Editoriale

Editorial-coronavirus Cornel Dinu. Atac cu talpa sus la „Țânțarul-armăsar” care otrăvește Dinamoul, la „Gigișor Becaliotul” și „Comanii” săi de „milioane, bilioane”

20.07.2020 | 18:06
Editorialcoronavirus Cornel Dinu Atac cu talpa sus la Tantarularmasar care otraveste Dinamoul la Gigisor Becaliotul si Comanii sai de milioane bilioane
Editorial-coronavirus Cornel Dinu. Atac cu talpa sus la „Țânțarul-armăsar” care otrăvește Dinamoul, la „Gigișor Becaliotul” și „Comanii” săi de „milioane, bilioane”. Sursa foto: facebook Radio Dinamo 1948
ADVERTISEMENT

Iată că se confirmă, într-o mare măsură, așa cum au prezis câțiva cu capul îndesat cu medicină și experiență în această știință, că trebuie să ne obișnuim nu numai cu gândul conviețuirii și cu această molimă, dar și cu pericolul permanent de a ne contamina.

Ne naștem din întâmplare și murim cu certitudine. Numai creație nu se poate numi așa ceva. Ni se dă viață în speranța că vom crea, dar prea mulți semeni au și își înfăptuiesc vocația distrugerii.

ADVERTISEMENT

Tot cădere pe gânduri din acest periplu numit înșelător lumina vieții stă îi în criminologia romană, pornind de la principiul de drept roman „Mater certa, pater incertus” (Mama-i certă, tatăl incert).

Editorial-coronavirus Cornel Dinu. Atac cu talpa sus la „Țânțarul-armăsar” care otrăvește Dinamoul, la „Gigișor Becaliotul” și „Comanii” săi de „milioane, bilioane”

Poate de aceea micii născuți – am două gemene de câteva zile în familia mea sârbo-macedonească, după mame, să ne trăiască! – deschid ochii și întind mâna prima dată spre Sfânta Născătoare de Dumnezeu.

ADVERTISEMENT

Că se mai nasc și diavoli este pentru că rețeta ideală a fericirii încă se mai caută în Spațiu. Acolo unde, cu certitudine, am fost gândiți și unde doar speranța ne șoptește că ne întoarcem… Venindu-mi, iarăși, în minte, târziu, în noaptea care este și a existenței mele, stihurile de filosofie a pământului românesc ale lui George Coșbuc din „Moartea lui Fulger”, ce-o declamam încă nedus la grădiniță. Unde, sugestiv, n-am rezistat decât trei zile…

Versuri de aceeași profunzime filosofică precum cele eminesciene: „Că tot ce ești și tot ce poți, / Părere-i tot dacă socoți / De mori târziu ori mori curând, / De mori sătul, ori mori flămând, / Totuna e! Și rând pe rând / Ne ducem toți!”

ADVERTISEMENT

Sunt oceane de suferințe, munți de boli care aduc certitudinea morții, încât ar trebui să fim mai puternici ca să luptăm cu fatalitatea.

Editorial-coronavirus Cornel Dinu. „Corona do Barril” pusă împreună cu „Moxul” Dumitrache la ușa lui… „Rică” Răducanu!

Ultimul chin care încearcă mapamondul de vreo jumătate de an este acest coronavirus devastator și, parcă, fără leac. Dacă a venit sfârșitul pâlpâirii vieții, mai mult sau mai puțin din cauza lui sau al altor șubrezimi ce aduc epuizarea energiei umane, e doar treabă contabilicească de mare prost gust.

ADVERTISEMENT

Rostirea prea des auzită „Orice viață e importantă și trebuie luptat pentru a o salva” a devenit un laitmotiv aproape de banalitate. Nu și în versurile aceluiași genial George Coșbuc, frate de abisuri ale existenței și cu Octavian Goga, și cu Lucian Blaga.

ADVERTISEMENT

Versuri din aceeași poezie „Moartea lui Fulger”, veritabil atac la implacabila moarte: „…Că viaţa-i fum… / Zici fum? O, nu-i adevărat! / Război e, de viteji purtat! / Viaţa-i datorie grea / Şi laşii se-ngrozesc de ea! / Să aibă tot, cei laşi ar vrea / Pe neluptat”. Și-mi tot revin în minte, obsesiv, aducând un zâmbet după atâta implacabilitate.

La Guadalajara, în mai 1970, doar cu vreo trei zile înainte de a înfrunta „regina” mondială a momentului, „Inglatera”, mai consumam cu fratele „Moxul” Dumitrache câte două, trei sticluțe de „Cerveza Corona do Barril”. În rol de… „somnifer”, bine-nțeles… Berea Americii de Sud și a celei Centrale.

Hazlii cinici cum eram, puneam „morții”, sticlele goale, la ușa de la camera de alături de a noastră, unde sforăia „Ricuță” Necula Răducanu. Și a doua zi, dis-de-dimineață, pe la ceasurile 8, când doctorul Tomescu, marele părinte al acelei generații, ne lua pulsul după 25 de genuflexiuni, de-abia așteptam să auzim: „XXX (referire la pigment, interzisă acum), măgarule (așa ne „alinta” când mai „deraiam” bietul „nea Mitică”…), potolește-te că-i spun lui Angelo (Niculescu, antrenorul, sfânt și el)!”.

„Nu, să moară mama! Javrele (ceea ce și eram…) de «Moxu» și «Procuroru» îmi pun sticlele. Beau la un club, seara, cu gagicile alea care-i cară cu mașina”, spumega „Ricanu”. Caracter ales, ne dădea în primire, dar avea dreptate… A fost frumos, „Ricuță”?

Îți spun eu că da, că „Moxu” e „dincolo”, bietul de el, ne așteaptă… La un tenis cu piciorul, în care mingea, ce numai el și Piți Varga o mai loveau cu asemenea talent de nu mai apucam să o atingem decât s-o întoarcem în fileu… Eee, și cîte d-astea n-au mai fost…

Editorial-coronavirus Cornel Dinu. La ei, unde-i lege, nu-i tocmeală! La noi, nu mai e lege, dar tocmeala a rămas, pe himere de interes bolnav…

Întorcându-mă de la plăcuta „Corona do Barril” la actualul „Corona do virus” ce panichează cu scop de abandon, poate și premeditat clevetesc gurile rele, și fotbalul nostru, fac doar două precizări.

De când este și acest joc, sunt și sute de mi de fotbaliști – noi avem mai mult practicanți! – care au intrat cu febră chiar mare, dureri de cap și alte simptoame de chin și jale, pe terenul, la meciuri oficiale.

Mai amintesc că englezii, nemții, italienii, spaniolii, multe mai încercați de această pandemie de pandemie, au reguli clare, profilactice și de intrare pe teren: 11 pe gazon, 16 pe foaie și cine nu poate pentru că a greșit, pierde meciul! La ei, unde-i lege, nu-i tocmeală!

Față de noi, unde nu mai e lege, dar tocmeala a rămas, pe himere de interes bolnav… Puneți dumneavoastră ca descriere ce adjective credeți că definesc cel mai exact, cu sinonimele de rigoare, situația de la noi.

Parafrazând spre fotbal, versul lui Coșbuc ar suna astfel: „Fotbalu-i război, de viteji purtat! / E datorie grea / Și lașii se-ngrozesc de ea! / Dar vor să aibă tot, / Pe neluptat!”.

Doamne, la cât se potrivește cu ce vor unii acum în campionatul nostru, pedepsește-mi inspirația! Înjurăturile ce sigur o să mi le iau, deja le aud… Să fie primite în această… „Ce lume, ce lume!”… Junglă!

Editorial-coronavirus Cornel Dinu. Întâlnirea dintre ministrul pânză de corabie, Obelix, reclama Michelin, primarul care încă nu e și „mânecile suflecate” de la fabrica de porțelanuri din Alba Iulia

Preludiul etapei trebuia să însemne reprogramarea restanței Dinamo – Chindia în „Groapă”. A dat Covidul în cam jumătate din ocaua mică a practicanților de fotbal aduși de celebrul deja trio de doar băgat în buzunarele proprii Bălănescu – Iorga – Antonio și câțiva fotbaliatori au ajuns la „Matei Balș”. Și iar amânare a disputei pentru doar amăgirea că ambele pot evita retrogradarea.

După câteva ore de paracetamol, cu ceva mai mult decât un dres prelungit ce te duce-n gura lăcomiei, unii au ieșit parcă la fel de asimptomatici ca la fotbal. Sănătate vouă, băieți, și doar jordii pe șezutul gol al nevoii Nevoiță și haitei sale de conducători-profitori de la „Rin Hotel”.

Tot întru salvarea Dinamoului se poate interpreta poza de pe terasa de unde s-a ușchit răposatul la prânzul lui 21 decembrie 1989, deși promisese câțiva leuți jigăriți „boborului”, la o alocație din care n-aveai ce să cumperi. Acum a „Internelor”, la care a participat ca adevărat „câine roșu” întru salvarea brandului incontestabil de valoare națională și internațională, domnul ministru cu nume de pânză de corabie alintată de vânt binefăcător de pupa, din politichie neaoșă.

După doar zvonuri de oligarhi din Răsărit, menajeri ce se dau coborâtori din Jacques de Molay, mesageri de șeici din „Secretul lui Bachus”, „florici” antrenați în spoliere de Microsoft cu un maxi soft fraudulos și câți alții travestiți în salvatorii Dinamoului s-au mai perindat prin presa zvonacă, merg și actorii de pe terasa fostului CC, din vinerea ce-a fost.

Acceptați-mi, iarăși, rezerva că se va întâmpla ceva serios întru revenirea la… DINAMO de odinioară atâta timp cât pețitul mi s-a părut tare dubios. Că a început vorbirea cu posibilul nou stadion, fi-va să fie vreodată!, chiar dacă visteria statului e goală goluță, iar stadioanele și calea de fier construite pentru European sunt la sugestia UEFA, cu fonduri de la Bruxelles. Lăsând la o parte că a fost și „bancherul” Florin Cîțu prezent, purtat de un șef de cameră liberală, originar din Alba, la acea întâlnire din 24 iunie, în care s-a lăudat presei „Țânțarul” care înțeapă și otrăvește…

Ministrul de Interne, simpatizant al „câinilor roșii”, a redat, pe bună dreptate, „coaforului” de la Hotel Rin în folosință terenurile pe care se antrenau copii și juniorii în Parcul Dinamo. După aceea, șeful Centrului juvenil dinamovist, Gabi Răduță, a fost dat afară, deși făcuse performanțe, ca locul să fie liber pentru „râmnitor”.

Bălănescu și ai lui, având senzația unui colac de salvare, l-au făcut pe Cornel Țălnar din „Țânțar” armăsar, ca director tehnic, deși știau că n-a scris vreodată două rânduri despre fotbal. Lașii l-au aruncat în foc, în același timp, pe bietul Mulțescu, ce singur recunoaște că tare greu va repara stricăciunile dinainte. Vă las liberă imaginația și deocamdată mă opresc cu descrierea însăilării periculos de dubioasă a evenimentelor de la locanta „Rin Hotel”.

De aceea și tratativele trebuiau să înceapă prin cumpărarea societății de la «coaforul» de la Rin, și nu cu discuția despre un stadion care nu se știe unde, când și cum va fi.

Pamfletând, iată cum am văzut eu așezații la distanță „reglement” (cum spunea nea Tinel Stănescu la… regulament!) din jurul bineintenționatului „ministér”, cum îi zic sârbii la „ministru”, cu accent ascuțit în pronunție pe „e”. În dreapta sa și în stânga cum privești fotografia, sunt un „Obelix” și o reclamă de „Michelin”. Apoi „primarul care încă nu e”, dar se află de doi ani în campanie „lectorală”, că de, e ditamai profesorul de aritmetici. Bun, merge vorba…

Iar ultimii doi din stânga, după mânecile suflecate de la „cămeși”, pot fi și doi italieni aduși ca să dea bine, ca prezumtivi spanioli cu parale, direct după ieșirea din schimb de la fabrica de porțelanuri dinainte de Alba Iulia.

„Doamne, dă bine!”, cum ura tuturor sufletul nobil în toate care a fost ministrul de Interne George Homoșteanu, ce mi-a sugerat să nășesc în „Catedrala de la Alba” pe cel ce se dovedește una dintre cele mai mari decepții din vocația mea de martir. Care „crede” că toți oamenii sunt buni…

Fina, în schimb, a fost o mare Doamnă! Odihnește-o, Dumnezeule ce mă pui să-mi dau palme după atâtea păcăleli date să le suport prea des de când banul e totul, în ultimii 30 de ani. Mai mult mă distrug decât să mă întărească, așa precum simt că vrei…

Editorial-coronavirus Cornel Dinu. „Gigișor Becaliotul”, managerul carnavalului de „milioane, bilioane” cu Comanoul comandoul, omu’ Man și Tănase scatiul

Și la „Steluța” e carnaval nefast, amplificat de zvonacii „ziarici”, după ce Păunul „chefereului” și-a târât curcubeul cozii prin țărâna Covidului.

Din nefericire, în loc să se amâne măcar de probă, știrile din categoria „Afară-i vopsit gardul și-năuntru leopardul”, ele iau amploare. În fiecare zi se vând cu povești de „milioane, bilioane”, cum spun tot sârbii, „Comanoul”, comandou de lene la alergare, Man-ul care trebuie mai întâi tratat de fițe, Tănase scatiul și Moruțanul ce ar fi bine de dus anterior la îndreptare…

Lăsați-mă și pe mine doar câteva secunde să mă fac de ocară cititorilor de bun simț. Cu siguranță mai sunt. Dar tac din buna-cuviință a trăirilor strămoșilor lăsate ca învățătură că meleagul e sortit înfrângerilor…

Nu m-ar surprinde să apară, în ritmul ăsta de umplere cu știri de gogoși gogonate, că „Gigișor Becaliotul” e dorit, după atâtea „succesuri” de „înșiră-te mărgărite”, manager la Manchester City, Bayern München sau chiar FC Barcelona după ce și-a înlăturat „Sutien-ul”…

Doar puțin de spus despre ce s-a jucat oficial după pamfletul imagistic de până acum. Când privești dezolantul Clinceni – Voluntari, răpusa de noi Rapid – Progresul este din paradisul fotbalului…

Hermannstadt – Sepsi e o coridă cu „Sancho Panza” în rol de „El Cordobes”, iar de revelația Craiova a seniorului născut Bergodi să scrie, ca mai mereu minunat, colegul de zbenguieli în vorbe Andrei Dicu, oltean get-beget. Că oricum, tatăl său, regizorul Constantin Dicu, a făcut din mine un „Ed Valdara” cam la fel de reușit ca în scrierea Nașului Fănuș Neagu.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria EDITORIALE