Editoriale

Editorial Daniel Şendre: “Budescu peste Coutinho şi MM lângă Magiun”. Ce au străinii cu noi?

Editorialistul FANATIK.RO explică de ce nu ne vede nimeni, deşi oamenii noştri de fotbal sunt convinşi că suntem buni, pornind de la declaraţia lui "Magiun" Barbu: "Costică are calităţi mai bune decât Coutinho! Budescu are şi fizic mai frumos şi poate ştie şi mai bine cu mingea decât brazilianul"
23.01.2018 | 12:41
Editorial Daniel Sendre Budescu peste Coutinho si MM langa Magiun Ce au strainii cu noi
ADVERTISEMENT

Mă uitam zilele trecute la o emisiune pe Digi, în care invitat era şi Marin Barbu. Posibil ca numele să nu vă spună nimic, adică să veniţi de acasă doar după ce va zic porecla, de aceea aleg să o şi scriu: Marin Barbu e Magiun!

Barbu nu este unul dintre antrenorii români cu nume, aşadar, dar este un antrenor cunoscut, acesta trecând în carieră pe la echipe ca Foresta, Petrolul, Ceahlăul, UTA sau Astra.

ADVERTISEMENT

Că nu este chiar un oarecare, a ţinut să precizeze chiar el. “Ne mai pricepem şi noi la fotbal, nu vorbim doar aşa, să ne aflăm în treabă”, a zis, apoi a continuat:

“Costică are calităţi mai bune decât Coutinho! Budescu are şi fizic mai frumos şi poate ştie şi mai bine cu mingea decât brazilianul. Eu spun, cu toată responsabilitatea, că dacă Budescu ar fi fost mai harnic, acum ar fi fost el unul dintre cei mai buni fotbalişti ai Europei.”

ADVERTISEMENT

Dacă n-ar fi zis-o p-aia cu aflatul în treabă, m-aş fi gândit că a vrut doar să-l laude pe fostul său elev de la Petrolul şi Astra, dar chiar a făcut precizarea, fir-ar să fie, aşa că totul vine din convingere. Marin Barbu chiar crede că Budescu e peste Coutinho!

Vă reamintesc că primul joacă la FCSB, după un sejur eşuat prin China, în timp ce pe al doilea tocmai l-a transferat Barcelona, pentru 106 milioane, de la Liverpool. Cele două echipe n-au porecle, le ştiţi doar după nume.

ADVERTISEMENT

Comparaţia e atât de absurdă, încât nici nu merită comentată. Să susţii, practic, că Phillippe Coutinho a ajuns fotbalistul care e doar pentru că e harnic, mi se pare ridicol.  Şi îl faci să se simtă şi prost pe Budescu, care a picat absolut nevinovat în poveste.

MM, alt specialist

Declaraţia lui Marin Barbu mi-a amintit de cea a lui Mihai Stoica, managerul FCSB fiind un tip care urmăreşte foarte mult fotbal şi care se informează asiduu. E băiat isteţ, ştie cum să acopere lipsurile.

ADVERTISEMENT

În 2012, înainte de a-l aduce pe Chiricheş la Steaua, acesta i-a făcut jucătorului de la Pandurii un portret ireal:  “Nu există fundaş central mai bun decat Vlad Chiricheş în acest moment în Europa. Este peste Raphael Varane şi David Luiz”, a declarat MM.

Ţinând foarte mult la imaginea lui de om care se pricepe la fenomen, (dacă vrei să-l scoţi din sărite cu adevarat, nu-i înjura familia, zi-i că n-are nici o treabă cu fotbalul) e clar că şi declaraţia lui MM tot din convingere a venit.

De Mitică Dragomir şi Gardoş au amintit colegii de la Antenă într-un articol pe net. Zicea expertul, prin 2001: “Gardoş e mai bun decât ambii fundaşi centrali de la United. Ce Rio Ferdinand? Dacă îl ia Manchester United, face carieră mondială!”

Suntem în 2018 şi Manchester tot nu l-a luat, deşi Gardoş e sub ochii lor acolo.

Barcelona, PSG şi purceaua din cocină

Dar chiar şi-aşa, vorba lui Firicel din Las Fierbinţi, de ce nu îl ia United? De ce nici măcar nu îi urmăresc echipele mari pe jucătorii români? Au străinii ceva cu noi?

Răspunsul este, evident, NU. Înainte de a fi un spectacol, fotbalul este o afacere. Asta înseamnă că străinii pot să nu ne înghită sub nicio formă ca naţie, dar dacă am avea talente printre fotbalişti, i-ar transfera fără să stea pe gânduri. Şi cum!? Fără să se uite la bani, le-ar cumpăra până şi purceaua din cocină părinţilor, pe care pot să ceară 100.000 de euro oamenii, le-ar pune şi gresie în coteţ la găini. Orice ar face granzii planetei, numai să îşi asigure serviciile copilului teribil!

Pe Coutinho l-a semnat Internazionale Milano de când avea 16 ani, pe Varane l-a luat Realul la 17, iar David Luiz a debutat pentru Benfica la 19. Realizaţi în ce condiţii se lăfăie găinile părinţilor în coteţe?

Ca să înţelegem şi mai bine de ce îi preferă marile cluburi românilor, vă spun despre ei doar atât. Pe Coutinho, fanii lui Liverpool l-au denumit în scurt timp “Micul Magician”. Când Real Madrid l-a contactat pe Varane prima oară, acesta l-a rugat pe directorul Zinedine Zidane să revină, pentru că în momentul acela îşi reviziua materia pentru BAC. Iar pe David Luiz, Portugalia l-a naturalizat, în speranţa că va juca pentru naţionala lor, însă brazilianul a ales să rămână fidel ţării în care a văzut lumina cu ochii.

Căpitanul şi Dumnezeu

Prin 2013, un coleg de la Gazetă m-a rugat să merg cu el în Enfield, la baza de pregătire a lui Tottenham, unde urma să facă un interviu cu Chiricheş. Acesta avea 24 de ani şi tocmai se transferase la clubul britanic. Îmi amintesc că l-am întrebat pe actualul căpitan al Naţionalei dacă realizează unde a ajuns. A răspuns DA, “am momente în care realizez asta”. Şi cum e?, am continuat. “E greu!”

Ştiţi la ce se referea?

Fizic. I se părea extraordinar de greu din punct de vedere fizic. Antrenamente dificile şi jocuri aproape din trei în trei zile. Nu îl ţineau gladiolele. De acolo şi statutul de rezervă în Premier League, şi accidentările, bănuiesc. Vă reamintesc că vorbim de actualul căpitan al Naţionalei, deci despre unul dintre vârfurile generaţiei.

Cam aici suntem noi! În timp ce pentru brazilieni fotbalul continuă să fie o religie, pe noi, românii, de la Mutu încoace parcă ne-a şi uitat Dumnezeu! Nu ni se mai nasc talente. Jucătorii noştri nu au nici fibră, nici antrenori care s-o dezvolte la maximum p-aia care e, în perioada junioratului. Nu avem bani, nu avem academii, nu avem condiţii. Nu avem psihic pentru campionatele tari. Nu avem disciplină şi nici capacitate de efort prelungit. Ne lipsesc, aşadar, calităţi esenţiale pentru a intra în vizorul cluburilor mari.

Avem, în schimb, mulţi specialişti care cred că Budescu e peste Coutinho, Chiricheş peste Varane şi Gardoş peste Rio Ferdinand. Îi avem pe MM şi Magiun! 

ADVERTISEMENT