Editoriale

Editorial de etapă Cornel Dinu. „Fecesebecaliuța” și „Dinamoul”, umilite de ultimele două clasate, promit un derby încrâncenat între pictații cu breton de griffon și scăp(ăt)ații pe Rin în jos

11.02.2020 | 10:27
Editorial de etapa Cornel Dinu Fecesebecaliuta si Dinamoul umilite de ultimele doua clasate promit un derby incrancenat intre pictatii cu breton de griffon si scapatatii pe Rin in jos
ADVERTISEMENT

Antepenultima etapă a sezonului, scuzați, regulat a început la Giurgiu, sub fulgi din ceruri și sub ger din noapte. Dar nu „de crapă pietrele”, cum ne spuneau bătrânii din casele copilăriei noastre.

Editorial de etapă Cornel Dinu. „Fecesebecaliuța” și „Dinamoul”, umilite de ultimele două clasate, promit un derby încrâncenat între pictații cu breton de griffon și scăp(ăt)ații pe Rin în jos

Parcă-i mai aud pe unchii mei, căsătoriți ce cele două surori al mamei mele, clevetind odată ajunși la șpriț… Pe atunci adevărat, cu sifon… După cum inventaseră austriecii…

ADVERTISEMENT

Se și „alintau”: „Coane Fănică, neamul românesc aude crăpatul pietrelor numai în visele de după cina scăldată în vin” – „Desigur, coane Jorj (franceza din „liceul elitelor”, pe care-l făcuseră amândoi la „Mănăstirea Dealu”), trosnesc lemnele-n sobă și ei cred că e afară!”. …Eee, trecute vieți cu doamne și domnițe de neam, cu domni adevărați prin educație și instruire…

Editorial de etapă Cornel Dinu. Chindia a băgat Astra-n eclipsă în fața unor tribune arhipline! 194 (o sută nouăzeci și patru!) de spectatori au trăit pe viu minunea!

Să lăsăm, însă, reveriile și să revenim la prezentul oportuniștilor și a parveniților în orice. La „San Giorgio”, ploieștenii lui Ioan Niculae au alunecat rău pe gheață și au făcut a două „bubă” consecutivă, după „absența” (și) din prima etapă, cu Dinamo.

ADVERTISEMENT

Chindia (și a) mea le-a făcut vânt în înfrângere. A suferit până în minutul 70, amenințată doar prin cursele pornite din mare depărtare de unicul „astral” de atac, încăpățânatul, vineri seară, Denis Alibec. Care, per total, a avut o singură aparentă reușită. Centrarea din care Răduț a marcat, în minutele fatale de prelungire a jocului.

Târgoviștenii de conjunctură reușiseră deja să înscrie de două ori. Prin Neguț, care l-a învârtit pe Truțescu ca la „baba-oarba” în minutul 80. Și peste numai trei minute prin, în fine, apărutul de nicăieri până vineri Yaméogo. Care putea face 0-2 și între reușitele amintite. Surprins, însă, a reluat de tare aproape, singur-singurel, afară.

ADVERTISEMENT

Chindia își adaugă la zestrea sărăcuță trei puncte neașteptate și binevenite. Ce nu o scot, deocamdată, din amenințarea retrogradării. Evoluând fără Leca, Pițian, Liviu Mihai și răsfățatul Cherchez, într-adevăr, Viorel Moldovan dovedește că nu vrea să moară pe mâna… de fapt pe piciorul leneșilor. A și declarat ceva în acest sens imediat după meci.

În timp ce, plin de nervi, ce-i are din fire, patronul Ioan Niculae, când ceva nu-i în regulă pe teren, le reproșează jucătorilor săi că… „Și-au luat-o-n cap!”. Sigur au cap, dar problema e: au ceva… în el?!

ADVERTISEMENT

Nu din această dilemă la porți s-au numărat 194 (o sută nouăzeci și patru!) de spectatori! Din care cam 40-50 veniți cu un autocar din Târgoviște. Și la Giurgiu (nu mai pot rosti „San Giorgio”…) recensământ la fel de grav al asistenței ca și pe celelalte stadioane ale noastre la prea multe meciuri, oricât de importante ar fi pentru gazde.

Editorial de etapă Cornel Dinu. Dinamo a avut un trident de atac cu Mihalcea, Nicolae și Mutu în campionatul 1999-2000 de mă-njurau trei acționari vremelnici din tribuna oficială…

Iar ca această lacrimă pornită din absenteismul din tribunele fotbalului nostru să nu fie singura, m-a mai sunat și unul dintre „copii” mei „fotbalistici”, Ionuț Lupescu:

– Mister, te uiți la Leverkusen cu Dortmund?
– Am văzut doar prima repriză, a trebuit apoi să mă „mut” pe Gaz Metan – CFR (am încercat să mă justific eu…)
– Schimbă, Mister, e meci mare la nemți…
– Te cred, Ionuț, dar trebuie să comentez platitudinile astea de la noi… Blestem la bătrânețe… Îl meritam, Ionuț…
– Mister, Borussia joacă în atac cu Reina, un puști american de 17 ani, Halland, un puști norvegian de 19 ani și Sancio, un puști englez tot de 19 ani. Și în campionat, și în Liga Campionilor! Și nu le-a impus nimeni doi jucători sub 21 de ani, ca în România. N-au Academii ca la noi…
– La voi! Nu „la noi”, „la voi”! Rămâi acolo, ce dracu’ ai căutat înapoi, să te-njosească în alegerile alea gen „Ceaușescu reales la al cinșpelea congres!” noii securiști cu plocoane-n pungă la vot. La voi, Ionuț, sunt școli în care se învață fotbalul la zi, la noi nici fără frecvență nu mai e ca instruire… Lasă-ne, Ionuț, te rog frumos, în nemernicia noastră de-acum…

Și am închis! Suficient, nu? Având în compendiul memoriei că și Dinamo a avut un trident de atac cu Mihalcea (22 de ani), Nicolae (19 ani) și Mutu (20 de ani) în campionatul 1999-2000 de mă-njurau trei acționari vremelnici din tribuna oficială… Atunci se putea. Era și tradiție la Dinamo, dar și pregătire.

Editorial de etapă Cornel Dinu. Gaz Metan – CFR Cluj, „si luptă, si dă-i, si dă-i, si luptă, neicusorule”. Adică fotbal mai nimic

Eeee, și pedeapsa a continuat: Gaz Metan Mediaș – CFR Cluj! „Si luptă, si dă-i, si dă-i, si luptă, neicusorule” (Sărut mâna, nea Iancule!)… trânteli, încleștare, v-o dăm, ne-o dați, „respinsa” ca-n jocul copilăriei… adică fotbal mai nimic! Cu o singură ocazie clară, Omrani, singur în careu în minutul 20, a tras în Pleșca. Ca o… pleașcă!

Chiar dacă Dan Petrescu a dat-o iar pe arbitru, a încercat (măcar) să pătrundă cu 4 atacanți prin/printre cei 3 apărători ai Gazului. Făcându-mă să constat că, la noi, încercarea fără mijloace tehnice, singurele prin care se poate trece prin baraje defensive, are parte numai de… moarte! Atât!

Cu o precizare obligatorie: Bayer Leverkusen – Borussia Dortmund, cu jucători „făcuți” la cursuri de zi cu zi, înseamnă… Grandoarea! Iar noi, cu atâtea echipe populate cu (doar) practicanți ai jocului needucați nici  măcar la cursuri fără frecvență, am ajuns să fim… Decadența!

Editorial de etapă Cornel Dinu. Cum încearcă Mircea Rednic să „dreagă busuiocul” pentru „sancta simplicitas” fotbalistică din dulcele târg al Ieșilor

Soare cu dinți la Sfântu Gheorghe și un câmp de joc ce mă face să recunosc că în vechiul imperiu austriac se zice că era curățenie… În primele 45 de minute s-a lăsat impresia că jucătorii n-au prea „mușcat” din minge. Ca în a doua parte, când s-au mișcat destul de bine. Era și frig…

Sepsi a avut 4 situații de a marca, față de una singură a Ieșilor. Noua încropeală de formația a lui Mircea Rednic în Copou, acum, n-a contat în atac mai deloc. N-am remarcat decât foarte rare încercări de contraatac.

De aceea, încercarea „rednicilor” (departe încă de a avea dreptul la un „v” în față…) de a se agăța de rezultat doar apărându-se s-a năruit în finalul partidei. Slovacul Pavol Šafranko a reluat în plasă, de aproape, după o nouă acțiune periculoasă a gazdelor și Sepsi a câștigat meritat.

Încercarea lui Rednic de a mușamaliza și această prestație spre jale a noii sale formații cu „munca” din teren aduce cu pusul apei în vin. Sau „dres al busuiocului”, cum bine apreciază… păcălelile neamul nostru! La câte „sancta simplicitas” fotbalistică continuă să fie și la Iași, e de înțeles.

Editorial de etapă Cornel Dinu. Intuiesc un final de campionat cu schelălăieli și mai mari decât până acum a celor care nu mai sunt demult „câinii roșii”

Novicii din fotbal (avem prea mulți!) credeau că „Dinamoul” va triumfa la Voluntari. Care avea, până la meciul de duminică, doar două victorii în 23 de etape… Niciuna „acasă”… Și tot niciuna în cele 14 confruntări directe, doar un egal… Iar trupa de la hotel Rin „aducea” a revenire… Și la ce i-au folosit toate astea? La nimic! Au și uitat ultima victorie în deplasare… hăăăt departe, în septembrie, 1-0 la Sepsi.

Cu Mihai Teja pe bancă, aducând și câțiva jucători de luat în seamă, gazdele se întremaseră cât de cât. Ceea ce s-a văzut pe parcursul disputei, Voluntariul călcând mai mult decât oamenii lui Uhrin în terenul advers.

Deși, de la Fabrini în sus, pe atac, „Dinamoul” era superior, au preferat doar contraatacul, marcând, totuși, primii, în minutul 38, prin Sorescu, cu vinovatul concurs al portarului Cojocaru.

Fabrini, cu mingea la picior, a făcut de multe ori diferența în câmp, cu slalomuri irezistibile printre mijlocașii adverși. Însă cam atât, intrând rar în careu.

Întorcând rezultatul în favoarea lor în ultimele 15 minute, „voluntarii”, și după schimbări inspirate, au lăsat impresia că au căutat (și) eliminarea fundașului slovac al „Dinamoului”. „Falș!”, după mine…

Atunci, în minutul 72, s-a egalat numărul de… jucători de câmp! Pentru că Voluntariul l-a avut pe teren, de la început, pe puțin spus „rotofeiul” Eric. Care nu poate să alerge! Apărând numai la executarea loviturilor de pe loc. Da, a dat o bară, n-am uitat. Dar nu din mișcare!

Astfel, intuiesc un final de campionat cu schelălăieli și mai mari decât până acum a celor care nu mai sunt demult „câinii roșii”. Nici pe teren, nici în birouri. Îmi pare sincer rău de cei atâți de mulți care vor avea de suferit în continuare, amintindu-și și dorind acestei echipe gloria de altădată.

Ca neam, trebuie să recunosc, avem oarece putere. Păi judecați cu obiectivitate: l-am transformat repede și pe bietul Uhrin în… pricinos de-al nostru! A reclamat arbitrajul! Că nu i s-a dat „o păliturî di osândî”! Gata, l-am „rezolvat”! A ajuns ca Pinalti și Dan Petrescu ai noștri, nu ca brazii, că-s de tăiat! Ci mai rău decât trestiile, ce se pleacă precum bate vântul.

Editorial de etapă Cornel Dinu. Craiova, „profitoarea” etapei, cu un atac tânăr și talentat. Și un sfat pentru Gică Hagi…

În fine, la Ovidiu, am constatat „show-ul etapei”. Viitorul și Craiova s-au luptat într-un ritm de apreciat, cu multe faze cursive și ocazii la ambele porți.

Un plus pentru băieții lui Gică Hagi, care tare s-au lovit de „Cezarul” din poarta „oltenilor”, indezirabilul (doar pentru unii…) Pigliacelli. Care și-a făcut la fel de bine datoria și înainte ca lui Victor Pițurcă să-i pice zarurile… pardon, pata pe el. Cu atât mai mult de nescuzat felul pătimaș în care l-a „judecat” publicul din Bănie.

Suntem popor emoțional, sărim din lac în puț cu zâmbetul pe buze, suntem pentru unii mumă, pentru alții ciumă, și asta ne costă prea mult. Ne știu și ne interpretează astfel străinii, făcându-și mereu mendrele, cum vor, la noi acasă!

Obligatoriu, menționând tinerii din atacul Borussiei Dortmund de sâmbătă seară, pe cei ai lui Dinamo din 1999-2000, să remarcă că oltenașul Corneliu Papură a început și el meciul cu trei tineri talentați: Mihăilă, Nițu (autorii golurilor) și Ivan.

Uite, deci, că și la noi, în aceste vremuri vitrege și pentru fotbal, mai producem „vlăstare” (ce limbaj de lemn mai am și eu! …câteodată…) de încredere. Rare spre singulare, din nefericire. Îmi permit un sfat, în acest sens, pentru Gică Hagi: aruncă-l pe teren mereu pe Louis Munteanu! Avem toți de câștigat. Așa simt eu, tu știi mai bine, Gică…

Iar pentru că după capul de afiș al etapei noastre a urmat „Derby della Madonnina”, Inter – Milan, adevărul, așa cum îl simt eu, trebuie rostit: În timp ce în meciurile bune de la noi viteza de joc este mxim în treapta a-3-a, la ei se aleargă în a 5-a!

Tehnica face față și este antrenată pentru așa ceva, iar jocul, de cele mai multe ori, este „care pe care”, mereu spre poartă. Suntem unde suntem, și vom mai rămâne!, la desuetitudinea din fotbalul nostru.

Editorial de etapă Cornel Dinu. Vulturul de pe ceafa lui Golofca nu mai aduce a piază-rea!

Sub o ploaie răpăitoare și nu sub viscol, cum ar fi fost (mai) normal, „botșenii” or învins în final pe „hermanștazi”. Golul care-i așează pe un nesperat loc 5 a venit în urma unei presiuni în careul advers, în care mingea lovită cam ca la „flipper”, a fost împinsă în plasă, de aproape, de „vârful” croat Marko Dugandžić.

Jucătorii lui Marius Croitoru au pierdut destul de mult din exuberanța prin care, pe atac, Aškovski, Ofosu, Ongenda și Keita, toți românași neaoși, îi trimiteau la pământ prin driblingurile lor pe apărătorii adverși.

Și-au păstrat, însă, invulnerabilitatea defensivă. Au doar 5 jocuri pierdute, locul 2, după CFR, cu 4. Se-nchid bine în apărare fără a avea apărători deosebiți. De aici vine binele.

Botoșaniul s-a întărit cu câțiva austrieci, serioși ca nemții, și aste se vede în realismul din teren. Cred că și în vestiar, unde vulturul de pe ceafa lui Golofca nu mai aduce a piază-rea.

Au șanse mari să rămână în play-off. Indiferent de ieșirile în decor, verbale, „scăpate” cam des de apropitarul Valeriu Iftime, sunt gospodăriți acceptabil. Ceea ce pare suficient în amărâtul nostru fotbal…

Editorial de etapă Cornel Dinu. „Blatul” terminat „nula na nula” pe o „Arenă Națională” dezolant de nepopulată…

Înaintea ultimului meci al etapei, FCSB – Academica Clinceni, s-au făcut normalele, la noi, speculații că „vasalul” de lângă București se va lupta din genunchi, pentru ca „stăpânul” să învingă „greu, dar meritat”…

S-a uitat că, la noi, în plin haos generalizat, (nici) tradiția nu-i respectată, iar reguli eficiente nu prea sunt. Și „blatul” s-a terminat „nula na nula”, cum ne-a rămas în minte și urechi din vremurile tinereții, când marile meciuri ale Europei le vedeam prin antene poziționate spre „priateli” bulgari.

„Nula na nula” ca rezultat, dar și ca realizări tehnice. Cu doar două situații, cât de cât, de a marca, ale neprețuiților mijlocași și atacanți de zeci de milioane ai „fecesebecaliuței”. Câte un punct pentru fiecare, deloc frățesc, care nu ajută pe niciuna dintre combatante.

Totuși, cu o oarecare ambiție crescută a vechii Steluțe de a se reabilita, în bâlciul de acum, cu Dinamoul, va schimba fața, parcă blazată a „junilor” becalioți. Poate greșesc, dar rămâne așa!

Pentru că, de fapt, pictații cu frizuri între breton de griffon și smocuri de păr „așezate” de adieri bolnave din Berceni se-ntâlnesc cu scăpătații, fotbalistic și în buzunare, de la Rinul de lângă Dâmbovița. Cu siguranță, numai la noi se poate întâmpla așa ceva! „Sic tranzit gloria mundi!” …Iar asta nu se traduce „Și așa trecu Gloria la munte!”. …Hapciu!

ADVERTISEMENT