News

Editorial Cornel Dinu. Epigonii și-au schimbat doar numele. Eminescu să îi judece! Geniul poetului național a „văzut” în timp semi-sclavia în care ne-au dus așa-zișii politicieni de acum

Cornel Dinu aduce un omagiu poetului național Mihai Eminescu și trage un semnal de alarmă în privința epigonilor care au dus neamul românesc într-o stare de semi-sclavie.
17.01.2022 | 09:32
Editorial Cornel Dinu Epigonii siau schimbat doar numele Eminescu sa ii judece Geniul poetului national a vazut in timp semisclavia in care neau dus asazisii politicieni de acum
Editorial Cornel Dinu. Epigonii și-au schimbat doar numele. Eminescu să îi judece! Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Am serbat din nou „Ziua Culturii Românești” odată cu aniversarea nașterii geniului românesc în cuget, simțiri și vers, MIHAI EMINESCU.

Editorial Cornel Dinu. Epigonii și-au schimbat doar numele. EMINESCU să îi judece! Geniul poetului național a „văzut” în timp semi-sclavia în care ne-au dus așa-zișii politicieni de acum

Un concert și câteva declamări la postul național de televiziune. Și foarte puțin spre deloc la celelalte televiziuni. Comerciale, nicidecum educaționale, ce mama Necuratului, doar suntem în plină globalizare, jos patriotismul, jos naționalismul și, mai grav, jos cultura națională!

ADVERTISEMENT

Iar când au spus câte ceva, între o știre senzațională cu un omor și una bombă cu un viol, evident „în exclusivitate”, mai mult prostii au „emis”.

Prea ocupate cu dezinformarea, dezorientarea, panicarea permanentă a „boborului” și dihonia ocultă a neamului, ce mama Necuratului, doar suntem în plină globalizare, jos patriotismul, jos naționalismul și, mai grav, jos cultura națională!

ADVERTISEMENT

C-ar fi acest adevăr și la comanda străină a încercatei noi ordini mondiale globalizatoare de sorginte marxistă, cum spuneam, nu are importanță. Călăii în acest sens sunt, preponderent, tot de-ai noștri. Cozi de topor din lemn românesc. Nu o repetabilă povară, ci o nouă veritabilă crimă ce îi dată iarăși poporului român, creștin și pașnic, s-o trăiască. S-o îndure…

Editorial Cornel Dinu. EMINESCU și Moldova sa ruptă de o Rusie hrăpăreață și în țarism, și în bolșevism

Spectacolul în sine, indiferent de sală și numărul spectatorilor, s-a dorit și un mesaj de reunire cu sora BASARABIA. Idee străbună și bună, dar imposibil de realizat într-un viitor apropiat. Căci de la Petru cel Mare țarii și țarinele care l-au urmat au luat acest PĂMÂNT ROMÂNESC când au dorit și cum au dorit. Imposibili de contestat.

ADVERTISEMENT

Pecetea finală, diabolică, punând-o geniul răului numit, ca pământean gruzin, Iosif Vissarionovici Djugașvili și ca dictator sovietic, Stalin.  Care, pur și simplu, a schimbat preponderența incontestabilă a românilor, deportând zeci de mii mai ales „v Sibir”, începând cu intelectualii și „răsăriții” satelor. Și aducând în loc hoarde sălbatice slave din stepele fostului Imperiu Rus, devenit lagăr în extensie permanentă spre vest a bolșevismului.

Editorial Cornel Dinu. George Enescu, Ciprian Porumbescu, Sergiu Celibidache, Ion Voicu, George Vraca, George Calboreanu, stele în jurul „Luceafărului”!

Revenind la spectacolul transmis de TVR, bine-nțeles că ascultând „Balada” lui Ciprian Porumbescu și „Rapsodia română Nr. 1” a lui George Enescu, acordurile acestora sugerează tot periplu românesc de distrugere și renaștere târzie a istorie naționale.

ADVERTISEMENT

Mimică teribilă pe care am văzut-o și simțit-o la inegalabilul dirijor Sergiu Celibidache, matematician la origine, și la București, unde a venit după 1978 la rugămintea altui „mare”, Ion Voicu, sugerată, culmea, de… Nicolae Ceaușescu! …Dar și la Munchen, după 1990, când era director muzical general al orașului și dirijor permanent al orchestrei filarmonice de acolo.

ADVERTISEMENT

Când dirija „Rapsodia”, figura i se schimba în aceea a suferinței, încrâncenării și a zâmbetului izbăvitor. Dat din ceruri românilor pentru a rezista prin latinescul „In hoc signes vinces” (Sub acest semn vei învinge), preluat de la vechii greci… Doar sub semnul Crucii…

În privința recitărilor de sâmbătă seară, dați-mi voie ca după ce l-am auzit la radioul copilăriei pe marii George Vraca recitând „Luceafărul” și George Calboreanu „Scrisoarea a III-a” de se cutremurau pereții când rostea „Tu ești Mircea?!”…

…Și pe același ton răspunsul marelui nostru domnitor, nu cum se mistifică de decenii că ar fi fost cu blândețe, ci cu hotărâtul demn „Da-mpărate!”… mă abțin de la alte comentarii…

Versul unic eminescian nu poate fi încredințat celor care au încercat să-l recite sâmbătă seara. De aceea, replică la aceste dovezi ale decadenței culturii noastre, de învățare până la expunere, nu le dau nici numele…

Editorial Cornel Dinu. Tânărul EMINESCU a fost bun la fotbal, la gimnastică și la înot

Și filmul care a urmat, „Un bulgăre de humă”, regizat de Nicolae Mărgineanu după scenariul lui Mircea Radu Iacoban în 1990, a fost de urmărit pentru mine doar pentru prestația lui Dorel Vișan în rolul lui Ion Creangă.

Regretatul Adrian Pintea… încearcă doar un EMINESCU… Cam cum erau transmisiile amintitului Mircea Radu Iacoban din dulcele târg al Ieșilor în emisiunea altui dispărut prea repede, Ioan Ghițulescu, „Fotbal minut cu minut”. Cam inventat, deși EMINESCU juca și fotbal, era bun și la gimnastică, și la înot,..

N-o să mă apuc să vă… „snopesc” cu adevărurile din versurile geniului născut la Ipotești, în 20 decembrie 1849, nu în 15 ianuarie 1850, cum este oficial. Erau ca „Tatăl nostru” la orele de română de la liceul „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, cu profesorul Gheorghe, nume de sfânt zdrobitor al răului simbolizat de balaur, dar Oprescu. Gheorghe Oprescu, odihnește-l, Doamne, și pentru cultul binelui și al adevărului în care ne-a educat.

Editorial Cornel Dinu. „Căci mii de ani i-au trebuit luminii ca s-ajungă…” este unul dintre versurile care confirmă multitudinea de cunoștințe a lui EMINESCU

Nu numai evenimentele importante istoric, dar și biografiile marilor oameni pogorâți izbăvitor de Duhul Sfânt în timp devin romanțate. Adică, simplu, mai puțin în concordanță cu adevărul.

Puțini știu și realizează că MIHAI EMINESCU a fost mai întâi scriitor. Patriot, revoluționar, antiregalist firesc, după primele calități amintite conservator convins.

Simțit ca făptură aparte, cu harul genialității, numai astfel ajungând trimis de înstăriții conservatori să studieze de toate la „Viana”, la 19 ani și la Berlin, la 22.

„Căci mii de ani i-au trebuit luminii ca s-ajungă…” este unul dintre versurile care-i confirmă, dincolo de fiorul liric, multitudinea de cunoștințe dobândite din setea lui de cunoaștere.

Editorial Cornel Dinu. Majoritatea conducătorilor pe care i-am avut și care au apărat țara și neamul au murit trădați, uciși chiar de așa-ziși „de-ai noștri”!

Ca ziarist a fost tulburător. Necruțător, în primul rând, cu nedreptățile ticluite mârșav și de politicienii de atunci. Nicio deosebire de cei de azi.

Asta să ne fie soarta? Că se pare că asta ne e „menirea”. Mai bine zis, blestemul. Fără ghilimele. Ce vreau să spun… Rememorați, vă rog, una dintre tragediile cele mai dureroase ale trecerii noastre prin veacuri.

Majoritatea conducătorilor pe care i-am avut și care au apărat țara și neamul au murit trădați, uciși chiar de așa-ziși „de-ai noștri”! Amintiți-vă…

Editorial Cornel Dinu. Între Perpessicius și Eugen Simion s-a redat neamului creația fără seamăn a poetul național MIHAI EMINESCU în toată genialitatea sa

Cred că, în ultimele decenii, profesorul, scriitorul și criticul literar care a scos la iveală cel mai mult opera completă a lui MIHAI EMINESCU a fost Președintele Academiei Române între 1999 și 2006, Eugen Simion.

Acesta a urcat, în 1964, în lumină, iarăși, proza lui EMINESCU. Și apoi, într-o ediție completă, îngrijită de Academia Română, și ziaristica „Luceafărului”, cred că în 2001…

Aceasta după ce primul mare îngrijitor al operei lui EMINESCU, considerat, de altfel, cel mai mare editor al lui EMINESCU, a fost Dumitru S. Panaitescu, poet, critic şi istoric literar născut pe 21 octombrie 1891, la Brăila.

…Și cunoscut sub pseudonimul literat Perpessicius, care, în limba latină, înseamnă „Cel care îndură suferința”. Pentru că în Primul Război Mondial a fost grav rănit la mâna dreaptă, cea cu care scria, a rămas invalid după rezecția cotului și s-a chinuit să învețe să scrie cu mâna stângă… Istorie nu numai literară…

Perpessicius a studiat, începând din 1933, cele 15.000 de pagini ale manuscriselor eminesciene și le „așază” în 6 volume de „Opere” pe care le dă tiparului între 1939, centenarul nașterii poetului, și 1963. A plecat să se întâlnească în ceruri cu idolul său la sfârșitul lui martie 1971.

Revenind la opera poetului nepereche, răsfoiți-o măcar, producători de minciuni, stipendiați pentru trădarea națională, de la prea multe mijloace mass-media „naționale” de pe la noi. Sclavi ai banului, fără dram de conștiință și mândrie națională!

Și chiar vă sugerez inspirațional: pe întuneric, singuri în vizuinile voastre cu …șpe mii de metri pătrați și pătați, dați-vă palme și șuturi în locul cu care derutați și siluiți poporul ăsta amărât stând prin fața… de fapt prin spatele camerelor de luat vederi și vederea adevărului sau testiculați vinovat tastele minciunii.

Editorial Cornel Dinu. Eugen Simion, un fel de Andre Malraux din „Micul Paris”

Eruditul profesor academician Eugen Simion, pe care am avut onoarea și bucuria să-l întâlnesc de multe ori, mai ale când trăia Fănuș Neagu (prietenii știu de ce), pe care îl mângâia cu vorba prin simpla prezență, a fost un fel de Andre Malraux. Amic legendar cu legendarul general Charles De Gaulle, deși socialist, și mulți ani ministru al Culturii franceze.

Eugen Simion a fost, între 1970 și 1973, lector de limba română la Universitatea Sorbona. A scris chiar un „Jurnal parizian”, apărut în 1977, care a candidat la Premiul Nobel pentru literatură. Firesc, a fost Cavaler al Legiunii de Onoare.

A încercat să-i sfătuiască de bine pe unii mari politicieni de-ai noștri după 1990 (da, am avut și așa ceva!), dar vorbele bunelor sale intenții s-au dus în vânt pe malurile Dâmboviței.

Editorial Cornel Dinu. Nu mai mințiți că EMINESCU a suferit de sărăcie!

Atunci când apăreau în „Timpul”, în special, în 1877… că între 1875 și 1877 scria la „Curierul de Iași”… încă nu se stricase căruța și șandramaua noastră politică, articolele lui MIHAI EMINESCU erau adevărate manifeste de purtare național-patriotică, îndreptate împotriva unui început de regalitate îndoielnică…

..Iar a doua zi îi răspundea oficiosul Palatului Regal, „Die Presse”. O luptă dreaptă, pornită de EMINESCU prin scrisul superior și argumentat în interes național.

Și în urma căreia, nu întâmplător, la jumătatea secolului următor eram, cu o regalitate căreia i se pot contesta destule, în primele cinci țări ale Europei.

Iar așa cum erau vremurile, nu mai trebuie mințit că EMINESCU a cunoscut sărăcia. Numai la „Timpul” era plătit lunar cu 300 de lei aur. Și o masă la cel mai scump restaurant al Bucureștiului de atunci, franțuzesc bien sûr, costa… 5 lei! Iar unde mânca el, simplu, românește, la „Cârciuma lui Iordache”, era între 50 de bani și un leu… Atunci părea ca în un rai, acum a ajuns un iad…

Bătrânii conservatori au fost alături de MIHAI EMINESCU și când, ca și acum, liberalii s-au unit cu o parte a lor, a conservatorilor, după 1880. Politichie mare, neicusorule! Atunci a hotărât Prusia și Franța, acum, de curând, americanii, la Cotroceni. Desigur, forțez logica politică, considerând PSD-ul un fel de Partid Conservator.

Editorial Cornel Dinu. Emană vreun dram de minimă cultură a vorbitului Orban, Câțu, Raluca Țurcana, Anisie, Ion Ștefan și atâția alții?

Revenind la prieteniile politice, de exemplu, deși erau certați, Titu Maiorescu îi lua drepturile de autor după zece ediții de poezii scoase de evreul Șara la Iași, între 1883 și 1889, și i le trimitea având grijă în acea perioadă de boala care deja îl stingea pe EMINESCU.

Și asta când puțin talentatul Alexandru Vlahuță, dascăl și în Târgoviștea copilăriei mele, îi scotea vorbe de îmbălsămare cu mizerie după 1913. Autor al „României pitorești”, se zice că și simpatizant liberal… din conservator! C-așa-i și azi la noi, schimbăm una, două „coledziul, neicusorule”…

Ca simplu profesoraș, nu a fost, totuși, precursorul liberalilor, despre care alt mare profesor român, Nicolae Manolescu, deși mare simpatizant și membru al partidului Brătienilor susține că „liberalii sunt cei mai aculturali”.

Mare dreptate, priviți și acum. Emană vreun dram de minimă cultură a vorbitului Orban, Câțu, Raluca Țurcana, Anisie, Ion Ștefan și atâția alții? Ca să nu zic chiar toți ceilalți! Resturi… pardon, restul!

Editorial Cornel Dinu. Vizionar Imensul, Uluitorul EMINESCU! Cum îi descria acum 150 de ani pe epigonii de azi

În încheiere, și voi mai scrie din mizeriile celor care ne supun, judecați măcar cu bunul simț ce-l mai avem, dar rar îl mai scoatem să ne lumineze pașii…

Se măsluiește că Imensul EMINESCU ar fi murit din cauza sifilisului. O nerușinată făcătură. Păi, să ai geniul și profunzimea gândirii complexe ca aceea a lui EMINESCU, poți să fii sănătos când vezi ce se-ntâmplă în jurul tău? Și atunci, și azi!

Mare pierdere, dar, prin această prismă, parcă a plecat la timp. Și ce comoară ne-a lăsat! Neștiind, comportamental, că e încă imposibil să știm ce să facem cu ea…

Ni s-a schimbat doar decorul. Acum avem operații plastice, estetice, și la propriu, dar și la figurat. Forme fără fond. Și din atâta bogăție ce-am avut, nu mai avem al nostru decât câteva degete de praf pe toba păcălelii așa-zisei democrații originale ce ni s-a impus, nu vorbesc de cozile de topor executante.

Vizionar și în așa ceva, Uluitorul EMINESCU! În doar câteva versuri din „Epigonii” întreaga sa genialitate…

„Iară noi? noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!”

E chiar îngăduitor în anticipație… față de ce ne este dat să trăim în realitatea actuală, schilodită de „răi și fameni” fără scrupule și țară.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria NEWS