Editorial Cornel Dinu. În 1970, am fost doi români nominalizați la Balonul de Aur. Anul acesta favoritul meu este Robert Lewandowski

Se știe, desigur, că sunt două trofee anuale dedicate de prestigioasa publicație „France Football” high-life-ului fotbalistic mondial de pe timpul lui Jean-Philippe Rethacker.

…Unul dintre marii și… rarii jurnaliști francezi care a avut privilegiul să-i vadă la treabă, pe gazon, pe cei mai buni trei jucători francezi din toate timpurile: Raymond Kopa , Michel Platini și Zinédine Zidane, pe care i-a și clasat în această ordine.

Norocosul Jean-Philippe Rethacker a fost și corespondent al ziarului „Sportul Popular” în anii ’60-’70, prieten bun cu Mache Ionescu și Ioan Chirilă. L-am cunoscut, venea des la București, ne simpatiza, știa fotbal cât o Enciclopedie.

Editorial Cornel Dinu. Balonul meu de Aur este Robert Lewandowski. În 1970, am fost doi români nominalizați la prestigiosul trofeu. L-a câștigat uriașul „pitic” atomic Gerd Muller

În anul 1970, în primii 40 de candidați la Balonul de Aur, în urma prestației de la turneul final mondial din Mexic, România a avut doi fotbaliști nominalizați, Florea Dumitrache și eu.

Digi24.ro

Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol autorul care nu a fost niciodată suspect în caz

A primit trofeul plecatul la stele, la fel ca și „Mopsul”, golgheter de meserie al lui Bayern Munchen și al „Manschaftului”, uriașul „pitic atomic” Gerd Muller.

…Care a câștigat în acel an și Gheata de Aur, trofeu căzut oarecum în desuetudine… După ce lumea cerebrală a fotbalului european și-a dat seama că golurile marcate de câștigătorii din Est, parcă pe bandă rulantă, sunt contestabile. Deși capacitatea de înșelăciune prin trucare în jocuri este prezent – în procente diferite, ce-i drept – în toată lumea fotbalului. Face parte din partea ticăloasă, dar perenă, a naturii umane.

Editorial Cornel Dinu. Inegalabilul „imperador do futebol” Pele era tare egalabil în „espirito do Dâmboviţa da favela brasileira”

Și apropo de partea ticăloasă a fiecăruia dintre noi… și apropo de Mexic 70… Marele Pele a fost statuia fotbalului romantic, indubitabil și inatacabil. Valoarea sa imensă pe teren și zâmbetul său aproape permanent și cuceritor din afara terenului ascundeau un caracter de favelă. Pe care l-am simțit pe pielea mea, în celebrul meci cu Brazilia de la Guadalajara…

Într-o primă fază pe Pele îl marca Dumitru, că el se retrăgea, ei jucau în 4-3-3, cu Jairzinho și cu Tostao vârfuri, Pelé puțin retras… și de multe ori Pelé venea lângă Tostao și atuncea făceam marcajul direct, ori eu cu Dumitru, ori Lupescu și Dumitru și eu acopeream, că jucam în zonă… o zonă pe care n-a creat-o Angelo Niculescu, a creat-o Emerich Vogl… „Ciogli-Baci”… „Baciul” care m-a adus pe mine la echipa națională…

Digisport.ro

FOTO Ilie Năstase a apărut de mână cu ”cea mai frumoasă femeie din lume”: ”I-a luat trei ani”

Revenind, și eu, și Liță Dumitru ne-am cam luat în deposedări pe glezne și chiar vorbe „balcanice” cu Pele. Noi cu ceva morți materni, el, cu timbrul său gros, nu ne scotea, grosier, din „filho de puta”, n-are sens să mai traduc…

L-am prins în colțul careului nostru de 16 metri, m-a atacat într-o încercare de pressing agresiv și i-am întors mingea cu călcâiul, printre picioare… spre unul de-ai noștri… cred că spre Rică Răducanu. Recunosc că a fost doar o formă de teribilism. Doar atât… Legenda îi aparține…

Editorial Cornel Dinu. Ricanu’ tot Rican: parade mondiale și giumbușlucuri giuleștene

Apropo de Răducanu… Angelo Niculescu, consecvent cu „rebelii” ținuți în tribună mai mult cu temei decât fără… dar asta este discutabil și după 51 de ani… l-a adus, totuși, pe Rică rezervă și i-a dat bucuria jocului după ce Jairzinho a făcut 2-0 în minutul 22 și l-a băgat în depresie pe Sterică Adamache.

Iar Ricanu’ a făcut ce știa, a scos mingii imposibile, dar n-a renunțat la mingea ținută lejer într-o mână, dată pe la spate și alte giumbușlucuri de care numai el era în stare chiar și la acel nivel, cu alde Pelé, Tostao și Jair în față.

După meci am schimbat tricoul cu Tostao, că Mircea (n.red. – Lucescu) îl luase în marcaj strâns pe Pele încă din ultimele cinci minute de joc… a jucat ultimele cinci minute lipit de Pele deși n-avea nicio legătură… nicio indicație tactică de genul ăsta…

A fost frumos… O pagină de istorie adevărată. …Contestată, bine-nțeles, după obiceiul nostru… Blestem al dezbinării dacice…

Editorial Cornel Dinu. Pasa de gol pe care mi-a dat-o Gerd Muller n-a impresionat presa germană

În privința acelui Balon de Aur 1970, Gerd Muller, odihnească-l Domnul, îmi aduc aminte de o întâmplare în care am fost cam actor principal… Într-un amical jucat cu Germania de Vest, la Stuttgart, prin aprilie, am intrat pe teren cu o gleznă umflată după un joc din campionatul nostru, anesteziată cât de cât, cu o infiltrație cu novocaină, de doctorul unic care a fost „nea Mitică Tomescu, „tatăl” acelei generații de Fotbaliști…

…Dumnezeu să-l odihnească la loc de liniște, că mult suflet a pus… și autoritate în conducerea acelei Naționale (majusculele nu sunt întâmplătoare…), îndeosebi când apăreau „frecușuri” cu „domn profesor” Angelo Niculescu. …Ne strângea în camera lui, ni se adresa cu vocea sa baritonală numai cu alintarea… „Mă, măgarilor” și a doua zi se reașeza pacea performanței…

Ei bine, în acel meci de la Stuttgart, spre finalul primei reprize, la o centrare a lui Overath, la care eram cam pe linia porții, spre prima bară, Gerd Muller a deviat cu genunchiul, mingea m-a lovit în abdomen și s-a dus în plasă. Se făcea 1-1 după ce Sandu Neagu dezghețase tabela prin minutul 20… Și așa a rămas scorul până la fluierul final.

…Și ce echipă aveau nemți: Maier, Vogts, Beckenbauer, Schnellinger, Overath, Haller, Grabowski, Muller… Poate cea mai bună din anii postbelici de până atunci.

A doua zi, în ziare, n-a apărut autogol, că așa a fost, ci gol… Overah, nici măcar Gerd Muller! Mereu veselul „Mops” Dumitrache nu m-a iertat: „Băăă, tare Procuroru’… Nici când dă gol nu apare… joacă sub acoperire”. Amintiri… Ține-le și pe ele, Doamne, sănătoase încă mulți ani…

Editorial Cornel Dinu. Balonul meu de Aur este Robert Lewandowski. Ca Papa Ioan Paul al II-lea, dar primul!

Acum, pentru acest „Balon de Aur” din anul de COVID 2021, sunt desemnați vreo 20 de fotbaliști. Fotbaliști, nu jucători. Diferiți ca așezare pe teren, dar majoritatea, se reconfirmă tradiția, atacanți.

Direct ca prăvălirea lui continuă spre și în poartă, eu îmi spun și susțin favoritul: Robert Lewandowski. Gheata de Aur din sezonul trecut. Chiar dacă naționala lui este din a doua categorie a fotbalului reprezentativ european… Robert Lewandowski mi se pare de neoprit…

Dacă vreți, și după modelul conclavului din 1978, când, după decesul dubios al Papei Ioan Paul I (sau Papa Luciani, papa care zâmbea totdeauna) după doar 33 de zile de pontificat, mai marii Bisericii Catolice au considerat că este timpul pentru un papă din Est prima dată.

Și a fost ales uluitorul sfânt pe Pământ, Omul Karol Jozef Wojtyla, Papa Ioan Paul al II-lea. Care a sfințit, într-adevăr, scaunul papal 26 de ani…