Editoriale

Editorial de etapă Cornel Dinu. Cine a luat briciul la Dinamo și a ras „câinii”. De unde vine, paradoxal, raza de lumină emisă de Steluța „Fecebecaliuța”

22.06.2020 | 09:40
Editorial de etapa Cornel Dinu Cine a luat briciul la Dinamo si a ras cainii De unde vine paradoxal raza de lumina emisa de Steluta Fecebecaliuta
ADVERTISEMENT

Binele și răul sunt în genele vieții. Proporțiile lor definesc societățile. Prin acei providențiali care le pot stăpâni, binele, de cele mai multe ori, este învingător.

Nu arareori, pentru a fi bine trebuie să aduci și suferință. Cum este în medicină. Ar mai fi și în alte preocupări umane, dar mai bine mă opresc. Și pentru că, ades, frumosul nu este încântător, iar răul atât de înspăimântător în viața de zi cu zi. Ca în teatru și, de vreo sută și ceva de ani și în varianta extinsă a acestuia, filmul.

ADVERTISEMENT

Adevăr valabil și la Hollywood, și la Mosfilm. Bine că la casa de producție sovietică, la emblema celor doi învârtiți pe soclu nu se disting chipurile… Iar paradoxuri sunt destule în arta cinematografiei, considerată de mulți a cincea!

Editorial de etapă Cornel Dinu. Cine a luat briciul la Dinamo și a ras „câinii”. De unde vine, paradoxal, raza de lumină emisă de Steluța „Fecebecaliuța”

Ce, frumosul și distinsul Laurence Olivier e de strâns în brațe când îl întruchipează pe Richard al III-lea? Sau Al Pacino în „Scarface”? Sau în „Nașul”? Și alt reușit desen uman, Jack Nicholson, când intră în pielea prinzătorului de sticleți în clinica de deasupra unui cuib de cuci, Patrick (doar o coincidență cu sfântul irlandezilor, celebrat cu paradă la… New York!) McMurphy…

ADVERTISEMENT

În toate e o întrecere. Și în sport, lăsat oamenilor cu mult înainte de a coborî din Olimp, și ca o ambiție a disputelor dintre zei și zeițe. Cum spun și „Legendele Olimpului” ale lui Alexandru Mitu, pe care le ascultam cu toată ființa în radioul marca „Popular” de acum 60 și ceva de ani în Târgoviștea copilăriei…

Sportul ar merita, totuși, recunoașterea printre arte, fie și cea de-a șasea, după arta plastică, de la sculptură până la pictură, arta dramatică, muzică, literatură și, mai nou, film.

ADVERTISEMENT

Fotbalul e primul la ușa de intrare a sportului, printre arte, și pentru că e mai mult decât o modă temporară. E un fenomen.Dovadă: popularitațea de a atrage interesul cel mai mare, după Jocurile Olimpice, Olimpul sportului. Și asta oricât s-ar încerca sacralizarea focului aprins de vestalele preotese antice în amfiteatrul de la Olympia, la un pas de a fi atacate fățiș de ceea ce se vrea noua ordine a globalizării. Care a făcut ca în bisericile catolice, fugite din mama ortodoxie, să se bage o monedă și să se aprindă un beculeț și nu lumânarea sfântă…

Cert este că sporturile au comuniunea dintre atleți și spectatori fățișă, ceea ce le dă o frumusețe aparte… Și le va mai da! Numai că fără spectatori, îndeosebi jocurile sunt mai serbede decât „o nuntă fără lăutari”, cum se zice de sute de ani pe la noi.

ADVERTISEMENT

Pandemia-pandalia care a subjugat omenirea ca un exercițiu și de dresaj a nărăvașei ființe umane se apropie de întreruperile sportului cauzate de războaie. Ferește-ne și și iartă-ne păcatele din ce în ce mai periculoase, Dumnezeu Creatorule, și nu-l sădi și pe-al treilea, ca o pedeapsă divină, în mințile din ce în ce mai pline de năbădăi ale prea mulților nevolnici decidenți ai lumii de acum.

ADVERTISEMENT

În fine, bine că și așa, văduvite de spectatori, ca un orfan care caută cărarea în deșert, s-au repornit jocurile oficiale. Cam peste tot în lumea pețită și adjudecată „cu japca” de vreo zece ani de televizii, cu sume ale căror zerouri îți taie răsuflarea la simpla… pronunțare!

Editorial de etapă Cornel Dinu. În fotbal avem din ce în ce mai puțini jucători „pur-sânge”, destui „ponei” și chiar „gloabe” aduse din periferiile fotbalului străin

Priveam prima dispută a acestei etape de nedreaptă dijmuire a punctelor prin invențiile diavolești de play-off și play-out de la Craiova. Și încercam să-mi amintesc când, pe vremea mea, am evoluat, ca jucător, antrenor sau conducător de club, într-o atât de falsă, chiar degradantă și deprimantă atmosferă. Am o uzură, o vârstă, dar încă îmi mai aduc chiar prea multe din memorie și n-am găsit nici cât degetele de la o mână să număr astfel de momente în vreo 60 și ceva de ani pe stadioane.

Iar după această întrerupere surprinzătoare, șocantă de vreo trei luni, pretutindeni se joacă la un nivel nu cu mult mai jos decât atunci când arenele gemeau de lume. Desigur că nu la noi, unde de mai mult de un deceniu avem câteva meciuri într-o etapă în care chiar am putea să numărăm spectatorii din tribune.

Nu pot face un proces de intenție acuzator oamenilor iubitori de fotbal de la noi. Pentru că ei nu pot fi decât opera a ceea ce li se servește. Reîntoarcerea țării și a locuitorilor săi, câți om mai fi, după 30 de ani în climatul Occidentului cu sute de ani de continuitate socială față de încă nedemocrația și haosul de la noi, explică și dezinteresul de a popula tribunele stadioanelor noastre. Discuție lungă, cu argumente pro și contra… pe altădată…

O explicație că s-a jucat bine în Occident e simplu de găsit. Motivația contractelor fabuloase prin care sunt stipendiați fotbaliștii de la ei e un catalizator de necontestat. La noi, prea de curând doar cu numele, profesioniști. Nu ca înainte cu trei, patru decenii de 2000, când eram la același nivel de joc ca și ei. Obișnuința de a evolua rar cu atmosferă de vis în tribune e de luat în calcul. Ar mai fi și explicația că, de zeci de ani, pretutindeni, se fac jocuri-școală la mijlocul ciclului săptămânal.

Și în jocurile oficiale împrăștiate de-a lungul week-end-ului la noi, dorul de fotbal în echipă făcându-i pe jucători să se mistuie în minutele oficiale precum caii lăsați liberi din ham pe finalul curselor de turf de la hipodromul Băneasa, pe care l-am mai prins prin anii ’50…

Bine, la noi în fotbal avem din ce în ce mai puțini jucători „pur-sânge”, destui „ponei” și chiar „gloabe” aduse din periferiile fotbalului străin de cârdășia păgubitoare dintre mai mult neconducătorii echipelor noastre cu impresarii-negustori veroși și nemiloși.

Câțiva dintre aceștia, care au avut din ce să facă „bon pour l’Occident”, până acum vreo 15 ani, nu mai au nici vopseaua prin care să le ascundă nepriceperile tehnice și pe cele de comportament. Decisive în selecția fotbalului pretențios european.

Editorial de etapă Cornel Dinu. Bairam a făcut… bairam prin ciurul de apărare al Astrei de San Giorgio

Craiova a început balul fără martori acasă, contra Astrei. A avut ocazii în prima repriză, se putea detașa. S-a opus portarul astral Lazar. De ceva timp un fel de „cneaz Lazăr”, conducător al alianței creștine împotriva Islamului pus pe hrăpăreala Estului european, la Kosovo Polje, cam în timpul ăsta, la 15 iunie 1389… Atenție: fantomaticul produs proletcultist „Lazăr de la Rusca” al lui „nea Dănuț” (așa-l alintam pe la chefuri) Deșliu e altceva, de uitat…

În partea a doua disputa de pe europeanul stadion „Ion Oblemenco” s-a mai echilibrat. Sclipise „călcâiul” lui Cicâldău, care i-a pus mingea doar s-o trimită-n ațe lui Koljic, în minutul 60, dar și egalarea, după cam 10 minute, a lui Baicu. „Împrumutat sub o formă de vânzare”, preluată de „afară” și perfecționată evident îndoielnic la noi, tocmai de la trupa din… Bănie! Care doar evoluează la „San Giorgio” de… Giurgiu! Și cu largul concurs al deghizatului în apărător căpitan de eterie olteană Bancu. Care s-a așezat într-o posibilă deposedare ca drăgălașii care învârt drăgălașe la „Paso Doble”.

Neașteptat, după minutele de final ale Astrei, în prelungiri, celălalt tânăr de perspectivă intrat la Craiova, ca și Baicu!, Bairam a valsat în pătrunderea prin ciurul de apărare condus impresionist, cu pase lungi, de Gabi Tamaș. Făcând bairam din ei prin ultima pasă, din care, tot singur, din nou, Koljic nu putea să rateze.

Victorie meritată per total a trupei lui CristianoBergodi. Care a aplaudat locul gol-goluț unde ar fi trebuit să le fie galeria, bravo lor, oltenilor! Dar n-a putut să-i descrețească fruntea cu griji după meci a lui Bergodi. Ajuns pe locul 2, peste o săptămână dă piept cu „Chefereul” la ei. Acolo-i acolo!

Editorial de etapă Cornel Dinu. „Frânarii” de la CFR au preluat celebrul „verdict” al lui Iulius Cezar: „Veni, vidi, vici!”. Și un sfat pentru Dănuț

Sâmbătă seara, la Botoșani, pe un teren alintat de ploaie, dar greu pentru jucători, CFR-ul „a venit, a văzut, a învins!”. Celebrul „verdict” al victoriilor generalului Iulius Cezar, „Veni, vidi, vici!”.

În numai 12 minute, când „frânarii” au marcat prin Deac dintr-un penalti și o lovitură liberă de la 18 metri două goluri suficiente pentru a-și privi în continuare urmăritorii de la distanță.

Gazdele, ieșite din carantină cam grăsuțe, n-au avut decât o ocazie parată de juniorul Otto Hindrich în ultimul minut al primei reprize. Portăraș ce pare talentat, deși, ca poză, ar fi din… „Hitlerjugend”, deci fără noroc…

Au dat-o în declarații și pe întreruperea provocată de doctorul echipei, care ar fi fost suspect de Covid-19, probabil luat de la leucoplast! Tot la declarații, Dan Petrescu a continuat șirul afirmațiilor de infantilism precaut: „Campionatul se joacă până în ultima etapă”. Un fel de „Nați-o frântă că ți-am dres-o!”…

Îți repet, Dănuțe, cu cât vorbești mai puțin după jocuri, cu atât mai bine și pentru tine. Antrenează, că știi și… ciocul chiar minuscul, nu mic, Lasă-l la alții care au mai trecut și pe școală. Cu astfel de vorbe ridicole, ne faci să credem că, într-adevăr, îți sperii conducătorii pentru a-ți îndesa și mai mult în pungă.

Editorial de etapă Cornel Dinu. La Dinamo, în ultimii ani s-a dat briciul la maimuțe decizionale care au ras propria trupă și nu adversarii

Pe o ploaie ca la tropice în prima repriză, Dinamo s-a înecat jalnic. Unele dintre cele mai slabe 45 de minute din istoria echipei, mă încumet să afirm. Sepsi s-a dovedit superioară în toate, dar nu și în situații de a marca.

Pe care, trei la număr, Dinamo le-a ratat în minutele 52, 53, prin Sorescu și în minutul 57 prin Lazăr. Imense! Care puteau întoarce tabela de scor și puteau pune în evidență că, de la penalty-ul ratat de Perovic în minutul 38, „câinii roșii” au avut un om în plus 60 de minute!

Pe finalul meciului, pornind pe partea lor stângă, unde „dreapta” lui Dinamo a fost șvaițer, Sepsi a mai înscris de două ori. Suficient ca să îngroape și mai mult fost echipă din „Ștefan cel Mare” în lupta pentru evitarea retrogradării.

La Dinamo, în ultimii ani s-a dat briciul la maimuțe decizionale care au ras propria trupă și nu adversarii.   

„Albitru” Colțescu a mușcat iarăși cu colții săi cariați de incompetență din „câinii roșii”. I-a dezavantajat la penalty-ul lui Puljic, la 0-1, care a jucat și a lovit mingea înaintea piciorului adversarului. La 0-2 era de aruncat prosopul peste „încropirea de la Rin”, cum Dinamo făcea cu alții pe vremuri…

Editorial de etapă Cornel Dinu. Dacă-i strategie și adevăr că ar vrea să evolueze cu tineri neaoși, după modelul Gică Hagi, mă închin la ctitoria lui Gigișor cu smerenie…

Ultima ciocnire interesantă a etapei a fost între „Fecesebecaliuța” și „găzarii metani” din Mediaș. „Fecesebecaliuța” putea să câștige cu un penalty transformat cu mult noroc de neînțelesul Adrian Petre în minutul 90+3, dar încăpățânații „ex-câinelui” Dusan Uhrin s-au încăpățânat să egaleze în minutul 90+4. Adică după ce au pus mingea la centru și s-au dus cu ea șnur până în plasă fără ca adversarii să-i poată opri nici prin fault! După care colțosu’ în negru a tușit final în fluier.

Distribuția lui Gigi Bogdan Pe Argeș În Jos Becali Vintilă a avut pentru prima dată, ca în urmă cu vreo patru decenii, numai jucători români. Mare revenire cu mintea în iarba verde de acasă! Numai să dureze…

Ieșind clar din lupta pentru titlu după acest egal, faptul că a evoluat numai cu de-ai noștri a fost o rază de lumină unică a fostei și actualei Steluțe, chiar dacă acum locuiește în Berceni din cauza prea multor talpane puse de profitori cu grade de nesimțire pe umeri.

Cu un junior de nici 17 ani (!) titular, chiar forțat de situația de urgență… ptiu! pușchea pe limbă!… zic de Pantea (și nume de istorie stelistă!), ceea ce nu s-a mai văzut de decenii la ei, care, așa cum împărtășea, gâtuit de emoție, imagine de colecție, în urmă nu cu mult timp era… copil de mingii! „Copii de trupă” au ținut „tranșeele” din fața unui Gaz Metan net superior în omogenitate și greutate sigură în execuții, ce a blocat de multe ori viteza de joc de la mijloc în sus a fostei CCA – Steaua.

Până nu-și recunoaște părinții, „Fecebecaliuța” se va identifica din ce în ce mai greu. Dacă-i strategie și adevăr că ar vrea să evolueze cu tineri neaoși, după modelul Gică Hagi, mă închin la ctitoria lui Gigișor cu smerenie…