Editorial Dicu. Cazul Drăgulescu sau când libertatea devine un abuz

Marian Drăgulescu are 37 de ani. Îi ştim cu toţii „dosarul ” sportiv, dar, din nefericire, îi cunoaştem şi „dosarul ” medical. Operat la inimă, printre altele, Drăgulescu protestează pentru că nu a fost inclus în lotul pentru Europenele de gimnastică de la Glasgow. Sportivul nu are avizul medical de la INMS, dar vrea să concureze pe semnătură. Există momente în care eroismul se confundă cu prostia şi în care orgoliile iau locul raţiunii.

Uşor cu sinucigaşii pe scări!

Drăgulescu este un campion care nu mai are nevoie de prezentare. S-a bucurat pe sine, cucerind o droaie de medalii, ne-a bucurat pe noi, românii. Totuşi, în momentul în care te aşezi în faţa MTS, scoţând pe tarabă aurul şi argintul dobândite prin sudoare şi te lamentezi precum unui copil căruia i s-a confiscat trenuleţul electric pentru că a chiulit de la „grădi ”, toate acele metale preţioase se transformă în fier vechi. Marian Drăgulescu nu este doar un sportiv şi un campion. Este ofiţer. Ca ofiţer şi gentleman nu are dreptul să se comporte ca un milog. Sigur, „vocea şi talentul ”  (n.r o replică dintr-o comedie celebră) îl recomandau pentru European, numai că, la un moment dat, în viaţa oricărui om apare uzura. Asta nu e o ruşine, domnule Drăgulescu…

Au existat cazuri în care sinucigaşii şi-au desăvârşit „opera”, în ciuda încercărilor unora de a-i salva. Aici se pune problema dacă libertatea individuală poate fi dusă la extrem. E greu de spus. Dar e mai sănătos ca, în unele ocazii, ea să fie „îngrădită ”, tocmai pentru a salva libertatea. Cu tot cu viaţă, la pachet. Poate că acesta este şi cazul lui Marian Drăgulescu, un tip vioi, deşi trecut de prima tinereţe sportivă, care vrea să impresioneze în continuare. Din păcate, planeta e plină de gropi plombate cu eroi. Indiferent de curajul acestui sportiv, ne-am săturat să săpăm morminte în cer…

Când ne Urzică grija de morală…

Marian Drăgulescu invocă precedentele Nadia Comăneci şi Marius Urzică. Şi ei au concurat pe semnătură, dar problemele lor medicale nu se pot compara cu ale domniei sale. Lui Drăgulescu nu i se face o nedreptate, aşa cum tinde să explice mass-media noastră, lacrimogenă. I se face un serviciu. Nedreptatea este să acuzi un om, mă refer la antrenorul Marius Urzică, pe motiv că l-ar priva pe Drăgulescu de o catastrofă. Noi, românii, avem un talent aparte în a ne crucifica antrenorii, de dragul unor poveşti frumoase. I s-a întâmplat şi maestrului Angelo Niculescu, pus la zid pentru că nu i-a trimis în teren pe Dobrin şi pe Răducanu, beţi cui. În fine, Rică şi-a revenit, „Gâscanul ” – nu, şi asta i-a fost fatal. Dar Angelo nu putea risca, unde mai pui că era vorba şi despre o problemă de mentalitate, de bun simţ, până la urmă… Dacă ne referim la asemenea soi de „nedreptăţi ”, Marius Urzică nu trebuie pus la zid, ci chiar aplaudat.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Ofiţerul arestat şi naţionalistul exaltat

Din nefericire, Marian Drăgulescu a atins performanţa de a fi unul dintre puţinii ofiţeri români arestaţi de Poliţie. „Domnule Drăgulescu, vă rog să mă urmaţi ”, i-a spus agentul care i-a ridicat talciocul aşezat în faţa MTS-ului, pe un steag tricolor. Domnul ofiţer şi campion Drăgulescu a uitat că Tricolorul Românesc nu este un preş. A pus orgoliile personale deasupra ţării şi oricât de pompos ar suna, cel puţin din acest punct de vedere nu mai are dreptul să reprezinte România la nicio competiţie. Poate ni se pare nouă ciudat, dar în majoritatea ţărilor civilizate, lumea priveşte cu respect noţiunea de „patriotism ”. Nu exagerez. Marian Drăgulescu îşi justifică faptele, pe undeva chiar penale, dacă ne gândim mai bine, pentru că nu poţi folosi drapelul naţional cum vor muşchii tăi, prin infantilisme: ” Am avut o intervenţie chirurgicală în urmă cu o lună şi o săptămână. Am rezolvat acele extrasistole pe care le aveam, prin acea intervenţie. A urmat un protocol unde am fost chemat după prima săptămână, am avut acea monitorizare de 24 de ore de urmărire a rezultatului procedurii. Iar după patru săptămâni, aşa este protocolul acestei intervenţii, am avut încă un control, încă o monitorizare, am făcut toate testele. Nu a mai ieşit nimic. Apoi am primit şi o scrisoare din partea celor care m-au operat, că pot să-mi văd mai departe de activitate ”.

Nu-mi doresc să speculez, nu am nici dovezi, aşa că nu-mi permit vreo acuzaţie, dar nu ar fi primul caz în care un ditamai campionul ar putea influenţa un doctor, veşnic doritor să palmeze un onorariu baban. Trăim în România, ce Dumnezeu! Totuşi, indiferent de supoziţii, rămân două lucruri. În primul rând, INMS nu i-a dat lui Drăgulescu acordul pentru a concura. Şi din câte ştiu, Marius Urzică nu lucrează la INMS. În al doilea rând, antrenorul este singura persoană care decide componenţa lotului. Ştiu că ne-am bucura cu toţii, dar bănuiesc că, totuşi, Cosmin Contra nu i-ar convoca pe Hagi sau pe Răducioiu, la ora asta…

Prin extrapolare, e cam acelaşi lucru, plus că Drăgulescu este, clar, bolnav. Dacă vrea să facă pe nebunul, s-o facă sub un alt blazon, în niciun caz sub cel al României. Poate să concureze sub steagul UE, dacă tot e atât de calificat, dar să nu pună altcuiva în cârcă un curaj nebunesc. Un risc enorm. În plus, aşa cum spuneam mai sus, cu tot respectul pentru performanţele sale sportive, Marian Drăgulescu a batjocorit steagul românesc şi chiar propriile medalii, pe care le-a scos la promenadă. A fost un gest care ar putea să-i compromită întreaga carieră. Nu eşti naţionalist doar atunci când aduci glorie ţării. Eşti naţionalist atunci când îţi respecţi patria şi propria ta condiţie.