Sport
notix pixel id

Editorial Cornel Dinu. „Sinuciderea” Elveției cu Spania și „tarantela” anti-Belgia a Italiei au dat o semifinală ca o finală la EURO 2020

Cornel Dinu analizează primele două sferturi de finală de la EURO 2020, „sinuciderea ” Elveției cu Spania și „tarantela” Italiei cu Belgia.
03.07.2021 | 10:29
Editorial Cornel Dinu. „Sinuciderea” Elveției cu Spania și „tarantela” anti-Belgia a Italiei au dat o semifinală ca o finală la EURO 2020
Editorial Cornel Dinu. „Sinuciderea” Elveției cu Spania și „tarantela” anti-Belgia a Italiei, decisive în stabilirea unei semifinale ca o finală la EURO 2020. Sursa foto: colaj Fanatik

Sferturile EURO 2020 au început la Petersburg. Nu-i spun și Saint sau Sankt pentru că tenebrele minunatelor palate albe ale celui de al doilea oraș al Maicii Rusia, fondat de Petru cel Mare pe la 1703, care l-a făcut și capitală pentru mai bine de 200 de ani, până în 1918 în dauna Moscovei, au și mult sânge nevinovat ce a pătat mâinile țarilor și țarinelor ce au dictat de acolo.

Elveția, cea mai plimbată în kilometraj până acum prin Europa, a plecat cu șansa a doua în fața Spaniei. O „Țară a cantoanelor” cu vreo 12 jucători ale căror nume odată rostite certifică începutul globalizării mondiale.

Eee, când se va întâmpla așa ceva, hăt departe, în timpurile ce vor veni necruțătoare peste noi, atunci poate vor dispărea diferențele comportamentale primitive și sălbatice dintre rase. Cu adevărat atunci vom fi cu toții egali în mai toate, cum o fi vrut Creatorul! Om și el, din începuturi ne-a cam greșit… Încerc să visez frumos și pașnic la un viitor care nu mai e al meu…

Editorial Cornel Dinu. „Sinuciderea” Elveției cu Spania și „tarantela” anti-Belgia a Italiei au dat o semifinală ca o finală la EURO 2020

S-a jucat pe Arena Gazprom, concern ce controlează cam prea mult din petrolul lumii și aduce aminte nu numai mie că înainte de 1940 aveam și noi Shell, Standard Oil și alte multinaționale cu capital mixt axate pe aurul nostru (nu numai) negru. Dar nu ne făceau ele legea, ca acum, la noi în casă…

Elveția, și ca palmares, este net inferioară Spaniei. Numai că, în ultimele patru întâlniri sunt la egalitate. Ce a fost și acum în joc, dar după o primă repriză net favorabilă oamenilor lui Luis Enrique, care au presionat și așezându-și apărarea departe de propria poartă.

Apoi, până la eliminarea mijlocașului Remo Freuler (minutul 77), elvețienii au echilibrat „ciocnirea”, nu au fost cu nimic mai prejos fizic și în realismul dispozitivului tactic față de spanioli. Chiar egalând, după trei ocazii, prin Shaqiri în minutul 67, care a profitat de o gafă a apărătorilor centrali Laporte și Torres.

Am asistat apoi la o dominare „furia roja” furioasă, cu elvețienii făcând toate schimbările posibile și apărându-se cu Sommer, cam cel mai bun portar al turneului, cu o încăpățânare și prin educația țării lor, necucerită vreodată, deși cam acolo sunt banii lumii întregi… …Adică marea tentație a diavolilor, care-i duce mereu pe mulți la nelegiuiri față de semeni.

Dar având, cu siguranță, de șapte ani, de când le conduce naționala elvețianul bosniac Vladimir Petkovic, mult din spiritul țării natale, ce i se vede și pe chipul de sfinx. De a se lupta cu oricine „râmnește” la mândria celor născuți în Balcania sârbo-muntenegreano-bosniacă. Cu forța de neîngenunchiere în fața morții de orice fel a panslavismului.

Editorial Cornel Dinu. Elvețienii s-au autoeliminat dând cu piciorul avantajului avut la penalty-uri

Bineînțeles că, superioară, Spania a avut multe situații de a marca și a evita nebunia loviturilor de departajare. Unde elvețienii n-au mai avut claritatea și precizia din cel mai frumos meci de la EURO 2020, soldat cu trimiterea acasă a campioanei mondiale Franța, după confruntarea epică de la București.

…Și s-au „sinucis” cu propria mână… propriul picior de fapt… având, la penalty-uri, chiar de vreo două ori, avantaj, căruia i-au dat cu amintitul picior și la figurat, dar mai ales la propriu…

A contat în finalul duelului final al „păliturilor de osândă” bascul Unai Simon dintre buturile spaniole, ca și Oyarzabal, veniți din Academiille acelei zone, unde meseria de fotbalist se învață de mic, cu sârguință, abnegație și pricepere a fenomenului.

…Și când îți aperi poarta, și când trebuie să o „străpungi”, chiar din lovirea de pe loc a „obectului” la ultimul penalty, dominat de emoții incalculabile, de nedorit niciunui fotbalist. Dar bascii, parcă din altă lume, n-au fost nici ei îngenunchiați până acum…

Editorial Cornel Dinu. „Bătălia” Italia – Belgia a fost o cursă între cai italieni pur-sânge de turf și celebrele namile cabaline ce cară în căruțe butoaiele cu bere în Nord-Vestul Europei.

A doua „bătălie” a zilei, Belgia – Italia, putea fi lesne o adevărată finală. La care, în lipsa Franței și Portugaliei, se mai înscriu cu drept de veto la titlul suprem al naționalelor europene Spania, Anglia și Danemarca.

Sunt diferențe clare de construire, construcție și dinamică a echipelor pe care le conduc „Roberții” Mancini și Martinez. Italia se prezenta după 31 de victorii la rând (!!!) și datorită unui echilibru creat între experiența forței defensive a stoperilor Chiellini și Bonucci, alături de constanța de metronom a lui Jorginho (un fel de Kante, varianta braziliano-italiană).

În rest, oameni de creație la mijloc, Veratti și Barella, și de siguranță tehnică în regim de viteză, imaginație, forță de pătrundere inventivă și precizie la finalizare prin „benzile” Di Lorenzo și Spinazzola (mare pierdere accidentarea sa gravă…) și, bineînțeles, cei trei super-sprințari din atac, Chiesa, Immobile și Insigne.

Staff-ul lui Mancini și Vialli, cu cinci, șase colegi de tricou „blucerchiati” la Sampdoria, având și soluții bune de înlocuitori și executanți ai aceleași partituri ofensive, dese acum în „calcio”, în contrast cu „lanțul catenaccio” tradițional trecutului.

Echilibrat a fost și raportul situațiilor de a marca în „războiul” belgiano-italian. Oricum, apărându-se și cu șase oameni în linie, zburdălniciile italienilor ajunși în atac sau fiind „de acolo”, față de cei trei greoi apărători centrali flamanzi după nume ai belgienilor, indiferent de cât de bine au fost acoperiți prin flancări laterale și „zid” de mijlocași în față, mi-au lăsat ades impresia de cursă între cai italieni pur-sânge de turf și celebrele namile cabaline ce cară în căruțe butoaiele cu bere în Nord-Vestul Europei.

De Bruyne și Lukaku fiind destul de bine blocați de careurile defensive ale „squadrei azzurra”, singura apariție ce le-a creat probleme acestora fiind echipierul lui Rennes, Jeremy Doku (19 ani!). Doar pe lângă el au sclipit… mai puțin decât mă așteptam… Meunier, Witsel sau Hazard cel (mai) tânăr.

Copilul ăsta, Jeremy Doku , a creat ceva probleme „azzurrilor”, fiind cam singurul „diavol roșu”, cum sunt alintați de decenii belgienii, capabil să danseze tarantela cu mingea la picior ca Insigne și ceilalți „giocatori italiani”, ușor scăzuți, însă, în mobilitate vineri seară….

…Explicabil la cât „ard” pe teren, și cred că, normal, ar trebui să mai aibă energie de Cezari aureolați prin cununi de lauri pe frunte la finalul EURO 2020.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria SPORT
A apărut noua revistă Fanatik
  • NOUL FANATIK, prima revistă de sport pe hârtie lucioasă
  • 84 pagini de emoții, la NUMAI 5 lei
A apărut noua revistă Fanatik