Editorial cu talpa sus Cornel Dinu. Știi, „Marcello”, ce mare fotbalist de la Universitatea Craiova spunea despre tine: „E mai toxic decât alcoolul făcut din șipci de frații Mihăilescu!”?

Prin felul în care am ales să răspund întrebărilor din interviul care a aruncat presa în aer, am intuit ce lovituri vor încerca să mă atingă. Am vrut să sugerez, repet, doar că înainte de 1990 statul așa zis „comunist” întrebuința aceleași mijloace ca și capitaliștii, desigur cum și cât putea, puțin față de practicile occidentale, pentru a-și dovedi superioritatea. Reușea doar să echilibreze balanța răului. Ceea ce conta foarte mult.

Editorial cu talpa sus Cornel Dinu. Știi, „Marcello”, ce mare fotbalist de la Universitatea Craiova spunea despre tine: „E mai toxic decât alcoolul făcut din șipci de frații Mihăilescu!”?

Recunosc, nu anticipam că vor fi atât de multe blamări de genul „ba p-a mă-tii!” și alte înfierări de tristă amintire. Trăite de bătrânii noștri. Le-am prins și pe acelea, chiar pe propria piele, sunt tăbăcit.

Dacă vorbeam de tactică, știam că foarte puțini au nu capacitatea, dar cunoștințele necesare să înțeleagă așa ceva. Idea de pionierat atunci la noi, de apărare avansată, am prezentat-o. Și tot cu luări de beregată m-am ales. Și adevărul că la Tbilisi arbitrii iberici erau sub „ocrotirea” KGB-ului încă din Spania, a fost aruncat la coș.

Recunosc, însă, că vocația mea de martir a fost surprinsă de furia negradatului Marcel Popescu, pactizant cu diavolul. Tremură căzuții în clondir și câțiva dovediți „sancta simplicitas”, doar ham-hamuri roșii. „Dar aiasta”, ce și cât de veninos pe lângă poartă și pe lângă adevăruri ai „tras”, nu se poate trece cu vederea, „Marcello”…

Digi24.ro

Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea în care trăia ca un rege

Editorial cu talpa sus Cornel Dinu. Tripleta de aur Deselnicu, Oblemenco, Balaci din „profitor cu ochi albaștri” nu te scoteau, „Marcello”

În lumea noastră este valabil, din ce în ce mai mult, adaptat la fotbal, bine-cunoscutul catren arghezian „În lumea asta prost făcută / rah/tații vorbesc de fotbal în loc să pută / Iar oamenii de fotbal adevărați / Nu pot vorbi de-acești rah/tați”.

L-am mai rostit la adresa altor vipere și vietăți prădătoare ce căpușează fotbalul. Scoțând tărtăcuța combinatoare iarăși pe ulița de acum a jocului nostru, „Marcello” Popescu reconfirmă că și-a turnat și mantia de ordin maltez de pe umeri.

Abjecția rostită că „Ne-au tâlhărit! Niște torționari! El (adică eu) a fost părtaș la crime” este o acuză ce nu-l scuză. Bine-nțeles că n-are nicio acoperire.

Face referire la Dinamo, care i-ar fi furat titlul Craiovei în 1973! În obrăznicia sa de „scriitor” despre semeni, pronunță în invocări istericale numele prietenilor mei de mare onoare Nelu Oblemenco și Petre Deselnicu…

Digisport.ro

Statul plătește 138.000.000 $ din cauza ”celui mai înfricoșător monstru”, condamnat la 360 de ani de închisoare

La care îl adaug obligatoriu pe fratele meu mai mic Ilie Balaci, Dumnezeu să odihnească și să cinstească această tripletă de aur a fotbalului oltenesc. Și nu numai…

Toți trei, „Marcello”, din „profitor cu ochi albaștri” nu te scoteau. Păcat că nu mai sunt printre noi, mai spun o dată odihnește-i, Doamne, că merită!

Editorial cu talpa sus Cornel Dinu. „Trec pe trotuarul celălalt dacă-l văd”, spunea Petrică Deselnicu de tine, „Marcello”!

Eram în parcul „Romanescu” cu fratele meu Petrică Deselnicu, după 1990, la plimbare. Îi povesteam cum am fost trimis, cu tine!, în decembrie 1989, în Italia. În cele două luni, din octombrir în decembrie, în care marele caracter Valentin Ceaușescu m-a protejat de gradații tăi la Scornicești, să aranjezi un turneu al echipei cu prietenii tăi din Abruzzo…

Îi respect memoria lui Petre, avea un umor dumnezeiesc. Mi-a servit atunci: „Mie-mi spui, Procuroare?! Trec pe trotuarul celălalt dacă-l văd. E mai toxic decât alcoolul făcut din șipci de frații Mihăilescu!”.

Nelu Oblemenco, caracter ales, hâtru și el ca Petrică, nu-și risca vorbele pe tine. Iar sufletul de aur și marele fotbalist care a fost Ilie Balaci, a spus și o spune toată lumea adevărată a Craiovei… și câți sunt!… că l-ai ținut cu fel de fel de scorneli departe de a decide și el la echipa pe care și el a așezat-o pe culmi. Îl ducea mintea brici, te-ar fi aruncat repede, meritai.

Păi, cum dracu’, Doamne iartă-mă!, se făcea că atunci când se ieșea atât de rar din România, îndeosebi după 1985, tu făceai când voia neuronul tău Italia, cu genți atât de asemănătoare cu cele ale „comis-voiajorilor” Victoriei București?

Și cât te-am suportat, doar două zile în Abruzzo, erai ca la tine acasă pe-acolo. Așa, tam, nesam, uite-o, nu e, când aveai chef, hop în Italia? Sau… „scrisul” definea proscrisul și-ți realizai, impostorule, visul?! Apreciază – și apreciați toți! – că nu spun nimic din discuțiile noastre unu la unu despre colaboraționismul cu cei care îți dădeau pașaport de-atâtea ori…

Editorial cu talpa sus Cornel Dinu. Are Dinamo vreo vină că U Craiova, cu titlul în buzunar, în restanța de la Arad nu reușea punctul necesar și pierdea cu UTA de pe locul 9?

Cât privește acel campionat 1972-1973, unic în istoria fotbalului românesc, pentru că Dinamo l-a câștigat la golaveraj în fața unicei și adevăratei Universitatea Craiova, ambele echipe au forțat regulamentul. Disputând ultimele meciuri în aceeași zi și la aceeași oră, după încheierea campionatului.

„Cervelino” Buzărin, oltean adevărat, descrie perfect obiectiv acel campionat în „Poveștile nemuritoare ale fotbalului românesc”, istoria scrisă de el și de rapidistul Cristi Costache.

Unde spune: „Dinamo avea echipă mult mai bună, Craiova neavând niciun jucător la națională”. Iar naționala, e adevărat, cu mulți jucători de la Dinamo, putea ajunge în primele patru echipe ale Europei… Și mai zice că nu Dinamo a câștigat titlul, ci Craiova l-a pierdut, având cu cinci jocuri înainte de final patru puncte avans!

Are Dinamo vreo vină că Adamache, Dumnezeu să-l odihnească!, a apărat tot pe „Centralul” craiovean în etapa 26 și Steagul Roșu Brașov a câștigat împotriva tuturor calculelor posibile ale hârtiei cu 1-0 în Bănie, relansând campionatul? Erau 16 echipe și se acordau două puncte la victorie, ca să înțeleagă toți cei născuți mai târziu…

Are Dinamo vreo vină că următoarea etapă învingea pe Steaua cu 2-0, în timp U Craiova nu scotea decât un 2-2 la Petrolul? Are Dinamo vreo vină că U Craiova, cu titlul în buzunar, în restanța de la Arad nu reușea punctul necesar și pierdea cu UTA de pe locul 9? Putea Dinamo să bată cu 20-0 pe CFR Cluj și tot degeaba dacă oltenii făceau egal…

Iar pe atunci, prietenul meu Ștefan Andrei, și el oltean de calitate, era mult mai puternic decât Ministerul de Interne, fiind pe merit în grațiile lui Ceaușescu.

Despre acel campionat, cea mai agresivă și îndreptățită „voce” oltenească de geniu, Adrian Păunescu, consemna în cea mai citită revistă a vremii, „Flacăra”, pe o pagină de stânga, alb-negru, „Dinamo București, campioana țării”, iar pe pagina următoare, față în față adică, color, „Universitatea Craiova, campioana unei mari iubiri”. Și așa i-a rămas numele de atunci.

Editorial cu talpa sus Cornel Dinu. „Țeapa” de la Bacău, când am luat bătaie, la propriu, de la… milițieni!

N-ai mintea scurtă, ci vinovată, „Marcello”! Amintesc că în anul următor Dinamo trebuia să câștige jocul de la Bacău cu trei etape înainte de final, Craiova avea un punct în plus…

Conduceam cu 1-0, am marcat și golul de 2-0 cu câteva minute înainte de final, băcăuanii au acuzat un ofsaid și s-a dezlănțuit un adevărat măcel! Arbitrii au fost loviți, iar banca lui Dinamo agresată de… milițieni! Cadre MI!! Curată democrație, nu?! Pe marginea terenului ne-au bătut „ai noștri” care ar fi trebuit să ne apere!

Meciul s-a întrerupt vreo 20 de minute, am fugit la vestiare… Ni s-a anulat golul și observatorul FRF, profesorul Ardeleanu ne-a rugat să revenim pe teren că altfel se lasă cu „război civil”. Că vom câștiga oricum clar la „masa verde”, pe regulament, după ce s-a întâmplat, unic în istoria fotbalului nostru, pe teren.

L-am crezut, nu ne-a mai interesat decât să ne ferim picioarele, intrau „gazdele” ca la coasă, am luat două goluri în câteva minute și am pierdut cu 1-2.

Cazul s-a judecat prin amiciția Mircea Angelescu – Ștefan Andrei și… a rămas rezultatul de pe teren! Degeaba a fost măcel de suspendări, vreo opt, cu antrenorul Rădulescu cu tot, la băcăuani. Și Craiova a luat titlul cu un punct peste Dinamo. Nu-i așa, Aline? Te întreb pe tine, nu pe prăduitor…

Editorial cu talpa sus Cornel Dinu. Crimele adevărate sunt vânzarea aproapelui prin „informative” semnate cu prenume conspirativ de… Mastroianni!

Mă acuzi de crimă, „Marcello”! Da, recunosc, mă loveam cu accente criminale de fiecare dată, pe teren, ca adversari, cu Petrică Deselnicu. Dar ne îmbrățișam după meciuri ca frații de fotbal.

Crimele adevărate sunt vânzarea aproapelui prin „informative” semnate cu prenume conspirativ de… Mastroianni! Toate le iartă Dumnezeu pe Pământ în afară de vânzarea aproapelui. Dar iartă-l, Doamne, chiar dacă știe ce-a făcut!

P.S. Celor care mă acuză de corupție le sugerez să-și pună măcar puțin judecata în mișcare, ridicând degetele acuzatoare coleric de pe taste. Eu am fost, eventual, doar un simplu mesager de ocazie. Atențiile de a nu fi furați de arbitri cum s-a întâmplat de atâtea ori în lupta cu echipele occidentale erau ale statului român de atunci. Măcar pe-ăsta nu-l mai înjurați, a fost al părinților voștri, așa cum a fost, cu bune și cu rele. Dacă și p-ăsta-l înjurați, moare și ultima speranță de-a mai fi vreodată ce-am fost. De la romanță la manea…