Editorial Cornel Dinu, “Pupat Piața Independenței”. Despre Matteo Salvini, “terorismul cotidian”, mitul “piloților orbi” și federalul de canalizare “Burlanul”

L-am văzut acum vreo două nopţi, mereu cu plăcere, pe unul dintre puţinii politicieni creştini de dreapta, din “Liga Nordului”, Matteo Salvini. Până de curând ministru de interne, şi cel mai vocal demnitar european, care s-a dat fără cruţare la discriminatorii de la Bruxelles alături de Orban al Ungariei și nu Or-ban chitaristul nostru, obligându-i să facă paşi în spate. Avea acelaşi aer demn, neînduplecat în a lupta cu poltronia politicianistică a ultimelor decenii. Un demn urmaş al cezarilor, pornit parcă din lojele Teatrului “San Carlo”, de unde mulţi nobili, erupţi din “Ghepardul” lui Lampedusa, în octombrie 1922, au pornit alături de viitorul “Il Duce”, “Marşul asupra Romei”. La început dădea bine! “Socialism”, “cooperatist” 70 la sută economie planificată de stat. După câteva decenii, ca mai mereu în latinitate, ce începe “en fanfare” se termină în ţărână.

Sclipirile sale de neînduplecare împotriva noii… dezordini sociale, zice-se globaliste, le-am simţit încă de la începutul anilor 2000, când era consilier local la Milano, la o cină cu unul dintre creatorii “Forza Italia”, amicul Domenico Loiuco, în galeriile “Vittorio Emanuele”.

Acum, Salvini a acuzat mass-media că: “ceea ce propagă ca ştiri şi comentarii de când a apărut Covidul, este un veritabil “terorism cotidian”. Aşa şi este! Se referea la ce se întâmplă la ei! Argumentând că nu e normal să baţi zi de zi, de câteva luni, odată cu apariţia “carcalacului”, clopotele de îngropăciune ale neamului, când zilnic ai trei sute şi ceva de cazuri de simptomatici, douăzeci şi ceva de decese certe, cu diagnostic din pandemie, faţă de aproape o mie de decese, c-aşa-i voia de la “bunul Dumnezeu”. Bine, la ei, de pe la sfârşitul lui mai, doar la “c-analele” de ştiri. În rest “cose normale”, adică aceleaşi emisiuni cultural-educative, distractive, ca înainte de… pandelie.

Editorial Cornel Dinu, “Pupat Piața Independenței”. Despre Matteo Salvini, “terorismul cotidian”, mitul “piloților orbi”

Pentru mine, transmiterea pe RAI 1, tot acum câteva nopţi, începând de pe la ora 3:00, a operei “Nabuco”, versiune nouă, cu haine de lagăr nazist, nu a fost o întâmplare. Ci o sugestie că s-ar putea ca omenirea, prin ce e pusă să suporte de vreun secol, se îndreaptă spre o nouă formă de robie. Bineînţeles că am închis “tembelizorul” imediat după final, pe celebrul cor repetat în această nouă regie. Începeau ştirile de pe “Antene” cu “carcalacul” lovind în naţiune ca ploaia cu broaşte  oac!-oac! biblică.

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Toate acestea purtându-mi gândurile spre remarca de necontestat din 1937 a lui Mircea Eliade, publicată în “Vremea”: “Luntrea statului nostru este condusă de nişte… piloţi orbi!”. Încă de de atunci! Rămâi fără vorbe şi cu privirea în gol pentru că eram monarhie! Articolul e lung, motivat prin “găinăria politicianistă de un milion sau o sută de milioane furate, de corupţie, bacşişuri, demagogie şi şantaje pe care clasa noastră conducătoare, care a avut frâiele destinului românesc de la întregire încoace s-a făcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică în faţa contemporanilor şi în faţa istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică”.

Pe când acum, vai de capul nostru în ce văgăună a istoriei am asistat consimţind și contribuind să fim înfundaţi!

Şi nu se întreabă când comentează acel moment, ci constată, fără tăgadă, Nicolae Dan Fruntelată, fostul meu readactor şef al “Scânteii Tineretului”, unde aveam o cronică prin anii 70: “Mitul piloţilor orbi devine un mit fundamental al istoriei româneşti”. Explică multe din ceea ce a mai fost şi sigur va mai fii. Desigur, trebuie luată în consideraţie această reflecţie a lui Mircea Eliade în contextul viziunii sale, de simpatizant al mişcării de extremă dreaptă-creştină, aflată la apogeu în acei ani. În care, trebuie precizat, că România era printre primele cinci ţări ale Europei ca forţă economică.

Pe când acum, vai de capul nostru în ce văgăună a istoriei am asistat consimţind și contribuind să fim înfundaţi! Mulţi fiind îndreptăţiţi să jinduim istoric după “piloţii orbi” ai lui Eliade din anii 30 faţă de nenumărații “piloţi dirijaţi la vedere” în a ne îngenunchia şi vinde ţara la comandă străină după lovitura de stat cu public din 1990.

Piloţii… şi orbi şi dirijaţi din fotbal

Remintesc că am scris cu propriami mânuţă şi convingere în urmă cu vreo zece zile. Că, dacă cei care decideau în fotbal când “carcalacul” a devenit carcalete de panică prin amestecul tribunelor, trebuiau să spună stop clasamentelor. Ca în Franţa, Olanda şi Belgia, dacă vrem să ne referim la ţări mult superioare nouă financiar fotbalistic şi cu sisteme de sănătate pe lângă care noi suntem dispensar sătesc. Pe post de felceri cu “ministerii” doar politici din fotoliul Nesănătăţii noastre, şi Raed Arafat în pielea lui Rhed Buttler, ca un Clark Gable fără păr şi mustaţă, ce o cucereşte pe Scarlet O’Hara în “Pe aripile vântului”, coborând dintr-o salvare “SMURD-Mulţescu“, ce cântă Nino! Nino!

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Sau dacă tot suntem de o groază de ani doar… o “turmă” să ne fi contemplat vindecarea după modelul “imunităţii de turmă” britanic. În care primul încercat de datorie a fost chiar primul lor ministru, Boris Johnson. Pe care “carcalacul” a sărit într-o băcănie de import a Imperiului, cu rânjetul de pedeapsă. Nu-i exclus să fii preconizat un “carcalete” între whisky-ul scoţian preferat de lordul protector Oliver Cromwell, ginul reginei Elisabeta a II-a, coniacul lui Winston Churchill şi vodka Romanovilor, încuscriţi cu Marea Regină Victoria.

Hatâruri şi ţâfne pe toate “c-analele” de ştiri şi cotcodăceli de comentarii, de băgat spaima şi în moroi, că scapă sau nu scapă “câinii roşii” din laţul hingherelii diviziei secunde

Fason înalt, de… stăpâni peste mări şi ţări, de la Soare Apune la Soare Răsare. Faţă de noi, nenorocoşi din fire. Neconsumând decât rar şampanie cu colonelul Boyle lângă care a fost și așezată în mormântul din Anglia și Prințul Barbu Știrbei, Marea Noastră Regină Maria, antialcoolică din convingere ca şi soţul ei, omul de ştiinţă botanist Regele Ferdinand, n-a fost atentă când, coloniştii izgoniţi din Est ne-au înlocuit ţuica şi vinul ancestrale, vitamine ale neamului, cu secărică şi mastică şi alte spirtuoase. Veritabile “mitraliere ale neamului” – cum spunea Petre Pandrea.

Revenind pe podeaua tremurândă a fotbalului nostru de la aceea a galioanelor, fregatelor şi goeletelor, ai căror urmaşi nu au mai oprit fotbalul când l-au repornit în acest sfârşit de primăvară, să recunoaştem că am asistat la o veritabilă mascaradă. A analizelor, a carantinării şi a eliberărilor, mai ceva decât a văzut Parisul, în cam aceleaşi “ide” de august blestemat pentru noi. A pornirilor şi repornirilor, a unor programări, cu termene demne de “Zbor pe deasupra unui cuib de cuci” şi câte mai câte. La care s-a adăugat bezmetic un puhoi de comentarii mult peste hamletianul “a fi sau a nu fi”. În rol şi decor de castel “Kronberg” de lângă Elsinor cu “Dinamoul” lui Nevoiţă şi la comenzi și mai nou Bălănescu-Bălăbănescu, între interese şi nevoie, la “butoane”. Ducătoare, firesc, în divizia a 2-a. Hatâruri şi ţâfne pe toate “c-analele” de ştiri şi cotcodăceli de comentarii, de băgat spaima şi în moroi, că scapă sau nu scapă “câinii roşii” din laţul hingherelii diviziei secunde.

“Mamă mamă şi Patrie adorată”, ce mai suspans de dat în bobi şi cu ghiocul în pretenţii de “reglementuri”, cum zicea nea Tinel Stănescu şi legalitate ilegală ne-au îndopat în urechi. Justin necredinciosul în fotbal, că n-a fost prins nici măcar în ofsaid de diriginte în curtea şcolii şi federalul de canalizare în vorbe şi fapte “Burleanul”. Ce compromite şi plăpânda streaşină a jocului nostru. Aţi practicat, ceea ce ştiţi, “alba-neagra”, cu bietul suporter, cât o mai fi asistând la terapia intensivă în care aţi dus fotbalul nostru.

Ce simplu era să ziceți: “Gata! Facem 16 echipe, mult mai bine şi mai aruncător de colac salvator înecatului nostru fotbal”

V-aţi scărmănat cu mâna dreaptă în urechea stângă, prea des în rostiri, dându-vă importanţi nevoie mare, postaci ce sunteţi! Şi v-a ieşit ceara carcaletului de nepricepere pe nările de Buratino ce vi le-a scos constatare Dragnea mijitul de tulee pe mustaţă, mână în mână cu Dâncu, la care ce cade sigur de la “burlanul” federal mai pică sigur şi de la “chefereul frânar” fără impozite şi se adaugă de la ceea ce cade din “şepcile roşii” prin şuşoteli de “Vivat Academia/ vivat professores”.

Ce simplu era să ziceţi că a decide e atributul oamenilor competenţi şi responsabili, nu-i cazul vostru, la jumătatea lui martie când carcalacul a devenit carcalete epidemiologic pandaliu: “Gata! Facem 16 echipe, mult mai bine şi mai aruncător de colac salvator înecatului nostru fotbal, care are şi beţe cu vată în nas, ca răposaţii. Nu cade nimeni, că nu se mai poate decide pe teren. Intră primele de dedesubt, că acolo “desepeurile” joacă de-a v-aţi ascunselea cu “e covidul, nu-i covidul”, cu mult mai multă ascultare a datelor comandate de la centru. Era “pupat Piaţa Independenţei” şi infinit mai puţin… “curat murdar”, cum aţi lăsat prea mult loc să se manifeste și să se pronunțe vechea mânie proletară a cartierelor noastre, chiar aşa, cu industria autodistrusă și doar ateliere manufacturiere, cum am ajuns.