Partea a doua a acestui campionat, ce nu se mai poate numi ca altădată, retur, televiziile impunând un program aberant, nu este doar părerea mea, a început la Pitești. FC Argeș – Dinamo. Tradiție și durere… …De „Ziua internațională a îmbrățișării” (!), cum încearcă scelerații veniți din Iad să denumească zilele în locul sfintelor sărbători de… sfinți! Și mari cumpene creștine…
În orașul neuitatului, sper, vreodată Gicu Dobrin, Dinamo, cu Flavius Stoican și Florin Răducioiu în prima linie de conducere a echipei, în teren, a arătat mare tristețe de ritm și angajament în prima repriză.
Hai s-o dăm pe scurta pauză a jucătorilor. Dar și pe priceperea antrenorilor noștri, mai toți certificați acum de xeroxul de atestate pentru Licența PRO, declanșat de Mircea Rădulescu. Și continuat cu siguranță de urmașii săi la Școala de Antrenori doar șuetari ai fotbalului. Că asta vedem.
Acum, țările adevărate evoluează continuu. Doar cu câteva zile de întrerupere de Crăciun și trecerea în Anul Nou. Și nu-și pierd ritmul, ca ai noștri fotbaliatori viteji cu mu…lte reclame pe piept, la numai o lună după ultimul meci al anului anterior.
Dacă știi meserie, în cam trei săptămâni poți recupera puținul pierdut în capacitatea fizică. Dacă știi meserie.
Clar nu numai pentru mine acest adevăr. Îl știa și profesorul adevărat Dan Apolzan, singurul calificat acolo în această problemă, care a părăsit federația actuală cu mare lehamite.
Dinamo a existat în primele 10 minute, a încercat presingul, a jucat avansat. Apoi, parcă Argeșul a bătut mai mult pe loc posesia în terenul lui Dinamo.
În schimb, după adormirea din prima repriză, meciul s-a trezit, într-un fel, pasându-se mai repede în partea a doua. Argeșul fiind mai prezent în terenul epigonilor imposibili ai „câinilor roșii” de altădată.
Chiar deschizând scorul prin pivotarea… după o recentrare a unui corner lung… am mai văzut această manieră de executare a loviturilor de colț la argeșeni, ceea ce denotă schemă muncită mult la antrenamente… și voleul lui Ișfan, de lângă pur și simplu spectatorii în acel moment Matei și Patriche.
Doar cu Pierret, care vine din Liga a III-a franceză (!?), Matei, cu intermitențe, Buleică, onorabil, și-a justificat locul la… Survivor, dar mai ales cu Burdușanu, Dinamo a fost oprită să egaleze. Anulându-i-se șutul și golul valabil al lui Matei din minutul 58.
Ilustrul arbitru cu lustru de deacon de țară fără parohie și har, dar cu minte de Bârsan(ă), a tușit în fluier fără să știe nici el de ce. Aud că le-ar fi spus dinamoviștilor că nu pentru duelul lui Matei cu Joao Miguel… Dar atunci pentru ce a răsuflat pandemic?! La ce visa acea Bârsană? Nici ea nu știe… Și nu este prima oară când se dovedește mare „iubitoare” de „câini”…
Cam la 10 minute după recitalul de siktir bemol la sol în cheie falsă a fluierașului, Patriche l-a faultat pe nou intratul Dumitru intrat în careu. Iar la 2-0 din penalty-ul transformat de Șerban, se cam vedea căderea cortinei peste meciul din Trivale.
…Chiar dacă Dinamo a dat firave semne de ambiție. Doar până ce Ivanovski a redus din avantajul Argeșului, transformând, după o înșurubare din fața lui Turda, în gol pasa primită de la promițătorul Bordușanu în minutul 86. Prea târziu…
Gafele lui Patriche, clare, mă duc cu gândul că a fost prezentat ca un fel de Sylvester Stallone în apărare de președintele Iuliu Mureșan. N-ar fi prima dată când gafează…
Ce coincidență pentru mine! În 1968, invitat să iau cuvântul la un congres al UTC-ului, condus atunci de Ion Iliescu, speech-ul l-am scris împreună cu un ziarist de la „Viața studențească” pe care-l chema… Patriche!
Sigur, gândea mult mai repede decât se mișcă și contează adusul de la teribila Concordie Chiajna, la crepuscul… S-au sistat atunci luările de cuvânt și n-am mai rostit speech-ul, salvându-mă de o posibilă carieră politică. De fapt o compromitere politică. Eu, atunci, gândind, din educație, ca un naționalist de dreapta.
Am remarcat și „soliditatea” de consumator în bucătării de „master chef” ale lui Torje, care a dat puține mingii de la noi la noi, și Tănase, care a marcat, nici el nu știe cum nici acum, în victoria cu 2-0 a Argeșului în toamnă, în „Ștefan cel Mare”, și la bine hrăniții Said și Arias… Eee, șunculițele de după Ignat se dau jos și cu tras de urechi.
Sper în reacțiile reparatorii în acest sens ale „motivatorului” Stoican. Aprecierea e tot a președintelui „dinamovist” de acum, care, eu nu pot să uit, când era președinte la CFR Cluj ținea suporterii dinamoviști în afara stadionului din Gruia.
Iar la Argeș, rugăciunea lui Prepeliță, la începutul meciului, o fi avut în final și… „Slăbește-i și mângâie, Doamne, tabela de scor în favoarea noastră!”…
E o pălmicică pentru ambele combatante ritmul scăzut și lipsa de continuitate și consistență a posesiei. Dar, în ultimele decenii, și în fotbal ne dăm singuri palme…