ADVERTISEMENT
Editoriale

Editorial Cornel Dinu. Tristeți istorice de ziua lui Dinamo. Paralelă dureroasă cu statul Israel, fondat la aceeași dată, 14 mai 1948

Autor: Cornel Dinu | 14.05.2021 | 10:07
Editorial Cornel Dinu. Tristeți istorice de ziua lui Dinamo. Paralelă dureroasă cu statul Israel, fondat la aceeași dată, 14 mai 1948
Editorial Cornel Dinu. Tristeți istorice de ziua lui Dinamo. Paralelă dureroasă cu statul Israel, fondat la aceeași dată, 14 mai 1948. Foto montaj Fanatik

Cornel Dinu, „Mister Dinamo”, face o paralelă istorică, tristă, între încercările prin care a trecut Dinamo, de la clubul sportiv la cel de fotbal, și problemele parcă fără sfârșit cu care se confruntă statul Israel, fondat la aceeași dată, 14 mai 1948

ADVERTISEMENT

Astăzi, 14 mai, în mod normal CS Dinamo ar fi trebuit să sărbătorească 73 de ani de la înființare. Cei care conduc acum acest club istoric al României au improvizat o sărbătoare cu două zile în urmă…

Treacă, meargă, nu poți cere unora ce n-au citit nici măcar pe „Goagăl” ce semnificații se pot reliefa, neștiind unde să caute. Invitat fiind, n-am participat, am anunțat acest fapt în prealabil, cu scuzele de rigoare pentru cei care s-au gândit și la mine, și la cele cinci decenii aproape în care am servit Dinamo, nu m-am servit de Dinamo. Le mulțumesc și… atât!

Editorial Cornel Dinu. Tristeți istorice de ziua lui Dinamo. Paralelă dureroasă cu statul Israel, fondat la aceeași dată, 14 mai 1948

Dinamo a devenit de mulți ani mai mult o sinecură de îmbogățire frauduloasă a celor care l-au condus. Numiți de sus, cam din aceleași sfere imoral-comportamentale de… „ne facem mendrele și cu clubul, că la minister știm deja că se poate”

ADVERTISEMENT

Declinul de la CS Dinamo, cel atât de glorios, la cam… un fel de … „Dinamou” de la „locanta” Rin, făcând comparația cu ce a ajuns și clubul de fotbal, a început dezastruos după ministeriatele lui Ioan Rus și Vasile Blaga. Care au creat condiții deosebite de existență CS-ului.

Dar, în afară de un titlu la rugby și câteva performanțe internaționale… mai nimic după anno Domini 2000. Că orice societate de la cap se strică, hai că merge… că nu-mi place exprimarea „se-mpute”, așa cum se spune neaoș… este de necontestat și în superbul „parc” din șoseaua „Ștefan cel Mare”.

Bătaia de joc a început de la vârful de comandă al Internelor prin prezența „așezătorului” de ambalaje la hotelul „Astoria” din Arad, Traian Igaș, a continuat cu furierul uns general cu patru stele (ca Eisenhower, vă dați seama?!) pre numele lui Gabriel Oprea (puneți accentul pe ultima silabă…) și s-a desăvârșit în dezastru total cu secretara de școală și palier comun a lui Dragnea, vivandiera „politically incorrect” Carmenuța Da. …Dan… Care și-a pus și ea bigudiurile la decăderea lui Dinamo și a… social-democrației.

ADVERTISEMENT

În comanda acestora, clubul Dinamo a ajuns de la 80 și ceva de angajați, în prezidențiatul meu din 1995-2000, din care, nota bene, 40 de sportivi, la nu mai puțin de 380 de stipendiați barosan de la stat. Veritabilă mașină de vot a „piesedeului” derizoriu creat de „Dragnia”. Și ducând doar două secții la titlurile de campioni, la rugby până în 2008 și la handbal în ultimii cinci ani. Mai mult fraudă fără dram de rușine…

Editorial Cornel Dinu. Fără falsă modestie și beție de cuvinte, de la titluri naționale la „Fundația Pro Dinamo”. …Și cum au folosit-o unii în interes personal…

În acei cinci ani când am condus CS Dinamo am reușit să repun clubul din nou pe primul loc în ierarhia țării. Readucându-l la început, în primii doi ani, la viață, din mizeria cruntă în cate l-am preluat. Apoi câștigând cinci titluri de campioni naționali an de an la sporturi de echipă și rezultate pe măsura trecutului la cele individuale.

ADVERTISEMENT

Cu puțini salariați lângă mine, mai era și fotbalul resuscitat tot în acea perioadă. Dar toți cunoscători ai istoriei glorioase a lui Dinamo, unde lucraseră mulți ani, educați în spiritul bunului simț și al datoriei de aservi clubul și nu de a se servi ei de el în interes propriu, așa cum s-a întâmplat după aceea.

Erau alături de noi, bine-nțeles, ofițeri superiori din conducerea ministerului, dominați de aceeași mentalitate de a face bine clubului, onorându-și statutul de slujitori ai țării.

ADVERTISEMENT

În 1996 am înființat și „Fundația Pro Dinamo”, care, aducând legal, de atunci și până prin 2008 milioane de euro din sponsorizări, au acoperit pretențiile de profesioniști a sportivilor din țară sau aduși din străinătate.

Odată cu montarea la comanda clubului a unei vietăți care nu cred că a citit decât „Punguța cu doi bani”, legalitatea finanțării prin fundație la comanda șefilor de secții, nimic după bunul plac al oricărui nimeni în drum, a fost anulată.

Povestea chiar cu o zi înainte de improvizata serbare din urmă cu două zile ante-data normală, ultimul președinte de la CS Dinamo, în fața noii conduceri de la așa-numitul „Doi și-un sfert”, cum strângea purcoiul de bani soțul băgătoarei de vâslă în apă, niciodată de una singură, ca imensul Ivan Patzaichin.

ADVERTISEMENT

Apoi îi „înmulțea” și, după ceva timp, firimituri de lei jigăriți ajungeau și la secțiile sponsorizate… Cum, în aceeași „peroadă neroadă” s-a renovat primul etaj al sediului clubului, cu sume ale căror zerouri sunt greu și de imaginat, și cum s-au mătrășit table și stâlpi destinați acoperirii tribunei principale de pe stadionul Dinamo, chipurile la… Patriarhie, dar aceasta nu știe! …Doar amintesc tâlharilor la ceas trist aniversar…

Și cu un asemenea minim rechizitoriu demn de o cauză normală DNA, dacă în țara noastră ar mai fi justiție corectă, că fomistă și aservită mai este, scuzați, căcălău, la cât s-a furat în ultimii ani și la CS Dinamo, vreți să particip la serbări?! Doamne, iartă și păzește acest club atât de încercat!

Cunoscându-i bine pe generalii Dan și Ardeleanu, care au condus și „Doi și-un sfert”, cam demult, ce-i drept, „serviciu de protecție și pază” al Ministerului de Interne, în credulitatea mea de a crede în oameni, sper că poate face bine clubului și grupa, cam mare!, numită de aducătorul de crivăț prin velă în „Ștefan cel Mare”.

Deși pretutindeni în lume se știe că nu „ochii și urechile” sfințesc locul, ci vorbele și faptele celor care cunosc cu adevărat fenomenul și pot astfel să-l servească prin competență. Deci am, deocamdată, rezerve în ce-i privește pe noii numiți, măcar să ridice ei puțin Dinamo de azi spre Dinamo de altădată.

Editorial Cornel Dinu. Pornind de la 14 mai 1948, când doi frați evrei, Alexandru și Turi Vogl, au înființat echipa de fotbal Dinamo București…

În partea a doua a editorialului, permiteți-mi să-mi scrutez memoria povestindu-vă o similitudine istorică între Dinamo și încercatul meleag al „poporului ales”. Evreii Israelului și contestatarii dimprejurul său (sau chiar de mai departe…) sunt mai mult sau mai puțin îndreptățiți să se considere, toți!, neamuri oropsite, dar niciodată cu violență ucigătoare…

Profetul Moise ducându-și din sclavia egipteană poporul în ținutul Canaan al palestinienilor de la poalele muntelui Sinai, de unde a și adus din scris cu fulgere Dumnezeiești porunci morale încă neluate în seamă de lumea parcă din ce în ce mai sălbatică…

Ei bine, în 14 mai 1948, când a expirat „mandatul britanic pentru Palestina”, Ben Gurion, președintele Organizației Sioniste și al Agenției evreiești pentru Palestina, a proclamat independența statului Israel, în urma rezoluției ONU.

Au urmat un război necruțător, sacrificii de nepronunțat, dar, în fine, poporul până atunci nomad care a creat prin cultul iudaist și mozaic creștinismul, a avut, în sfârșit, țara sa.

Tot în 14 mai 1948, doi frați evrei, Alexandru și Turi Vogl, care conduceau Direcția Sport Cultură a Ministerului de Interne de atunci, au înființat echipa de fotbal Dinamo București. Apoi clubul cu secțiile sale, stadionul în 1951, pe locul grădinilor roditoare ale sârbilor ce aprovizionau cu legume jumătatea estică a Bucureștiului.

Editorial Cornel Dinu. Amintiri de neuitat din Israelul anului 1968. De la „botezul” în Iordan împreună cu Sandu Boc, la discuția cu eroul „Războiului de șase zile”, generalul Moshe Dayan. În românește!

De atunci, decenii de-a rândul, pe plan sportiv, clubul Dinamo s-a dovedit constant roditor. I-am cunoscut pe cei doi frați. Turi, șeful departamentului fotbal de la „O Globo” din Rio de Janeiro prin 1969. Cam tot atunci și pe Alexandru… nea Sandu Vogl… care devenise amic cu Don Santiago Bernabeu, fiind reprezentantul celebrei companii Philips în Spania, singura „firmă-sponsor” cu reclame pe stadion în acei ani.

…Când, în fiecare an până prin 1981, în fiecare vară, Dinamo, înființat de el!, era invitată să joace în multe „torneos de verano” în mai toată Spania. Mi-a fost ca un frate mai mare, chiar părinte spiritual, în sunetele, seară de seară, de jota sau zarzuela din țara sa de adopție.

Dumnezeul nostru, al tuturor pământenilor, indiferent cât de primitive sunt în continuare aparentele credințe și chiar sălbaticii lor propovăduitori, l-am simțit șocant, îmi amintesc mereu, chiar la el acasă, în Israel. Cu ocazia unui turneu în „Țara Sfântă”, cu echipa națională, înaintea Crăciunului din 1968.

Stăteam în complexul hotelier „Ramat Aviv” din Tel Aviv. Români plecați mișunau pe lângă noi, oameni minunați. Printre care și un tânăr de origine română din bogata familie Spencer, proprietara celebrului lanț de magazine „Mark Spencer” din Anglia, aflat în vacanță.

Eeee, și ce nopți de șuete subțiri și duel de idei am avut cu el la un pahar, două, trei de whisky… Chiar și peste o lună, când era la Londra, întors la studii și noi făceam 1-1 cu campioana mondială pe „Wembley”… Mopsul Dumitrache din 11 m…

După o astfel de noapte lungă la Tel Aviv, antrenorul Angelo Niculescu programase o vizită de o zi la locurile definitorii ale creștinismului mozaic. Am dormit cu Sandu Boc în brațe până la pantele Golanului, unde cazematele luate cu asalt de comandourile „Tzahalului” dirijate de „Shin Bet” păreau încă sângerânde după „Războiul de șase zile” desfășurat cu un an înainte.

Ne-am revenit aruncându-ne căpățânele grele în sfânta și binefăcătoarea, dar ce binefăcătoare!, apă a Iordanului. N-a mai fost nevoie de nicio… „berică”, cum spunea Guță Băieșu, odihnește-l, Doamne!

Și minunea a continuat: Betleem, Nazaret, Ierusalim, cu „Zidul Plângerii”… rămânând muți în fața stâncii din mijlocul moscheii Al-Aqsa, pătată de sângele vărsat fratricid de Abel, ucis de Cain. A fost o zi uluitoare, o simt și acum, încărcată de o lumină divină. De câte ori mi-o amintesc, mă binecuvântează…

A doua zi, spre seară, turnându-i de sus sifonul în paharul cu vin profesorului Angelo Niculescu, fostul jucător al Juventusului nostru, Puiu Peretz, ni l-a prezentat pe eroul războiului din 1967, generalul Moshe Dayan. Avea rădăcini românești, o „rupea” pe limba noastră, ânțelegea tot ce spuneam, iarăși un moment de neuitat…

Editorial Cornel Dinu. Poate că și suflării fotbalistice Dinamo, înființată în aceeași zi cu încercatul, iată, și în aceste zile, stat Israel, îi este dat să treacă prin exodul de la… Rin!

Și mai am prieteni evrei, chiar dacă unul la care țin și acum, stând în ultimii ani pe la noi, în Românica șmecherica, s-a cam schimbat… Am avut, am și voi avea, așadar, prieteni evrei, prieteni adevărați. Respect acest grandios popor, cu adevărat „ales”.

Are și el, ca toate semințiile lumii, și buni, și răi. Yagoda, Beria, Teohari Georgescu, Laszlo (Luca) sau Ana Pauker sunt creaturi ale întunericului prințului Lucifer. Dar cei mai mulți dintre evrei au creat mult din civilizația benefică întregii lumi.

Acest adevăr este de reținut în privința lor și trebuie respectat. Și pentru noi, care am avut câțiva descreierați în perioada interbelică, exaltați isterici care, atribuind evreilor, cu care românii au fost mereu în bună conviețuire, relele aduse de fanarioți cam 130 de ani, i-au atacat fără milă și discernământ.

Adevărul istoric, obiectiv (dacă se mai poate spune așa ceva…) este că și regimul dictatorial de după 1940 i-a apărat la noi, atât cât s-a putut, de paranoia hitleristă după discuția dintre rabinul Alexandru Șafran, adus de Ică Antonescu să stea de vorbă cu șeful statului, mareșalul patriot Ion Antonescu, la începutul anului 1941. După cretinismul rebeliunii lui Horia Sima…

În final îmi permit o concluzia de viziune din prezent spre viitor. Poate că și suflării fotbalistice Dinamo, înființată în aceeași zi cu încercatul, iată, și în aceste zile, stat Israel, îi este dat să treacă prin exodul de la Rin, haosul profitor pentru veneticii de toate orientările, chiar și cei de la CS Dinamo. Respectând, desigur, proporțiile…

Ar fi momentul ca toate chinurile acestea să se încheie, asemănător cu loviturile nedrepte primite de „poporul ales” (și) în ultimele zile. Cu diferența că după atâtea succese în deceniile precedente mileniului al treilea, loviturile Dinamo le primește din interior. Reconfirmându-se că noi, românii, suntem capabili să ne distrugem prin noi înșine chiar dacă unele dintre acestea, distrugerile zic, au fost și sunt comandate și de „afară”… Rămâne, totuși, o dilemă: are gena valahă capacitatea de regenerare de veritabili „sabri” a poporului lui Moise?

O să mă înjurați mulți că în zi de sărbătoare, totuși, pentru Dinamo, am criticat și am făcut comparația cu avatarurile statului Israel, n-am ce face dacă asta simt. M-au sfătuit prietenii să scriu amintiri de bine, am atâtea la Dinamo, dar nu pot să bag mizeria sub preș numai de dragul „pozei”… Așa că înjurați-mă, sunt „tăbăcit”, m-au înjurat zeci de ani galeriile echipelor adverse, și pe gazon, și pe bancă. Dar m-au și respectat ca adversar. Pentru că, nu uitați, se dă cu pietre numai în pomul cu fructe…

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!