedentă).

Editorial Cornel Dinu. Curajul lui Antonescu în fața lui Hitler și problema evreiască

Pe planul relațiilor internaționale, România fusese ciopârțită de mizerabilul Pact Ribbentrop – Molotov semnat la Moscova pe 23 august (ce dată nefastă pentru România!) 1939 și de la fel de odiosul Dictat de la Viena din 30 august 1940.

…Iar încercările Regelui Carol al II-lea de a-și face aliați din Anglia și Franța fuseseră supuse eșecului. Semnase, totuși, în 24 noiembrie 1838, la Berchtesgaden, în 24 noiembrie 1938 o convenție economică, dezavantajoasă, cu Al Treilea Reich al lui Adolf Hitler. Moștenită, desigur, de generalul Ion Antonescu (acesta era gradul său când a preluat puterea în 1940).

…Care, neavând altă soluție, după ce pierduse Nordul Bucovinei, Basarabia, Nordul Transilvaniei și Cadrilaterul, sub amenințarea „bilaterală” a Germaniei naziste și a Rusiei sovietice, semna în 23 noiembrie 1940, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit încheiat între Germania, Italia şi Japonia. Antonescu urmărea ca, mergând alături de Germania, România să redobândească teritoriile pierdute.

Trebuie precizat că Hitler l-a tratat cu respect pe Antonescu, pentru faima sa de militar competent și onest, chiar dacă acesta i-a spus, cu un curaj aproape inconștient, încă din 1941, după Stalingrad, că a pierdut războiul. Și mai mult de atât, după ce i-a condamnat pe legionari după rebeliunea din ianuarie 1941, i-a comunicat lui Hitler că se află în tratative cu Puterile Aliate pentru a-și salva țara și poporul.

Problema cu evreii e mai delicată. Cert este că, după întâlnirea din primăvara lui 1941 cu rabinii Alexandru Șafran și David Moșe Rosen, intermediată de primul ministru Mihai „Ică” Antonescu (nicio legătură de rudenie cu Ion Antonescu, doar o potriveală de nume), i-a protejat pe aceștia de deportarea în lagărele morții. Deși Himmler și Gӧebels, în mod deosebit, făceau presiuni uriașe pentru a-i prelua și extermina.

De înțeles atitudinea Mareșalului atâta timp cât soția sa, Maria, Ica în familie și pentru prieteni, partenera de bridge marțea și vinerea seara, a mătușii mele „nașa Nuța” Hrișescu Bolintineanu și a Veturiei Goga, soția lui Octavian Goga, singurul translator român acceptat de Hitler în discuțiile pe care le avea cu Ion Antonescu, spioană a Reichului, după Aliați și spioana Intelligence Service-ului britanic după legionari, era de origine evreiască…

Soarta Mareșalului Ion Antonescu face parte din tragismul nației noastre, mereu în bătaia vânturilor majoritare de la Est la Vest, dar și invers. Cele rusești, dramatice și pentru că au năvălit de nu mai puțin de 12 ori peste noi.

Editorial Cornel Dinu. Rugăciune pentru poporul meu. Doamne, ocrotește-i pe români!

Revenind la prezent, cred că există o asemănare fizică între Ion Antonescu și Călin Georgescu. Nepermisă, sper, ca final, la un popor normal, ceea ce n-am prea fost istoric și din cauza poziției unde ne-a așezat Providența.

Ce s-a decis cu anularea alegerilor prezidențiale nu e circ, juriștii experți constituțional argumentând totul ca o lovitură de stat. De aceea, la nenorocul nostru tradițional de a trece prea des de la tragedie la comedie, vă expun concluziile Mareșalului Ion Antonescu după ultima întâlnire cu Hitler, a 20-a, din 5 august 1944, de la Rastenburg, consemnată și în stenogramele amintite…

„Desigur, după trei ani de luptă comună, în care poporul român și statul român au făcut atâtea sacrificii imense și pentru cauza lor, dar și pentru cea germană, poporul român și conducătorul lui meritau o cu totul altă răsplată decât cuvintele insultătoare rostite de Führer”

După această ultimă întâlnire cu Hitler, unde a fost obligat să audă atâtea cuvinte grele, chiar insulte cu totul nejustificate și nedrepte, Mareșalul Antonescu era îndurerat și chiar furios. Nu întâmplător, la ieșirea din sala de conferințe, el declara generalilor Titus Gârbea, comandantul Misiunii Militare Române la OKW (Oberkommando der Wehrmacht – Înaltul Comandament al Wehrmachtului) și OKH (Oberkommando der Herres – Înaltul Comandament al Armatei de Uscat) și Ion Gheorghe (ambasadorul român de la Berlin): „Ăștia sunt gangsteri! Ați văzut, domnilor, mi-a pus mâna în gât și a întrebat dacă sunt de acord să mă sinucid împreună cu armata și poporul român!”. Păcat că Ion Antonescu și-a dat seama atât de târziu că a avut de-a face cu gangsteri pentru care adevărul și morala nu contau.

Nu-mi mai rămâne decât să încep o rugăciune… O, Doamne Dumnezeul nostru, al tuturor, ajută și ocrotește pe români să-și revină iarăși, cum au mai făcut-o mereu în istoria lor atât de zbuciumată. Pentru că la noi, ca și țări mult mai puternice și nu atât de încovoiate în fața Occidentului ca a noastră, este prea viabilă reflecția romancierului rus, ofițer în Marea Armată Roșie, decorat în Al Doilea Război Mondial, arestat apoi, trimis în lagăr de reeducare 8 ani și ieșit de-acolo activist dizident anticomunist, Aleksandr Isaievici Soljenițîn, trăită în nebunia sovietică: „Omul să existe, cazul îl facem noi”.