Editoriale

Editorial Daniel Şendre, despre momentul emoţionant al finalei: “Hai, mamă, hai!”

Editorialistul FANATIK.RO scrie despre un gest surprins de camerele de luat vederi în tribune la Australian Open şi îi transmite un mesaj Simonei, din partea noastră, a celor mulţi, de acasă.
27.01.2018 | 13:58
Editorial Daniel Sendre despre momentul emotionant al finalei Hai mama hai

E OK, Simona, e sport, cineva trebuie să şi piardă! Astăzi ai fost tu, parcă nedrept, incă o dată. Ce păcat!

Păcat pentru că le dai apă la moară celor care n-au făcut nimic bun în vieţile lor şi care îi urăsc pe toţi cei care au succes, din dorinţa asta bolnavă de a-i trage în jos, lângă ei, într-un fel. Eşecul celorlalţi, cu precădere a celor mai buni dintre noi, e forma lor de a-şi proteja psihicul. Eu încerc să-i înţeleg şi îi compătimesc cu toată sinceritatea. Sunt printre cei mai trişti şi mai deprimaţi oameni.

Păcat pentru că i-ai făcut fericiţi pe cei care urăsc tot ce mişcă în jur, cum e Banciu! În mintea lor, eşecul tău le validează teoria, aceea că nu eşti bună de nimic, cum probabil cred despre toate femeile din preajmă. Dar tu eşti Simona Halep, fată dragă, despre tine am vorbit în ultimii ani cu britanici, nemţi, ruşi sau italieni, în ţara în care trăiesc şi prin toate celelalte pe care le-am vizitat. De Banciu nu m-a întrebat nimeni nimic. În fapt, dacă îl treci dincolo de Giurgiu, nu-l recunosc nici câinii, care preferă să se scarpine plictisiţi după ureche decât să-l latre. Şi poţi să condamni? E un nimic amestecat cu nimic! E un nimeni care suferă tehribil de el şi care venea în redacţie cu ciorapi albi, trei sferturi, asortaţi pehrrrfect la sandalele din piele. Asta ca să te destind puţin şi să înţelegi şi mai bine cine e personajul 😉

Păcat pentru că meritai să câştigi, ai demonstrat asta pe tot parcursul de la Australian Open! S-a întâmplat ca tocmai astăzi să ai o zi mai proastă, iar adversara pe cea mai bună din ultimii ani. Ai felicitat-o tu, o felicităm şi noi, nu e problemă, bucură-te de ce ai realizat, Caroline!

Păcat pentru mama ta, care a oferit în dimineaţa asta cel mai emoţionant moment din tribună, cel puţin pentru mine! Sunt părinte şi cred că am înţeles prin ce trecea. La 1-2 în tie break, camerele au surprins-o pe doamna împreunându-şi palmele în aplauze şi strigând: “Hai, mamă, hai!”.

Recunosc, aşadar, m-a impresionat scena. Ştiu ce înseamnă să fii atât de aproape, dar să nu poţi să-ţi ajuţi, totuşi, copilul. Mi-am revenit repede, pentru că momentul despre care vorbim nu este unul trist, nu vorbim despre o boală, ci despre un sport, unul în care ai repus România pe hartă, vorbim de un turneu de Grand Slam, pentru Dumnezeu, de o finală! Ce mândri trebuie să fie părinţii tăi şi ce mândri suntem şi noi, să n-ai dubii!

Şi fiţi liniştită, doamnă, Simona doar a amânat astăzi, încă o dată, inevitabilul! Sigur că o să-şi realizeze şi visul cel mare, e timp, are doar 26 de ani!

Vreau să vă aud atunci, la final, strigând: “Bravo, mamă, bravo!” O s-o faceţi cu lacrimi în ochi, probabil, lacrimi de fericire, nu de durere pentru tristeţea ei, ca acum.

Iar lacrimi în ochi o să avem şi noi, cei mai sensibili, pentru că ăsta sunt eu, cel puţin, ce să fac, m-am schimbat mult de când a apărut cel mic, fiul meu, mă surprind lăcrimând şi la filme 😉

Hai, Simona, capul sus, ne vedem la Roland Garros! Noi, ceilalţi, îţi mulţumim pentru toate emoţiile oferite şi rămânem lângă tine, orice ar fi, până la capăt!