Editorial Cornel Dinu. Între șiretenie și incompetență în cazul „spectacolului” de xenofobie de la „bătălia” Sepsi – FC U Craiova

Ceea ce s-a întâmplat între Sepsi și FC U Craiova este un efect la care trebuia să ne așteptăm. Micimea cerebrală și procedurală a celor abilitați să decidă în folosul fotbalului e tipică spectacolului în care se aruncă obsesiv cartoful încins de la unul la altul.

Editorial Cornel Dinu. Între șiretenie și incompetență în cazul „spectacolului” de xenofobie de la „bătălia” Sepsi – FC U Craiova

Așa cum am citit prin presă 1848 de păreri, avizate neavizat, ba Goga, ba Tonga, ba Monga s-au călcat pe bătăturile cerebrale și băiatu’ lu’ tata cu folcloristele de la Piatra Neamț a suspendat fotbalul, nu xenofobia. Un precedent teribil de periculos.

În cazul Sepsi – FC U Craiova s-a văzut slăbiciunea (incompetentă sau coruptă?) a celor îndrituiți să apere fotbalul. Autoritățile locale au fost complice în netezirea drumului lui Sepsi spre o victorie fără joc. Profitând de retardul naționalist al troglodiților veniți din Oltenia să strice meciul echipei favorite ca să se răzbune pe patron.

Să recunoaștem: știm că în diferite forme de evenimente, mai mult sau mai puțin violente, între români și unguri e o dihonie. Istorică. Paradoxal poate, eu m-am înțeles mai bine cu mulți „de-ai lor” decât cu destui „de-ai noștri”. Pentru că dacă am vorbit ceva, am respectat. Și ne-am respectat.

Digi24.ro

Motivele pentru care candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale a fost respinsă de CCR. Explicația unui fost judecător

Editorial Cornel Dinu. În maghiară nu se înjură xenofob-iredentist, nu-i așa, kedves magyar polgártársaim?

Ungurii au și le-am simțit șiretenia… Știți doar – și simțiți pe pielea voastră! – cum se joacă minoritatea maghiară cu cele 5 procente câștigate la toate alegerile ultimelor decenii, vândute partidului care era la putere, de la dreapta la stânga, nu contează ideologia, la putere să fie. Păi e moral, kedves magyar polgártársaim?

…Nu știți ce înseamnă? Nu știți maghiara? Nici observatorul federal, nici arbitrul Chivulete și colegii săi fluierași, nici suporterii oaspeți din toată țara nu știu și, implicit, nu știu ce scandează și cântă galeria lui Sepsi! Despre ei, despre noi, românii, despre țara lor și a noastră, România!

Editorial Cornel Dinu. Cadoul cinematografic-sexual al gazdelor maghiare de la Budapesta în mai 1972

Vă povestesc o întâmplare și concluziile vi le las dumneavoastră… Jucam cu Ungaria în 1972 un baraj, practic sferturi de finală, pentru a ajunge între cele 4 reprezentative ce urmau să-și dispute titlul de campioană europeană într-un turneu final în Belgia.

Atunci se juca într-un sistem diferit de cel de azi, au fost 8 grupe de câte 4 echipe, câștigătoarele au urcat în sferturi și învingătoarele au jucat turnel final din Belgia. Noi cîștigasem o grupă cu Cehoslovacia, Țara Galilor și Finlanda (în ordinea finală). Ungaria lăsase acasă pe Bulgaria, Franța și Norvegia.

Digisport.ro

VIDEO Un copil l-a văzut pe Gigi Becali și i-a zis direct: ”Domnu', îmi dați 50 de lei?”. Nu se aștepta la ce a urmat

Președintele federației maghiare era György Szepesi, cel mai mare… comentator radio al Ungariei, un fel de Cristian Țopescu al lor, cel care a relatat în direct finala mondială din 1954, de la Berna, imensa surpriză Ungaria – Germania de Vest 2-3, după 8-3 pentru maghiari în grupe și 2-0 în minutul 8 al finalei. Moment în care Szepesi a lansat celebrul îndemn „Suntem campioni mondiali! Deschideți șampaniile, să cânte muzica!”. La final le-au deschis nemții. Am ascultat acea finală la radio, în casa părintească din Târgoviște. În comentariul lui György Szepesi, în ungurește.

Revenind în 1972, am ajuns noi la Budapesta pentru primul meci, pe la sfârșitul lui aprilie. Am dorit, în seara premergătoare meciului, să ne respectăm obiceiul de la echipa națională, creat de antrenorul Angelo Niculescu, de a vedea, într-o sală aparte, un film care nu ajungea pe ecranele „publice”.

Amabil, jovial, György Szepesi a rezolvat repede cerința noastră. Am ajuns la un studio special, ne-am așezat comod și a început filmul. Cu actorul italian Vittorio Gassman, în vogă pe atunci… armăsar de prăsilă la trei surori! Explicit! După vreo 20 de minute am schimbat doar o privire cu dom’ profesor Angelo Niculescu și am plecat. Toți, evident. Excitație, încărcare sexuală, visuri erotice ne trebuiau nouă în noaptea dinaintea meciului? „Jmecheri” ungurașii, nu?

Editorial Cornel Dinu. Cuiul psihologic înfipt de președintele federației ungare, comentatorul radio György Szepesi

Am făcut 1-1, rezultat mare. Veselie mare pe noi la banchetul oficial de după meci. Când conducătorii noștri erau „bien disposé”, apare Szepesi și-l întreabă pe președintele FRF Mircea Angelescu unde și când ar dori să jucăm… al treilea meci! Al treilea meci când nu jucasem pe al doilea, returul de la București!

„Nu cred că mai e nevoie de al treilea meci, a venit și rândul nostru să vă batem” – cam așa i-a răspuns Angelescu – „Jucăm oriunde și oricând vreți, dar sunt convins că nu va fi cazul”. Ciudat de insistent, Szepesi a forțat: „Peste două săptămâni, pe 14 mai jucăm returul la București… dacă rezultatul va impune al treilea joc, sunteți de acord să fie la Belgrad peste trei zile, pe 17 mai?”. Angelescu a acceptat…. Eram toți convinși că-i batem, dar sămânța îndoielii o plantase bunul psiholog György Szepesi…

Returul din 14 mai, când toată România aștepta mult-așteptata victorie împotriva Ungariei, a fost o mare dezamăgire pentru noi: 2-2 după ce ne-au condus de două ori și au ratat un penalty. Ne-a învins și euforia generală dinaintea jocului, dar și îndoiala sădită parșiv, dar eficace, de Szepesi. Iar suferința că ratasem o mare performanță, la îndemână simțeam noi, ne-a măcinat tot timpul până pe 17 mai, la Belgrad.

Editorial Cornel Dinu. Când vor fi judecate de vreun for românesc jignirile xenofobe și iredentiste ale suporterilor și hocheiștilor de etnie maghiară la meciurile jucate în România?

S-a jucat pe stadionul „Partizan” și ghinionul a fost ghilotina noastră. Dembrovschi, titular incontestabil, și-a rupt meniscul la încălzire, călcând… pe o minge! A fost 1-1 mult timp, tot ei au condus, ca și în precedentele două meciuri. Spre final, la o centrare perfectă a lui Lucescu, Neagu a reluat din 6 metri puțin peste poartă.

Apoi Deleanu a fost lovit de Kü (piatră în ungurește), cel mai periculos atacant al lor, i-a spart buza și n-a mai putut juca. A intrat fundaș stânga Hălmăgeanu, care jucase la viața lui doar fundaș central. Greoi și neîncălzit, a fost depășit în minutul 88 de Szöke, care a marcat golul calificării ungurilor… Atenție, după ce, chiar la faza anterioară, arbitrul, un grec pe care îl mai chema și Hristos, nu ne dăduse 11 m la un henţ comis de un maghiar în careul lor!

Eram mai buni ca ei atunci, dar ei aveau o experiență mai mare. La toate palierele. Și au pus-o în valoare când a trebuit. Nici norocul nu ne-a ajutat… și ne-au barat intrarea în primele 4 echipe ale Europei.

P.S. Închei cu o întrebare: când vor fi judecate de vreun for românesc inimaginabilele jigniri xenofobe, ba chiar iredentiste ale suporterilor și hocheiștilor de etnie maghiară la meciurile jucate în România, comise sub ochii blânzi ai autorităților locale românești?