Sport

Editorial Cornel Dinu. Măicuță, te-aș întreba, unde e Târgoviștea? …Că pe CFR Cluj am redescoperit-o victorioasă la „az a szép” Sepsi acasă…

Cornel Dinu comentează, exclusiv pe FANATIK, retrogradarea Chindiei Târgoviște, pecetluită la primul meci pe noul stadion și victoria lui CFR Cluj acasă la Sepsi Sfântu Gheorghe.
21.05.2023 | 11:00
Editorial Cornel Dinu Maicuta teas intreba unde e Targovistea Ca pe CFR Cluj am redescoperito victorioasa la az a szep Sepsi acasa
Editorial Cornel Dinu. Măicuță, te-aș întreba, unde e Târgoviștea? ...Că pe CFR Cluj am redescoperit-o victorioasă la „az a szép” Sepsi acasă... Foto: colaj Fanatik & sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Știu că toată suflarea fotbalului nostru așteaptă cu nerăbdare meciul de titlu dintre Farul și FCSB, dintre Gică Hagi și Gigi Becali. Shakespearianul „A fi sau a nu fi” adus fotbalistic la Ovidiu, pe malul Pontului Euxin. Dar… întotdeauna există un „Dar”… viață și moarte există și în restul lumii. De exemplu, la Târgoviște.

Editorial Cornel Dinu. Măicuță, te-aș întreba, unde e Târgoviștea? …Că pe CFR Cluj am redescoperit-o victorioasă la „az a szép” Sepsi acasă…

Nu numai pentru mine, ca târgoviștean prin naștere și copilărie, retrogradarea Chindiei, oarecum surprinzătoare, este un moment de suferință. La care se adaugă coincidența cruntă că această veritabilă dramă, evident păstrând proporțiile, pentru vechiul și sentimentalul public fotbalistic local, s-a petrecut la primul meci cu adevărat „acasă”. După ani de exil, pe atât de așteptatul stadion „Eugen Popescu”, refăcut și modernizat… Pentru Liga 2, iată, din păcate…

ADVERTISEMENT

Aflat lângă celebra Curte Domnească de unde s-a condus Valahia vreo trei secole și jumătate. Când, în liceu, la „Ienăchiță Văcărescu”, mai chiuleam de la orele de matematică sau chimie, care nu mă atrăgeau neam, împreună cu câțiva colegi la fel de „dedicați studiului”… studiului vieții, desigur… bântuiam tenebrele Palatului Domnesc. Se spunea că în Sala Tronului uneori se aud sunete ciudate… murmure… șoapte… blesteme ale unor nevinovați dați călăului… Eu nu am auzit nimic, deși am adăstat deseori pe-acolo…

Ferit, prin bunătatea Domnului, de fantomele trecutului, am avut chiar noroc. Prin promovarea în Divizia A, în 1961, a Metalului Târgoviște. După un meci decisiv, în penultima etapă, cu urmăritoarea Dinamo Galați. Sub o aversă ciclonică de-a dreptul, care a udat până la piele cele câteva mii de spectatori. Iar izbăvirea s-a pogorât în minutul 89 printr-un penalty transformat în golul victoriei de „vârful” bucureștean la origini Ion Cazacu. Antrenorii primei promovări din istoria Târgoviștei erau Valentin Stănescu (principal) şi Marin Alexandru-Ţăndărescu (secund), odihnească-i Domnul la loc cu mântuire și pace.

ADVERTISEMENT

Acum, căderea… decăderea… recăderea… spuneți-ii cum vreți, tot aceeași tristețe este… retrogradarea Chindiei este consecința unor mari greșeli de conducere directă a echipei, în ciuda eforturilor edililor locali, cauzele fiind profunde în timp. Dă-le, Doamne, acestora, actuali și viitori, măcar puțin din sfințenia atâtor altare de biserici și mănăstiri câte blagoslovesc Târgoviștea și „lumina Chindiei” să-și facă singuri ordine în „casă” cât mai repede…

Și să dovedească temeinic, în fotbal, că știu să șteargă lacrimile, ale lor și ale târgoviștenilor care i-au ales, și să le transforme în îmbrățișările reușitelor. Că prea a fost istoria fotbalistică a urbei, de vreo 70 de ani, din lac în puț și retur.

ADVERTISEMENT

Editorial Cornel Dinu. Noroc cu Sepsi ca să aibă și CFR Cluj pe cine să bată în play-off…

În debutul penultimei etape din play-off, la Sepsiszentgyörgyi stadion s-a întâmplat ce se aștepta toată lumea: victorie cu forcepsul, dar victorie, a unui CFR Cluj rupt de indisponibilități cu o „az a szép” Sepsi antrenându-se pentru finala Cupei, cu cealaltă echipă a Clujului, echipa „de suflet” a Clujului, Universitatea „Haide U”.

Iar oaspeții, în caz de victorie (după 3 înfrângeri și un egal), pregătindu-se de Conference League. Adică mai mult decât nimic pentru orgoliul cam șifonat, de fostă campioană „dăcât” de 5 ori consecutiv… la ciupeală și inspirație de sorginte petresciană.

ADVERTISEMENT

Adică „dăm un gol și ne retragem, creăm o carapace defensivă și berbecii de atacanți adverși n-au decât să-și spargă capul ca să o pătrundă”. Nu mai amintesc de „pricinile” plângăcioase fără număr ale aceluiași materialist „Bursuc” Dan Petrescu… Ce n-au câtuși de puțin măcar din bocetul real și decent al versurilor suferinde argumentat ale lui George Coșbuc (știați că puștiul George Coșbuc și-a descoperit talentul scriind texte pentru bocetele de la înmormântări?).

Revenind la Sfântu Gheorghe, s-a jucat deschis, clujenii, minune mare!, atacând cum preluau posesia. Plângerile Petrescului că n-are cu cine să joace din cauza accidentărilor fiind acoperite regulamentar de lipsa „motorului” (ca să nu-i zic C.A.P.-ist „tractorul”) Deac, argintului viu kosovar Krasniqi și fundașului de abanos german Braun. În plus, alți doi titulari de bază, Camora și Yuri, s-au rupt și ei în meciul cu Sepsi.

Cu atât mai meritorie este victoria, chinuită sau nu după „degustibus”, a fostei campioane, cu golurile lui Petrila (minutul 33) și Janga (minutul 82), despărțite de egalarea lui Tudorie (minutul 43), lent el, dar nu îndeajuns pentru stâlpii doar de cafenea din apărarea „frânarilor” din Gruia.

Editorial Cornel Dinu. Dan Petrescu respiră greu pe locul 3, dar dacă Farul și FCSB termină la egalitate și Universitatea Craiova bate pe Rapid, ce va fi în Gruia la CFR – FCSB?

De remarcat din nou, acest potențial fotbalist adevărat care este Petrila, care, în afară de golul amintit, a făcut, practic, și golul victoriei, Janga marcând din respingerea grea a șutului marca Petrila. Plimbat cam des, părerea mea, din teren pe bancă și retur de confuziile și neclaritățile, temerile și panicile din sforțările cerebrale ale cerberului de pe banca „chefereului”.

…Greu de numărat câți doar practicanți ai fotbalului a adus Dănuț cel cheltuitor pe merele de aur ale Neluțului cu varga… de fapt cam fără vargă… I-a încercat ca pe pepeni în vechile târguri ale toamnei în care se sărbătorea „Ziua recoltei”…

Dacă e să calculăm cam cât s-a cheltuit fără rost în Gruia, avem imaginea insolvenței care, se zice, că ar amenința societatea Neluțului din Teleorman. Cu toate eforturile calculatului președinte ex-arbitru Cristi Balaj de a reduce cheltuielile cu salariile „muncitorilor” de pe gazon.

Până una-alta, Dan Petrescu respiră greu pe locul 3, amenințat de o eventuală victorie, posibilă dar improbabilă, a Universității Craiova în Giulești și să vezi atunci, neneacă, scântei în Gruia la CFR – Farul din ultima etapă dacă astă-seară la Ovidiu se termină egal. Nu mai vorbesc ce va fi, în cazul acesta, pe Arena Națională la tradiționalul măcel FCSB – Rapid

ADVERTISEMENT