FC U Craiova lui Adrian Mititelu (ambii doi) în sus și Universitatea Craiova lui Mihai „Olguța” Rotaru în jos se întâlniră la mijlocul clasamentului, de unde totul e posibil. Și în sus, și în jos.
Etapa a 10-a din SuperLiga a consemnat în primele trei meciuri cel mai nedorit scor la… table! 2-1. Mai întâi, UTA a învins Botoșaniul prea pașnicului Mihăiță Teja, ai cărui răzeși au ratat, mai ales în repriza a doua, cu seninătatea… versurilor bacoviene!
Apoi Sepsi, din două lövések 11 m-ről, a învins meritat, în deplasare, la Ploiești, pe Chindia mea. Care, evoluând tot în deplasare de vreo trei ani, pare, în majoritatea meciurilor, scoasă parcă din hrubele Curții Domnești din Târgoviște și mânată silnic la luptă.
Se va termina surghiuchinul Chindiei când se va termina… acoperișul de la tribuna I a prea chinuitului stadion din urbe. Cât mai repede, că restul preaîndelungatei renovări, din ce mi s-a șoptit de la locul faptei, ar cam fi gata. Doamne-ajută!
După jale și lacrimi financiare, iată că Hermannstadt a ajuns pe locul 3… până se joacă restanțele… premiantelor europene. Câștigând și orașul președintelui, cu altă revelație, Petrolul, tot „acasă” la… Mediaș, și acolo, la Sibiu, fiind un stadion care nu se mai satură de construit…
Ciocnire cu scântei și-n teren, și pe margine, și-n cabine, și-n autocare la Târgu Jiu, unde a jucat „acasă” Universitatea Craiova adevărată și legală. Care a primit Rapidul cu spin și venin. Pe tarlaua din orașul lui Brâncuși, pentru că în Bănie făcu și Olguța spectacol de zgomote, lumini și tineri tăvăliți ca papanașii în făină și a trebuit să schimbe gazonul pe „Ion Oblemenco”.
Fără Adi Mutu pe bancă, operat de urgență la „Urgență”, apendicită acută, Rapid a avut mers de personal și a pierdut, după patru victorii legate ca vagoanele unul de altul. „Ajutată” și de propriul Ioniță cu o intrare inconștientă de cartonaș roșu încă din minutul 30.
Se întâlneau cele mai bune echipe de posesie la momentul respectiv. Ambiții, nervi, polițe, răfuieli. Ghinionul cu oltenii a continuat pentru Rapid, care a reușit un singur punct în șapte meciuri cu FC U Craiova.
Și-a așteptat „Giuleștina” itelienește adversarul, dar eliminarea amintită, corectă, a lui Ioniță, după numai o jumătate de oră de joc s-a dovedit decisivă. Craiova bine Croitorită a Mititeilor, urcând spre „Maxima” ei ca nivel de joc, putea câștiga mai net, având un 6-2 net la ocazii.
Finalul a fost dramatic. Declanșat de petardele și scaunele ce zburau din peluza bucureșteană, dar și de trimiterea, oarecum la disperarea soluției finale, a stoperului Săpunaru vârf, ca în prima tinerețe. Dar deja intrase esențialul Bauza, care a avut o „foarfecă” superbă de 2-0, însă din nou excelentul Horațiu Moldovan i-a refuzat bucuria cu un reflex extraordinar. Și FC U Craiova urcă, și cred că va mai urca, în SuperLigă.
De mizeria care a urmat fluierului final de la bătălia FC U Craiova – Rapid 1-0 nu vreau să comentez prea mult. Este ireal ce se întâmplă pe unele stadioane, unde diverse personaje caricaturale, dar periculoase prin patima „locală”, își fac de cap sub privirile b(o)lânde ale „forțelor” de dezordine plătite să mențină ordinea.
Asta nu scuză sub nicio formă reacția furibund-inconștientă a căpitanului (!) smardoi recidivist Săpunaru Cristian, care parcă intrase în blocaj mental și voia să-și facă „dreptatea” personală ca în comuna primitivă, cu „pumnul și palma” (Doamne, ce-a mai deranjat pe cominterniști de la Kremlin romanul intitulat așa al lui Dumitru Popescu la începutul anilor ’80!).
Recidivist în comportament de ultras ultra ultras, „vorba” prietenului Silviu Ghering în reușitul său editorial savuros despre violențele din fotbalul românesc, „Săpun” ar trebui săpunit vârtos de cei care, chipurile, păstoresc fotbalul mioritic. Altfel, păcat că-și umbrește periodic truda lăudabilă de pe teren, unde joacă de parcă ar avea 28 de ani, nu 38.
Se presupunea că pomul lăudat al etapei a 10-a să se scuture în „gara” Gruia a „chefereului” clujean, unde „trăgea” la peron Universitatea Craiova cealaltă, „pesedistă”, a Olguței și Rotarului.
A părut cel puțin ciudată distribuția trimisă pe teren de Mirel Rădoi. Pe apărare din plecare. Că se știe: Dan Petrescu atacă… bine, cât de cât… Și își trimite în presing pe construcția incipientă adversă cei trei atacanți, oarecum avansând și cu mijlocașii.
Și, până să vină ploaia celebră de la Cluj, în repriza a doua, clujenii de ocazie și contract au ajuns să conducă cu 2-0. Partidă intuitiv încheiată, raportat la trecutul dinamicii și parcimoniei echipei Bursucului zgârcit. Cu fotbalul.
În Gruia, pe un stadion dezolant, „dezolat” și de ploaie, Craiova lui Mirel Rădoi n-a prea contat. Jocul a fost „rezolvat” de Valerică Găman – practicant amator al jocului, pe care nu l-aș pune să apere nici magazia… goală! – cu un auotogol amintind de tontogolul lui Bănel Nicoliță de pe „Santiago Bernabeu”, în 2006. Era doar minutul 28 și tabela arăta 2-0 pentru CFR Cluj, inaugurată cu 11 minute mai devreme de super-golul acestui interesant croat croit pe minge, Karlo Muhar.
În partea a doua a jocului, într-o atmosferă bacoviană, auzindu-se din tribune doar o tobă de cohortă, hăt de mult, romană și strigăte răzlețe (care, unite, cereau la începutul meciului demisia Petrescului?! Da-va-r soarta cu o burcă-n cap!), același Petrescu a făcut ce știe, și-a retras liniile în fața propriului careu. Iar schimbările operate de Rădoi – Ivan, Vână și „atacante do carnaval” Ronaldinho, doar „băiatul lui Tata”- au dus Oltenia-n atac.
Numai că „Bursucul” Dănuț săpase deja șanțurile de cădere în derizoriu ale încercărilor, mai mult individuale, prestatorilor de fotbal ai doar vorbitorului acceptabil de fotbal Mirel Rădoi.
Am tot auzit că „Jovan Markovic e mare talent”. Pe bune?! După meciul de duminică seară, uitând cum a profitat de apărătorii amatori ai Farului etapa precedentă, iarăși s-a dovedit mai degrabă doar eventual „pilier”, sau, hai, „troacar” de rugby.
Deocamdată, Craiova Olguței Rotarului Rădoiului Ferefului Ligii arată puțin din dulcegăriile cofetăriei și de pe teren a lui Sorinaccio Cârțu. E mai mult cumulul alambicatelor intervenții vocale ale confuziei dintre afaceri și fotbal a patronului sponsor finanțator cămătar Rotaru.
Și când te gândești, cine are cu ce și la ce, că „Maxima” era condusă de onestul, distinsul, sufletistul, ades nevăzutul profesor Corneliu Andrei Stroe… Alte vremuri, alți oameni, alt fotbal, alte performanțe…