Editorial Cornel Dinu. Pe ce s-a bazat Mancini în triumful Italiei la EURO 2020. Cine sunt „Băieții străzii”

Într-adevăr, așa cum anticipam după finala de pe „Wembley”, Roma ca „scenă” și Italia ca „sală”… și nu numai, ci peste tot unde sunt răspândiți prin lume italieni… au reînviat triumfurile marilor izbânzi din istoria lor. Acum pașnică, fotbalistică, dar la fel de impresionantă. Italia, campioană EURO 2020!

Vă reamintesc, trebuie, că în deschidere acestui turneu EURO 2020, doar cu câteva minute înainte de fluierul de start, Andrea Bocelli a interpretat celebra arie „Nessun dorma” / „Vincero!” din opera „Turandot” a lui Giacomo Puccini.

Și așa a fost pentru „gli azzurri!” No vincero, vinto! Au trecut de la „Vom învinge!” (Vincero!) la „Am învins!” (Vinto!) și, după 53 de ani, sunt din nou campionii Europei. Nessun dorma! Nimeni să nu doarmă!

Editorial Cornel Dinu. Pe ce s-a bazat Mancini în triumful Italiei la EURO 2020. Cine sunt „Băieții străzii”

Nu ca o „preghiera” („rugăciune” in intaliano) pentru un cocteil de zei, păgâni spune creștinismul, împrumutați de la greci, ca și mult din civilizația Romei. Începând cu Jupiter Optimus Maximus, zeul suprem al statului roman, „omologul” lui Zeus de pe „banca” mitologică greacă…

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Contestabilul Marte al războiului, „jucător” de bază în triada protectoare a Romei, împreună cu Jupiter și Quirinus – titular” la greci, Ares…

…Neptun, zeul mărilor și al cutremurelor – „unu la unu” cu Poseidon din „primul 11” al grecilor…

…Bachus, zeul vinului și al vegetației – „pe bandă” cu grecul Dionysos…

… Cupidon, zeul iubirii – „în marcaj” cu Eros în „echipa” elenă…

… Pluto, zeul iadului, zeul morții – cu… „targa” la greci, Hades…

Și să  nu uităm doamnele… Minerva, zeița înțelepciunii și a războiului drept, la greci Pallas Athena… Venus, zeița dragostei, frumuseții și fertilității, Afrodita în varianta greacă…

Editorial Cornel Dinu. „Vedeta Italiei” s-a creat în sanctuarul fotbalistic de la Coverciano

Și ar mai fi „nume” pe „băncile” celor două uriașe civilizații, dar să ne întoarcem la EURO 2020… Veritabilul triumf al „Squadrei Azzurra” are explicația în forța grupului. Creată de Roberto Mancini și asistenții săi, compagni di squadra, amici per tutta la vita, aleși, însă, mai întâi de toate, pe criteriul competenței.

Digisport.ro

Lovitură de teatru! De ce ar fi făcut luptătorul MMA gestul golănesc către fata din ring: ”N-am altă explicație”

Nu întâmplător, vedeta echipei, forța grupului, așa cum a declarat de la început „Mancio”, a fost creată în sanctuarul fotbalistic de la Coverciano. Unde „azzurri” s-au întors după fiecare meci de la EURO 2020, să se încarce cu energia învingătoare a „familiei”.

Pentru că la începutul cantonamentului pentru EURO 2020 s-a realizat unitatea de spirit. Toți jucătorii venind „in retiro” cu cei dragi de-acasă. Rămași cei mai apropiați de când Iisus a împărțit pâinea și vinul ucenicilor la „Cina cea de taină”…

La cât s-a comentat pe RAI acest triumf și tot nu te plictisești ascultându-i… S-a prezentat și o scenă în care Roberto Mancini a așezat primul „11” pe teren, în câteva secunde ca să nu spun „dintr-o răsuflare” (o fi o calitate sau doar noroc să ai atât de clar în minte cu cine joci?), înarmându-și jucătorii cu esențialul – forța grupului.

…Simplu, chiar dacă ușor teatral (ce italiano vero nu-i puțin teatral? …gena…), redus la extrem că nu era o ședință tehnică… aia durează mult mai mult… aici era vorba de esență televizată. Suficient pentru cei care am jucat să retrăim adevărul acestui joc…

L-a rostit și pe Spinazzola, zâmbind înainte de a pronunța Emerson și, în câteva parole, parole a sintetizat toată munca prin care a trecut acest grup compact, omogen, dominat de fraternitatea necesară pentru a câștiga cu orice adversar: „Știți cine sunteți, sunteți patroni a ceea ce trebuie să faceți, aveți capacitatea să vă faceți un destin câștigător”.

Editorial Cornel Dinu: Il capitano Giorgio Chiellini: „Signor Presidente, l’amicizia ha vinto!”.

Iar teribila scenă finală, a îmbrățișării cu „copia dell’attacco”, prea încercatul de viață Gianluca Vialli, care, vorbind la fel de simplu, a fortificat certamente grupul, rostind doar atât: „Sunt în luptă cu un adversar care a pătruns în mine, îl voi învinge și îl voi alunga, la fel cum veți face și voi câștigând acest EURO”.

Erau mulți în studioul RAI, începând cu cinicul cult, elevat Gigi Marzullo cu a sa „Sottovoce” de 30 de ani… Recunoscându-și lacrimile, s-au dovedit adevărate, Gigi Marzullo a explicat succesul printr-o expresie care spune suficient: „A fost o victorie… corală!”.

Ce binefăcător este că, măcar din când în când, mai constatăm că marile reușite se explică prin prietenie. La fel cum, în puținele sale cuvinte, nemaiavând corona pe cap și banderola pe braț, căpitanul Giorgio Chiellini a reconfirmat acest adevăr din ce în ce mai rar, confesându-se la Palatul Quirinal președintelui Sergio Mattarella: „Signor Presidente, l’amicizia ha vinto!”.

Triumful, firesc, a început în avionul de „torna a casa”, la băile de mulțime de pe străzile Romei spre palatele care conduc Italia. Imaginea definitorie din avion este cu toți în picioare cântând imnul de se zgâlțâia avionul.

Cutremurător pentru mine auzindu-i cu câtă forță de armonie națională retrăită iar și iar, ca un jurământ, congestionați patriotic, duceau în urlet cuceritor „Siamo pronti alla morte, l’Italia chiamo! Con l’Italia fino alla morte!”.

Editorial Cornel Dinu. Triumfali pe Drumul Triumfului, dar fără să uite că sunt doar oameni, că sunt muritori…

Desigur, triumful de acum nu mai putea avea mai nimic din acelea de aproape un mileniu ale Romei antice. Când Senatul acorda dreptul împăratului învingător numai împotriva dușmanilor din „afară” și cuceritor de noi teritorii, să intre în La Città Eterna di Roma într-un car tras de cai albi.

Cu generalii și centurionii, nimeni înarmat, în urma sa și cu prizonierii în lanțuri, iar averile cucerite la vedere. Știu că vor fi destui care vor strâmba din nas la această imagine „retro”, dar așa s-a scris istoria…

Se intra prin Poarta Triumfală (Porta Triumphalis), care era deschisă doar pentru aceste ocazii. Urma un traseu tradițional pe Drumul Triumfal (Via Triumphalis) spre Circus Flaminius și apoi spre Marele Circ (Circus Maximus).

Procesiunea continua de-a lungul Drumului Sacru (Via Sacra) spre Forum și apoi urca pe Dealul Capitoliului, la Templul lui Jupiter Capitolinus, destinația finală. Unde se sacrificau boi albi întru cinstirea lui Jupiter, iar marele învingător intra apoi în templu pentru a oferi cununa sa zeului, ca semn că nu a avut nicio intenție de a fi mai presus de el…

Legenda spune că în carul triumfal, în spatele celui sărbătorit, se afla mereu un sclav care ținea o coroană de flori de aur deasupra capului său, spunându-i în șoaptă la ureche: „Respice te, hominem te memento! Memento mori!” (Priveste în spatele tău, amintește-ți ca ești doar un om, amintește-ți ca ești muritor)…

Editorial Cornel Dinu. Președintele italian Sergio Mattarella la Palatul Quirinal, premierul zburlit Boris Johnson la… Turnul Londrei!

Acum, „gli azzurri” au traversat centrul Romei, ovaționați într-un „pullman” descoperit. Oprindu-se, cum am mai spus, la Palatul Quirinal, reședința președintelui Italiei după „Il Duce” Mussolini. Trecuseră și pe sub balconul acestuia din Piazza Venezia, la umbra celui mai urât monument, spun arhitecții adevărați ai Italiei, conceput de Mussolini, „Altare della Patria”.

Cu sinceritate calculată, modestul dar profundul președinte Sergio Mattarella, singurul sicilian din istorie ajuns în această funcție, a recunoscut că a avut ceva emoții înaintea penalty-urilor de pe „Wembley”…

…Considerându-le „Momentele reci ale unui joc ce, aparținând și hazardului, te pot îngenunchea. Dar nu această Italie, care a câștigat evoluând mereu excepțional, cu jucători extraordinari, uniți în numele țării și poporului lor. Mai ales acum, când acesta a trecut și trece prin momente foarte grele. De aceea, în numele poporului, vă mulțumesc”.

Și primul-ministru italian, economistul și bancherul Mario Draghi, gazdă în „Palazzo Chigi”, și-a redus speech-ul la adevăr: „Sportul ne unește și am avut acum mare nevoie de succesul vostru. Eroii acuma sunteți voi! Ați intrat în istorie. Uniți pentru Italia. Pentru spiritul vostru de grup ce a triumfat. Indiferent de scorul finalei, vă așteptam ca pe niște învingători la Roma”.

…Spre deosebire de zburlitul prim-ministru al Angliei, Boris Johnson, demn prin ce a rostit de temutul necruțător vărsător și de mult sânge nevinovat Turn al Londrei: „Răspunzătorii de acest eșec trebuie să se rușineze…”.

Editorial Cornel Dinu. Florenzi a confirmat versurile lui Gigi D’Alessio despre mame: „Guarda, mamma… guarda qua! Abiamo vinto!”

Aminteam în editorialul despre meciul Italiei din semifinale, cu Spania,  versurile lui Gigi D’Alessio… „Când se-nalță de lângă noi, mamele ne veghează din ceruri… / Priviți nopțile înstelate cu sufletu-n ochi… / Fiți siguri că steaua cea mai luminoasă este MAMA… / Care ne vrea binele chiar de acolo, de atât de departe”…

Au fost confirmate de Alessandro Florenzi și Giorgio Chiellini după ce au primit medaliile de campioni. Le-au arătat mamelor la camerele de luat vederi hulpave pe ei: „Guarda, mamma… guarda qua! Abiamo vinto!”… „Uite, mama… uite-aici! Am câștigat!”… Se poate ceva mai uman?

Pentru mine o confirmare a lui „Vincero!”, înălțat la deschidere de Andreea Bocelli spre minunea din Ceruri care ne-a creat. Dar și preferința lui Roberto Mancini pentru un roman controversat, „Băieții străzii”…

….Făcători și de rele, și de bune într-un cartier mărginaș al Romei de după Al Doilea Război Mondial, aflat în sărăcie şi lipsuri… Dar mereu uniți în istorisirea lui Pier Paolo Pasolini, intelectual rasat, de stânga, considerat a fi printre cei mai mari artiști, nu numai scriitori, italieni ai secolului al XX-lea. Asasinat la 53 de ani, în noiembrie 1975…

Amator de fotbal, poate că, pe lângă scenarist, regizor de film, publicist, poet, dramaturg, și prezicător atunci când spunea: „Fotbalul este ultima reprezentație sacră a secolului”…

Contrazis de un la fel de mare scriitor contemporan cu el, cu Pasolini, Albert Camus: „Nu e un loc în care un om să se simtă atât de bine ca pe un stadion”…

Cu siguranță, la ce asistăm acum și pe stadioane, parcă mai ieri pătrunderea unor hoarde fără bilet și comportamentul de caverne primitive tocmai în fosta „catedrală” a „football-ului”, stadionul „Wembley”, reflecția camusiană este o referire melancolică la o atmosferă de stadion compromisă, aproape dispărută.