Editorial de „bun (re)venit” Cornel Dinu. Pentru Victor Pițurcă, acest Ernst Happel mioritic, talentat „jucător de jocuri de noroc”. Lecția de poker și sfaturi de… plecare!

Pentru mine, un semn de restaurație benefică este revenirea la comanda unei echipe de la noi a lui Victor Pițurcă. Chiar mai importantă veste decât zbaterea „pe uscat” a echipelor noastre așa-zis „europene”, de care voi face vorbire spre final, unde le e locul. Vedeți, țara nostră contabilizează, din nefericire, o diasporă de 5 milioane și jumătate de oameni. Un exod aproape nemaiîntâlnit, într-o perioadă de doar 30 de ani, în Europa. Și au plecat, atrași de respect al valorii lor, și de aici venituri net superioare față de cele oferite în țară, specialiști calificați. Între timp sistemul de învățământ s-a degradat continuu.

Editorial de „bun (re)venit” Cornel Dinu. Pentru Victor Pițurcă, acest Ernst Happel mioritic, talentat „jucător de jocuri de noroc”. Lecția de poker și sfaturi de… plecare!

Cam la fel s-a întâmplat și în fotbal. Ce s-a produs în dictatură și ce s-a mai produs din efectele ei în timp, ca jucători, au plecat din aceeași nevoie a unui trai mult mai bun, în campionatele unor țări cu civilizație continuă, fără „accidente”, și de-aia bogate. Și tehnicieni din fotbal au plecat, dar au performat „afară” puțini. „Afară” îi aveau foarte buni pe-ai lor și concurența a fost sfâșietoare.

Acum, în țară, și în fotbal ca în mai toate, este cădere liberă.Producem jucători mai mult „buni pentru Orient”, iar la nivelul tehnicienilor stăm și mai rău. Și suferința prestației din jocuri e mare. Predicția degradării în continuare în datele organizator-administrative de acum ale fotbalului de la noi este și mai pe tobogan. De aceea, reintrarea, cu forțe depline sper, a unui antrenor crescut în trecutul productiv și care a dovedit că știe să facă istorie pozitivă, ca Victor Pițurcă, e de bun augur.

De un realism dus la extrem, Pițurcă avea „hățurile comenzii” și „nimeni nu-i sufla în ciorbă”

Nu a fost un mare jucător, dar unul inteligent cu siguranță. Fără calități deosebite tehnice sau fizice, în acea formidabilă echipă a Stelei, construită cu migală profesionistă de Ion Alecsandrescu și de Emeric Ienei, s-a dovedit omul potrivit să materializeze cel mai mult și mai bine, prin goluri, alături de Marius Lăcătuș, jocul, de vis ades, al formației. Îl văd și acum, cu ochii minții, cum se demarca de lângă stoperi pentru a primi centrarea lui Lăcătuș sau „filtrantele” venite de la „mijlocul” atât de creativ al echipei.

De același realism dus până la extrem a dat dovadă și ca antrenor. Și a avut rezultate certe. Începând cu reprezentativa de tineret, calificată la un turneu final european, până în etapele repetate la naționala mare. Chiar dacă jocul distribuțiilor pe care le trimitea pe teren nu era totdeauna estetic. Dar, cum se spune, „avea hățurile comenzii” și „nimeni nu-i sufla în ciorbă”. Personalitate incontestabilă, mereu de luat în seamă, chiar dacă și eu l-am mai „ciupit” în vorbe, reproșându-i felul destul de închis în care se exprima în fotbal. Rezultatele, la fel de incontestabile, avute ca antrenor de club nu l-au împiedicat să spună „Ajunge! Nu se mai poate! Am plecat!” atunci când neaveniții, din ce în ce mai prezenți și mai distrugători în fotbalul nostru, l-au apăsat pe bombeuri.

„Recitalul de poker de la Geneva m-a făcut să-i înțeleg și capacitatea comportamentală de antrenor”

Tot „uluca, șanțul și prispa” de la noi l-au ostracizat ca… „jucător de jocuri de noroc”. Se spune, mult mai exact, jocuri… „de societate”. Într-adevăr sunt de societate pentru că presupun și o stăpânire de sine și un talent incontestabil pentru așa ceva. Nu le am cu astea, nu practic, n-am chemare, dar nici nu condamn pe nimeni. Mai ales că am avut… norocul să-l văd jucând poker! De la plecarea unui avion spre Geneva, la hotel și înapoi până la sosire. Cu reușiți ai acestei practici tentante: Giovani Becali, „Baronul” din Pipera, Gigi Nețoiu… Îl vedeam în pielea lui pe marele jucător și antrenor austriac Ernst Happel, despre care se știau și se scriseseră atâtea istorii de la mesele sale de joc. Piți m-a tolerat ore întregi în spatele lui, știam jocul!, eram curios… Ei bine, un regal de stăpânire de sine, de fler, de intuiție, de psiholog care-și „pătrunde” adversarii. Bine-nțeles că s-a distrat cu pertenerii de atunci! Sigur că a câștigat. Nu sunt… țață, să-i fie de bine! Recitalul de atunci, la poker, m-a făcut să-i înțeleg și capacitatea comportamentală de antrenor. Mai mult, un „Sfinx” ca Ion Alecsandrescu, care știe jocul, cum spunea unicul Valentin Stănescu.

Bine ai revenit, Piți, în fotbalul de club de la noi! Mai ales că o faci la Craiova, într-un fel acasă. Unde imensa suflare fotbalistică are nevoie de un manager ca tine pentru a reînvia gloria de mult apusă pe care o merită și de care are atâta nevoie. Dacă vei fi lăsat să faci ce știi, vei reuși. Dacă „mantia de Malta” și birourile specializate până acum în retrocedări dubioase te vor zgândări, lasă-i în micimea lor și pleacă! Cum ai făcut când nu se mai putea cu conștiința curată și fruntea sus.

Cântecele de sirenă pentru fotbalul din lumea a treia. Ca al nostru

Mijlocul acestei săptămâni ne-au captat interesul prestațiile echipelor noastre în cupele europene. Dispute cu societăți fotbalistice din lumea a treia. Ca și noi. În care se-ntâlnesc echipe care și cu puține șanse pot ajunge în grupele elitei continentului. Se scot pe ici, pe colo, prin Centrul și Estul Europei, colți revendicativi că că ar merita și campioanele acestor ținuturi să se așeze fără preliminarii direct în grupele ce aduc din plecare zeci de milioane de euro. Voci singulare, cântece de sirene dezbinate, ce nu pot nu pot constitui un cor de luat în seamă, încă, de cerberii ce nu sunt aleși întâmplător să conducă UEFA.

Digisport.ro

FOTO Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depăștește orice imaginație

Povestea acum vreo 40 de ani, cu șarmul său inegalabil, abilul Piști Covaci: „Cei mari, când vor să nu te asculte sau chiar să nu te bage în seamă, se așază ostentativ, din mers, umăr lângă umăr, gesticulează să ocupe și posibilele culoare laterale, să n-ai pe unde pătrunde la masa lor. O știu pe-a lor, știu și pasul tău, dar nu-i interesează…”.

„Zarurile fuse aruncate!”. Nici ghiocul patronului Neluțu Varga nu mai poate întoarce calificarea la Praga

Consecvent șireteniei sale, Dan Petrescu a prezentat, din nou, noul adversar, Slavia Praga, cam la fel ca balaurul cu trei capete „celtic”. Apărare, mijloc și atac de vis. Ce nu pot fi depășite decât printr-un miracol. Amintindu-mi cum profesorul Demetrio De Luca – și custode al tezaurului Vaticanului! – îi spunea unei doamne curioase, ce conducea democrația creștină europeană, cu același zâmbet de erudiție: „Desigur, sfinții săvârșesc miracole, dar povestite…”.

Așa cum a evoluat Slavia în prima repriză, impunând totul și jucându-se de-a pisica și șoarecele cu distribuția clujeană, calificarea era deja hotărâtă. Nici ghiocul patronului Neluțu Varga, mânuit de puradelul Marian Copilu, nici alte farmece nu mai pot întoarce calificarea la Praga. S-o dăm pe graiul lor: „Zarurile fuse aruncate!”.

Fotbalul este făcut de cehi, dar banii vin de la chinezi

O pildă trebuie înțeleasă din venirea praghezilor. Sunt conduși de un concern chinez care administrează și un complex siderurgic ceh. Nu și-au pierdut identitatea fotbalistică. Ba din contră! Am revăzut celebra „uliță cehă”, cu Masopust și Popluhár… Care, după ce a jucat finala cu o Brazilie fără Pelé, accidentat, dar cu Garrincha, Vava, Amarildo, Zito, Didi, Djalma Santos, în Chile, la Mondialul din ’62, pierdută cu 1-3, în 9 septembrie 1965, la Praga, s-a distrat cu prima noastră reprezentativă, „dăruindu-i” tot un 3-1 fără comentarii…

Jucasem într-un fel de deschidere, în naționala de juniori, ce s-a descurcat mai bine, 1-1. A fost prima mea ieșire în străinătate. Acum fotbalul este făcut de cehi, dar banii vin de la chinezi. Ca și mai toată industria lor, și a slovacilor, preluate de puternica Germanie. Rămășițele de imperii își păstrează grandoarea, colaborând cu noile imperii. Noi nu mai avem cam nimic al nostru…

Asemănările dintre… dictaturile română și portugheză. Și diferențele dintre fotbalul jucat aici și acolo

Aceeași prezentare de nucă prea tare pentru noi li s-a făcut și portughezilor de la Guimarães. Numai că din prestațiile din teren, așa hărțuită de toanele luciferiene ale apropitarului, cum este „fecesebecaliuța”, a rezultat un echilibru în joc. Bine, numai dacă parcurgeai formula de început a vicecampioanei noastre te lua amocul. Prin transmiterea de tulburări comportamentale, desigur. „Vitória” de Guimarães, prin jocul prestat, a fost mai mult o… înfrângere a la „toca la bola” și portughez, nu numai brazilian. Rămân la părerea că dacă portughezii i-au colonizat pe brazilieni, aceștia le-au transmis portughezilor concepția de a pasa cât mai repede și mai variat în fotbal.

Interesant mi se pare că fotbalul lor și al nostru au căpătat valențe de forțe europene în dictaturi. La ei discreționar capitalistă, cu Salazar, la noi socialistă, cu Ceaușescu. Se știe de mii de ani în cronicile lumii că dictaturile construiesc și adună, iar democrațiile huzuresc prin risipă și bun plac. Și se succed încă precum ziua cu noaptea. Ei l-au gonit pe Salazar, noi l-am împușcat pe Ceaușescu. Avantaj… ei! Nu se poate construi nimic durabil prin vărsare de sânge…  Vitória de Guimarães este un fel de cooperativă fotbalistică de dreapta. Cu rădăcini în atașament și respect față de muncă și meritocrație. Are prima șansă la intrarea în grupele Europa League după partida printre „țânțarii” de la Dunăre. Semănăm în multe propoziții. În fapte, și fotbalistice, să recunoaștem, ne sunt superiori.