Editorial Cornel Dinu, tăvălit între zâmbet și lacrimă. Șchiopul Dinamo și cocoșatul Steaua/FCSB

Am fost cam tăvălit la începutul week-end-ului trecut. Începând cu seara de la Ploiești, oraș pe care Târgoviștea copilăriei mele îl ura, fiind reședința județului hotărât vremelnic de cominterniști în 1951. Și unde Chindia fotbalistică a ales să joace până când lângă vechea „Curte Domnească” se va moderniza noul stadion. Deocamdată acolo doar s-a dărâmat ce deranja. Sper să se construiască la termenul prevăzut, aprilie anul următor, arena promisă. Am speranță că se va întâmpla așa ceva, primarul, juristul Cristian Stan, fiind un om serios. Ca să chemăm constructorii italieni la care a apelat Petru Cercel în finalul secolului al XVI-lea, ai noștri fiind în bejania diasporei, nu se mai poate…

Editorial Cornel Dinu, tăvălit între zâmbet și lacrimă. Șchiopul Dinamo și cocoșatul Steaua/FCSB

Nici Dinamo nu e primită cu zâmbete și flori în Ploieștiul forțat numit „orașul Petrolului”. Târgoviștea și împrejurimile petroliere au fost bombardate și ele de americani după 1942. Iar tata, doctor în Drept la Liège, a fost obligat la munca de jos, maistru sondor între 1948 și 1958 la schela petrolieră Viforâta… Dar asta e altă poveste tristă… Îmi aduc aminte că în 1966, abia eram sosit la Dinamo, Petrolul lui Ilie Oană ne-a administrat un 3-0 clar, desființând prin demarcări marcajul „om la om” impus de antrenorul nostru, Traian Ionescu. Și ce ne-a mai „alintat” gura tribunei ploieștene, la fel de renumită în creații lingvistice necruțătoare ca și cea a Târgoviștei…

Nu-mi imaginam că voi asista, în fața televizorului acum, la o astfel de confruntare. Ca jucător la Dinamo am mai evoluat împotriva orașului în care mi-am făcut ucenicia fotbalistică. Ba mai mult, și… invers am jucat, în Cupă, în aprilie 1966. De aceea m-am salvat emoțional aducându-mi în minte celebrul vers al Nuțicăi Sărăroiu, absolventă și ea la „Ienăchiță Văcărescu”, născută peste puntea Ialomiței, în Valea Voievozilor, dintr-una din frumoasele noastre romanțe: „Greu e, Doamne, doi deodată să iubești!”… La care urmașul lui Caragiale în timpurile noastre, Guță Băieșu, continua dezarmant: „Are dreptate! Și partidul, și guvernul!”… Acum e aproape imposibil…

Nu contează locul „câinilor” atâta timp cât aduc… profit?!

Mă așteptam ca Târgoviștea să crească în joc, ceea ce s-a confirmat. Dar și profitând de prestația jalnică a jucătorilor lui Dinamo. Fotbaliști are prea puțini, am mai spus-o. S-a ajuns aici în câțiva ani de exploatare a echipei de grupul de la „Rin”, prin incompetență crasă și profit propriu al patronilor. Unul dintre ei afirma dezarmant la sfârșitul campionatului trecut: „Nu contează că suntem pe locul 10… Pentru noi Dinamo este o afacere profitabilă. Ne aduce, ceea ce am mai spus, dar e bine să reamintesc, între 1,2 și 1,5 milioane de euro”. Și atunci ce mai vreți, suporteri de tot felul ai… ceea ce au fost „câinii roșii”?!

Există acolo, la „Rin”, un singur funcționar competent în administrarea unei societăți fotbalistice, Bogdan Bălănescu. Dar nu are nici el cunoștințe de a crea tot ce presupune un lot și o echipă competitivă. Mai sunt foști jucători, nu creatori de performanță colectivă de echipă, care sunt convins că și-au spus păreri de urmat. Dar decidenții nu puteau înțelege și i-au ignorat sau chiar îndepărtat. Opiniile lor nu coincideau cu instinctele apropitarilor de a câștiga bani fără scrupule și din chilipirul fotbal.

Zâmbetul Chindiei, lacrima lui Dinamo

Despre lotul echipei trebuie precizat că personajul care certifică cea mai mare parte a acestuia este scumpul la decizii și vedere, încercarea de fost portar Marius Iorga. Dacă nu cumva, cu ceva abilitate, cine se dezbracă de o bună bucată de timp în vestiarul compromis al echipei. Poziție câștigată când era reporter la Digi și l-a câștigat pe meziunul Negoiță cu interviurile ce i le concepea profesionistul ziarist Alexandru David! Cred că la cât este de descurcăreț și ascultat, ca o „Bocca della Verità”, în câtă ignoranță fotbalistică, dar profit financiar este în birourile de decizii de la „Rin”, i-a convins pe ocupanți că pierzând doar cinci jocuri mai sunt șanse la titlu! Știindu-se că pentru a câștiga un campionat, de ani buni nu trebuie să pierzi mai mult de maxim șase meciuri.

Iar acum, la Ploiești, am zâmbit Chindiei, care din cele cinci ocazii în prima repriză putea încheia jocul la pauză. În contul lui Dinamo am trecut iarăși lacrima ce-mi zbate sufletul că a încăput pe mâna unor samsari fără scrupule. Care n-au nimic comun, nici măcar statul în tribună când Dinamo încânta, cu istoria, respectul și obligația de a ține mereu pe culmi această imagine a României care este echipa din „Ștefan cel Mare”.

Basarabeanul, ziaristul de scandal și șobolanul fiert în lichid de frână care conduc la Cluj

A doua zi, în atât de echilibrata Ligă a II-a, a treia echipă căreia mă rog mereu să-i fie bine, „U” Cluj, a fost învinsă la Pitești, de un FC Argeș renăscut. Confirmând decadența la care au ajuns „firmele” de marcă ale fotbalului nostru, conduse de profitori ce compromit prin ce fac o mare parte a echipelor de suflet de la noi. Anul trecut, „șepcile roșii”, tocmai de centenarul clubului, au ratat promovarea la milimetru, la baraj. Antrenorul Bogdan Lobonț nu a mai dirijat echipa spre succes, așa cum o făcea când era portar. Acum, clubului care a făcut cel mai mare gest de sacrificiu, mutându-se la Sibiu după Dictatul de la Viena din 1940, îi hotărăsc soarta niște „neica nimeni” în fotbal. Un fost „ziarist”, chipurile de scandal!, Irimieș, ce reprezintă Universitatea, majoritară ca acțiuni în Consiliul de Administrație. Se-ntorc în mormânt doctorul Luca, Sepsi, Piști Covaci, Ivansiuc… Pe Remus Câmpeanu mai ține-l, Doamne! În tribună. Și fierbe a suferință frumoasa galerie și suflare a Transilvaniei și a țării, care ține la izbânda tradiției prin recunoaștere și respect a trecutului. Cum să montezi un basarabean să aducă o echipă de portughezi, care sunt și ei doar jucători, să îmbrace sfintele tricouri alb-negre?!

Digisport.ro

FOTO Au apărut primele imagini: Ion Țiriac a primit ”bijuteria” după 5 ani! ”Nu întrebați cât costă, că e obscen”

Se zice că în fotbal există filosofie (?!), o altă împrumutare ce n-are nimic comun cu realitatea. Pentru că filosofia, după cum spuneau grecii, este, în mare, „iubirea înțelepciunii”. În fotbal pot fi strategii. Atât. Numai că la Cluj există un „filosof” care se amestecă și în fotbal pentru a-i fi bine lui și nu obștei, cum se cerea în antichitate. Montând după conducerea federală dezastruoasă a fotbalului și cine ar trebui să conducă cele două echipe-firmă. Încercând la „U”, în ciuda tuturor care respectă și mai istoria acestei suflări, să pună „un șobolan fiert în lichid de frână”, după cum l-a definit plecatul prea repede dintre noi, acidul Sorin Satmari. Sprijinit și de un reprezentant al „diocezei FRF”, cu putere de mesager: „Dacă nu ne puneți trimisul, nu veți promova!”. Aici s-a ajuns! Iar intelectualii de valoare ai Clujului, ani buni la „U” când era greu și care ar putea să intervină, stau retrași de scârbă pentru că li s-a înșelat prietenia. Iar „U” dispare încet, încet… Pedepsește-mi, Doamne, premoniția!

Răcoarea de la Sfântu Gheorghe l-a „înfofolit” pe „Bursuc”

În noapte, după turnirurile din „Premier League”, în răcoarea de la Sfântu Gheorghe, distribuția de „tour over” a lui Dan Petrescu, înfofolit ca la Glasgow, a plecat doar cu un punct. Lupte de văzut între cele două careuri, cu puține situații periculoase și mult mai puține ocazii de a înscrie. Sepsi și-a păstrat dispunerea defensivă și de aici credința că neavând mijlocași tehnici și mobili, cu excepția lui Flores, trebuie să funcționeze contraatacul. Le-a ieșit rar și pentru că blocul funcțional montat de Dan Petrescu a oprit cu pressing construcția incipientă adversă. La fel de repede se așeza ca în tranșeele de la Azincourt în fața propriului careu.

Am primit și o lecție binemeritată de la antrenorul Csaba Laszlo: „Să ne apărăm imaginea fotbalului în străinătate!”. Are dreptate! Ar trebui să-i apreciem gândul și să-i onorăm prin acțiuni concrete sugestia. La noi, însă, calculăm de unde vine invitația și nu realitatea acesteia. Și astfel pierdem mereu, mimând și mințindu-ne că le știm noi pe toate.

„Răzeșul-croitor” vs retrocedări cu șapte… zerouri!

Duminică  la amiază „răzeșul” care a fost Marius Croitoru și-a trimis, acasă, de la început, liniile spre poarta Craiovei. A aruncat din nou, așa cum o face de la începutul campionatului, mânușa prestației ofensive, spectaculoase. Și craiovenii, mai mult de pripas, au ridicat-o! A rezultat, din nou, o partidă palpitantă, de urmărit cu plăcere și interes. Iar oamenii lui Corneliu Papură nu au rămas cu nimic datori în acest joc de calitate.

Ar trebui să se mai gândească cei care se joacă în birouri din Piața Romană cu soarta Craiovei și a antrenorului de doar trei luni așezat s-o conducă în antrenamente și jocuri. A dat semne certe de demnitate în joc și la Atena, cu doar trei zile în urmă. Sorin Cârțu, creator și el la vremea lui de prestații spectacol, ar trebui să decidă. Nu cei cărora le tremură ființa când știu ce dosare cu șapte zerouri au, cu retrocedări abuzive. Și care au luat și ei acest club de glorie cam pe doi lei, cum zic cu amar de vreo douăzeci de ani românii.

Șchiopul Dinamo și cocoșatul Steaua/FCSB

Pare de neconceput ca Dinamo și Steaua /FCSB să ajungă într-un campionat, după șase jocuri, cu cinci, respectiv patru înfrângeri. Apelez prin extrapolare la imaginația lui Vintilă Corbu în „Căderea Constantinopolului”, care impro vizează un dialog între Baiazid și Timur Lenk: „Ce-a ajuns lumea! Să fie condusă de un șchiop și un cocoșat!”! În fotbalul nostru e invers! Doi coloși care l-au condus, Dinamo și Steaua/FCSB sunt acum șchiopul Timur Lenk și cocoșatul Baiazid. Ce hohot de râs poate fi soarta! Că și-o mai face și omul… Ca în cazul incontestabil al celor două mari cluburi ale noastre de după 1950. Destinul e cam același lucru. Numai că se spune că oamenii sunt de două categorii: cei care se luptă cu el și, atât câte se poate, și-l fac aliat și cei care îl acceptă, implacabil, ca noi, mulțumindu-se contemplativ cu „Așa ni-e soarta!”.

Și câte asemănări nu sunt cu versul testamentar: „Cruntă fuse astăzi trista noastră soartă!”… Și cu ce se întâmplă concret în acest sens cu cele două foste mari cluburi. Au apropitari care nu se pricep nicio iotă la fotbal și poruncesc ce să se facă și pe teren. Și-au pierdut nu numai identitatea de joc, dar și identitatea adreselor: Dinamo nu mai e în „Ștefan cel Mare”, ci la „Rin”, Steaua/FCSB nu mai e în Ghencea, ci în Pipera… sau la „Palat”… sau în Berceni… sau la Pitești… sau la Giurgiu… Joacă amândouă la fel de prost, ba chiar mai prost, și nu-i exclus să se mintă că n-au pierdut încă șase jocuri ca să nu mai spere la campionat!

Diferența dintre „rinofugi” și „piperiot”

Am amintit de pozițiile actuale asemănătoare în multe, dar găsesc, totuși, o diferență. Ce nu scuză ce se-ntâmplă acolo. Dacă „rinofugii” de la „Rin” nu cred că au călcat înainte de 2010 prin „Ștefan cel Mare”, „piperiotul” Gigi Becali a fost mereu în Ghencea, pe stadion și în compania generației de acolo care a adus gloria câștigării Cupei Campionilor Europeni. Acest adevăr, din păcate, nu-i justifică veritabila dereglare de a se implica în lot și în felul în care evoluează echipa.

Și-mi vine în minte expresia tatălui meu, când, în poveștile parcă din „La Medeleni” pe care mi le depăna înainte ca genele să-mi fie mângâiate de Moș Ene, în gerul din iernile copilăriei, întrebându-l cum a fost posibil să ni se distrugă lumea de până în 1947, pronunța dezarmant: „Să ții minte! În momentele importante, neamul nostru nu e atent!”. De necontestat și parcă de neoprit acest verdict, care ne așează mereu în suferință.