Steaua… îmi permit să-i spun Steaua lui FCSB, mă arestezi, toa’ col’ Talpan de răcan?! …Deci Steaua s-a jucat cu Dinamo în prima repriză a meciului înghesuit pe mini-stadionul de lângă Arcul de Triumf, n-a prea luat-o în serios nici în repriza a doua, Gigi Becali și-a făcut numărul și schimbările, iar asta era să-l coste pe final. Dar să începem cu începutul etapei 2 din SuperLigă.
Înainte de toate, trebuie apreciată intervenția primului-ministru Marcel Ciolacu de a face rânduială în nebuniile deșarte ale Clubului Sportiv al Armatei Steaua. Aflat în poziție de drepți în fața personajului pur caragialesc Talpan Florin Costel, inculpatul de artilerie ca reală calificare. I-ar fi luat mințile, șoptesc niște obuze uitate în vestiarele din Ghencea, bombardelele din Bosnia Hertegovina și Afganistan, pe unde o fi cărat muniție.
Pare om de bun simț Marcel Ciolacu… cred că a prins, ca elev în cursul primar, Gloria Buzău în gloria ei, răsfățată, pe rând, de prim-secretarii PCR Ion Sârbu, Tudor Postelnicu și Vasile Carolică. A mai luat niște măsuri logice la nivel de țară, în plin haos administrativ moștenit, pare, deocamdată, un bun român, calitate rară în tagma trădătoare de țară și popor a politicienilor noștri, ține-l, Doamne, așa!
Venind la etapa 2 din SuperLigă, FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA, noua denumire e echipei Mititeilor (de ce și Fotbal Club dacă e FCU, de ce nu simplu „Știința”, pentru că această echipă e vechea „Știința”, de ce nu FC U Oltenia, doar Mititelu cel mare știe…) s-a deplasat cu amintiri amare la Sfântu Gheorghe, la Sepsi, cu nou numitul antrenor Nicolae Dică.
Sub privirile „părintești” ale prim-ministrului maghiar Viktor Orban, principalul finanțator, de fapt, al lui Sepsi OSK, mare amator de fotbal, deși a prins doar poveștile despre marea echipă a Ungariei din anii ’50, gazdele au dominat partida.
Au avut om în plus după eliminarea lui Mascarenhas (45+2) – l-a „capsat” până la sânge pe Jonathan Rodriguez, care n-a mai putut continua jocul -, dar s-a refăcut egalitatea numerică la intrarea dură a lui Matei la Paramatti (74).
În repriza a doua, Sepsi a avut 4 ocazii, dar a câștigat doar prin golul târziu al lui Rondon (89). Cel mai „expresiv” moment al meciului a fost neputința „profesioniștilor” de la ambulanță de a-l urca pe rănitul Rodriguez cu targa, în mașină. Scene puțin spus „de cascadorii râsului”… dacă n-ar fi de „cascadorii plânsului”… cu „esperți” locali privați… privați de profesionalism… scene nevăzute nici la celebrii Stan și Bran, hăt demult, în negura secolului trecut…
CFR Cluj, într-o nouă prezentare, marca Andrea Mandorlini, și-a păstrat și la Arad, cu UTA, așezarea și dinamica ofensivă, un clasic 5-3-2 defensiv dus într-un 3-5-2 sau chiar 3-3-4 pe atac, cu Camora și mai ales Cristi Manea veritabile extreme (vezi numai ratarea celui de-al doilea din ultimele minute de prelungiri).
Partida a debutat pe uscat, dar a fost inundată de o ploaie… „á la Cluj”! Transformată într-o adevărată vijelie pe la mijlocul primei reprize, cu tunete și fulgere „supărate” tare pe meci, fără niciun motiv, pentru că s-a jucat frumos, s-au marcat goluri frumoase, în ciuda terenului, care a rezistat cât a rezistat, destul de onorabil, dar s-a băltit la un moment dat, culmea, la fel ca pe vremea când jucam eu, mai ales în banda dreaptă a jumătății din dreapta privind de la tribuna I.
Era deja 2-1 pentru CFR în minutul 40, după 1-0 pentru UTA, gol de fotbalist al lui Cooper, stâng în vinclu de la 16 m (27), bucurie stopată rapid de oaspeți, gol Bîrligea cu un vole sub bară (29), penalty ratat (39) de Jefte Betancor (portarul Iacob apără a doua „palitură di osândă”, după cea din partida cu Oțelul), urmat la numai un minut de autogolul lui carp, cel care făcuse și penalty-ul dinainte… Zeul fotbal s-a jucat fără milă cu inimile arădenilor, ducându-i de două ori de la extaz la agonie în numai câteva secunde.
Apoi, chinuindu-se pe ei și mingea prin bălți, fotbaliatorii n-au mai avut siguranața lui… Gene Kelly din „Cântând în ploaie”! UTA n-a putut egala, în schimb CFR Cluj a putut marca și pe final, în minutul 85, prin Yeboah, cu capul, care a sărit mai sus decât portarul Iacob cu brațele întinse și a pus punct speranțelor arădene măcar într-un punct.
Iar scorul în favoarea „acceleratului” din Gruia… să-i dăm lui Mandorlini prezumția de „vinovăție” pentru jocul ofensiv al lui CFR în primele două etape… putea ajunge și mai mare în prelungiri dacă Iacob nu s-ar fi opus șutului destul de puternic și bine plasat al lui Qrasniki (90+6) și Manea n-ar fi dat-o-n bară, la propriu (90+8).
Joc deschis, estival, „la mare, la soare”, la Ovidiu, între „marinarii” de la Farul și cei de la FC Voluntari (n-o să înțeleg niciodată ancora de pe „stema” echipei… și nici oamenii-fiare care au creat azilurile groazei din același „oraș”…).
Gică Hagi a schimbat aproape în totalitate distribuția care s-a făcut de râs cu Sheriff Tiraspol și Farul a dominat, ca de obicei „acasă”. Dar, foarte interesant, per total, la ocazii am consemnat un 7-6 pentru oaspeți. Care au avut și două șuturi în bare.
Surprinzător, de când este la echipa lui Gică Hagi, stoperul Ionuț Larie a reușit o triplă (atenție: nu un hat-trick, care înseamnă 3 goluri consecutive, ori la Ovidiu s-a băgat și Vână cu un gol între cele 3, toate din penalty!, ale lui Larie). Farul s-a trezit din pumni, cum se spune la box, după ce a fost condusă destul de repede, din minutul 9 și este meritorie tăria psihică a băieților lui Hagi. Mai ales după dezastrul de la Tiraspol…
…De la care mie mi-a rămas în minte primul gol, când căpitanul „șerifilor”, marocanul Talal a pătruns și a marcat printre șase apărători-martori ai formației dobrogene. Farul a câștigat campionatul la noi, în stilul atâtor victorii ale lui Octavianus Augustus, dar în cupele europene este pedepsit ca Publius Ovidius Naso, exilat de împăratul amintit la Pontul Euxin, nu departe de… Ovidiu! Ovidiu lui Gică Hagi.
În disputa istorică, indiscutabil cap de afiș mereu în fotbalul românesc, dintre Steaua FCSB (Culcat, toa’ col’ Talpan de răcan!) și Dinamo, capacitatea stadionului de lângă Arcul de Triumf este proporțională cu valoarea de acum a celor două echipe în comparație cu cea din trecutul lor glorios și în străinătate. Și invers proporțională, aș adăuga, cu diferența de valoare dintre distribuțiile de azi.
Oricum ar fi valoarea actuală a celor două formații, faptul că nu s-a putut programa acest derby (măcar cu numele…) pe un stadion unde puteau intra câteva zeci de mii de spectatori este degradant.
Micimea comportamentală a gradaților care conduc acum Clubul Sportiv al Armatei este imaginea clară a subiectivismului primitiv și gregar ce întreține mai puternic decât oricând în istoria chinuită a neamului nostru vrajba distrugătoare dintr-o „soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are”… nemuritor ești, coane Iancule!
Prima repriză a regalului campionatelor noastre a fost la discreția Stelei FCSB (Culcat, toa’ col’ Talpan de răcan!). Dominație clară, evoluție aproape completă. Începută cu agresivitate de presing pe construcția incipientă, atâta cât a fost, a „câinilor”. Care n-au „lătrat” decât un șut mai periculos față de vreo șapte ocazii ale adversarilor. Joacă de-a pisica Steaua FCSB (Culcat, toa’ col’ Talpan de răcan!) cu șoracele… pardon, șoricarul Dinamo.
Cu distribuții obișnuite de luni bune, a fost netă superioritatea trupei lui Gigi Becali, „El jefe de jefes” al hărmălaiei vorbite, al afacerilor, dar și al rugăciunilor nefariseice. „Câinii” lui Ovidiu Burcă au fost mai mult martori la construcția „stelară”. Dominați la mijloc, și de aici pe apărare, au primit două goluri în 5 minute din două șuturi ale principalilor fotbaliști ai lui nea Gigi. Florinel Coman, „vinclu” în minutul 30 și Darius Olaru, „colțul lung” în minutul 35.
În partea a doua a meciului am asistat parcă la o retragere cu torțe, dar fără alte goluri, a Stelei FCSB (Culcat, toa’ col’ Talpan de răcan!), ca a Armatei române în Moldova cea bătrână în Primul Război Mondial.
Și nu a fost tactica lui toa’ col’ Talpan de răcan, agresorul radical al istoriei fotbalistice a Stelei pe care trâmbițează spart spre ruginit că o apără, ci a palatului cu antrenorii de pe bancă paji. Ceea ce eu nu pot să înțeleg! Păi dacă ai avut la discreție primele 45 de minute, în următoarele, până la final, du-te în continuare peste un adversar incapabil să te muște în vreun fel! Și îngroapă-l în pământ ca Făt Frumos pe Zmeul Zmeilor în basmele populare.
Invitată să atace și prin schimbările pur defensive (Gigișor, și Coman, și Olaru, și Băluță s-au cerut ei afară sau ai vrut să-i odihnești pentru meciul deosebit de greu cu CSKA 1948 Sofia?) ale Stelei FCSB (Culcat, toa’ col’ Talpan de răcan!), Dinamo s-a aventurat mai des în terenul advers. De unde oponenții au declanșat mai mult… „Respinsa” decât contre coordonate.
Probabil că și Ovidiu Burcă și-a cravașat „câinii” la pauză și, la singura ocazie a lor, au marcat la o greșeală a apărării Stelei FCSB (Culcat, toa’ col’ Talpan de răcan!) și o scăpare, la propriu, a portarului Târnovanu. Și uite-așa era să pățească Steaua FCSB (Culcat, toa’ col’ Talpan de răcan!) la fel ca Elveția cu România. Pentru că, vorba aia populară, „Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești!”.