Editorial Cornel Dinu. Rapid – FCSB 11-10, dar doar(e) 0-0. Dinamo, în sfârșit victorie. CFR Cluj și U Cluj, „surori” vitrege împiedicate. Rădoi maximizează Universitatea Craiova

CFR Cluj s-a împiedicat la Sepsi, dar a ajutat pe Dinamo și Rapid să joace în play-off fără să… joace meciurile lor din penultima etapă regulară. U Cluj a picat examenul cu codașa din Botoșani. Universitatea Craiova, cu Mirel Rădoi la… „bice”, a stins Farul lui Gică Hagi. Și 11 rapidiști n-au reușit să bată 10 fecesebiști, fără șut pe poartă într-o oră de superioritate numerică.

Editorial Cornel Dinu. Rapid – FCSB 11-10, dar doar(e) 0-0. Dinamo, în sfârșit victorie. CFR Cluj și U Cluj, „surori” vitrege împiedicate. Rădoi maximizează Universitatea Craiova

N-am comentat ultimele două etape din SuperLiga, vizionându-mi, se întâmplă de la o anumită vârstă, secvențe din timpurile tinereții mele fotbalistice, ca secvențele unui film vechi și prețios de Cinemtecă.

Aș avea multe de spus… de scris… de gândit… Cert este că, deși nu aveam intențiile de ghișeft, bacșiș, bairam… play-off și play out, cu certitudine se juca mult mai puțin ofensiv decât în ultimii ani la noi.

Am aruncat o privire peste clasamentele campionatelor europene  și concluzia e simplă. Într-un raport al numărului de meciuri, noi realizăm în proporția dintre golurile marcate și cele primite și cu 20% mai puțin. Nu întâmplător, la noi, rar consemnăm mai mult de 4 goluri într-un meci. Spre deosebire de ce se întâmplă în campionatele puternice din Europa la care privim cu invidie.

Digi24.ro

Încă o țară i-a oferit lui Trump acces la mineralele sale rare, în schimbul ajutorului militar împotriva unei grupări rebele

Celor care nu cred, le sugerez să apese pe tastele omniprezentelor dispozitive care ne aduc instantaneu pe marea descoperire care ne-a subjugat, Măria Sa Internetul Atotstăpânitor, clasamentele tuturor campionatelor europene.

Editorial Cornel Dinu. U Cluj a obosit să fie revelație și a dat de doi lei speranță Botoșaniului, grozav de ambițioasă după revenirea lui Leo Grozavu

De exemplu, în această penultimă etapă înainte de siluirea… pardon, splituirea în play-off și play-out, în primele 4 meciuri, Unirea Slobozia – Oțelul Galați 0-1, Sepsi Sfântu Gheorghe – CFR Cluj 1-1, U Cluj – FC Botoșani 0-1 și Universitatea Craiova – Farul 1-0, doar de 5 ori s-au obosit tabelele de scor să se modifice. În momentul în care consemnăm o alegere de cam 45% de jucători străini din numărul total de fotbaliști (și prieteni de fotbaliști…) înregistrați în SuperLiga.

Digisport.ro

Putin nu a stat pe gânduri și a reacționat imediat după ce a aflat rezultatul alegerilor! Relații tensionate

…Și ne mai așteptăm să fie ceea ce se caută cel mai des în lume: atacanți de valoare. Aiurea… la noi adică aiurea… La noi este doar o târguială profitabilă pentru plutonul… ce zic eu pluton… regimentul, batalionul, armata… de impresari și unii conducători de echipe ce sărăcesc prin fraude programate, cu premeditare deci, săracul nostru fotbal mioritic.

Păcat că în această etapă, una dintre revelațiile campionatului, U Cluj, a pierdut cu 0-1 „acasă”, ceea ce s-a întâmplat rar, doar cu UTA și FCSB, în noiembrie-decembrie anul trecut, disputa cu un Botoșani grozav de ambițios după revenirea la comandă a „mâinii de fier” Leo Grozavu.

E clar, constatăm mereu, la noi se ajunge rar în careuri. Și mă-ntreb, ca fost antrenor, dacă și cum se pregătește strategia finalizării la echipele de la toate nivelurile competiționale interne… Foarte important: începând de la grupele de copiii.

Editorial Cornel Dinu. Pep Guardiola a reinventat și a perfecționat „Tiki-taka” noastră numită „temporizare”

S-a spus că posesia prelungită, numită țanțoș spaniol „Tiki-taka”, a fost creația lui Pep Guardiola când antrena pe FC Barcelona. Fals în… falș! Momente de posesie prelungită a avut echipa mare a Ungariei de la începutul anilor 1950, cea mai tare echipă a Braziliei, cea din 1970, „toca a bola”, dar și Ajax Amsterdam cu tripla continentală de la începutul acelorași ani 1970, antrenat de Ștefan „Piști” Kovacs.

Tot un „Tiki-taka” jucam și noi, la echipa națională, tot pe atunci, cu profesorul Angelo Niculescu și Emmerich Vogl la comandă în acei ani de glorie. I se spunea, greșit, „temporizare” și eram cam huiduiți pentru acest stil de joc. Dar era eficient, se potrivea nivelului nostru valoric. Și, reinventat la „case mari”, a ajuns să facă furori. Așa e lumea, ciclică…

Desigur, de ani buni, odată cu apariția presingului și apărării „la sânge” apoi, ca o consecință, cu tot fondul de jucători, s-au îngreunat fazele de atac. De aceea, în „melosul” fotbalistic se spune  hâtru că sunt două tipuri de antrenori: cei care pregătesc echipele pentru jocul în general și cei care pregătesc ȘI ultimii 20 de metri. Aceia ai finalizării.

Și închei paranteza de început cu convingerea… trăind, trecând, lucrând zilnic în fenomen  atâția ani… că avem puțini antrenori capabili să creeze finalizarea din careul advers a propriei echipe.

Editorial Cornel Dinu. „Suntem peste tot acasă…”, dar Rapid a jucat cu FCSB ca-n deplasare pe Arena Națională

Cea mai așteptată confruntare a acestei etape a fost Rapid – FCSB, jucat nu în „depoul” din Giulești, ci pe „pășunea” perfectă a Arenei Naționale. Meci de „acasă”, dar „acasă” la ceilalți, mă-nțelegeți…

…Cu peste 30.000 de spectatori, într-o atmosferă în care Rapidulețul, prin sprijinul creat de suporterii giuleșteni, a dovedit încă o dată actualitatea versurilor celui mai frumos imn din fotbalul românesc, pe versurile lui Adrian Păunescu și notele lui Victor Socaciu, odihnește-i, Doamne, pe amândoi… „Suntem peste tot acasă / Porțile ni se deschid / Nu-i echipă mai frumoasă / Și iubită ca Rapid!”…

Eeee, porțile… mai exact poarta „fecesebecaliuței” nu i s-a deschis „Giuleștinuței”, echipa „bercenarilor”, cu un parcurs de echipă mare a Europei în acest sezon, rezistând în inferioritate numerică o oră de joc și, cu punctul obținut, a rămas în fruntea SuperLigii.

Iar Rapid respirând parcă deja (sau prea?) liniștită aerul play-off-ului după ce Sepsi nu reușise vineri să „deraieze” pe CFR Cluj, egalul la 1 asigurând locurile „fericirii” atât giuleștenilor, cât și „câinilor” mei. Un play-off mai echilibrat ca niciodată, cu toate echipele „istorice” la… bătaie! …Bine, ar mai fi în această categorie UTA, Petrolul și Farul, dar sunt numai 6 locuri la „clasa I”, ca să rămânem lângă șinele de lângă Podul Grant…

Editorial Cornel Dinu. Pașcanu și Dawa, verigile slabe din cele două echipe, fundașul lui FCSB „reușind” să ia două „galbene” în 4 minute!

Distribuții normale, ținând cont de indisponibilitățile din cele două loturi, cu o „descifrare” a primilor „11” într-un „4-3-3” ofensiv, pentru victorie. Ambiția, lupta și încrâncenarea au caracterizat prima repriză. Multe manevre între cele două careuri, dar, confirmându-mi introducerea mai lungă a editorialului, puține faze cu adevărat periculoase la cele două porți.

FCSB a fost mai aproape de gol la șutul lui David Miculescu, singur, din unghi, în portarul Aioani, în minutul 13 și mai ales la imensa ocazie din minutul 35 a lui Cisotti, pătrundere solitară pe lângă Pașcanu (veriga slabă a defensivei rapidiste duminică seară) după o pasă inspirată a lui Gheorghiță (cam absent altfel), dar șut aiurea, departe de poartă, când nu-l mai avea decât pe „condamnatul” Aioani în față.

În minutul 36 Dawa a luat al doilea „galben” (pe mine nu m-a convins nicio reluare că primul, în minutul 32, la o atingere a lui Koljic, pe care parcă l-a călcat secerătoarea, s-ar fi impus, dar a văzut „agresiunea” de la câțiva pași, vreo 6.666, „tușarul” Ghinguleac și i-a strigat în ureche „centralului” Radu Petrescu…), ăsta luat „pă corecte”, după un fault dur la Dobre, departe de poartă, pe tușă, nicio justificare a intrării la disperare și FCSB rămânea în inferioritate numerică.

Editorial Cornel Dinu. În superioritate numerică, Rapid n-a reușit să tragă nici măcar un șut pe poarta lui FCSB. Și s-a terminat 0-0 pentru… Universitatea Craiova!

Firesc, cu un om în plus, giuleștenii au dominat repriza a doua a meciului. Dar, pe finalizare sunt de consemnat doar două faze periculoase. În minutul 59, Pașcanu îl ia cu fulgi cu tot pe Tănase în 6 metri după o centrare la punct fix a lui Cisotti, arbitrul Petrescu fluieră instant penalty, dar același tușier Ghinguleac flutura steagul pentru poziția de ofsaid a lui Tănase. Vizibil și fără VAR în ochi.

Apoi, în minutul 71, în celălalt careu, la o fază de biliard-bambilici, la o ezitare a lui Chiricheș și o ieșire neinspirată a lui Târnovanu (penibile șmecheriile cu lăsatul la pământ în anumite momente fără să sufere de absolut nimic, păcat că se pretează la așa ceva care-i umbrește evoluțiile altfel foarte bune…), mingea a sărit dintr-o gheată în alta până în… capul lui Dobre și de acolo în plasă dintr-un unghi greu, explozie de bucurie în tabăra rapidistă, Șumudică e pe garduri, la propriu, se felicita cu un prieten din tribună, dar VAR-ul fuse crunt de astă dată pentru rapidiști: ofsaid la Dobre, rămâne ca la început, 0-0.

Și așa a rămas până în minutul 90+9, când Radu Petrescu a răsuflat în fluier sfârșitul partidei. Rezultat echitabil, care dovedește că ambele echipe au antrenori „multipli”, dar care nu știu, încă, să pregătească tactic dinamica de finalizare. Problemă generală la nivelul cel mai înalt al fotbalului nostru, SuperLiga. Adevăr imposibil de contestat la ce s-a întâmplat în penultima etapă regulară: 8 meciuri cu doar 10 goluri. Pentru că luni, în Gloria Buzău – UTA și Dinamo – Hermannstadt s-au marcat 4 goluri

Editorial Cornel Dinu. Dinamo și-a îndeplinit obiectivul de la începutul campionatului: s-a salvat de la retrogradare. Fără nicio ironie!

La Buzău, Gloria a scăpat gloria victoriei în minutul 90+7, din penalty. Ce poate fi mai frustrant? Mai ales după ce ai marcat greu, abia în minutul 87 și ai fost la câteva minute de cele 3 puncte ale victoriei.

Meciul a fost plictisitor, golurile (87 – Dobrosavlevici, respectiv Costache – 90+7 din penalty după un fault în careu asupra lui Conte) s-au născut din marcaje penibile, meciul curgea spre 0-0. Și când te gândești că UTA a folosit, după gusturile și interesele lui Mircea Rednic vreo 90 de practicanți ai fotbalului în acest campionat… Cât despre finalizarea amintită mai sus, aștern iarăși o tăcere suferindă…

În ultima partidă a penultimei etape regulare, Sibiul Hermannstadt a venit pe stadionul de lângă Arcul de Triumf bucureștean (ca să fie confuzii…), casa de pripas a lui Dinamo. Care-i poartă noroc. N-a pierdut nicio partidă în acest sezon acolo.

Două societăți în insolvență, cu Dinamo mai relevantă prin prezența după mulți ani, din nou, în play-off. Obiectiv îndeplinit, salvarea de la retrogradare. Nu e nicio ironie. Cu un an în urmă, e bine să nu uite „câinii” din tribune, pretențioși din sorgintea lor, „câinii” de pe teren se luptau gâfâind să se salveze de a doua „excursie” nedorită în Liga a II-a. Diferența dintre cele două sezoane este uriașă.

Editorial Cornel Dinu. Dinamo a avut posesia, ocaziile și golurile, Hermannstadt a avut… răbdare! Să treacă și meciul ăsta…

Hermannstadt venea „absolvită” de perioada octombrie-noiembrie, când scaunul antrenorului Marius Măldărășanu se clătina după 6 înfrângeri consecutive. A început meciul într-o mentalitate defensivă, cu un sistem 5-3-2. Astfel, „câinii roșii” au fost „invitați” să atace, îndeosebi pe benzile laterale. Pentru că în centrul blocului de joc a aglomerat 9 jucători.

Iar Dinamo, având în croatul Zeljko Kopic un antrenor cu spirit de joc ofensiv, ca și fotbalul din țara sa, a dominat, a avut posesia (63%-37%), dar n-a avut șuturile (4-5 pe poartă, 5-6 pe lângă poartă), dar s-a revanșat la ocazii mari, 5-0.

Firesc, având această siguranță a posesiei, „câinii roșii” au „mușcat” de două ori, la acțiunile individuale ale lui Gnahore, „trasor” drept, cu dreptul, de la vreo 20 de metri, spre casa păianjenilor din colțul lung, din alergare, superb, în minutul 47, al doilea din acest campionat, și Cîrjan, pătrundere în dribling în careu și șut cu stângul la colțul lung, dar la firul ierbii, al șaselea său gol din acest sezon.

Din expectativa oaspeților a rezultat doar o situație de gol cât de cât menționabilă, în minutul 88, pivotarea în fața lui Boateng a intratului Sergiu Buș, la vreun metru în careul mare, pe o pasă de la Neguț și șut din întoarcere puțin pe lângă bara de la colțul lung. Mult prea puțin pentru a emite pretenții măcar la un final încins de meci.

Editorial Cornel Dinu. Caietul meu cu „lecții” de antrenament, peste 180, sursă de inspirație pentru „copiii” mei fotbalistici ajunși antrenori

În finalul cronicii mele mă întorc la subiectul de la începutul ei, mi-am adus aminte că spectacolul jocului „haitei” dinamoviste din jurul anilor ’90 crease sugestiva scandare a galeriei „Cine vine-n Groapă fără cinci nu pleacă!”. Ce vremuri…

Antrenam și aveam pe atunci un caiet de 200 de pagini, un „dictando” cu coperți negre, îl văd cu ochii minții și acum, în care concepusem vreo 180 de lecții de antrenamente multiple. Le gândeam seara, ca un profesor care-și pregătea lecțiile de predat a doua zi, încercând să le fac cât mai atractive, ca să-mi „prind” jucătorii, să le captez interesul, să nu se plictisească la antrenamente.

Ei bine, cam treizeci erau numai de antrenare a fazei ofensive. De la simple pase după poziționarea pe culoar și încrucișări de trasee, până la scheme de atac complexe, cu grupuri de jucători pe tot frontul de atac. L-am dat pentru inspirație și aplicare câtorva foști jucători de-ai mei deveniți ulterior antrenori.

…S-a pierdut din păcate la tâlharul superficial Țălnar. Întrebându-l unde e și dacă l-a copiat, mi-a răspuns că e la Geta, minunata sa soție (fără nicio ironie!), odihnește-o, Doamne… Ce era să-i răspund… „Bine, mă, Geta antrenează sau tu?!”… Și iar tăcere…

Părerea mea este că un antrenor trebuie să-și conceapă pregătirea echipei ca un profesor… cum scriam mai sus… Un profesor care-și face lecțiile în fiecare seară, după principiul fotbalistic „De la antrenament la joc și de la ce-ți spune jocul la crearea conținutului procesului multiplu de pregătire, obligatoriu atractiv pentru jucători”.

Cred acum că acest compendiu de lecții de antrenament valorează mai mult decât apartamentul pe care mi l-a furat același tâlhar de Țălnar. Așa-mi trebuie! Și așa sunt: nu mă gândesc că semenul meu în care investesc suflet și încredere poate fi un purtător de gânduri rele, falsitate și comportamente mârșave…